Evacuare. Decizia nr. 1148/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1148/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 6527/189/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1148/A/2014
Ședința publică de la 26 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător D. E. S.
Grefier A. C.
--------------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel declarată de apelanții – reclamanți E. HUȘILOR, P. B., PROTOPIATUL HUȘI, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat L. B., Iași, .. 21, .. B, . în contradictoriu cu intimatul -pârât B. L. cu domiciliul în ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. M. C., în Iași, .. 25, .. Iași, având ca obiect – evacuare, REJUDECARE.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării nu s-au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2014, susținerile apelanților - reclamanți prin apărător fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța dispus amânarea pronunțării asupra cauzei la termenul de astăzi, 26.11.2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința civilă nr. 1247/21-05-2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad a fost admisă excepția prematurității acțiunii invocată de instanță, din oficiu și pe cale de consecință a fost respinsă acțiunea cu cele două capete de cerere, respectiv cererea privind evacuarea pârâtului B. L. din Biserica și Casa Parohială a Parohiei B. și cererea privind predarea gestiunii, a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, formulată de reclamanții E. Hușilor, P. Huși și P. B. cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet L. B., din Iași, ..21, ..B,. în contradictoriu cu pârâtul B. L. citat la P. B., loc. B., jud. V., ca prematur formulată.
Au fost obligați reclamanții E. Hușilor, P. Huși să ramburseze pârâtului B. L. suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, câte 1.250 lei, fiecare.
Raportând reglementările incidente la situația de fapt reținută, prin prisma soluționării excepției invocată de instanță, din oficiu, instanța a apreciat că excepția prematurității acțiunii este întemeiată.
Soluția instanței s-a întemeiat pe următoarele argumente:
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 109 C.proc. civ., potrivit cărora, oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea unei instanțe competente.
Literatura de specialitate a stabilit patru condiții de exercitare a acțiunii civile, respectiv afirmarea unei drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală activă și pasivă a părților din proces.
Pentru a se bucura de protecție juridică, dreptul subiectiv civil trebuie să întrunească anumite cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale externe, de ordin material și juridic, precum și în limitele sale interne; să fie exercitat cu bună credință; să fie actual.
Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune având două capete de cerere, prin care se solicită evacuarea pârâtului B. L., Preot paroh al Parohiei B. din Biserica și Casa Parohială, respectiv obligarea acestuia la predarea gestiunii și a întregului inventar, inclusiv a actelor de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal.
Cauza acțiunii este reprezentată de pedeapsa caterisirii aplicată pârâtului B. L. - Preot Paroh al Parohiei B. prin Hotărârea nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor și consecința acesteia, respectiv Decizia nr. 192/2.11.2011 a Episcopiei Hușilor, prin care s-a dispus, începând cu data de 2.11.2011, suspendarea contractului individual de muncă, din oficiu, al preotului B. L. din postul de preot paroh de la P. B., până la pronunțarea sentinței definitive și irevocabile.
Acțiunea în evacuare este caracterizată, atât în practica judiciară cât și literatura de specialitate de faptul că se pune în discuție folosința asupra imobilului și nu dreptul de proprietate. Acțiunea în evacuare presupune că între părți să se fi stabilit anterior un raport referitor la folosința bunului, un acord, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Acestor raporturi li se circumscrie și situația celor care folosesc cu titlu gratuit imobilul. Intre proprietarul unei locuințe și cel ce folosește cu titlu gratuit locuința se încheie un "negotium", prin care se permite folosința locuinței, proprietarul convenind să împartă unul din atributele dreptului sau, având oricând dreptul sa solicite încetarea raportului stabilit.
Casa Parohială a Parohiei B. prezintă caracterele unei locuințe de serviciu, în sensul legii civile, și este destinată și acordată preotului paroh, pentru a se asigura prezența permanentă în localitate a acestuia, în vederea exercitării profesiei, în baza unei convenții în sens de ,,negotium", accesorie contractului individual de muncă, pentru perioada desfășurării activității. Tot astfel, Biserica și bunurile din gestiunea Bisericii, reprezintă bunuri date în administrare preotului paroh al căror regim de predare - primire decurge din același raport de muncă încheiat, și care, în sensul legii civile, este accesoriu contractului individual de muncă.
Având în vedere acest caracter, reținând principiul accesorium sequitur principale, instanța a apreciat că efectele acestor raporturi încetează, definitiv, o dată cu încetarea contractului individual de muncă.
