Plângere contravenţională. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 541/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 7927/333/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 541/A/2014

Ședința publică de la 16 Iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R.-N. O.

Judecător E. S.

Grefier A. D.

Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant U. G., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la cab. av. Chiriece C., din Barlad, .. 33 B, jud. V., in contradictoriu cu intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., impotriva sentintei civile nr. 112 din 20.01.2014 pronuntata de Judecatoria V., având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata ca lipsesc părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei că procedura de citare este legal indeplinită, la dosar nu s-a facut dovada achitarii taxei juudiciare de timbru in cuantum de 20 lei,, sub sancțiunea anularii cererii de apel ca netimbrată, deși i s-a pus în vedere acest lucru. De asemenea i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea de a formula, in condițiile legii, cerere de acordare a facilitaților la plata taxei judiciare de timbru, in termen de 5 zile de la primirea comunicării; dosarul este la primul termen de judecată, la dosar nu s-a depus duplicatul motoivelor de apel spre a fi comunicate intimatului, IPJ a solicitat judecata in lipsă, s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;

În temeiul art. 131 Noul cod de procedură civilă, instanța își verifică din oficiu competența și, raportat la art. 118 alin. 1 din OUG 195/2002 constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Verificând actele și lucrările dosarului și constatând faptul că până la termenul de astăzi nu s-a complinit lipsa timbrării căii de atac, văzând dispozițiile art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare in ceea ce privește excepția invocată din oficiu, când;

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 112 pronunțată la data de 20.01.2014 de Judecătoria V., constată următoarele:

Prin Sentinta civilă nr. 112 pronunțată la data de 20.01.2014, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de petentul U. G. impotriva P.V. .>CP nr._ din 12.08.2013, in contradictoriu cu intimatul IPJ V..

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut in vedere urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ întocmit la data de 12.08.2013 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., petentul U. G. a fost sancționat contravențional cu 720 lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce, pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 102, alin. 3, lit. e din OUG 195/2002, reținându-se că a circulat în localitatea Rebricea cu viteza de 104 km/h.

Fiind investită, potrivit art. 34, alin. 1 din O.G. 2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține că faptelor li s-a dat o corectă încadrare juridică.

În privința temeiniciei actului de sancționare, instanța apreciază că situația de fapt reținută de organul constatator a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Astfel, a rezultat din analiza planșelor foto depuse la pag. 17-19 dosar împrejurarea că petentul a circulat în localitate cu viteza de 104 km/h (planșa foto nr. 1).

Conform prevederilor art. 49, alin. 1 din OUG 195/2002, limita maximă de viteză în localitate este de 50 km/h.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a constatat că procesul-verbal de contravenție a fost temeinic întocmit.

La termenul din data de 16.06.2014, instanța, din oficiu a invocat, in temeiul art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția nulității cererii de apel pe motiv că apelantul nu si-a indeplinit obligatia de a achita taxa judiciara de timbru datorată pentru cererea de apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și văzând și excepția nulității apelului, asupra căreia instanța se va pronunța cu prioritate, tribunalul retine următoarele:

Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.

Tribunalul reține că, raportat dispozițiile art. 33 alin. 2 din același act normativ, a pus în vedere apelantului, la primirea cererii de apel, că are obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării cererii.

De asemenea, apelantul a fost citat cu mențiunea de a achita suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, calculată conform art. 17 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la termenul fixat în cauză la data de 16.06.2014, fără ca apelantul să îndeplinească această obligație.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 1 din O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Cum apelantul nu și-a îndeplinit această obligație în cadrul termenului stabilit de instanță și nici nu a formulat cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 197 din Noul Cod de procedură civilă și art. 33 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, Tribunalul va admite excepția nulității cererii de apel, invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de petentul U. G. împotriva sentinței civile nr. 112 din 20.01.2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrarii apelului invocata de instanță din oficiu.

Anuleaza ca netimbrat apelul declarat de petentul U. G., impotriva sentintei civile nr. 112 din 20.01.2014 pronuntata de Judecatoria V., pe care o menține.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2014.

Președinte,

R.-N. O.

Judecător,

E. S.

Grefier,

A. D.

Red. ORN/16.06.2014

Tehnored. A.D. 20 Iunie 2014

4 ex.

Fond Judecatoria V. - B. C.

..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 541/2014. Tribunalul VASLUI