Plângere contravenţională. Decizia nr. 899/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 899/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 1573/244/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 899/A/2014
Ședința publică de la 20 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. M.
Judecător E.-G. A.
Judecător A. C.
Grefier A. D.
….
Pe rol se află judecarea apelului Civil declarat de apelant B. T., cu domiciliul in Huși, .. av. C. și M. T., ., ., contradictoriu cu intimat A.-DIRECȚIA GENERALA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, cu sediul in Iași, .. 26, jud. Iași, impotriva sentinței civile nr. 141 din 19.02.2014 pronuntata de Judecatoria Huși, având ca obiect plângere contraventionala.
S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:
Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil declarat împotriva sentinței civile nr. 141 din 19.02.2014 pronuntata de Judecatoria Huși, constată următoarele:
Prin sentinta civilă nr. 141 din 19.02.2014 Judecatoria Huși a respins plângerea contravențională formulată de petentul B. T., în contradictoriu cu agentul constatator Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Menține procesul-verbal de contravenție ./200 nr._ încheiat la data de 12.08.2013 de Biroul Vamal A. pe numele petentului.
Pentru a hotărî astfel, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ./200 nr._/12.08.2013, de Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Iași, Biroul Vamal A., petentul B. T. a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.653 al. 2 din HG nr.707/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, modificată prin HG nr. 946 /2007.
S-a reținut că la data de 12.08.2013, ora 1400, s-a prezentat la biroul vamal A., pe sensul de intrare în țară, autoturismul marca Daewoo Tico, cu numărul de înmatriculare_ condus de petent. La controlul vamal au fost descoperite ascunse și nedeclarate în vederea sustragerii de la vămuire în trei cutii cu struguri, sub struguri, 235 pachete țigări diverse mărci.
Organele de control au aplicat minimul amenzii prevăzute de legiuitor, de 5000 lei, țigaretele găsite în mașină au fost confiscate, conform ARB nr.1705/12.08.2013, iar vehiculul respectiv a fost reținut până la plata amenzii, conform ARB nr.1706/12.08.2013.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența petentului care a consemnat că nu are obiecțiuni.
Fiind investită, potrivit art.34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
În genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării situației de fapt, operând în acest caz prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agentul constatator.
Pe de altă parte, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției, admițând că în favoarea petentului operează prezumția de nevinovăție, atunci când a stabilit că domeniului contravențional i se aplică regulile existente din domeniul penal. Cum ambele prezumții sunt relative, revine instanței de judecată să determine, pe baza probelor administrate de ambele părți, limita până la care cele două prezumții pot opera.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța mai reține, de asemenea și împrejurarea că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța urmează a efectua analiza procesului-verbal contestat atât prin prisma normelor interne, cât și a normelor internaționale în materia drepturilor omului.
Apărările petentului nu sunt de natură să-l exonereze de răspunderea pentru fapta reținută în procesul-verbal. Acesta nu a contestat realitatea celor petrecute, ci doar a susținut că țigările au fost ascunse în cutiile cu struguri de rudele sale, fără a-i aduce la cunoștință, cutiile respective urmând a fi duse la București unor rude.
Potrivit art.25 ind.1 alin.1 pct.7 și art.162 din Lg.571/2003 – codul fiscal, prevede că tutunul prelucrat este un produs accizabil, iar acciza se datorează și pentru produsele din import.
Art.612 din HG nr.707/2006 – Regulamentul de aplicare a codului vamal al României prevede că „persoanele fizice pot introduce sau scoate din țară, mărfuri cu caracter comercial în limitele și în condițiile prevăzute de lege.” Art.613 din același act normativ prevede că „restricțiile temporare pentru unele mărfuri la introducerea sau scoaterea lor din țară se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.
Regulamentul CEE nr.1186/2009, de instituirea unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale, în vigoare de la 1.01.2010, prevede la art.27 că pot fi introduse pe teritoriul Uniunii Europene, fără plata taxelor vamale de import, doar 50 de țigarete.
Petentul a avut 235 pachete de țigări de diferite mărci, cantitate cu mult mai mare decât cea admisă de regulamentele comunitare și de lege.
Cât privește eroarea de fapt invocată de petent ca o cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptelor, instanța reține că această apărare este neverosimilă.
Eroarea de fapt presupune necunoașterea sau cunoașterea greșită de către făptuitor, în momentul comiterii contravenției, a existenței unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depinde caracterul contravențional al unei fapte. Dacă el ar fi cunoscut în mod corect realitatea nu ar fi săvârșit contravenția. Pentru ca eroarea de fapt să opereze ca o cauză exoneratoare, trebuie să se probeze, în primul rând, că nu este imputabilă persoanei în cauză, în sensul că aceasta nu putea, în mod rezonabil, să realizeze că percepe în mod greșit starea de fapt existentă.