Așa cum s-a reținut la secțiunea în drept, art. 226 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române prevede că, preotul față de care s-a dispus pedeapsa caterisirii este de drept suspendat din serviciu, nu primește salariu. A rezultat așadar că, contractul individual de muncă, respectiv raporturile de muncă încheiate între E. Huși, P. Fălciu, în calitate de angajator și pârâtul B. L., nu au încetat, ci au fost suspendate până la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire.
Contrar susținerii reclamanților, în raport de dispozițiile art. 67 din Regulamentul de procedură a instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, hotărârile prin care se aplică pedeapsa caterisirii nu este definitivă, acestea având calea de atac a recursului la Sfântul Sinod, așa cum prevăd dispozițiile art. 181 din regulament.
Această concluzie este întărită de prevederile art. 183 din același act normativ intern, care prevăd că nu dau drept de recurs pedepsele date pe cale disciplinară direct de chiriarh, prevăzute de regulament, precum și cele prevăzute cu drept de recurs și neintroduse în termen legal. Tot astfel, art. 184 stabilește că orice hotărâre dată de Consistoriul Eparhial, care va fi rămas definitivă, fie din cauză că cel pedepsit n-a uzat de dreptul de recurs, fie că a fost dată fără acest drept, pentru executare va fi supusă Chiriarhului spre a dispune aplicarea ei. Pe de altă parte, analizând dispozițiile Statutului pentru funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că împotriva hotărârii prin care s-a dispus caterisire se poate formula apel la Consistoriul mitropolitan și apoi, recurs la Consistoriul Superior Bisericesc ( art. 155 din statut).
Din înscrisurile existente la dosar de către pârât și răspunsurile la interogatoriu a rezultat că, împotriva Hotărârii nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care s-a aplicat pedeapsa caterisirii, pârâtul B. L. a formulat căile de atac prevăzute de reglementările interne, aspect ce nu a fost contestat de reclamanți, nici în fața instanței și nici prin răspunsurile la interogatoriu.
Relevantă este adresa nr._/29.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală –Consistoriul Superior Bisericesc (fila 280), prin care, se transmite pârâtului că recursul a fost înregistrat la Consistoriul Superior Bisericesc și luat în considerare, ca fiind depus în termen legal. Se comunică că Consistoriul Superior Bisericesc a studiat dosarul cauzei, în forma transmisă de Consistoriul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, urmare apeluluijudecat. Prin aceeași adresă, se menționează că, în acord cu hotărârea nr. 9077/2012 a Sfântului Sinod, dosarul a fost retrimis la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, iar până la soluționarea în instanțele civile de judecată, nici o instanță bisericească nu are posibilitate pronunțării unei hotărârii până ce nu există o hotărâre din partea instanțelor civile.
Pe de altă parte, pârâtul nu a prezentat o decizie de desființare a hotărârii de caterisire, deși prin apărările formulate a susținut că hotărârea este nulă, aspect ce este contestat de reclamanți prin răspunsul la interogatoriu nr. 1.
Pentru stabilirea stadiului procesual în care se află dosarul și hotărârea de caterisire nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, sunt relevate dispozițiile prevăzute de Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (fila 11 din dosar) menționate la secțiunea în drept, respectiv art. 14 lit. t)., art. 153, art. 155 alin. 1, care stabilesc atribuțiile Sfântul Sinod, Consistoriului mitropolitan, și Consistoriului Superior Bisericesc prin raportare la adresa nr._/29.11.2012 emisă de Administrația Patriarhală –Consistoriul Superior Bisericesc (fila 280).
A rezultat așadar, că Hotărârea nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, prin care pârâtului B. L. i s-a aplicat pedeapsa caterisirii, nu este definitivă, ea se află spre soluționare la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, soluționare ce este suspendată, în sensul legii civile, până la pronunțarea de către instanțele civile a unei hotărâri privind litigiul de muncă și dosarul penal-aspect necontestat de reclamanți.
Prin urmare, drepturile afirmate de reclamanți, de a solicita evacuarea din Biserică și Casa Parohială, respectiv de a solicita predarea gestiunii, pe cale de drept comun, prin care se pronunță o măsură definitivă, nu sunt actuale, întrucât sunt afectate de condiția rămânerii definitive a Hotărârii de caterisire nr. 6/2.11.2011 a Consistoriului Eparhial - E. Hușilor, a încetării contractul individual de muncă încheiat între E. Hușilor, P. Fălciu, pe de o parte și pârâtul B. L., condiție care, până la momentul pronunțării prezentei hotărâri nu s-a împlinit.
