Uzucapiune. Decizia nr. 132/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 132/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 132
Ședința publică de la data de 07 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. A. V.
Judecător S. R.
Judecător L. D. P.
Grefier D. B.
Pe rol fiind judecarea recursului civil formulat de către recurenții-reclamanți S. N., cu domiciliul în mun. T., . jud. T. și BIZU G. (fostă S. G.), cu domiciliul procesual ales la CABINET AVOCAT „S. M.”-T. . . civile nr.4050 din data de 03 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „uzucapiune”, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în mun. București, ., sector 5 și M. T. P. P., cu sediul în mun. T., ..
Dezbaterile asupra recursului civil au avut loc în ședința publică din data de 30.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța a amânat pronunțarea la data de 07.05.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 22.01.2013 sub nr._ reclamanții S. N. și B. G. au chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. și M. T. prin P., solicitând să se constate că au dobândit prin uzucapiunea de lungă durată de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului situat în T., ., compus din teren în suprafață de 1.800 mp și 80 mp construcție.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat că în anul 1966 părinții lor S. S. și S. Iordana au cumpărat imobilul respectiv printr-un înscris sub semnătură privată, iar din acea perioadă au posedat sub nume de proprietari, continuu, neîntrerupt, pașnic și public, în deplină vecinătate cu toți proprietarii din jur.
Se precizează că datorită vârstei avansate a părinților, reclamantul S. N. a revenit la această adresă din anul 2000. Susțin reclamanții că din anul 1966 și până în prezent imobilul a fost locuit de către ei, în permanență până la decesul părinților, iar din anul 2011 locuiește S. N., sens în care se apreciază că din anul 1996 a fost împlinit termenul de prescripție de 30 de ani. Sunt invocate în susținerea acestor afirmații prevederi ale vechiului cod civil și practică judiciară.
Concluzionează reclamanții că posesia exercitată de ei este una utilă, neviciată, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, motiv pentru care ar fi întrunite condițiile legale prevăzute de prescripția achizitivă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, art. 1.846, art. 1.847, art. 1.860 și art. 1.890 din vechiul Cod civil.
Legal citată, Direcția Generală a Finanțelor P. T., ca reprezentant al Statului R., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Se arată că din documentele depuse de reclamanți rezultă inexistența identității intre imobilul pentru care s-a solicitat constatarea uzucapiunii si cel despre care se face vorbire in documentele justificative aflate la dosarul cauzei, din care reiese ca imobilul este situat in ., format in totalitate din suprafața de 200 mp. teren si construcție de 33,37 mp.
Intimata M. T. prin P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că din probatoriul depus reclamanții nu au reușit să facă dovada unei posesii continue, neîntrerupte, pașnice, netulburate, publice și sub nume de proprietar, conform dispozițiilor art. 1.847 din Codul civil.
Soluționând cauza, Judecătoria T. prin sentința civilă nr. 4050 din data de 03 decembrie 2013 a respins acțiunea formulată de reclamanții S. N. și B. G., ca nefondată.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus prima instanță a reținut următoarele:
Conform certificatului de moștenitor nr. 80/2.10.2002 eliberat de Biroul Notarului Public „I.-M. D.” din T. cu ocazia dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului S. S., din masa succesorală a făcut parte și „cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în intravilanul municipiului T., ., jud. T., format în totalitate din suprafața de 200 (două sute) mp teren și locuință compusă din trei camere și anexe gospodărești, construită din chirpici, acoperită cu țiglă, dobândită prin cumpărare de la Sevastina C. în anul 1967. Nu dețin titlu de proprietate”. S-a menționat în certificat că restul cotei indivize de 1/2 din imobil aparține soției supraviețuitoare, S. Iordana, în baza art. 30 din codul familiei, iar în privința moștenitorilor defunctului figurează, pe lână soție, și B. G. în calitate de fiică, S. N. și S. D., în calitate de fii.
La dosar a fost depus și certificatul de moștenitor nr. 66/10.08.2012, emis de Biroul Notarilor Publici Asociați „M. P. și C. L. M.” din T. prin care s-a constatat că de pe urma defunctei S. Iordana nu există bunuri mobile sau imobile. Ca moștenitori au fost menționați S. D., S. N. și B. G. cu cote de 1/3 fiecare și s-a precizat că actul dovedește numai calitatea de moștenitor.