În cauză, petentul nu a dovedit că a perceput în mod greșit starea de fapt existentă. Petentul era obligat să depună toate diligențele ca atunci când se prezintă la controlul vamal să fie în regulă, în sensul de a fi prevăzător în ceea ce privește transportul unor pachete. Petentul poartă întreaga responsabilitate asupra a ceea ce transportă cu autoturismul proprietate personală atunci când intră în spațiul comunitar.
Cât privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, instanța constată că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunile.
Faptul că agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege nu conduce la concluzia că acesta ar fi considerat că faptele sunt lipsite de pericol social sau că prezintă un grad redus de pericol social, aceasta a fost aprecierea agentului ținând seama de toate circumstanțele comiterii faptei.
Sancțiunea stabilită pentru contravenția reținută este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, proporționalitatea între fapta comisă și consecințele comiterii ei fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi, în cauze precum Handyside împotriva Marii Britanii și Muller împotriva Elveției.
Solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii pecuniare cu cea mai puțin aspră a avertismentului, nu este fondată, din moment ce legiuitorul a prevăzut că acest gen de fapte au un grad de pericol social ridicat și numai prin înăsprirea sancțiunilor poate impune persoanelor care intră în spațiul comunitar o anumită conduită în concordanță cu regulamentele vamale.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel petentul B. T., pentru urmatoarele motive:
In fapt, prin plângerea contravenționala înregistrata la Judecătoria H. sub nr._ a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună anularea procesului-verbal ./200 nr._ din 12.08.2013, prin care, in baza art. 653 alin. 2 din H.G. 707/2006, a fost sancționat contravențional cu amenda de 5.000 lei, dispunandu-se totodată ca masuri complementare reținerea autoturismului marca Daewo Tico cu nr. de inmatriculare_, pana la plata amenzii si, respectiv, a cantității de 235 pachete de tigari de diverse mărci, in vederea confiscării.
S-a reținut, in concret, ca in data de 12.08.2013, ora 14,30 s-a prezentat pe sensul de intrare calatori in România, Vama Albita, conducând autoturismul marca Daewo Tico cu numărul de inmatriculare_, iar la controlul vamal s-au găsit ascunse si nedeclarate in vederea sustragerii de la vămuire, in trei cutii de struguri, sub struguri, 235 pachete de tigari de diverse mărci.
Prin plângerea contravenționala intentata a apreciat ca actul sancționator este netemeinic pentru motivele arătate in cuprinsul sau. Agentul constatator, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând in esența respingerea plângerii mele ca fiind neintemeiata, in lumina argumentelor expuse in aceasta.
In cauza au fost administrate proba cu înscrisuri si proba testimoniala, fiind audiat martorul H. N., propus de petent, in dovedirea susținerilor sale.
Prin sentința civila nr. 141/2014 din 19.02.2014 Judecătoria H. a respins plângerea formulata ca fiind neintemeiata, menținând procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./200 nr._/12.08.2013 ca fiind legal si temeinic.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut ca procesul verbal in discuție a fost intocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. De asemenea, sub aspectul temeiniciei actului sancționator, prima instanța a apreciat ca apărările sale nu au fost de natura a-l exonera de răspunderea pentru fapta reținuta in procesul verbal.
Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinica si nelegala având in vedere următoarele considerente.
Din punctul său de vedere, soluția data de instanța de fond sub aspectul temeiniciei procesului verbal este una eronata, in profunda discordanta cu materialul probatoriu administrat in cauza.
Astfel, din declarația martorului H. N. rezulta indubitabil ca nu a avut cunoștința despre existenta pachetelor de tigari in cele trei cutii de struguri pe care urma sa le transporte din Republica M. in municipiul București, la rugămintea expresa a unor rude. Rezulta, de asemenea, ca nu a participat si nici nu a fost de fata la depozitarea strugurilor in cutii si nici la încărcarea acestora din urma in autoturismul proprietate, de aceste operațiuni ocupandu-se niște nepoți de-ai petentului din Republica M.. In tot acest timp el s-a aflat ., chiar impreuna cu martorul audiat in cauza. Important de reținut este faptul ca, asa cum a si dovedit, le-a încredințat nepoților săi autoturismul pentru a se deplasa la locul de unde urmau sa recolteze strugurii, iar la întoarcerea lor la domiciliu, acolo unde se afla petentul, bagajele respective erau deja aranjate in mașina, el nefacand altceva decât sa verifice modalitatea in care au fost așezate. Nu a gândit nici un moment ca in conținutul acestor bagaje ar fi putut sa fie strecurate eventuale alte bunuri a căror introducere sau scoatere din tara este prohibita.
