Actiune in regres. Decizia nr. 1249/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1249/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 1215/244/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1249/R/2013
Ședința publică de la 22 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de recurs privind pe recurenta – reclamantă S.c. O. V. Insurance Group S.a. (fostă S.C. BCR Asigurări V. Insurance Group S.A.), cu sediul social în București, .. 23, sector 1 și cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați C.& Asociații din București, ., nr. 15, sector 5, în contradictoriu cu intimații - pârâți P. M.. HUȘI, cu sediul în mun. Huși, .. 9, jud. V., C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE -DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI cu sediul în mun. Iași, ..19, C. - SECȚIA DRUMURI NAȚIONALE BÎRLAD- DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI cu sediul în mun.Iași, ..19, împotriva sentinței civile nr. 512 din 06.06.2013 pronunțată de Judecătoria Huși în dosarul nr._, având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; recursul a fost declarat și motivat în termen; recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 62,59 lei, respectiv ordinul de plată nr. 27/04-10-2013 și timbre judiciare de 1,5 lei; prin serviciul registratură, la 12.08.2013, intimata CNADN- Direcția Reg. de Drumuri și Poduri Iași a depus întâmpinare, ce a fost comunicată recurentei; la data de 21.10.2013, prin registratura instanței, recurenta a depus la dosar concluzii scrise; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța, având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă conform disp. art. 242 alin 1 pct. 2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat se consideră lămurită, constată recursul în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod pr. civilă, dându-se decizia de față:
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 512 din 06.06.2013, a Judecătoriei Huși, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta P. mun. Huși, reprezentată prin Primar.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta P. mun. Huși, reprezentată prin Primar.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, și, în consecință:
A fost respinsă acțiunea civilă intentată de reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A., (fostă B.C.R. Asigurări V. Insurance Group” S.A.) în contradictoriu cu pârâta P. mun. Huși, reprezentată prin Primar.
A fost respinsă acțiunea civilă intentată de reclamanta S.C. „O. V. Insurance Group” S.A., (fostă B.C.R. Asigurări V. Insurance Group” S.A.), în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași și Secția Drumuri Naționale Bârlad din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 19.04.2008 numitul M. A. I. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietatea sa, pe . mun. Huși, iar în momentul în care a trecut peste un canal supraînălțat, autoturismul a fost avariat, fiindu-i distruse janta dreapta față și cauciucul dreapta față, așa cum a fost reținut prin procesul verbal de constatare a daunelor.
Din înscrisurile prezentate de reclamantă a re că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a unei denivelări existentă în carosabil, prin supraînălțarea unui canal reabilitat, acest aspect rezultând din cuprinsul adresei nr._ din 19.04.2008 emisă de Poliția mun. Huși (fila nr. 57), însă în cauză nu s-a încheiat un proces verbal de constatare la fața locului.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate de pârâte, instanța reține următoarele:
Relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât acțiunea în regres a asiguratorului împotriva pârâtelor, în calitate de entități vinovate de producerea faptului cauzator de prejudicii, este supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Dec. nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data efectuării plății, respectiv de la data de 28.07.2008, data de la care s-a născut dreptul de creanță al reclamantei, așa cum rezultă din ordinul de plată anexat (fila nr. 29).
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6185 din 02.nov.2001, care a statut că asiguratorul, prin subrogare, dobândește dreptul la acțiune din momentul înregistrării prejudiciului, adică cel al plății, dreptul său de regres luând naștere abia din momentul plății.
