Plângere contravenţională. Decizia nr. 1354/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 1354/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 7058/333/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1354/R/2013

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. C.

Judecător L.-M. B.

Judecător R.-N. O.

Grefier T. B.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul petent C. N. B. domiciliat în mun. V., .. 16, ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului V. cu sediul în mun. V., ..1, jud. V. împotriva sentinței civile nr.1662 din data de 08.04.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat că se prezintă avocat B. D. F. cu împuternicire avocațială în baza contractului de asistență juridică nr.2660 din 02.09.2013, pentru recurentul petent C. N. B., lipsă fiind intimatul IPJ V..

S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, recursul este declarat și motivat în termen legal, prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la 02.09.2013 prin serviciul registratură, intimatul IPJ V. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, respingerea recursului formulat de recurentul C. N. B. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Interpelat, recurentul petent prin apărător, arată că nu mai are alte acte de depus sau cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul recurentului prin apărător, în susținerea recursului.

Avocat B. D. F. având cuvântul pentru recurentul petent C. N. B., solicită a se avea în vedere motivele de recurs prin care este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate hotărârea instanței de fond, care nu a analizat obiectiv probele depuse de intimatul IPJ V..

Prima instanță a apreciat prin considerentele hotărârii că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză în sensul că din coroborarea planșelor foto nr.2 și 3 relevă faptul că doar un singur autovehicul se afla în raza de măsurare a aparatului radar.

Din punctul de vedere al recurentului această interpretare este una eronată, deoarece așa cum reiese din planșele foto, înafară de o singură planșă foto în care petentul este surprins rulând cu viteza de 30 km/h, nu numai că nu se poate individualiza autovehiculul petentului, dar imaginile sunt neclare, nu se poate distinge nici un element care să ducă la concluzia instanței că în raza de acoperire a cinemometrului s-ar fi aflat autoturismul petentului când se înregistra viteza de 123 km/h.

Așa cum sunt realizate planșele foto, nu se poate stabili dacă un autoturism sau mai multe s-ar afla în raza de măsurare a cinemometrului, singurele elemente care se disting fiind doar o . 4,5 puncte albe și nicidecum vreun autoturism.

Deși petentul a solicitat în repetate rânduri la instanța de fond ca intimatul IPJ V. să depună la dosarul cauzei CD-ul cu înregistrarea video a acelei presupuse fapte contravenționale, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce conduce la concluzia că din filmare s-ar evidenția o altă situație decât cea menționată în procesul verbal de contravenție.

Față de cele arătate, solicită admiterea recursului, să se constate că hotărârea atacată este una netemeinică urmând a se dispune casarea acesteia în tot și admiterea plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal de contravenție.

S-au declarat apoi dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare.

Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod pr. civilă s-a trecut la deliberare, când

INSTANȚA

Deliberând asupra recursul civil, constată următoarele

Prin sentința civilă nr. 1662 din data de 08.04.2013 pronunțată în dosarul civil nr._ Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de petentulC. N. B. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al județului V., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele,

Sub nr._, a fost înregistrată la Judecătoria V. plângerea formulată de petentul C. N. B. împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._/22.X.2012, în contradictoriu cu intimatul I. P. J. V., prin care se solicită anularea procesului-verbal de contravenție.

În motivarea plângerii, petentul arată că cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu corespund adevărului. Arată petentul că nu a cunoscut faptul că se deplasa în localitate. Viteza înregistrată este rezultatul unei erori a aparatului radar. Arată petentul că era ceață și ploaie și nu a putut circula cu viteza menționată în procesul-verbal de contravenție. Invocă petentul prevederile N.M.L. 04-05.

În dovedire, petentul a depus procesul-verbal de contravenție contestat.

În drept, plângerea se întemeiază pe dispozițiile art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

În dovedire, intimatul a depus planșe foto.

Instanța a admis și administrat proba cu acte.

Analizând probatoriul administrat, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 22.X.2012 de către intimatul I. P. J. V., petentul C. N. B. a fost sancționat contravențional cu 630 lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 102, alin. 3, lit. e din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că a circulat în municipiul V., pe . de 123 km/h.

Fiind învestită, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța a mai reținut că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

În privința temeiniciei actului de sancționare, instanța a apreciat că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, a rezultat, din coroborarea planșelor foto depuse la pag. 19-20 dosar, împrejurarea că petentul a circulat cu viteza de 123 km/h. Atât planșa foto nr. 2 cât și planșa foto nr. 3 relevă faptul că doar un singur autoturism se afla în raza de măsurare a aparatului radar.

Acel autoturism este tocmai cel condus de petent, acest lucru rezultând din coroborarea planșelor foto nr. 2, 3, 4 și 5 și din succesiunea firească a secundelor din filmarea video.

Conform prevederilor art. 49, alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, viteza maximă admisă în localitate este de 50 km/h.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a respins plângerea petentului, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C. N. B., pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că prima instanță nu a analizat obiectiv probele depuse de intimatul IPJ V..

Prima instanță a apreciat, prin considerentele hotărârii, că situația de fapt reținută de agentul constatator a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză, în sensul că din coroborarea planșelor foto nr. 2 și 3 relevă faptul că doar un singur autovehicul se afla în raza de măsurare a aparatului radar.