În cauză a fost efectuat raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală de către expert F. G., prin care a fost identificat imobilul în litigiu, cu indicarea vecinătăților, stabilind-se că terenul are suprafața totală de 1828 mp. Raportul de expertiză a fost recepționat la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T. prin procesul-verbal de recepție nr. 322/16.10.2013.
În cauză au fost audiați martorii C. E. și C. V., care au declarat că locuiesc în vecinătatea imobilului ce face obiectul cauzei și i-au cunoscut pe părinții reclamanților, aceștia ocupând imobilul dinainte de anul 1970, fiind cumpărat de la altă persoană. Au afirmat că atât defuncții cât și cei doi reclamanți au locuit în permanență în imobil, s-au comportat ca și proprietari și nu au cunoștință de existența vreunui litigiu în legătură cu acesta
În drept, în analiza cadrului legal aplicabil în cauză, prima instanță a reținut că potrivit art. 82 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului cod civil „dispozițiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de . Codului civil, nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”
Având în vedere că în cauză se invocă dobândirea prin uzucapiune în urma stăpânirii imobilului începând din anul 1966, raportului juridic îi sunt aplicabile prevederile vechiului cod civil din 1864.
Condiția esențială a uzucapiunii este existența unei posesii, iar conform art. 1.847 din vechiul cod civil „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
În cauză reclamanții au invocat uzucapiunea de 30 de ani, în considerarea faptului că părinții lor au dobândit imobilul în anul 1966 prin cumpărare în baza unui înscris sub semnătură privată.
Din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că termenul de 30 de ani, scurs de la momentul achiziționării imobilului, respectiv din anul 1966 așa cum s-a precizat în acțiune, s-a împlinit în perioada cât părinții reclamanților erau încă în viață. Ca atare, defuncții S. S. și S. Iordana sunt dobânditorii dreptului de proprietate asupra imobilului prin efectul uzucapiunii de lungă durată, iar în cauză s-a invocat de către reclamanți joncțiunea posesiilor.
Din cele două certificate de moștenitor depuse la dosar rezultă că de pe urma defuncților au rămas trei copii, respectiv reclamanții S. N. și B. G. și numitul S. D..
Prima instanță a apreciat că prin recunoașterea joncțiunii posesiei autorilor S. S. și S. Iordana numai cu posesia reclamanților S. N. și B. G. se încalcă drepturile legitime ale celui de-al treilea succesor al defuncților, care la rândul său are dreptul la dobândirea proprietății asupra imobilului prin uzucapiune.
În considerarea principiul disponibilității și în lipsa unei acțiuni formulate și de cel de-al treilea moștenitor, prima instanță a constat că nu se poate pronunța asupra în sensul admiterii cererii formulate doar cu privire a reclamanții S. N. și B. G. prin joncțiunea posesiilor.
Împotriva acestei sentințe în termen legal, au formulat recurs reclamanții S. N. și B. G., criticând-o sub aspectul netemeiniciei și al nelegalității.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții au arătat că, au demonstrat cu înscrisuri și martori că, în anul 1966 părinții lor S. S. și S. Iordana au cumpărat imobilul situat în T., ., printr-un înscris sub semnătură privată, iar prin joncțiunea posesiilor, au uzucapat timp de peste 30 ani imobilul în cauza, ceea ce nu s-a întâmplat și cu celălalt frate al lor S. D..
Au mai arătat recurenții că, acțiunea în uzucapiune (prescripția achizitivă) este o acțiune reală și poate fi introdusă de către orice persoana care pretinde ca a exercitat o posesiune utilă asupra unui imobil timp de 30 de ani or, în speță, S. D., desigur are calitatea de moștenitor, dar nu a uzucapat alături de ei, acesta având din anul 1989 domiciliul în ..A.Rosetti, jud. T..
În concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului și emiterea unei hotărâri prin care să se constate că au dobândit prin uzucapiunea de lungă durată dreptul de proprietate asupra imobilului situat în T., ., jud. T..
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și următoarele, art. 304 pct.8-9 Cod procedură civilă.