Este adevărat că în temeiul Hotărârii de caterisire contractul individual de muncă al pârâtului este suspendat de drept, ceea ce produce efecte și asupra drepturilor asupra bisericii, a casei parohiale și a gestiunii, însă suspendarea este o măsură provizorie ce durează până la rămânerea definitivă a hotărârii de caterisire. Prin urmare, la acest moment și raportat la situația dată, instanța nu poate dispune luarea unor măsuri definitive, cu autoritate de lucru judecat, or, acțiunea cu care reclamanții au învestit instanța implică luarea unor astfel de măsuri.
Tot astfel, instanța civilă nu poate analiza fondul acțiunii în evacuare și nici cel privind obligația de a face, întrucât pârâtul nu a dovedit că hotărârea de caterisire a fost desființată, și astfel, cauza juridică subzistă.
În lumina considerentelor de fapt și de drept mai sus invocate, întrucât drepturile invocate de reclamanți nu sunt actuale, instanța a admis excepția prematurității acțiunii cu care a fost învestită și a respins acțiunea formulată de reclamanții E. Huși, P. Huși, P. B. în contradictoriu cu pârâtul B. L., ca fiind prematur formulată.
Asupra cheltuielilor de judecată
Reclamanții au efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 18 lei reprezentând cheltuieli de judecată, conform chitanței nr. ISXUC11639924 din 06.12.2012, respectiv chitanța nr. ISXUC_ din 08.01.2013, și timbrul judiciar mobil în valoare de 0,30 lei. Pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în cuantum de 2.500 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței . nr. 030 din 24.04.2013.
Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. care prevăd că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a admis cererea pârâtului de rambursare a cheltuielilor efectuate în prezentul proces și a respins cererea reclamanților, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel E. HUȘILOR, P. B., PROTOPIATUL HUȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului s-a arătat că prin acțiunea principală s-a solicitat evacuarea pârâtului B. L. din Biserica și Casa Parohială a parohiei B.; obligarea pârâtului la predarea gestiunii și a întregului inventar, inclusiv actele de proprietate ale Parohiei, ștampila și codul fiscal.
Pentru a se acționa astfel s-a avut în vedere faptul că intimatul B. L. a fost preot paroh în cadrul Parohiei B., P. Huși, jud. V., parohie ce intra sub administrarea Protopopiatului Huși și implicit a Episcopiei Hușilor.
În această calitate pe care o deținea, intimatul a săvârșit abateri disciplinare și delictul de calomniere și acuzare neîntemeiată de fapte necinstite de clericii și față de căpeteniile și superiorii Bisericii, precum și neîndeplinirea cu rea-credință a îndatoririlor preoțești în aceste condiții, Consistoriul Eparhial a procedat la judecarea pârâtului pentru faptele imputate și a decis că acesta se face vinovat de săvârșirea acestora, motiv pentru care a pronunțat caterisirea intimatului.
Prin Hotărârea nr. 6 din 02.11.2011 a Consistoriului Eparhial, intimatului i
s-a aplicat pedeapsa „caterisirii", în temeiul art. 4 alin. B, lit. d) din
Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române.
Declararea căii de atac nu suspendă executarea hotărârii primei instanțe,
fapt pentru care nici contractul de muncă nu mai poate fi executat. Hotărârea prin care s-a pronunțat prima instanță își produce efectele de la data comunicării sale către preotul caterisit.
În ceea ce privește raportul de muncă, arată că acesta se suspendă în baza
hotărârii de caterisire, iar dacă instanța superioară menține sancțiunea aplicată,
acesta va înceta de drept. Pe perioada judecării căii de atac, preotul caterisit nu
mai are calitatea necesară ținerii slujbelor în biserică și îndeplinirii altor
obligații bisericești, fiind asimilat unui „civil".
Prin urmare, începând cu data de 02.11.2011, intimatul nu mai are calitatea de preot, aceasta fiind ridicată prin caterisire, fapt pentru care numitul B. L. nu mai are nici un drept de a profesa și nici nu poate pretinde drepturi salariale sau de aceeași natură In aceste condiții s-a decis că preotul caterisit trebuie înlocuit cel puțin în mod provizoriu de un alt preot și prin decizia nr. 194/2011 s-a dispus ca preotul din P. B. să fie suplinit de preotul din parohia Rânzești.
Pentru punerea în practică a deciziilor mai-sus menționate se impunea ca pârâtul să predea către P. Huși atât oficiul parohial, cât și întreaga gestiune, precum și inventarul în vederea preluării acestuia de către noul preot suplinitor.