În ceea ce privește excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei P. mun. Huși, instanța apreciază că aceasta este întemeiată, întrucât așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul cauzei evenimentul rutier s-a produs pe Calea Basarabiei din mun. Huși, și nu pe . cum a indicat reclamanta, respectiv pe DN 24B, care se află în administrarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, conform art. 21 din O.G. nr. 43/1997, mai exact drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și sunt administrate de Autoritatea Națională a Drumurilor prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Conform art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 „ Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este administratorul drumurilor de interes național direct sau prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., iar aceasta își realizează atribuțiile prevăzute în prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat în acest scop între aceasta și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Prin încheierea acelui protocol în data de 27.05.2004 pentru executarea proiectului de reabilitare prin amenajarea unui covor asfaltic acest sector de drum DN 24B km. 26 + 500 – km. 33 +600 pe traseul ., A.I.. C., Calea Basarabiei cu o lungime de 7.100 km. a trecut în administrarea C.. S.A., în cauză nefiind aplicabile disp. art. 21 alin. 2 din O.G. nr. 43/1997, privind drumurile naționale din România.
Așa fiind, instanța reține că în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă are Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, care are potrivit legii obligația de administrare a drumurilor naționale, respectiv a DN 24B.
Prin urmare, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.
Pe fondul cauzei, instanța reține că în cauză nu a fost întocmit un procesul-verbal de constatare la fața locului de către organele de poliție în care să fie consemnată ca și cauză a producerii avariilor existența unei gropi în carosabil, nesemnalizată așa cum impun disp. prev. de art. 5 alin. 6, din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, care stipulează că „în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii”.
Astfel, raportându-ne la dispozițiile legale mai sus invocate reclamantei îi revenea obligația de a dovedi îndeplinirea condițiilor pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală, în acest sens reclamanta solicitând doar administrarea probei cu înscrisuri.
Așa cum rezultă din adresa emisă, avariile au fost produse ca urmare a impactului cu o gură de canal supraînălțată, nefiind o gaură în carosabil nesemnalizată care ar putea eventual atrage răspunderea administratorului drumului, conform disp. art. 22 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România.
În speță, din analiza coroborată a probatoriului administrat rezultă că reclamanta a făcut dovada că a achitat persoanei asigurate suma pretinsă prin prezenta acțiune și care reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de proprietarul autovehiculului ca urmare a faptului că a trecut cu roata din față peste o gură de canal supraînălțată pe . mun. Huși.
Însă acest fapt este dovedit doar de declarația asiguratului, care a fost preluată și în actul de evaluare a pagubelor, fără să se fi realizat o constatare directă a organelor de poliție și nefiind susținută de alte probe, la dosarul cauzei fiind atașate două facturi fiscale cu sume diferite.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate, respectiv faptul că avariile produse autoturismului sunt rezultatul neîntreținerii drumului de către cei obligați prin lege, mai exact spus rezultatul impactului roții drepte față a autoturismului cu acea gură de canal supraînălțată, instanța reține că aceasta nu a fost dovedită de către reclamantă, deși avea această obligație, potrivit art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Faptul ca acest conducător auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum, tronson care era de curând reabilitat, nu poate fi imputabil pârâtei.
Obiectul pricinii îl reprezintă obligarea la plata unor sume de bani, cererea fiind formulata de asigurator într-o acțiune in regres. În temeiul subrogației legale în dreptul asiguratului, prin aplicarea art. 22 din Legea nr. 136/1005, reclamanta a dobândit din patrimoniul asiguratului dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, conform art. 998-999 Cod civil, însă în cauză nu a fost dovedita fapta ilicită și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pretins a fi reținută în sarcina paratei și prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina administratorului drumului.
F. de situația de fapt reținută, instanța constată că în drept nu sunt aplicabile prevederile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală.
În cauză nu sunt întrunite elementele acestui tip de răspundere, respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciu si vinovăția paratei.
Raportat considerentelor mai sus expuse, instanța apreciază că acțiunea civilă intentată de reclamanta S.C. „BCR Asigurări V. Insurance Group” S.A. București (actualmente S.C. „O. V. Insurance Group” S.A.), este neîntemeiată și, în consecință, o va respinge constatând că nu sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtelor.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. O. V. Insurance Group S.A criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegala si netemeinica fata de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. - Hotărârea pronunțata a fost data cu încălcarea legii, respectiv cu incalcarea dispozițiilor dispozițiilor art. 129 al. 4 si al.5 C., art. 167 si art. 168 C., precum si prevederilor Legii 136/1995 si OUG nr. 195/2002.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța a reținut faptul ca „In temeiul subrogatiei legale in dreptul asiguratului, prin aplicarea art.22 din Legea 136/1995, reclamanta a dobândit din patrimoniul asiguratului dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita, conform art.998- 999 Cod civil, insa in cauza nu a fost dovedita fapta ilicita si legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita pretins a fi reținuta in sarcina paratei si prejudiciul cauzat prin neindeplinirea obligațiilor stabilite in sarcina administratorului drumului."
