Contestaţie la executare. Decizia nr. 1037/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1037/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 6185/333/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1037/R/2013
Ședința publică de la 10 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. R. I.
Judecător A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de recurs declarată de către recurenții – contestatori C. M. cu domiciliul în V., ., jud. V. și H. R., cu domiciliul în V., ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimata B. G. SOCIETE GENERALE.SA AGENȚIA C. T., cu sediul în V., ., ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2482/18-06-2013 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenții – contestatori prin av. substituent O. A. pentru apărător titular, av. D. D. și intimata prin av. O. V., în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul se află la al doilea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; nu se solicită judecarea cauzei în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care,
Av. O. A. procedează la semnarea cererii de recurs în numele ambilor recurenți, procedându-se astfel la înlăturarea neregularității cererii dată de lipsa semnăturii unuia dintre recurenți.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau acte de depus la dosar, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs invocate cât și în apărare.
Având cuvântul, recurenții prin av. O. A. solicită admiterea cererii de recurs, apreciind că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală, în condițiile în care a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale incidente, raportat la situația de fapt.
Arată că în speța de față, creditoarea a demarat executarea silită împotriva contestatorilor din prezenta cauză deși aceștia au achitat suma pusă în executare, fiind depuse la dosar în acest sens mai multe instrumente de plată din analiza cărora reiese că la momentul declanșării procedurii de executare, recurenții achitaseră exact suma de bani pentru care se pornise executarea și care era trecută în titlul executoriu.
Intimata a susținut însă că a imputat respectiva sumă de bani asupra unor alte debite pe care contestatorii le aveau față de aceasta, invocând faptul că nu s-a menționat pe instrumentul de plată modalitatea în care debitorii au înțeles să se realizeze imputația sumei.
Apreciază că în mod greșit prima instanța a dat eficiență susținerile intimatei, fără a observa că recurenții au individualizat debitul pe care au dorit să-l stingă prin dimensionarea sumei plătite la câtimea datoriei din titlul executoriu.
Astfel, chiar dacă nu a existat o mențiune expresă pe instrumentul de plată cu privire la datoria ce se dorea a fi stinsă, acest aspect rezulta indirect, din individualizarea sumei achitate, care era aceeași sumă trecută în titlul executoriu.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare, urmând a fi desființată executarea întrucât nu mai există debitul în vederea recuperării căruia s-a solicitat executarea silită. Fără cheltuieli de judecată.
În apărare, av. O. V. pentru intimată, solicită respingerea cererii de recurs.
Cu privire la situația de fapt, arată că intimata a acordat societății Mar – Ind – Mar Srl trei credite, unul dintre acestea fiind garantat de recurenții din prezenta cauză. Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de plată, intimata a procedat la executarea silită împotriva societății debitoare cât și împotriva recurenților, în calitatea lor de fidejusori. Mai arată că parcursul executării, societatea debitoare a făcut mai multe plăti, ce au fost imputate asupra celor trei contracte, în lipsa unei mențiuni exprese a debitoarei cu privire la debitul la care se dorea a se realiza imputația, aspect reținut în mod corect și de instanța de fond.
Din analiza instrumentelor de plată, respectiv a celor patru ordine de plată, reiese în mod cert că nu s-a făcut o astfel de mențiune cu privire la imputația sumelor plătite.
De asemenea, în lipsa unei înțelegeri a părților, creditoarea a făcut respectiva imputație, în mod corect, la toate cele trei contracte de credit.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea cererii de recurs, urmând a fi menținută soluția primei instanțe prin care a fost respinsă contestația la executare formulată de recurenții – contestatori C. M. și H. R.. Fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 150 Cod proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2482 din 18.06.2013 a Judecătoriei V., a fost respinsă contestația la executare formulată de către contestatorii C. M. si H. R. în contradictoriu cu intimata B. – G. SOCIETE GENERALE SA cu sediul la Agenția C. T. V..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Împotriva debitorilor C. H.-M. și Charitor H.-R. a început executarea silită la cererea înregistrată cu numărul 324. din 22.08.2012 (fila 1) formulata de către creditoarea B. – G. Societe Generale SA in temeiul titlului executoriu Contractului de credit nr. 6101 din 11.09.2008 încheiat între Bancă și . SRL. Acest contract de credit a fost garantat de către C. H.-M. și Charitor H.-R. în calitate de fidejusori prin contractul de fidejusiune nr._/2008. In consecință s-a format dosarul de executare nr. 324./2012 la Biroul Executorului Judecătoresc Asociați D. C. și T. V.-B. .
Executorul judecătoresc a procedat la formularea cererii de încuviințare a executorii silite iar după încuviințare a emis Somația nr. 324./2012 din 07.09.2012.