Contrar acestor obligații, intimatul a refuzat în mod sistematic să predea
casa parohială și Biserica, precum și gestiunea și inventarul acesteia, astfel încât
s-a solicitat în mod expres evacuarea acestuia. In repetate rânduri s-a procedat la
preluarea imobilelor și a gestiunii, cu concursul organelor de poliție, însă de fiecare dată intimatul s-a opus și a refuzat să dea curs cererilor formulate și, implicit,
obligațiilor sale. Mai mult decât atât, deși caterisit, a continuat să slujească în Biserică, contrar hotărârii Consistoriului Eparhial.
In Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată al
Bisericii Ortodoxe Române la art. 226 se dispune că „preotul sau diaconul
condamnat la caterisire este de drept suspendat din serviciu și nu primește
leafa chiar dacă a făcut recurs". Art. 74 teza finală prevede că „de asemenea,
clericii care sunt sancționați de prima instanță cu caterisirea rămân
suspendați din serviciu până la darea unei sentințe definitive (...)"
Așadar, începând cu data de 02.11.2011, intimatul nu își mai putea exercita
atribuțiile ce țin de calitatea de preot și era obligat la predarea tuturor bunurilor
primite în administrare. Mai mult decât atât, art. 67 din același regulament prevede
că „pedepsele pronunțate de către Consistoriile Eparhiale au caracter definitiv și
executoriu", astfel încât pârâtul trebuie să se supună acestora în mod obligatoriu și
de la data comunicării.
Legea nr. 489/2006 prevede, la art. 23 faptul că. ..cultele religioase își aleg, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări" și că „personalul cultelor poate fi sancționat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.""
Este adevărat că nu s-a contestat faptul că intimatul a declarat căi de atac împotriva hotărârii de caterisire, deoarece acest lucru nu împiedică executarea hotărârii de caterisire.
Se solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere faptul că în raport de dispozițiile art. 64 din Regulamentul B., parohul este administratorul averii bisericești împreună cu Consiliul Parohial, sub controlul Centrului Eparhial.
Așadar, dacă intimatul nu mai are dreptul de exercitare a profesiei, decizia de caterisire fiind executorie de drept, acesta nu mai are nici dreptul de a administra bunurile primite, respectiv casa parohială, Biserica, actele contabile, ștampila, bunurile de inventar, actele de proprietate ale Parohiei etc.
In mod eronat a apreciat instanța de fond că dreptul reclamanților de a solicita evacuarea pârâtului nu este un drept actual, întrucât este afectat de condiția rămânerii definitive a hotărârii de caterisire, a încetării contractului individual de muncă încheiat între E. Hușilor - P. Fălciu și pârâtul B. L..
Din moment ce hotărârea de caterisire este executorie, contractul de
muncă fiind suspendat, intimatul nemaiavând calitatea de preot, dreptul pretins în fața instanței de judecată este un drept actual.
Practic, dacă instanța de control judiciar ar menține dispozitivul sentinței
apelate, atunci s-ar ajunge în situația de a se nesocoti hotărârile pronunțate de către
instanțele bisericești și prevederile mai sus menționate din Regulamentul B.,
caterisirea nemaiavând nici un efect.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată evacuareapârâtului B. L. din Biserica și Casa Parohială a Parohiei B. și obligarea acestuia la predarea gestiunii, a întregului inventar și a actelor de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal, ca și măsuri cu caracter definitiv, deși din actele dosarului, inclusiv recunoașterea acestora, a rezultat că sancțiunea disciplinară a caterisirii aplicată intimatului pârât nu este definitivă, fiind atacată cu recurs la Sfântul Sinod.
Din economia textelor cuprinse în art. 67 alin. ultim, art. 177, 223 -231 din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată al
Bisericii Ortodoxe Române rezultă foarte clar că hotărârea de caterisire devine definitivă și executorie, cu toate consecințele juridice ce decurg de aici: predarea locuinței de serviciu și predarea gestiunii, numai după soluționarea recursului de către Sfântul Sinod. Acesta ar fi trebuit să urgenteze soluționarea recursului și nu să suspende judecata acestuia întrucât soluția de la instanța civilă nu poate avea vreo consecință asupra modului de soluționare a recursului.