Din punctul de vedere al recurentului această interpretare este una eronată, deoarece așa cum reiese din planșele foto, înafară de o singură planșă foto în care petentul este surprins rulând cu viteza de 30 km/h, nu numai că nu se poate individualiza autovehiculul petentului, dar imaginile sunt neclare, nu se poate distinge nici un element care să ducă la concluzia instanței că în raza de acoperire a cinemometrului s-ar fi aflat autoturismul petentului când se înregistra viteza de 123 km/h.

Așa cum sunt realizate planșele foto, nu se poate stabili dacă un autoturism sau mai multe s-ar afla în raza de măsurare a cinemometrului, singurele elemente care se disting fiind doar o . 4, 5 puncte albe și nicidecum vreun autoturism.

Deși petentul a solicitat în repetate rânduri la instanța de fond ca intimatul IPJ V. să depună la dosarul cauzei CD-ul cu înregistrarea video a acelei presupuse fapte contravenționale, acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce conduce la concluzia că din filmare s-ar evidenția o altă situație decât cea menționată în procesul verbal de contravenție.

Față de cele arătate, a solicitat admiterea recursului, să se constate că hotărârea atacată este una netemeinică urmând a se dispune casarea acesteia în tot și admiterea plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal de contravenție.

Intimatul I.P.J. V. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând actele si lucrările dosarului, Tribunalul constată faptul că recursul declarat în cauză de către petentul C. N. B. este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi arătate în continuare:

Sub aspectul legalității, se constată că prima instanța a reținut, in mod corect, că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).

Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. ( Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

În ceea ce privește aspectele invocate de către recuerentul-petent, Tribunalul arată că Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea normei de metrologie legală NML 021-05 "aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", a fost modificat prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 153/2007 și prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, iar textul în vigoare începând cu data de 6 august 2009 nu mai conține și art. 4 care a fost abrogat în totalitate, deci și art. 4. pct. 4 care stipula că „măsurările efectuate cu ajutorul cinemometrelor nu pot constitui probe pentru aplicarea legislației rutiere dacă nu sunt respectate cerințele 4.1, 4.3 din prezenta normă, precum și în următoarele cazuri: dacă măsurările au fost efectuate în condiții de ceață, ploaie, ninsoare sau furtună; dacă cinemometrul este destinat numai utilizării în regim staționar, iar măsurările au fost efectuate cu cinemometrul în mișcare; dacă, în momentul măsurării, în raza de măsurare a aparatului se deplasează simultan mai multe autovehicule, iar autovehiculul vizat nu poate fi pus clar în evidență”.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul constată că situația de fapt a fost reținută, în mod corect, de agentul constatator.

Agentul constatator a depus, la instanța de fond, planșe fotografice (filele 18-20), din care reiese în mod clar viteza de 123 km/h pentru data de 22.10.2012, ora 22.00.07 în dreptul literei „T”, care semnifică viteza autoturismului țintă, dar și a literei „L” (AUTOLOCKSPEED) din succesiunea planșelor fotografice distingându-se autovehiculul condus de petentul-intimat și numărul de înmatriculare al acestuia (22.01.09 – planșa fotografică nr. 4), precum și faptul că nu a existat vreun alt autovehicul.

De altfel, apelantul nu a contestat faptul că autovehiculul surprins în planșele fotografice este autovehiculul condus de el, ci doar cuantumul vitezei și faptul că nu cunoștea că se deplasa în localitate.

În actul sancționator este indicat însă, în mod neechivoc, că fapta a fost săvârșită pe ., aspect care nu a fost negat de recurentul-petent la momentul semnării procesului-verbal de contravenție.

Tribunalul arată și că, la momentul constatării faptei, recurentul-petent a arătat, sub semnătură, că nu are obiecțiuni.

Tribunalul consideră că a fost recunoscută implicit situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție. Declarația consemnată reprezintă o mărturisire spontană efectuată, din punct de vedere temporal, cel mai aproape de săvârșirea faptei, ceea ce conduce la concluzia sincerității acesteia.

Prezumția de sinceritate a declarației date la momentul constatării faptei, derivă din împrejurarea că, este nefiresc ca cineva să se acuze în mod fals de săvârșirea unei fapte, suportând astfel, sancțiunea contravențională.

Instanța are în vedere că, orice persoană responsabilă are obligația de a citi ceea ce semnează și de a semna doar în măsura în care este de acord cu cele consemnate deasupra semnăturii sale, în caz contrar, având posibilitatea să solicite a se consemna obiecțiunile ori să nu semneze procesul-verbal, dacă nu i se rețineau aceste obiecțiuni.

Prezumția de nevinovăție „contravențională” nu înseamnă că din probatoriul administrat în cauză nu poate face parte chiar și procesul verbal încheiat de agent în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât acesta poate consemna o situație asumată la acel moment de petent prin semnătură.

În plus, în cauza de față, există probe temeinice din care rezultă fără niciun dubiu faptele săvârșite de către petent și vinovăția acestuia, respectiv aspectele reliefate de planșele fotografice depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principală și complementară de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.

Sancțiunea contravențională a amenzii a fost aplicată la minimul prevăzut de lege, iar referitor la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.

Față de considerentele anterior expuse, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C. N. B. împotriva sentinței civile nr. 1662 din 8.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat de C. N. B. împotriva sentinței civile nr. 1662 din 8.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2013.

Președinte,

A. C.

Judecător,

L.-M. B.

Judecător,

R.-N. O.

Grefier,

T. B.

Redactat C.A.

Tehnoredactat T.B.

Ex. 2/2 Decembrie 2013

Judecătoria V.-judecător fond: C. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 1354/2013. Tribunalul VASLUI