Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1266/2013. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1266/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 3474/89/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1266/2013

Ședința publică de la 19 Decembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Grefier M. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E.-C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

S-a luat în examinare, judecarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V. reprezentată de director general A. Ș., în contradictoriu cu pârâta B. D. C.N.P._, cu domiciliul în mun. V., ., ., ., jud. V., având ca obiect situație juridică minor – înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G. la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat consilier juridic O. I. C. pentru reclamanta DGASPC – V. cu delegație de reprezentare aflată la dosar și avocat P. L. cu delegație de substituire pentru avocat - curator desemnat P. A., pentru reprezentarea intereselor pârâtei B. D..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care a relevat faptul că: dosarul este la al II-lea termen de judecată; s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Consilier juridic O. I. C. pentru reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., avocat P. L. substituent pentru avocat - curator desemnat P. A. pentru reprezentarea intereselor pârâtei B. D. și Ministerul Public prin reprezentant având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri noi de formulat și acte de depus la dosar.

Tribunalul la acest termen de judecată, raportat prevederilor art. 255 al.1 din Noul Cod de pr. civilă încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei și față de declarația părților prezente și a Ministerului Public prin reprezentant că, nu mai au cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Consilier juridic O. I. C. pentru reclamanta DGASPC – V. având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G. de la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M., delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil asistentului maternal profesionist și acordarea pentru copil a alocației lunare de plasament.

Avocat P. L. substituent pentru avocat - curator desemnat P. A. pentru reprezentarea intereselor pârâtei B. D. având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G. de la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M..

Apreciază că măsura plasamentului minorei la asistentul maternal profesionist este în beneficiu și interesul superior al minorei datorită faptului că a păstrat sporadic legătura cu mama sa și nici o rudă până la gradul IV nu s-au interesat de situația și evoluția copilului și nici nu au păstrat legătura cu aceasta.

Ministerul Public prin reprezentant având cuvântul la fond, pune concluzii de admitere a cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G. de la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M., delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil asistentului maternal profesionist și acordarea pentru copil a alocației lunare de plasament.

S-a dovedit cu actele depuse la dosar, că cererea reclamantei este întemeiată și că în continuare copilul B. A. G. se află în dificultate, fiind abandonat de propria sa mamă la scurt timp după naștere, a beneficiat de măsură de protecție specială, iar din anul 2008 mama nu s-a mai interesat de propriul său copil, în prezent aflându-se în Italia.

Întrucât copilul B. A. G. se află în dificultate în mod evident este necesară menținerea măsurii de protecție specială. Arată că acest copil se află de foarte mult timp la familia B., însă se solicită înlocuirea măsurii de protecție specială întrucât între timp B. M. a obținut atestat de asistent maternal profesionist și a solicitat să-i fie dat în continuare copilul în plasament în această calitate de a.m.p.

Instanța, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395, al 1 din Noul Cod de procedură civilă, dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pârâta B. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G. de la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M..

În motivarea acțiunii reclamanta arată că, copilul B. A. G. născut la data de 29.04.2004 în mun. V., jud. V., fiica lui B. D., a fost plasat în regim de urgență la familia B. M. și B. V. G., conform Dispoziției nr._/09.12.2011, dată de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Ulterior, prin Sentința Civilă nr. 120/2012 dată de Tribunalul V. a fost înlocuit plasamentul în regim de urgență pentru copilul din prezenta cauză cu plasament la aceeași familie.

Reclamanta precizează faptul că minora din prezenta cauză este rezultatul unei relații de tip „uniune liberă" și beneficiază de măsură de protecție specială încă de la naștere.Pe durata măsurii de protecție specială, G., a menținut sporadic legătura cu mama sa pană în anul 2008, prin intermediul telefonului. Din data de 29.04.2008 nu au mai existat relații personale și contacte directe ale copilului cu mama sa, aceasta din urmă fiind plecată în Italia.

De asemenea, nicio rudă până la gradul IV inclusiv nu s-a interesat de situația și evoluția copilului și nu a menținut relația cu acesta, astfel nefiind posibilă reintegrarea copilului în familia de origine.

Pe durata măsurii de protecție, domnul B. M. a urmat cursurile în vederea atestării ca asistent maternal profesionist și ca urmare a finalizării acestor cursuri, domnul B. M. a obținut Atestatul cu nr. 290/2012 putând prin urmare a profesa.

Prin cererea înregistrată cu nr._/14.08.2013 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., domnul B. M. a solicitat plasamentul copilului B. A. G. în familia sa. Mai mult, precizează reclamanta că, G. face parte integrantă din această familie și este înconjurată de afecțiunea necesară dezvoltării sale armonioase, oferită de un mediu familial ce îi conferă sentimentul de siguranță și de apartenență la această familie.

Potrivit prevederilor art.130 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul B. A. G..

