Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 181/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 181/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 5220/333/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 181/A/2014
Ședința publică de la 25 Februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător A. A.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare soluționarea cererii de apel formulată de apelanta – reclamantă S.C. AQUAVAS S.A.V. cu sediul în V., .. 23, jud. V., în contradictoriu cu intimații - pârâți S. A. M. și S. S. M., cu domiciliul în V., .. 32, ., împotriva sentinței civile nr. 252/C din 25.10.2013, pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; apelul a fost declarat și motivat în termen; cererea de apel a fost însoțită de taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei; intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare; se solicită judecarea cauzei și în lipsă;
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului după care:
Tribunalul, având în vedere disp. art. 482, raportat la prevederile art. 238 al.2 N.c.p.c., față de împrejurarea că pricina se află la primul termen de judecată și că părțile sunt legal citate, estimează durata de soluționare a cauzei la o zi.
Având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 N.c.p.c., nemaifiind cereri prealabile de formulat și acte de depus la dosar, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare, conform art. 395 alin. 1 N.c.p.c., dându-se decizia de față.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 252/C/25.10.2013 a Judecătoriei V., a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la debitul pretins în perioada cuprinsă între 31.01.2008 și 30.06.2010, invocată din oficiu.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. Aquavas S.A., prin S. V., în contradictoriu cu pârâții S. A. M. și S. S. M.. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma totală de 2.450,67 lei din care 1.686,97 lei contravaloare servicii și 763,7 lei penalități de întârziere, aferente perioadei 30.06.2010 – 30.06.2013. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. Aquavas S.A. și pârâții S. A. M. și S. S. M. au existat raporturi contractuale constând în prestarea de către reclamanta-creditoare de servicii de salubrizare conform contractului de prestări servicii nr._/2008 semnat de părți, servicii neachitate de către pârâți, astfel cum rezultă din situația clientului la sfârșitul lunii iulie 2013 și fișa contabilă, înscrisuri necontestate de către pârâți.
În drept, având în vedere că cererea are ca temei un contract încheiat în anul 2008, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, raportat la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, conform cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, instanța va face aplicarea Codului civil și a legislației în vigoare la data încheierii contractului.
Deși susținerile reclamantei referitoare la faptul că potrivit art. 2512 Noul Cod Civil, prescripția putea fi invocată numai de persoana interesată, nemaifiind de ordine publică ca să poată fi invocată și din oficiu, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 6, alin. 4 Noul Cod civil, care reglementează faptul că sunt avute în vedere raporturile juridice născute după 01.10.2011, respectiv data intrării în vigoare a Noului Cod civil. Astfel, conform art. 6, alin. 4 Noul Cod civil, „prescripțiile (…) începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, fără a se distinge cu privire la natura acestor dispoziții: materiale sau de procedură.
A rezultat așadar că pentru raportul juridic invocat de reclamantă în fundamentarea pretențiilor sale bănești, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil anterior și ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța putând invoca din oficiu excepția în discuție.
În raport de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, termenul de prescripție fiind, conform art. 3, alin. 1 din același act normativ, de 3 ani, față de data introducerii acțiunii, debitul pretins în perioada cuprinsă între 30.01.2008 și 30.06.2010 apare ca prescris.
Având în vedere că fiecare prestație comportă un termen de prescripție deosebit, a rezultat și că întreruperea acestui termen printr-o plată parțială se putea realiza doar atunci când plata privește însăși prestația respectivă. Nu se putea admite că plata parțială aferentă unei luni dintr-un an (februarie 2011) întrerupe și termenul de prescripție al prestațiilor aferente intervalului anterior. Din fișa contabilă a reclamantei și chitanța depusă nu rezulta modul în care aceasta a efectuat imputația plății sumei de 2 lei efectuate de către pârâți la data de 18.02.2011.
În aceste condiții, instanța a constatat faptul că excepția invocată din oficiu a fost admisă în parte, debitul aferent perioadei 31.01.2008 – 30.06.2010, fiind prescris.
Dar pentru perioada următoare indicată în fișa contabilă, întrucât nu erau incidente considerentele privind prescripția, prin prisma termenului de 3 ani neîmplinit, se impunea analizarea fondului pretențiilor ca atare.
Astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 969 cod civil anterior, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Potrivit Contractului_/2008, pârâții aveau obligația de a achita contravaloarea serviciilor prestate la termenele stabilite, în caz contrar datorând penalități de întârziere.
Așa cum a rezultat din fișa contabilă, în perioada 30.06.2010 – 30.06.2013, pârâții au acumulat un debit principal de 1.686,97 lei (filele 12-15), penalitățile aferente (calculate în raport de suma datorată pe fiecare lună) totalizând 763,7 lei (filele 8-9).
Obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da. Creditorul acestei obligații, în vederea obținerii executării ei prin intermediul unei acțiuni în justiție, are sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații. Debitorului îi revine sarcina de a dovedi prin chitanțe executarea obligațiilor ce îi revin, respectiv a faptului că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă prin plată.
În speța de față reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către pârât, acestuia din urmă revenindu-i sarcina de a dovedi plata.
Pârâții nu au solicitat administrarea de probe din care să rezulte că și-au îndeplinit în întregime și la termen obligațiile în cauză și nici nu au depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.
În consecință și, având în vedere și soluția pronunțată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în perioada indicată anterior, instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2.450,67 lei, din care 1.686,97 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în perioada 30.06.2010 – 30.06.2013 și 763,7 lei penalități de întârziere.
În temeiul art. 1031, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel creditoarea S.C. Aquavas S.A. V., invocând următoarele motive:
În fapt, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu debitorii S. A. M. si S. S. M., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 3 846,03 lei, din care 2 645,48 lei, reprezentând contravaloare servicii apa-canal, precum si penalități de întârziere in suma de 1 161,70 lei, pentru perioada de 31.01._13.
A învederat că în baza contractului nr._/2008, s-au prestat către pârâți servicii de alimentare cu apa si de canalizare iar facturile emise nu au fost achitate la termen, motiv pentru care au fost calculate penalități de întârziere, conform clauzelor contractuale.
Apreciază că în mod greșit instanța de judecata a admis numai în parte cererea, respectiv numai cu privire la perioada de cuprinsă între 30.06._13 excluzând in mod nelegal perioada cuprinsa intre 31.01._10 si nu a luat in considerare aspectul ca . V., prin specificul activității desfășurate de furnizare a serviciului de apa, canal, prestează in mod continuu si succesiv aceste servicii, iar conf. art. 5.1 din Contractul nr._/2008, fiind încheiat pe o perioada nederminata, acesta își produce efectele în continuare, existând in permanenta plați lunare, contravaloare a facturilor emise de unitatea noastră, în domeniul apa-canal.
Susține că nu poate fi vorba de o prescripție a dreptului material, pentru ca a fost o prestație continuă si succesivă, iar plățile efectuate de utilizatorul serviciilor prestate de operator sunt de asemenea succesive, neexistând posibilitatea de a se prescrie dreptul la acțiune.
În acest sens, invocă dispozițiile art. 3 alin (1) teza I din Decretul nr.167/1958, ale art. 7 alin. 1 si ale art. 12 din același act normativ, potrivit cărora: „in cazul in care un debitor este obligat la prestatiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestatiuni se stinge printr-o prescripție deosebita.”
Astfel, potrivit dispozițiilor contractuale, prevăzute la art. 7 din Contract, achitarea serviciilor prestate, trebuia sa se facă conf. art. 42 din Legea nr.51/2006- a serviciilor comunitare de utilități publice, si anume pe baza de factura emisa cel târziu pâna la data de 15 ale lunii următoare celei in care prestația a fost efectuata, in termen de 15 zile de la primirea facturilor. Dispoziția legala se refera la sumele datorate pentru prestarea serviciilor.
In consecința, pentru obligația de plata datorata de pârât, termenul de prescripție a inceput sa curgă de la data emiterii lor, respectiv 31.01.2008, debitoarea fiind de drept in întârziere dupa trecerea unui termen de 30 de zile de la scadenta debitului principal.