Arată că cererea de chemare in judecata a fost formulată in temeiul art. 22 din Legea 136/1995, art.998-999 Cod civil, iar in fata instanței de fond am solicitat proba cu inscrisuri, proba cu expertiza tehnica auto si proba testimoniala, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestor probe desi au fost solicitate prin cererea de chemare in judecata, precum si prin notele de ședința depuse la termenul din data de 25.04.2013.
Susține că fără a lua act de solicitarea de probatorii pe care a formulat-o, instanța de fond si-a fundamentat considerentele sentinței doar prin înscrisurile depuse la dosar.
Consideră că instanța a încălcat, prin hotărârea pronunțată, principii fundamentale ale dreptului procesual civil, precum cel al rolului activ al judecătorului si al aflării adevărului și a îngrădit dreptul la apărare al părții si la un proces echitabil, garantat de articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Consideră că se impune a fi casată sentința in vederea efectuării unei expertize tehnice auto, apreciind că numai un expert tehnic auto este in măsura a stabili in baza actelor existente la dosarul cauzei dinamica producerii evenimentului rutier, legătura de cauzalitate între avariile autoturismului asigurat și denivelarea aflată pe carosabil.
În mod greșit a apreciat instanța, referitor la temeiul cererii- răspunderea civila delictuala, ca „in cauza nu sunt intrunite elementele acestui tip de răspundere, respectiv fapta ilicita, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita, prejudiciu si vinovăția paratei."
Astfel, în condițiile în care instanța de control judiciar se va considera lămurită prin situația de fapt astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar, solicită să se constate faptul s-a făcut dovada îndeplinirii celor patru condiții cumulative necesare pentru angajarea răspunderii delictuale a paratelor: prejudiciul a fost dovedit cu facturile de reparație; fapta ilicita consta in neindeplinirea obligațiilor legale referitoare la administrarea liniei de tramvai; legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu a fost probata cu Procesul verbal de constatare pentru autoturismul cu număr de inmatriculare_, planșele foto realizate cu autoturismul avariat si locul producerii evenimentului, si declarația conducătorului auto. Instanța trebuie sa aiba in vedere forța probanta a acestor documente, reținând faptul ca cele consemnate in baza declarației data in fata inspectorului de daune fac dovada pana la proba contrarie, proba contrarie care nu a fost produsa in cauza de intimata-parata; vinovăția intimatelor-parate a fost probata prin faptul ca, in calitatea lor de administrator/proprietar al drumului unde a avut loc evenimentul asigurat, acestea nu a luat masurile care se impuneau pentru inlaturarea de indata a obstacolelor ce puneau in primejdie siguranța traficului.
Pentru aceste considerente si fata de dispozițiile art. 304 ind.l C.pr.civ. solicită admiterea recursului, si in principal casarea sentinței recurate cu trimitere spre rejudecare in vederea suplimentarii probatoriului, iar in subsidiar modificarea in tot a sentinței recurate in sensul admiterii acțiunii si acordării sumelor solicitate prin petitul acțiunii, cu cheltuieli de judecata efectuate la fond si recurs.
Intimata CNADN- Direcția Reg. de Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea acesteia ca temeinică și legală.
In fapt, arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat plata sumei de 1427,27 lei cu titlu de despăgubiri civile și dobânda legală aferentă, subrogându-se în drepturile asiguratului M. A. I. a cărui vehicul a suferit o . avarii în urma impactului cu o gură de canal.