În concluzie, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și să se dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv înlocuirea plasamentului pentru copilul B. A. G. de la familia B. M. și B. V. G. din mun. V., .. 78, ., jud. V., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M., acordarea alocația de plasament conform art. 119 din Legea nr. 272/2004 și pronunțarea și cu privire la modalitatea de exercitare a drepturilor și îndeplinire a obligațiile părintești potrivit Legii nr. 272/2004.

În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 58 alin. 1) litera (a), art. 61 alin. 2) litera (a), art. 62 alin (2), art. 119 art.130 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului.

Potrivit prevederilor art.411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii reclamanta a depus documentația ( filele 3 - 17 dosar), care a stat la baza solicitării înlocuirii măsurii de protecție specială.

Pârâta B. D., deși legal citată la două termene de judecată acordate consecutive, acesta nu s-a prezentat în fața instanței, pentru a-și exprima punctul de vedere în ceea ce privește cererea reclamantei .

La termenul din 19.12.2013 s-a prezentat în instanță avocat P. L. substituent pentru avocat - curator desemnat P. A. pentru reprezentarea intereselor pârâtei B. D., care a pus concluzii de admiterea a cererii așa cum a fost formulată.

Analizând actele dosarului în raport de dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, modificată și completată prin Legea nr.257/2013, tribunalul constată că prezenta cerere este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Minora B. A. G., în vârstă de 7 ani și 8 luni, este fiica pârâtei B. D. și conform Dispoziției nr._/09.12.2011, dată de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., iar ulterior, prin Sentința Civilă nr. 120/2012 dată de Tribunalul V. a fost înlocuit plasamentul în regim de urgență pentru copilul din prezenta cauză cu plasament la familia B. M. și B. V. G..

Măsura a fost determinată de împrejurarea că minora, din prezenta cauză este rezultatul unei relații de tip „uniune liberă" și beneficiază de măsură de protecție specială încă de la naștere. Pe durata măsurii de protecție specială, minora a menținut sporadic legătura cu mama sa pană în anul 2008, prin intermediul telefonului. Din data de 29.04.2008 nu au mai existat relații personale și contacte directe ale copilului cu mama sa, aceasta din urmă fiind plecată în Italia.

Pe durata măsurii de protecție, domnul B. M. a urmat cursurile în vederea atestării ca asistent maternal profesionist și ca urmare a finalizării acestor cursuri, domnul B. M. a obținut Atestatul cu nr. 290/2012 putând prin urmare a profesa, iar prin cererea înregistrată cu nr._/14.08.2013 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., domnul B. M. a solicitat plasamentul copilului B. A. G. în familia sa.

Motivele care au stat la baza instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență nu s-au schimbat deoarece copilul se află în continuare în dificultate și nicio rudă până la gradul IV inclusiv nu s-a interesat de situația și evoluția copilului și nu a menținut relația cu acesta, astfel nefiind posibilă reintegrarea copilului în familia de origine.

Nu se cunosc date despre situația actuală a pârâtei, iar aceasta nu a dovedit că manifestă preocupare și este interesată de soarta copilului.

Față de această situație, instanța apreciază că măsura propusă de reclamantă corespunde interesului superior al copilului și ca atare va fi confirmată de instanță.

În familia asistentului maternal profesionist copilul este bine îngrijit, i se oferă afecțiune și cele necesarului traiului, fiind create toate premisele pentru o evoluție buna din punct de vedere fizic.

Se va face aplicarea dispozițiilor art. 62 alin.2 și 119 din Legea nr. 272/2004.

În conformitate cu art. 48 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 167 și art. 58 C.pr.civilă va stabili ca suma de 150 de lei cu titlu de renumerație cuvenită curatorului special – avocat P. A., desemnat curator special al pârâtei B. D., să fie avansată din bugetul reclamantei și recuperată apoi de la pârâtă întrucât este în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., în contradictoriu cu pârâta B. D. C.N.P._, cu domiciliul în mun. V., ., ., ., jud. V..

Dispune înlocuirea măsurii plasamentului instituită pentru copilul B. A. G., născut la data de 29.04.2004 C.N.P._, la familia B. M. și B. V. G., cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist B. M..

Dispune delegarea exercițiului drepturilor părintești și îndeplinirea obligațiilor părintești privind pe copil asistentului maternal profesionist.

Dispune acordarea pentru copil a alocației lunare de plasament.

În baza art. 49 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dispune ca suma de 150 de lei stabilită cu titlu de renumerație pentru d-nul avocat P. A., desemnat curator special al pârâtei, să fie avansată din bugetul reclamantei.

Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Prezentul dispozitiv se comunică și curatorului special.

Definitivă și executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi 19.12.2013.

Președinte,

D. E. S.

Grefier,

M. M.

Red. S.D.E./31.12.2013

Tehnoredactat M.M.

Ex. 5/08.01.2014

.>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1266/2013. Tribunalul VASLUI