Legal citați intimații M. T. prin P. și S. R. prin M. FINANȚELOR P. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 4050 din 03.12.2013 a Judecătoriei T. ca temeinică și legală.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile din recurs invocate, cât și din oficiu, în temeiul art. 304¹Cod proc civ., instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 1890 Cod Civ. anterior, „toate acțiunile, atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”.
Totodată, conform art. 1837 din același act normativ, rezultă că prescripția achizitivă este un mijloc de a dobândi proprietatea, prin exercitarea unei posesii utile asupra unui imobil, în timpul fixat de lege.
Posesia, ca și condiție esențială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiții încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a-și produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existența elementelor sale constitutive, ci și întrunirea anumitor calități de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utilă.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească posesia pentru a conduce la dobândirea proprietății sunt reglementate de prevederile art. 1847 Cod Civ. ant. care stipulează „ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
În speță, reclamanții au dovedit că sunt moștenitorii legali ai defuncților lor părinți, S. S. și S. Iordana, așa cum rezultă și din certificatul de moștenitor nr. 80/2.10.2002 emis de BNP I.-M. D. conform căruia, în masa succesorală se regăsea la data decesului lui S. S. ( 4 iulie 2002) și un imobil situat în T., . format din suprafața de 200 mp teren și locuință, dobândit prin cumpărare de la Sevastina C. în anul 1967, fără acte de proprietate.
Din cuprinsul aceluiași certificat mai rezultă însă și că la moștenirea mai sus menționată a mai venit încă un moștenitor, respectiv S. D., persoană care nu a formulat acțiunea alături de reclamanți și care nici nu a fost introdusă în cauză pentru opozabilitate.
Conform art. 1847 Cod Civ.ant. viciile posesiei sunt: discontinuitatea, violența, clandestinitatea și precaritatea. Alături de acestea, doctrina și practica judiciară au mai consemnat existența încă a unui veritabil viciu al posesiei care este reprezentat de posesia echivocă. Posesia este echivocă atunci când actele de stăpânire exercitate de către posesor pot fi interpretate și altfel decât ca fiind corespunzătoare elementului psihologic propriu posesiei, rezultând îndeosebi din starea de coproprietate când nu se poate ști dacă actele de folosință efectuate de unul dintre coproprietari cu privire la întregul bun, este făcut în calitate de titular pro parte al dreptului sau cu voința de a se comporta ca posesor exclusiv al întregului bun.
Astfel și moștenitorii sunt presupuși că stăpânesc bunurile succesorale unii pentru alții, cât timp se găsesc în stare de indiviziune, motiv pentru care posesia lor, având un caracter echivoc, nu poate fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Este și cazul reclamanților din cauză care se află în indiviziune cu un al treilea moștenitor care nu a formulat cerere de constatare a dobândirii proprietății, situație în care aceștia nu pot dobândi singuri dreptul real, posesia lor fiind una echivocă în lipsa analizei actelor de folosință exercitate de celălalt moștenitor.
Introducerea în cauză a celui de-al treilea moștenitor pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă în calea de atac a recursului, așa cum au solicitat recurenții prin motivele de recurs nu este însă posibilă întrucât, în recurs, nu se poate schimba cadrul procesual sau calitatea părților din proces, părțile nou intrate fiind în acest mod private de un grad de jurisdicție, ceea ce nu poate fi acceptat.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin 1 Cod proc civ urmează a respinge recursul ca nefondat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de către recurenții-reclamanți S. N., cu domiciliul în mun. T., . jud. T. și BIZU G. (fostă S. G.), cu domiciliul procesual ales la CABINET AVOCAT „S. M.”-T. . . . civile nr.4050 din data de 03 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „uzucapiune”, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. P. M. FINANȚELOR P., cu sediul în mun. București, ., sector 5 și M. T. P. P., cu sediul în mun. T., ., ca nefondat.
Menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 07 mai 2014.
Președinte, R. A. V. | Judecător, S. R. | Judecător, L. D. P. |
Grefier, D. B. |
Red.sent.civ. jud. G.N
Red/.tehnorerd dec.civ. jud. P.L.D./ 30 mai 2014
Tehnored.gref. DB/ 2 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 800/2014. Tribunalul TULCEA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 241/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
