Uzucapiune. Decizia nr. 49/2014. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2014 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 49/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 49/2014
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. B.
JUDECĂTOR: V. A.
JUDECĂTOR: L. N.
Grefier: L. R.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții pârâți M. T. prin P. și C. L. AL M. T., ambii cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.2941/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatele reclamante M. A. cu domiciliul în T., ., jud.T. și A. (F. R.) G. – M. cu domiciliul în T., ., jud.T., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este tardiv formulat, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru, precum și că, s-a depus întâmpinare ce nu a fost comunicată, după care:
Văzând că nu sunt motive de amânare instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
La data de 15.10.2012 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ acțiunea civilă formulată de reclamantele M. A. și A. (fostă R.) G. M., în contradictoriu cu pârâții municipiul T. prin primar și C. local al mun. T., prin care s-a solicitat să se constate că reclamantele au dobândit prin uzucapiunea de 30 ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 110 mp, situat în mun. T., pe ..
Soluționând cauza, prin sentința civilă nr.2941/12.09.2013 instanța a admis acțiunea reclamantelor, a obligat pârâta la plata sumei de 925,34 lei către reclamantă și a respins capătul de cerere accesoriu, privitor la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că părinții reclamantelor, numiții R. Dănila și I., au stăpânit, în nume de proprietari, din anii 1968-1969, o suprafață de aproximativ 303 mp teren, situată în mun. T., ., în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 181 din 5.03.1962 de notariatul de Stat al Raionului T., fără a deține acte pentru întreaga suprafață.
Posesia a fost exercitată asupra imobilului în mod continuu, fără tulburări, sub nume de proprietari, potrivit depozițiilor martorilor C. S. și D. Ioane, existența acestui fapt juridic nefiind contestată de către pârâte.
Uzucapiunea reprezintă, ca fapt juridic, un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, conceput de legiuitor ca o sancțiune a pasivității adevăratului proprietar.
Sub imperiul prevederilor art. 1890 din Codul Civil 1864, în vigoare la data când a început să curgă termenul prescripției achizitive, aplicabil în speță în virtutea dispozițiilor art. 6 alin. 4 NCC, acțiunile reale se prescriu într-un termen de 30 de ani, fără ca cel care invocă această prescripție achizitivă să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
În litigiul dedus judecății, suprafața de teren identificată prin expertiză a fost stăpânită de autorii reclamantelor în mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public și sub nume de proprietari, operând joncțiunea posesiilor, în conformitate cu cerințele art. 1847 și urm. cod civil 1864.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele M. T. prin P. și C. L. al M. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut astfel de către recurentă că deși instanța de fond a apreciat că în cauză posesia exercitată de către părinții reclamantelor a fost una continuă netulburată și sub nume de proprietar, timp de peste 30 de ani, nu se poate vorbi de o posesie utilă în condițiile legii, întrucât reclamantele sunt detentori precari astfel încât acestea nu pot dobândi dreptul de proprietate prin intermediul instanței de judecată.
In ceea ce privește obligarea recurentelor la plata sumei de 925 lei, s-a susținut că această sumă nu le este imputabilă câtă vreme nu li se poate reține vreo culpă, acțiunea fiind formulată impotriva lor, strict pentru opozabilitate.
S-a mai arătat că deși instanța a respins capătul de cerere accesoriu privitor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondat, a reținut în sarcina recurentelor suma arătată fără a menționa natura acesteia.
In consecință, s-a solicitat schimbarea în tot a hotărârii, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar s-a solicitat a nu se reține în sarcina recurentelor, obligativitatea achitării sumei de 925,34 lei.
Intimatele A. G. M. și M. A. au depus întâmpinare, prin care au solicitat modificarea hotărârii instanței de fodn, în sensul de a nu reține în sarcina pârâtelor obligativitaea achitării sumei de 925,34 lei.