Dispoziții legale incidente în speță care susțin concluzia instanței:
Art. 67 alin. 2 și 3 din Regulamentul de Procedură al Instanțelor Disciplinare și de Judecată al Bisericii Ortodoxe Române:
„Pedepsele pronunțate de Consistoriile Eparhiale au caracter definitiv și executoriu, după aprobarea lor de către Chiriarh. Singurele pedepse cu drept de recurs, pronunțate de Consistoriile Eparhiale sunt cele prevăzute în art. 4, par. B, lit. c și d (depunerea și caterisirea) ».
Art. 177: Pedepsele prevăzute la art.4, par.B, lit. c (depunerea din treapta preoției) și lit. d (caterisirea) se dau cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data primirii sentinței de către cel în cauză.
Art. 223: « În cazul când Consistoriul Eparhial a pronunțat pedeapsa caterisirii contra unui preot sau diacon, condamnatul va putea face recurs la Sfântul Sinod ».
Art.224: « Recursul se va face în termen de 15 zile de la data primirii hotărârii de către cel în cauză ».
Art.228 « Sfântul Sinod luând cunoștință de recursul făcut, îl va putea admite, dacă va găsi că procedura n-a fost bine îndeplinită sau că Statutul și regulamentele bisericești n-au fost bine aplicate, ori că s-a comis exces de putere, contrariu îl va respinge ».
Art.230: « Condamnarea definitivă a unui diacon sau preot la caterisire, va fi comunicată organului în drept ».
Sancțiunea disciplinară a caterisirii este executorie doar în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor decurgând din profesia de preot întrucât potrivit art. art. 226 din același regulament „preotul sau diaconul condamnat la caterisire este de drept suspendat din serviciu și nu primește leafa chiar dacă a făcut recurs". Art. 74 teza finală prevede că „de asemenea, clericii care sunt sancționați de prima instanță cu caterisirea rămân suspendați din serviciu până la darea unei sentințe definitive (...)"
În speță, intimatului pârât, prin Decizia nr. 192/2.11.2011 a Episcopiei Hușilor emisă în temeiul art. 226, i s-a suspendat contractul individual de muncă, începând cu data de 2.11.2011, măsură care a rămas definitivă ca urmare a respingerii contestației formulată de intimat la instanța civilă, astfel încât acesta are obligația să se supună acestei decizii până la pronunțarea recursului de către instanța de recurs bisericească, în concret acesta trebuie să se abțină să săvârșească acte specifice funcției de preot( oficierea de liturghii, etc.) având calitatea de preot suspendată provizoriu. Nerespectarea acestei decizii îndreptățeau reclamanții să solicite evacuarea din lăcașul de cult a intimatului cu obligația corelativă de a preda cheile, actele de proprietate ale Parohiei, stampila și codul fiscal doar ca măsură vremelnică, până la rămânerea definitivă a sancțiunii caterisirii, or reclamanții nu au solicitat acest lucru, instanța neputând acorda plus petita.
Casa Parohială a Parohiei B., predată intimatului cu ocazia angajării sale ca paroh al acestei comunități, prezintă caracterele unei locuințe de serviciu, în sensul legii civile, în vederea exercitării profesiei, fiind accesorie contractului individual de muncă, pentru perioada desfășurării activității. Tot astfel, Biserica și bunurile din gestiunea Bisericii, reprezintă bunuri date în administrare preotului paroh al căror regim de predare - primire decurge din același raport de muncă încheiat, și care, în sensul legii civile, este accesoriu contractului individual de muncă.
Având în vedere acest caracter, în mod temeinic instanța de fond a reținut că efectele acestor raporturi încetează, definitiv, o dată cu încetarea contractului individual de muncă, cerință care nu este îndeplinită în speță.
Față de obiectul cererii cu care a fost investită de reclamanții apelanți, în mod corect prima instanță a constatat că solicitarea acestora este prematur introdusă, dreptul solicitat nu este actual, fiind admisă în mod legal excepția prematurității acțiunii invocată din oficiu și pe cale de consecință respinsă acțiunea.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge apelul declarat de E. Huși, P. Huși și P. B. împotriva sentinței de fond pe care o va păstrează.
Se va face aplicarea art. 274 C.pr.civilă în baza căruia apelantele vor fi obligate să achite intimatului suma de 1.000 de lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de E. Huși, P. Huși și P. B. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 21.05.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad pe care o păstrează.
Obligă apelantele la plata către intimat a sumei de 1.000 de lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2014.
Președinte, A. A. | Judecător, D. E. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. S.D.E./29.12.2014
6 ex./..01.2015
Judecător fond: G. B.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 415/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul... → |
|---|