Raportandu-se la depoziția martorului sus amintit se poate retine ca s-a aflat in eroare de fapt in momentul săvârșirii contravenției reținute in sarcina sa.
Potrivit art. 11 al. 1 si 5 din OG nr. 2/2001 caracterul contravențional al faptei este înlăturat in mai multe ipoteze, printre care si aceea a erorii de fapt, instanța de judecata fiind singura care poate constata cauzele care înlătura caracterul contravențional al faptei. Este adevărat ca actul normativ in discuție nu definește aceste cauze, insa, astfel cum s-a reținut in doctrina, prin eroare de fapt se înțelege situația cand făptuitorul, in momentul comiterii contravenției, nu cunoștea sau cunoștea greșit existenta unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depindea caracterul contravențional al faptei.
In speța, eroarea de fapt in care s-a aflat a fost determinata de neștiința sa in legătura cu prezenta pachetelor de tigari in cutiile încărcate cu struguri. Desi, la plecarea din Republica M., a verificat felul in care au fost așezate aceste cutii in autoturism, nu a observat nici un indiciu care sa îl determine sa controleze in amănunt conținutul lor, intrucat ele ar putea sa conțină altceva decât ceea ce se vedea la suprafața, adică struguri de masa. Mai mult, cei care ii dăduseră aceste bagaje pentru a le transporta la București erau insusi nepoții săi, astfel incat a fost cu neputința sa sa se îndoiască de buna lor credința. Abia ulterior, dupa efectuarea controlului vamal, a aflat de la aceștia ca țigările erau destinate acelor rude din București, la care trebuiau sa ajungă si strugurii, si ca i-au ascuns existenta lor tocmai pentru a nu se lovi de refuzul său. Or, toate aceste aspecte au fost dovedite cu prisosința in fata instanței de fond, nerezultand din absolut nici o proba contrariul situației.
Deloc lipsit de importanta in context este aceea ca, asa cum a afirmat si martorul audiat, pachetele de tigari despre care se face vorbire in procesul verbal de contravenție nu au fost descoperite ca urmare a unui control efectiv si amănunțit al funcționarilor vamali, ci tocmai ca urmare a invitației sale exprese adresate acestora de a servi din strugurii ce ii avea in mașina, raționament care conduce la concluzia certa ca el nu știa absolut nimic despre ce se ascunde in interiorul cutiilor cu struguri.
Asa fiind, in cauza s-a probat cu prisosința existenta erorii de fapt, caza care, înlăturând caracterul contravențional al faptei, lipsește de obiect procesul verbal de contravenție întocmit pe numele său, impunandu-se anularea acestui act sancționator.
Pe de alta parte, in subsidiar, in situația in care instanta va retine temeinicia procesului verbal de contravenție ce îl vizează, solicită o individualizare judiciara corecta a sancțiunii prin aplicarea sancțiunii avertismentului, dand eficienta dispozițiilor art. 7(3) din O.G. 2/2001 potrivit cărora avertismentul se poate aplica si in cazul in care actul normativ de stabilire si sancționare a contravenției nu prevede aceasta sancțiune.
In conformitate cu prevederile art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, tinandu-se seama de împrejurările in care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul verbal.
Analizând gradul de pericol social al faptei contravenționale ce i se imputa, prin prisma imprejurarilor concrete in care aceasta a fost săvârșita si a circumstanțelor personale ale petentului (este pentru prima data sancționat pentru o astfel de fapta, având vârsta de 90 de ani), se poate conchide ca pericolul social este redus, iar sancțiunea aplicata este vădit disproporționata, în raport cu scopul legitim urmărit.
De asemenea, trebuie avut in vedere ca orice sancțiune juridica, inclusiv cea contravenționala, nu reprezintă un scop in sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formarea a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca in toate cazurile sa se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate. în consecința, in cazul faptelor cu un grad scăzut de pericol social, apreciat in concret, scopul sancțiunilor contravenționale se poate realiza și prin aplicarea unei masuri de atenționare a contravenientului, fara aplicarea amenzii contravenționale." (Judecătoria Ordoheiu S., sentința civila nr. 169 din 6.02.2009 publicată pe www.portal.iust.ro).