Instanța a reținut că prin contestație, debitorii au invocat apărări de fond împotriva titlului de executoriu întrucât acesta nu reprezinta o hotărâre judecătorească, fiind vorba despre Contractul de credit nr. 6101 din 11.09.2008.
In ceea ce privește legea aplicabilă instanța a reținut că potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Instanța constată că actul juridic a fost încheiat de părți la data de 11.09.2008, sub imperiul vechiului Cod civil. În consecință, dispozitiile contractuale vor fi analizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sale,
Instanța a constatat că prin Contractul nr. 6101 din 11.09.2008 (fila 2 si urm.) . SRL a contractat un credit în valoare de_ lei de la B. – G. Societe Generale SA pe o perioadă de 10 luni.
Potrivit art. 7.1 din contract data rambursării finale era 11.07.2009.
După scadența prevăzută în contract, la data de 17.08.2009 și ulterior la data de 27.08.2009 s-a achitat către creditoare suma totala de_ lei, așa cum a rezultat din Jurnalul de casă al . SRL (fila 51). Plata a fost făcută prin virament prin Banca Intesa Sao Paolo.
Așa cum a rezultat din precizările intimatei precum și din extrasul de cont (filele 30-32), din aceasta suma intimata B. – G. Societe Generale SA a decontat în contul debitului datorat în temeiul contractului nr. 6101/2008 suma de 7952 lei la data de 17.08.2009 iar la data de 28.08.2009 suma de 5046,31 lei iar cu diferența de 7501,57 lei a procedat la acoperirea ratelor scadente in temeiul contractului de credit nr. 2309/2006.
Contestatorii au susținut că întreaga sumă de_ lei era destinată acoperirii contractului de credit nr. 6101/2008, în schimb funcționarii intimatei au făcut greșit imputația plății.
Analizând acest aspect, instanța a reținut că imputația plății putea fi făcută în primul rând prin acordul părților iar în lipsa acestei convenții cel care poate decide asupra imputației părților poate fi debitorul, cu respectarea unor principii prevăzute de lege (art. 1110 V. C. civ.) sau creditorul, ori în lipsa acestora conform principiilor prevăzute de lege.
Instanța a constatat însă că părțile nu au stabilit în mod convențional modul de imputație a plății și de asemenea că debitorii nu au făcut dovada modului în care au înțeles să impute suma de_ lei, respectiv pentru care din cele trei contracte de credite ale . SRL era destinata plata. Contestatorii nu au depus la dosar ordinele de plată întocmite la Banca Intesa San Paolo SA prin intermediul căreia au fost efectuate plățile, deși partea adversă a solicitat în mod repetat acest lucru (precizări – fila 45 și ședințele din 02.04.2013 si 23.04.2013), iar instanța a pus în vedere contestatorilor în mod expres să depună aceste acte pentru termenul din 11.06.2013. Aceștia au depus în schimb Jurnal de bancă din perioada 01.08.2008 – 31.08.2009 care, însă, nu conținea mențiuni cu privire la destinația sumelor achitate.
Ordinele de plată au fost depuse de contestatori după încheierea dezbaterilor, odată cu concluziile scrise. Referitor la aceste acte instanța reține, pe de o parte, că acestea nu pot constitui probe în prezenta cauză întrucât au fost depuse după încheierea dezbaterilor iar pe de altă parte, analizând conținutul acestora, nu a rezultat modul în care a înțeles debitoarea să impute plata efectuată întrucât nu există referiri cu privire la destinația banilor. Așadar, chiar dacă aceste documente de plată erau luate în calcul nu schimbă cu nimic situația juridică din prezentul litigiu.
In condițiile în care debitoarea . SRL nu a făcut imputația plăților, aceasta a fost efectuată de către banca creditoare care a stins ratele lunare deopotrivă scadente a celor două credite acordate societății prin Contractele nr. 6101/2008 și nr. 2309/2006, în funcție de vechimea acestora, începând cu luna mai, așa cum a reieșit din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei.
Chiar dacă data limită de rambursare a creditului pentru Contractul nr. 6101/2008 era de 11.07.2009 nu se putea reține că numai această datorie era scadentă întrucât, fiind vorba despre prestații succesive lunare, erau scadente deopotrivă ratele corespunzătoare ambele contracte de credit. De asemenea, ambele datorii erau la fel de oneroase întrucât neachitarea ratelor conducea la aplicarea de majorări de întârziere în ambele cazuri.
Întrucât plata efectuată de societatea debitoare a fost efectuată prin virament bancar, creditoarea nu a avut posibilitatea de a elibera chitanță debitoarei prin care să se precizeze ceea ce s-a achitat cu prioritate însă modul de imputație a plății a fost consemnat în extrasul de cont al . SRL la care aceasta avea acces în calitate de titlulară a contului.