Solicită a se ține cont de faptul că atribuțiile de administrator ale intimatei vizează exclusiv drumul public și părțile integrante ale acestuia, orice alte elemente, cum sunt cele ale infrastructurii de canalizare, nefiind în administrarea acesteia.
Cu privire la calitatea de deținător a instalațiilor de acest tip, solicită a se avea în vedere prevederile art. 8 alin. l al Legii 51/2006, conform căruia autoritățile administrației publice locale au competenta exclusiva, in condițiile legii, in tot ceea ce privește înființarea, organizarea, coordonarea, monitorizarea si controlul funcționarii serviciilor de utilități publice, precum si in ceea ce privește crearea, dezvoltarea, modernizarea, administrarea si exploatarea bunurilor proprietate publica sau privata a unităților administrativ-teritoriale, aferente sistemelor de utilități publice.
Astfel, în condițiile în care evenimentul rutier a avut loc din cauza unei guri de canal care nu se află în administrarea sau proprietatea intimatei, consideră că nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte ilicite, condiție esențială în vederea antrenării răspunderii civile delictuate în sarcina intimatei.
Cu privire la obligația de semnalizare, facem trimitere la prevederile protocolului de predare-primire a sectorului de drum național ce traversează M.. Huși, încheiat între subscrisa și Consiliul Local Huși, care prevede, la „Capitolul D - Semnalizare Rutieră", faptul că aceasta rămâne în administrarea Consiliului Local, instituție care avea obligația, în temeiul acestor prevederi, de a semnaliza corespunzător drumul respectiv.
Susține că din prevederile protocolului rezultă fără îndoială că semnalizarea rutieră se află în totalitate în sarcina Consiliului Local Huși.
Societatea de asigurări nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor specifice răspunderii civile delictuale în sarcina intimatei.
Constatarea existenței și întinderii prejudiciului s-a făcut în mod unilateral de către societatea de asigurări, intimata nefiind convocată, motiv pentru care acea constatare nu îi este opozabilă.
Omițând invitarea subscrisei în vederea participării la constatarea avariilor reale produse au fost încălcate și dispozițiile art. 27 din Legea 136/1995, care prevăd că despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcție de starea bunului în momentul producerii riscului asigurat, ori starea bunului în momentul producerii riscului asigurat a fost cunoscută și constatată unilateral numai de către societatea de asigurări.
In ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, solicită a se observa că această condiție nu a fost dovedită de reclamantă, la dosar existând o . înscrisuri care nu îi erau opozabile și care, fie emanau de la recurentă, fie au fost întocmite doar în baza declarațiilor conducătorului auto.
Mai arată că organul de poliție nu a efectuat o cercetare proprie cu privire la
împrejurările producerii incidentului rutier, în actele emise menționându-se doar punctul de vedere al conducătorului vehiculului.
Având în vedere aceste aspecte, avariile indicate de reclamantă puteau fi produse în cu totul alt loc și în alte împrejurări decât cele indicate, fapt pentru care, în aplicarea principiului in dubio pro reo, apreciază că în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Analizand actele si lucrarile dosarului, hotararea recurata, prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Criticile aduse de recurenta hotărârii instanței de fond vizează doar soluționarea fondului pretenției deduse judecății.
Nu s-au formulat critici în legătură cu soluționarea excepțiilor invocate.
În ceea ce privește legea aplicabilă Tribunalul reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 din legea 136/1995 care stipulează că,, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.,,(în forma de la data producerii faptei ilicite și a plății indemnizației).
Sunt incidente și disp. Codului civ. din 1864, respectiv art. 998 – 999 cu privire la răspunderea civilă delictuală și nu dispozițiile noului cod civil privitor la aceeași instituție, deoarece fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită la data de 19.04.2008 ( cum a arătat reclamanta), perioadă în care era în vigoare Codul civil vechi.