Instanța, in virtutea rolului de cenzor al organului constatator, poate examina legalitatea și proporționalitatea sancțiunii contravenționale, dispunând aplicarea avertismentului chiar și atunci cand actul normativ sancționator nu il prevede alternativ cu amenda, conform art.7 alin.2 si 3 din O.G.2 /2001" (Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, decizia civila nr. 1642/R/2009, publicata în Răspunderea contravențională - practică judiciară 2007-2009 de N. C.). De altfel, faptul ca în norma de sancționare a fost prevăzut un cuantum ridicat al amenzii nu reprezintă un argument suficient pentru a menține sancțiunea amenzii contravenționale, întrucât legiuitorul a avut în vedere pericolul abstract al faptelor prevăzute ca și contravenții, or, la alegerea și individualizarea sancțiunii, trebuie sa se țina seama de pericolul social apreciat în concret, alături de celelalte criterii stabilite de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001" (Tribunalul București, secția a VH-a, decizia civilă nr. 2632 din 10.11.2005 - publicată în Răspunderea contravențională - practică judiciară, de D. S.).
Referitor la pericolul social al faptei, consider că trebuie sa se aiba în vedere noua orientare doctrinara conform căreia " In legislația contravenționala actuala exista însa sancțiuni pecuniare (avem în vedere, în principal, amenda) mai aspre decât amenda penala. Apreciază ca legiuitorul român ar trebui sa dea satisfacție necesitații de a corela gravitatea sancțiunilor contravenționale cu a celor penale, în sensul prevederii unor sancțiuni contravenționale mai blânde (sau cel mult egale) comparativ cu cele penale"
(Regimul juridic al contravențiilor, M. A. H., Legi Comentate, comentarii și explicații).
F. de aceste ultime considerente, solicită a dispune anularea parțiala a procesului verbal, înlocuind amenda cu sancțiunea avertismentului si desființând totodată măsura complementara a reținerii autoturismului, ce a fost dispusa in baza adeverinței 1706/12.08.2013.
In consecința, solicită sa ii admită apelul si sa schimbe in tot hotărârea apelata, in sensul celor arătate in precedent.
In drept, invocă dispozițiile art. 466 si urm. C.proc.civila.
In dovedire a depus înscrisuri.
Intimatul a formulat întâmpinare, avand in vedere urmatoarele motive:
Prin sentința civilă menționata, instanța de fond a respins plângerea contravenționala, menținând in totalitate procesul-verbal de contravenție nr._/12.08.2013 încheiat de Biroul Vamal Albita.
Consideră că sentința pronunțată de instanța de fond în prezenta cauză este temeinică și legală.
Solicită ca instanța de control judiciar să respingă apelul promovat și să mențină, în totalitate, sentința apelata.
Instanța de fond a reținut, in mod corect, atat existenta abaterii contravenționale cat si legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție contestat.
Considera ca aceasta hotărâre întrunește toate condițiile de legalitate prevăzute de legiuitor si trebuie menținută.
Solicită ca instanta să constate ca in apelul declarat de petent nu se regăsesc motivele prevăzute de legiuitor in privința apelului, pentru a fi atacata hotărârea pronunțata in cauza .
De fapt, apelantul nu are niciun motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.
Hotărârea pronunțata de instanța de fond este corect motivata si trebuie menținută.
Solicită ca instanța de apel sa mențină hotărârea recurata, menținând in totalitate procesul-verbal de contravenție atacat, luând in considerare următoarele motive:
Sancțiunea aplicata petentului este perfect legala si trebuie menținută in totalitate. Solicită să se constate că prevederile legale sunt clare, nelasand loc de interpretare.
Faptele materiale incriminate prin actul de sancționare au fost stabilite in temeiul constatarilor personale ale agenților competenți, respectiv inspectorii vamali, acționând in limitele competentei prevăzute de lege.
Referitor la incidența legislației europene in cauza, solicită sa aibă in vedere faptul ca procesa verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, întrucât el conține si constatarea faptei, făcuta de agentul constatator si sancțiunea aplicata contravenientei.
Astfel, procesul-verbal de contravenție, in măsura in care cuprinde constatările personale al agentului constatator, are forța probanta prin el insusi si constituie o dovada suficienta a vinovăției, în timp cat nu poate fi administrata vreo proba contrara constatărilor din actul de sancționare
De altfel, conferirea de forța probanta unui inscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legala a vinovăției" in sensul art. 6 alin 2 ii Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
O interpretare contrara ar fi de natura sa perturbe in mod grav funcționarea autorităților statului facand extrem de dificila sancționarea unor fapte antisociale, care au grad mare de pericol social intrucât sunt extrem de numeroase. De altfel, si CEDO, recunoscând statelor membre dreptul de a dezincrimina unele fapte (Ozturk c. Germaniei) a arătat ca acest procedeu este benefic, printre altele datorita degrevării autorităților judiciare de urmărirea si sancționarea contravențiilor.