Or, potrivit art. 1112 V.C. civ. debitorul este ținut de imputația făcută de creditor și nu o poate contesta decât atunci când creditorul l-a surprins sau la indus în eroare prin manoperele pe care le-a făcut ceea ce nu este, în mod evident, cazul în speță.
In consecință instanța a constatat ca este îndeplinită condiția prevăzută de art. 379 alin. 1 C. pr. civ, în sensul că avea caracter cert creanța solicitată de creditor.
Pentru aceste considerente instanța a respins contestația la executare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii C. M. și H. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Au învederat recurenții că hotărârea instanței de fond a avut în vedere faptul că părțile nu au stabilit în mod convențional imputația plății, însă susțin că sumele plătite prin banca INTESA SAO PAOLO trebuiau afectate contractului de credit garantat de recurenți.
Cu privire la acest aspect, arată că a existat o convenție asupra modului de imputație a plăți, raportat următoarelor:
Astfel, conform art. 7.1 din Contractul de credit nr. 6101 din 11.09.2008, data rambursării finale a creditului era 11.07.2009.
Conform art. 1113 Cod civil, plata se impută asupra acelei datorii ajunsă la termen, intimata trebuind să impute plata asupra acestei datorii ajunse la scadență.
Împrejurarea că intimata a virat sumele de bani aferente contractului de credit și în alte conturi nu are relevanță, atât timp cât plata a fost făcută integral pentru contractul de credit pe care l-au garantat iar imputația plății trebuia făcută asupra acestui contract atât conform regulilor contractuale cât și conform regulilor privind imputația plății.
Susțin că în aceste condiții, atât timp cât a existat o imputație convențională a plății, intimata trebuia să rețină sumele de bani plătite după data rambursării finale a creditului pentru creditul garantat, astfel că împrejurarea că sumele de bani au fost reținute pe diverse alte conturi ale debitoarei MAR IND MAR, nu le este imputabilă.
Mai arată că însăși intimata a precizat anterior plății, suma de bani necesară acoperirii contractului de credit, conform înscrisului sub semnătură privată urmat de ștampila băncii prin care se pune în vedere debitoarei plata sumei de 10.537,91 lei.
Intimata B. G. SOCIETE GENERALE.SA AGENȚIA C. T., legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind vădit netemeinic si nelegal.
Susține că în mod corect instanța de fond a reținut in considerentele sentinței recurate că imputația plații poate fi făcuta prin acordul pârtilor iar in lipsa unei atari convenții cel care poate decide este debitorul cu respectarea principiilor prevăzute de art.1110 vechiul Cod Civil sau creditorul ori in lipsa acestora conform principiilor prevăzute de lege.
Totodată, corect a reținut instanța că părțile nu au făcut dovada modului in care s-au inteles sa se faca imputatia sumei de 20.500 lei, respectiv pentru care din cele trei contracte de credit ale . SRL ar fi fost destinata.
De asemenea, nici debitoarea directă in calitate de plătitoare a acestei sume nu și-a manifestat opțiunea privind modul in care înțelegea sa se facă imputatia plaților în cauză.
Arată că potrivit actelor de la dosar, plata sumei de 20.500 lei a avut loc,in mai multe transe prin banca debitoarei directe - Banca Intesa San Paolo SA - iar decontarea la B.-G. Societe Generale SA s-a făcut in format electronic.
Debitoarea . SRL nu si-a manifestat cu ocazia acestor operațiuni, preferința de a se acoperi fie si parțial o plată sau alta din creanța decurgând din cele trei contracte de credit.
Învederează că din actele existente la dosar reiese ca, în lipsa unei asemenea convenții sau opțiuni din partea plătitorului, suma totală de 20.500 lei a fost achitata cu titlu de creanța de către debitoarea directa, . SRL fiind imputata in cea mai mare parte asupra Contractului de credit nr.6101/2008 garantat in calitate de fidejusori de recurentii-contestatori iar restul sumei asupra Contractului de credit nr. 2309/2006.
Arată că plata acestei sume a fost făcuta de debitoarea directă, astfel că recurenții, în calitate de fidejusori, nu pot ridica pretenții privind modul de distribuire al banilor.
Consideră că nu poate fi primită susținerea recurenților – contestatori în sensul că imputația plăților ar reieși din ordinele de plata privind suma de_ lei, având în vedere că recurenții - contestatori nu au fost in măsura sa prezinte instanței de fond aceste documente de plată, până la închiderea dezbaterilor, aspect reținut și de prima instanță în considerentele hotărârii.
