Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 312/2013. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 312/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 6696/333/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 312/A/2013

Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Judecător A. A.

Grefier R. A.

S-a luat în examinare soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - creditoare . cu sediul în V., ., jud. V. în contradictoriu cu intimații - debitori C. M. și C. V., ambii cu domiciliul în V., ., . și reședința în ., împotriva încheierii de ședință din data de 16.10.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect încuviințare executare silită.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimata C. M., personal și identificată în baza CI ., nr._, eliberată la data de 26.01.2010 și intimatul C. V., personal și identificat în baza CI ., nr._, eliberată la data de 09.02.2009, lipsă fiind apelanta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; apelul a fost declarat și motivat în termen; cererea de apel a fost însoțită de taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei; intimații nu au formulat întâmpinare; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului după care:

Tribunalul, având în vedere disp. art. 482, raportat la prevederile art. 238 al.2 N.c.p.c., față de împrejurarea că pricina se află la primul termen de judecată și că părțile sunt legal citate, estimează durata de soluționare a cauzei la o zi.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau acte de depus la dosar, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în apărare, față de motivele de apel invocate.

Având cuvântul, intimații precizează că după ce nu au mai avut loc de muncă, au predat apartamentul – locuință de serviciu unității la care și-au desfășurat activitatea. Mai arată că au luat cunoștință de hotărârea civilă prin care sunt obligați să achite debitul restant în urmă cu aproximativ o săptămână, când au primit citația și înscrisurile anexate acesteia.

Solicită respingerea cererii de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 395 alin. 1 N.c.p.c., dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 16.10.2013 pronunțată de Judecătoria V. în cauza de față, a fost respinsă cererea executorului judecătoresc Silitra A., privind încuviințarea executării silite împotriva debitorilor C. M. și C. V. la cererea creditoarei S.C. GOSCOM V. S.A.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea ce face obiectul prezentei cauze, executorul judecătoresc S. A. a solicitat încuviințarea executării silite a debitorilor C. M. și C. V. în temeiul Sentinței Civile nr. 3856/2010 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul cu nr._ .

În conformitate cu dispozițiile art. 665, pct.1 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc a anexat cererii sale încheierea din 07.10.2013, cererea creditoarei și o copie a sentinței.

Analizând valoarea de titlu executoriu a hotărârii în baza căreia se dorește încuviințarea executării silite, instanța a constatat următoarele:

În temeiulart. 632, alin. 1 Cod procedură civilă executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. În temeiul alin. 2, constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

În concret, Sentința Civilă nr. 3856/05.11.2010 a fost pronunțată în procedura somației de plată reglementată de OG 5/2001.

Pentru a dobândi valoare de titlu executoriu hotărârea trebuia să fie comunicată debitorului conform dispozițiilor art. 6, alin. 4 din OG 5/2001 și debitorul să nu-și fi exercitat dreptul de a formula cerere în anulare sau cererea în anulare să-i fi fost respinsă.

Instanța a constatat că hotărârea nu a putut fi comunicată debitorilor conform prevederilor mai sus citate întrucât aceștia nu au fost găsiți acasă, deși s-a dispus comunicarea acesteia și prin agent procedural.

Pe cale de consecință, dreptul debitorilor de a formula cerere în anulare împotriva sentinței nr. 3856/05.11.2010 încă subzista, și întrucât pentru aceștia nu a început să curgă termenul de formulare a cererii, sentința nu are valoare de titlu executoriu.

Mai mult de atât, potrivit art. 665, alin. 5, pct. 4 Cod de procedură civilă, instanța putea respinge cererea de încuviințare a executării silite numai atunci când creanța nu era certă, lichidă și exigibilă. Ori, cum prin dispozitivul Sentinței Civile nr. 3856/05.11.2010 s-a fixat un termen de 30 de zile pentru executarea obligației stabilite în sarcina debitorilor, termen calculat de la data comunicării hotărârii, iar hotărârea nu a fost comunicată către aceștia, creanța nu era exigibilă.

În aceste condiții, văzând dispozițiile art. 665, al.5 pct.2 și 4 din Codul de Procedură Civilă, cererea creditoarei a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditoarea S.C. Goscom V. S.A., invocând următoarele motive:

Instanța de judecata a respins cererea motivând ca sentința civila nr. 3856/05.11.2010 nu are valoare de titlu executoriu, întrucât nu a fost comunicata debitorului astfel cu reglementa prevederile art. 6 alin. 4 din O.G. nr. 5/2001.