Potrivit disp. Lg. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg.289/2009 privind codul civil (art.3), actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii, sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Nu se contestă de către părțile în cauză că autoturismul numitului M. A. I. era asigurat la societatea recurentă în baza contractului de asigurare facultativă CASCO prin polița AVA_.În temeiul acestor raporturi, recurenta-reclamantă a achitat asiguratului suma de 1427,27 lei cu titlu de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit de către asigurat ca urmare a avarierii autoturismului proprietatea sa,în timp ce asiguratul circula cu autoturismul pe . a trecut peste un canal supraînălțat ce nu era semnalizat.
Plata indemnizației de asigurare generează apariția unor noi drepturi și obligații pentru părți, dintre care cele mai importante sunt cele referitoare la subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării, urmată de acțiunea în regres a asiguratului împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Pentru a opera subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții esențiale, și anume: asigurătorul să fi plătit asiguratului prima de asigurare și să existe cel puțin o persoană răspunzătoare de producerea prejudiciului.
Rezultă din actele depuse la dosar că plata indemnizației s-a făcut de către asigurător în temeiul obligației sale contractuale.
Cu privire la cea de a doua condiție a subrogării,este necesar să existe un raport delictual de reparație a pagubei. Subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului este una personală și nu reală, fiind necesar să existe o persoană responsabilă de producerea prejudiciului. Trebuie să se analizeze dacă sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie așa cum sunt stabilite de art.998-999 Cd. Civil.
Potrivit disp. art. 998 cod civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-au ocazional a-l repara, iar potrivit disp.art.999 cod civ. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sa”.
Instanța constată că în cauză nu sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale: existența unui prejudiciu, a unui fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Astfel,s-a dovedit în cauză producerea unui prejudiciu constând în c/v reparațiilor necesare autoturismului asiguratului.
Certitudinea prejudiciului rezultă nu numai din procesul verbal de constatare a daunelor dar și din devizul de reparație întocmit de agentul de asigurare.
S-a produs o faptă ilicită constând în aceea că nu s-a asigurat întreținerea și repararea corespunzătoare a drumului pe care asiguratul a circulat cu autoturismul Această faptă constituie o faptă ilicită în sensul arătat de disp.art. 998 cod civil, faptă ce rezultă din declarațiile părților și din constatările efectuate de reprezentantul societății de asigurări. Din actele depuse la dosar nu rezultă că prejudiciul s-a produs doar ca urmare a faptei ilicite a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași. Nu s-a depus un act constatator încheiat de către organele de poliție și chiar dacă în condițiile art.79 al.2 lit. b din OUG 195/2002 conducătorul vehiculului asigurat nu mai este obligat să se prezinte la organele de poliție nu rezultă din probele administrate că prejudiciul s-a produs doar ca urmare a faptei ilicite a pârâtei.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a unei persoane este necesar ca între fapta ilicită și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu precum și necesitatea ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei, să fi acționat, deci cu vinovăție.
Răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă și indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală.
În condițiile în care nu rezultă din probele administrate în cauză că prejudiciul s-a produs ca urmare a faptei ilicite a pârâtei Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, nu se poate reține că ar exista raport de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu.
Din constatările făcute de societatea de asigurare și din celelalte înscrisuri depuse la dosar nu rezultă că pârâta DRDP Iași este vinovată de producerea prejudiciului.
În cazul unei acțiuni în regres, sarcina probei trece de la asigurat la asigurător, în sensul că acesta trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor privind răspunderea civilă delictuală precum și neîndeplinirea obligațiilor de către persoana chemată în judecată.
Pentru aceste considerente, Tribunalul apreciază că recursul formulat este nefondat, urmând să fie respins.
În baza art. 312 al.1 Cd.pr.civ., Tribunalul va menține sent. civ. nr.512/2013 a Judecătoriei Huși.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., împotriva sentinței civile nr. 512/06.06.2013, a Judecătoriei Huși, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 octombrie 2013.
Pentru Președinte, E. R. I. - aflat în concediu pentru sarcină - Președinte, S. D. E. | Judecător, A. A. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red: A.A./22.10.2013
Tehnored: R.A./29.10.2013
2 ex./29.10.2013
Judecătoria Huși: judecător A. C..
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 290/2013. Tribunalul... → |
|---|