Arată că ordinele de plată au fost depuse de contestatorii - recurenti dupa incheierea dezbaterilor, odată cu concluziile scrise, fapt pentru care nu pot constitui probe. Mai mult, analizând conținutul acestora instanța de fond în mod corect a reținut faptul ca nu rezultă modul in care debitoarea ar fi dorit sa fie făcuta repartizarea banilor întrucât nu exista referiri cu privire la destinația acestora.
Apreciază că în condițiile in care debitoarea directa nu a făcut imputatia plaților, aceasta a fost efectuata de către banca creditoare care a stins ratele lunare deopotrivă scadente a celor doua credite acordate . SRL prin contractele nr. 6101/2008 si nr. 2309/2006, în funcție de vechimea acestora, începând cu luna mai, așa cum a reieșit din extrasele de cont pendinte celor doua contracte depuse la dosarul cauzei.
Susține că chiar dacă data limita de rambursare a creditului pentru contractul nr. 6101/008 era la 11.07.2009 nu se putea reține că numai aceasta datorie era scadentă din cele trei contracte de credit pe care erau încheiate cu debitoarea directă, fiind vorba de prestații succesive sub forma ratelor lunare de credit.
Concluzionând, apreciază că se impune respingerea recursului ca fiind netemeinic și nelegal.
Analizand actele si lucrarile dosarului,hotararea recurata,prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile, tribunalul retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr.324/2012 la B. D. C. si T. V. B. B./GSG V. formulat cerere de executare silita împotriva debitorilor . SRL si a garantilor fidejusori C. H. M. si C. H. R. în baza contractului de credit nr.6101/2008 prin care aceștia au beneficiat de un împrumut de_ lei pe o perioadă de 10 luni. Ca urmare a declanșării procedurii executării silite ,s-a emis somația nr. 324/2012,după ce anterior s-a solicitat Judecătoriei V. încuviințarea executării silite a contractului de credit, a actelor adiționale acestui contract precum și a contractului de garanție imobiliară încheiat de debitori cu creditoarea. Această cerere a fost admisă prin încheierea dată de Judecătoria V..
Potrivit art 372 Cd.pr.civ executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care,potrivit legii,constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 374 alin.1 C.pr.civ. “ hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formula executorie”.
Creditoarea a solicitat executarea silită asupra tuturor bunurilor debitorilor în baza contractului de credit mai sus arătat.
Acest contract constituie titlu executoriu în baza dispozițiilor art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, articol care prevede că “contractile de credit inclusiv contractele de garanție reală sau personală încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii ”.
Această ordonanță a intrat în vigoare la 1.01.2007 și transpune directivele Uniunii Europene din domeniul instituțiilor de credit și al firmelor de investiții.
Sub aspect procedural,debitorii sunt în drept să formuleze contestație la executare prin care să invoce nelegalitatea somatiei si a celorlalte acte de executare ca urmare a consemnării unei creanțe neexistente ori sa solicite încetarea executării ca urmare a stingerii obligației prin plata sau compensare.Prin admiterea unei astfel de cereri se poate ajunge la o anihilare a al efectului executoriu al titlului și nu la o anulare a titlului însuși.
Criticile aduse hotararii instantei de fond vizeaza faptul ca obligatia debitorilor recurenti s-a stins prin plata.Acestea sunt insa nefondate.
Desi recurentii invoca faptul ca obligatia lor fata de creditor a fost executata prin plata,acest fapt nu rezulta din inscrisurile depuse la dosar de cele doua parti.
Chiar daca se invoca faptul ca a avut loc o imputatie a platii, acest fapt nu rezulta din actele dosarului.
Instanta de fond a retinut in mod correct ca nu a operat o imputatie a platii prin acordul partilor sau la cererea debitorului.Debitorii nu au facut dovada modului in care au inteles sa impute suma de_ lei, pentru care din cele trei contracte de credit era destinata plata.
F. de cele aratate,tribunalul constata ca sentinta instantei de fond este legala si temeinica,recuesul formulat impotriva acesteia fiind nefondat.
Asa fiind, in baza ar.312 Cd.pr.civ,instanta va respinge recursul formulat impotriva sent.civ.nr.2482/2013 a Judecatoriei V., pe care o va mentine.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C. M. și H. R. împotriva sentinței civile nr. 2482/18.06.2013 a Judecătoriei V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi,10 septembrie 2013.
Președinte, E. R. I. | Judecător, A. A. | Judecător, D. E. S. |
Grefier, R. A. |
Red: A.A./25.09.2013.
Tehnored: R.A./25.09.2013
2 ex.
Judecătoria V.: judecător O. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1354/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 611/2013. Tribunalul... → |
|---|