In ceea ce privește motivele invocate de către cele două recurente, s-a arătat că acestea nu sunt detentori precari în condițiile în care părinții reclamantelor au stăpânit în nume de proprietari o suprafață de aprox. 303 m.p., în T., . în baza actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 181 din 5 martie 1962, de către Notariatul de Stat al Raionului T., fără a deține acte pentru întreaga suprafață, iar pârâtele recurente nu au contestat în timpul procesului această calitate.
De asemenea, s-a arătat de către intimate că sunt de acord cu faptul că pârâtele recurente nu au vreo culpă procesuală în această cauză.
Analizând recursul, în raport de motivele invocate, tribunalul consideră că recursul este fondat, doar în ceea ce privește dispoziția referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 925,34 lei, precum și cu privire la capătul de cerere accesoriu cheltuielilor de judecată.
. administrate în cauză, reclamantele M. A. și A. G. M. au demonstrat că părinții acestora, R. D. și I., au stăpânit în nume de proprietari, din anii 1968 – 1969, o suprafață de aprox. 303 m.p. teren situat în mun. T., . în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 181/1962 fără a deține însă acte pentru întreaga suprafață.
Această împrejurare a rezultat din depozițiile martorilor audiați în cauză, suprafața de teren fiind identificată prin expertiza tehnică efectuată în cauză, de expert F. G..
De asemenea, instanța a reținut în mod corect că în condițiile în care suprafața de teren a fost stăpânită de autorii reclamantelor prin exercitarea unei posesii utile, a operat joncțiunea posesiilor în conformitate cu prev. art. 1847 și urm. din Codul civil.
P. urmare, reclamantele din prezenta cauză, nu au avut calitatea de detentor precar asupra terenului în litigiu, întrucât părinții acestora au stăpânit terenul în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 181/1962 pentru o parte din suprafața ce face obiectul prezentei acțiuni, exercitând o posesie continuă neîntreruptă în nume de proprietari asupra întregii suprafețe în conformitate cu cerințele art. 1847 Cod civil, ulterior intervenind joncțiunea posesiei asupra terenului în cauză.
Pârâtele nu au contestat la niciun termen în cursul procesului, posesia exercitată asupra imobilului, de către părinții reclamantelor și de către acestea.
In ceea ce privește suma de 925,34 lei, această mențiune a fost arătată în mod greșit în dispozitivul hotărârii, în condițiile în care reclamantele nu au solicitat cheltuieli de judecată, aspect menționat chiar în considerentele hotărârii, astfel încât nici mențiunea referitoare la respingerea capătului de cerere accesoriu privitor la plata cheltuielilor de judecată nu își găsește justificarea în dispozitivul hotărârii.
Având în vedere că și cele două intimate reclamante au achiesat la această critică prin întâmpinare, în raport de disp.art. 312 alin. 1 și 2 Cod proc. civ., se va admite recursul și se va modifica hotărârea atacată în parte în sensul că se va înlătura din dispozitivul hotărârii mențiunea referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 925,34 lei, precum și cu privire la capătul de cerere accesoriu cheltuielilor de judecată.
Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții pârâți M. T. prin P. și C. L. AL M. T., ambii cu sediul în T., ., jud.T., împotriva sentinței civile nr.2941/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria T., în contradictoriu cu intimatele reclamante M. A. cu domiciliul în T., ., jud.T. și A. (F. R.) G. – M. cu domiciliul în T., ., jud.T., având ca obiect uzucapiune.
Modifică hotărârea atacată în parte în sensul că înlătură din dispozitivul hotărârii mențiunea referitoare la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 925,34 lei precum și cu privire la capătul de cerere accesoriu cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor hotărârii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,Grefier,
E. B. V. A. L. R.
L. N.
07.30.2014
Red.jud.VA
Tehnored. LR/DS/ex. 2
07.03.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 573/2014. Tribunalul TULCEA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 97/2014. Tribunalul TULCEA → |
|---|