In mod greșit instanța de judecata nu a acordat sentinței nr. 3856/05.11.2010 valoarea de titlu executoriu, atâta timp cat prin insasi cererea de executare silita a arătat ca aceasta constituie titlu executoriu date fiind prevederile art. 632 alin. 2 si 634 alin. 1 din N.C.P.C. astfel ca in cazul de fata nu sunt incidente prevederile art. 665 al.5 pct. 2, in baza căruia s-a dispus respingerea cererii de incuviintare a executării silite.

Potrivit art. 632 alin. 2 coroborat cu art. 634 alin. 1 pct. 1 NCPC, sentința civila nr. 3856/05.11.2010 pronunțata in dosarul nr._, ca urmare a faptului ca poate fi atacata doar cu cerere in anulare (per a contrario, nefiind supusa apelului si nici recursului), este definitiva de Ia pronunțarea acesteia si ca, pe cale de consecința, constituie titlu executoriu, fara a mai fi necesara îndeplinirea altor condiții privitoare la comunicarea către debitor sau la mențiunea ca este definitiva si irevocabila.

Mai arată apelanta că potrivit art. 632 alin. 2 N.C.P.C. "constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum si orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare."

Art. 634 pct. 1 N.C.P.C. prevede că: Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului si nici recursului;"

Susține că sentința civila nr. 3856/05.11.2010 este definitiva de la pronunțarea acesteia si, pe cale de consecința, constituie titlu executoriu, fara a mai fi necesara îndeplinirea altor condiții privitoare la comunicarea către debitor. De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul ca potrivit art. 637 alin. 1 NCPC, o astfel de hotărâre se pune in executare, exclusiv pe riscul creditorului, iar daca titlul este ulterior modificat ori desființat, creditorul este ținut, in condițiile legii, sa-l repună pe debitor in drepturile sale, in tot sau in parte, dupa caz. Deci, dreptul de apărare al debitorului, fata de o executare silita abuziva subzistă printr-o contestație la executare.

Învederează că ., in calitate de creditor nu poate fi ingradit in drepturile sale de a incepe executarea silita in baza unui titlu executoriu legal iar instanța de judecata nu poate invoca la aceasta data prevederile unui ordonanțe abrogate pentru a se erija in apărătorul debitorului si implicit pentru a sprijini si încuraja rău platnicii. Apreciază că este inadmisibil ca întreaga activitate de soluționare a dosarului nr._, întreprinsa de catre Judecătoria V., sa fie făcuta in van, prin simplu fapt ca debitorul rau-platinic desi locuiește cu familia sa la adresa de domiciliu, nu s-a prezentat la oficiul postal pentru a-si ridica corespondenta impiedicand in acest fel, prin atitudinea lui culpabila îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Concluzionând, apreciază că în mod greșit a apreciat instanța de judecata că întrucât hotărârea nu a fost comunicată către debitor, aceasta nu constituie titlu executoriu, hotărârea are valoare de titlu executoriu in baza prev. art. 632 alin. 2 si 634 alin. 1 din N.C.P.C.

În susținerea motivelor de apel a depus înscrisuri, respectiv titlul executoriu nr. 3856/05.11.2010, practica judiciara, conform Ncpc, având ca obiect încuviințare executare silita, respectiv două decizii ale Tribunalului V., nr. 122/A/2013 pronunțată în dosarul nr._ și nr. 134/A/2013 pronunțată în dosarul nr._, angajamentul de plată nr._/05.11.2009 și copie CI a debitoarei M. din care se observă că aceasta are domiciliul la adresa de citare.

În drept, apelul a invocat dispozițiile art. 3 alin. 1, art. 5, art. 8, art. 10 din Legea 76/2012 cu privire la punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si art. 24, art. 622 alin. 2, art. 632 alin. 2, art. 633 pct. 2, art. 634 alin. 1 si 2, art. 637 din Ncpc.

Intimații C. M. și C. V. nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului de fata Tribunalul retine ca apelul formulat in cauza este nefondat pentru următoarele motive:

Prin Sentința civilă nr. 3856/2010 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul_ a fost admisa cererea creditoarei S.C. GOSCOM V. S.A. în contradictoriu cu debitorul C. M.. Aceasta a fost somată să achite creditoarei în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței suma de 2 212,86 lei reprezentând majorări de întârziere. Debitoarea a fost obligată si la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 42 lei.

Din actele dosarului nr._ rezulta ca Sentința civilă nr. 3856 din 2010 a fost pronunțata urmare a unei cereri întemeiate in drept pe dispozițiile O.G. 5/2001.