F. de data emiterii fiecărei facturi de furnizare servicii, termenul de prescripție de 3 ani, nu s-a împlinit nici in prezent, deoarece făcându-se plați parțiale pe debitul principal (facturi de apa-canal) la data de 18.02.2011, prin chitanța nr._/18.02.2011 si la data de 13.07.2011, prin chitanța nr._/13.07.2011, precum si alte plați efectuate în anii 2011 si 2012 asa cum reiese din Fisa clientului, aflate la dosar, a operat o întrerupere a termenului de prescripție privind obligația de plata a penalităților calculate. Astfel, consideră că acest debit de 3 846,48 lei nu este prescris și solicită ca instanța de judecata, sa admită obligarea debitorilor la achitarea acestuia.
Solicită a se ține cont de faptul că din anul 2008 si până în prezent s-au efectuat plați, pe debit, conform fisei clientului iar aceste plați efectuate, la data de la data de 18.02.2011, prin chitanța nr._/18.02.2011 si la data de 13.07.2011, prin chitanța nr._, precum si alte plați efectuate in anii 2011 si 2012 reprezintă o recunoaștere a datoriei, de către debitoare, acesta fiind momentul in care a operat întreruperea cursului prescripției.
În consecință, în raport cu plățile efectuate in intervalul ianuarie 2008 - iunie 2013, adică anterior implinirii termenului de prescripție la data de 18.02.2011 si 13.07.2011 - in care s-a concretizat recunoașterea datoriei - introducerea acțiunii pentru plata debitului la data de 01.08.2013, este promovata cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, potrivit art. 17 din Decretul 167/1958.
Pentru aceste considerente, apreciază că cererea reclamantei este una întemeiată, motiv pentru care solicită admiterea apelului, respingerea excepției prescrierii dreptului la acțiune cu privire la debitul pretins si pe cale de consecința să fie rejudecată cauza, urmând a fi obligați debitorii S. A. M. și S. S. M. la plata sumei de 3 846,48 lei, din care 2 645,48 lei, reprezentând contravaloare servicii apa-canal, precum si penalități de întârziere in suma de 1 161,70 lei, pentru perioada de 31.01._13.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1032 Ncpc, art. 42 din Legea nr.51/2006; art.3, art.7, art.l2, art. 16 lit. a și art. 17 din Decretul nr.167/1958.
Intimații pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului de fata Tribunalul retine ca apelul formulat in cauza este nefondat pentru următoarele motive:
Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod corect că fiecare prestație comportă un termen de prescripție distinct, astfel că întreruperea acestui termen printr-o plată parțială se poate realiza doar atunci când plata privește însăși prestația respectivă. Nu poate fi primită afirmația apelantei precum că plata parțială aferentă unei luni dintr-un an întrerupe și termenul de prescripție al prestațiilor aferente intervalului anterior.Din fișa contabilă a reclamantei și chitanța depusă nu rezultă modul în care aceasta a efectuat imputația plății sumei de 2 lei efectuate de către pârâti la data de 18.02.2011.
Cu privire la plățile parțiale efectuate în anii 2008-2010, chiar dacă ele au întrerupt cursul prescripției extinctive la acel moment, generând curgerea unui nou termen de 3 ani, acesta s-a împlinit în anii 2011 – 06.2013. Cererea a fost depusă de reclamantă în august 2013, deci după împlinirea termenului de prescripție. Prin urmare, instanța de fond a reținut în mod corect că pretențiile aferente perioadei 31.03.2008 – 30.06.2010 sunt prescrise.
Invocarea de către apelantă a întreruperii prescripției prin recunoașterea datoriei de către debitor nu poate fi primită de către instanță deoarece și acest motiv de întrerupere se impune a fi analizat pentru fiecare prestatie în parte, pentru care curge un termen de prescripție distinct.
Fată de cele arătate si de dispozițiile art. 480 al. 1 Cod procedura civila Tribunalul va respinge apelul declarat de S.C. AQUAVAS SA V. împotriva sentinței civile nr. 252/2013 a Judecătoriei V., pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de S.C. AQUAVAS S.A. V. împotriva sentinței civile nr. 252/25.10.2013 a Judecătoriei V., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 februarie 2014.
Președinte, D. E. S. | Judecător, A. A. | |
Grefier, R. A. |
Red/tehn: A.A./20.03.2014
5 ex./3 .
Judecătoria V.: judecător E. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 446/2014. Tribunalul VASLUI → |
|---|