Tribunalul constată ca după . dispozițiilor Noului cod de procedura civila, la data de 18.04.2013 apelanta s-a adresat Executorului Judecătoresc Silitra A. cu o cerere de executare silita in baza sentinței civile nr. 3856/2010 a Judecătoriei V., astfel ca a investit Judecătoria V. cu o cerere de încuviințare a executării silite.

Potrivit 5 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010, privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de procedură civilă, care pot fi puse in executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie.

Totodată, articolul 665 alin. 5 Cod procedură civilă, stabilește in mod expres cazurile in care instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite, respectiv numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

5. debitorul se bucură de imunitate de executare;

6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

7. există alte impedimente prevăzute de lege.

Tribunalul constată ca sentința civila nr. 3856/2010 a fost pronunțată de Judecătoria V., ca urmare a unei cereri formulate de creditoarea S.C. GOSCOM V. S.A., cerere întemeiata pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001.

Potrivit art. 6 alin. 4 din O.G. 5/2001 (in prezent abrogata) "ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunica fiecărei părți, de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire".

La rândul sau art. 8 din O.G. 5/2001 prevedea: (1) Ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare potrivit art. 8, este irevocabilă. (2) La cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică și debitorului.

Din coroborarea dispozițiilor legale anterior citate rezulta ca pentru a dobândi valoare de titlu executoriu, hotărârea pronunțata in baza O.G. 5/2001 trebuia sa fie comunicata debitorului cu respectarea dispozițiilor art. 6 alin. 4 (respectiv cu scrisoare recomandata cu conformare de primire), iar debitorul sa nu fi exercitat acțiunea in anulare, fie cererea acestuia in anulare sa fi fost respinsa.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că sentința civila nr. 3856 din 5.11.2010 a Judecătoriei V., a fost comunicată debitorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă dovada de comunicare a fost restituita cu mențiunea „avizat - reavizat expirat termenul de păstrare”. De asemenea, procedura de comunicare a sentinței prin agentul procedural al instanței nu s-a putut realiza deoarece la adresa indicată, nicio persoană nu a fost găsită. Din actele dosarului nu rezultă reaua credință a debitorului cu privire la refuzul de a se prezenta la oficiul poștal pentru ridicarea corespondentei, în condițiile în care acesta nu a fost prezent la nici un termen de judecată.

În aceste condiții, atâta timp cât procedura de comunicare a sentinței nu s-a realizat potrivit dispozițiilor legale în baza cărora a fost pronunțată, respectiv OG nr. 5/2001, hotărârea ce a stat la baza cererii de încuviințare a executării silite nu are caracter de titlu executoriu si in consecința in mod corect a respins prima instanța cererea de încuviințare a executării silite formulate in cauza având in vedere si dispozițiile art. 665 alin. 5 pct. 2 Cod procedura civila.

Nu pot fi primite susținerile apelantei in sensul ca atâta timp cat sentința civila nr. 3856/2010 poate fi atacata numai cu cerere in anulare (nefiind supusa apelului si nici recursului) acesta este definitiva conform art. 634 alin. 1 pct. 1 din Noul Cod de procedura civila astfel ca hotărârea ar constitui titlu executoriu conform art. 632 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila.

Astfel, Tribunalul retine ca atâta timp cat sentința nr. 3856/2010 a fost pronunțata in baza unei cereri formulate înainte de . dispozițiilor Noului cod de procedura civila (acțiunea fiind promovata la data de 22.10.2010), instanța este ținuta sa verifice condițiile prevăzute de lege la acea data pentru ca hotărârea sa dobândească caracter de titlu executoriu.

Or, așa cum s-a reținut anterior din coroborarea dispozițiilor art. 6 alin. 4 cu cele ale art. 8 din O.G. 5/2001 rezulta ca hotărârea pronunțata in procedura reglementata de acest act normativ dobândea caracter de titlu executoriu numai daca era comunicata debitorului cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire si numai după rămânerea irevocabila a acesteia (fie prin neexercitarea acțiunii in anulare fie prin respingerea acestei acțiuni).

Fată de cele arătate si de dispozițiile art. 480 al. 1 Cod procedura civila Tribunalul va respinge apelul declarat de . împotriva încheierii din 16.10.2013 a Judecătoriei V., pe care o va păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de S.C. Goscom S.A. V. împotriva încheierii din 16.10.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 26.11.2013.

Președinte,

D. E. S.

Judecător,

A. A.

Grefier,

R. A.

Red/tehn: A.A./06.12.2013

5 ex./3 .

Judecătoria V.: judecător B. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 312/2013. Tribunalul VASLUI