Procesul - verbal contestat trebuie menținut în totalitate, întrucât este temeinic și legal. Din situatia de fapt și de drept menționată, consideră că rezultă, în mod evident certitudinea existenței contraventiei constatate și sancționate prin procesul-verbal contestat în cauză.
Apărările susținute in cauza sunt neîntemeiate și trebuie respinse, întrucât în mod evident abaterea săvârșita este grava si trebuie corect pedepsita. De altfel, petenta apelanta a recunoscut abaterea săvârșita.
Instanța de fond in mod corect a reținut atat legalitatea actului contestat, cât si certitudinea abaterii sancționate.
Fapta constatata în cauză este un act de indisciplină în respectarea legislației incidente în cauza care aduce atingere autorității instituțiilor statului. Se încearcă să se facă din instanță o pârghie permisivă de încălcare a legii, solicitând clemență din partea instanței.
Actele și lucrările dosarului dovedesc în mod evident că s-a încălcat legislația incidență în cauză. Consideră că este imperios necesar ca instanța să mențină procesul-verbal contestat, pentru ca plata amenzii aplicate cu titlu de sancțiune sa fie un mijloc de impune ca pe viitor, să se respecte prevederile legale. Sancțiunea aplicată în cauză, este temeinică și legală. Raportat la abaterea săvârșită, la împrejurări concrete ale săvârșirii ei, la pericolul social pe care îl prezintă fapta, consideră că sancțiunea a fost corect individualizată.
De asemenea, solicită respingerea cererii privind posibilitatea de a înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, având în vedere că fapta săvârșita este de o gravitate deosebită, și comportă un pericol social sporit. De altfel, gravitatea faptei rezultă și din însăși faptul că legiuitorul, din aceeași rațiune - gravitatea abaterii, a prevăzut un cuantum mare al amenzilor cu care se sancționează astfel de fapte.
Pentru motivele expuse, solicită respingerea apelului promovat in cauza si menținerea sentinței atacate, ca fiind temeinica si legala.
În dovedirea susținerilor a depus înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse in continuare.
Sub aspectul legalității, se constata ca prima instanță a reținut in mod corect ca procesul verbal de contravenție contestat de apelant a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite ).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul îl va examina din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Conform art.20 din Constituția României, textul convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.
În cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) și în cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
S-a reținut că, în esență, scopul pur punitiv al amenziiaplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare au fost cele două elemente determinante care au permis Curții să aprecieze că în cauză sunt aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție(a se vedea Öztürk c. Germanei, 21 februarie 1984, par. 52; Jussila, citată anterior, par. 38; Huseyin Turan c. Turciei, 4 martie 2008, nr._/02, par. 18).
Curtea a analizat apoi modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existentă în dreptul național.
Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A., par. 58 și 59).
Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).
În cauza N. G. împotriva României (decizie de respingere din 3 aprilie 2012), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că articolul 6 din Convenție nu împiedică o persoană să renunțe, din proprie inițiativă, la garanțiile oferite de acest articol, cu condiția ca această renunțare să aibă caracter neechivoc și să nu vizeze un interes public important.
Se mai reține că, nesolicitând administrarea unor probe, reclamanta s-a expus în mod conștient riscului de a fi „condamnată” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, pe care chiar ea l-a depus la instanță, și care se bucură de prezumție de temeinicie care poate fi răsturnată.
Tribunalul arată că, în prezenta cauză, raportat la criteriile enunțate în jurisprudența Curții E.D.O. (a se vedea și Garyfallou AEBE c. Greciei, 24 septembrie 1997, par. 33; Jussila c. Finlandei [MC], nr._/01, par. 30-31; Zaicevs c. Letoniei, nr._/01, par. 31), măsura impusă de autorități reclamantului, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 5000 de lei și măsura complementară a reținerii autovehiculului până la plata amenzii și confiscarea bunurilor sustrase de la vămunire se include în sfera „acuzației în materie penală”.
Implicațiile concrete ale procedurii asupra reclamantului se rezumă la obligativitatea achitării unei amenzi într-un cuantum de aproximativ 1100 de euro, fără a exista posibilitatea de a fi înlocuită cu o sentință privativă de libertate în caz de neplată (A., par. 52).
Tribunalul constată că petentului i-a fost respectat dreptul la apărare în fața instanței de fond. Acesta a avut posibilitatea de a propune probe, de a depune memorii, instanța analizând solicitarea de probatorii și pronunțându-se asupra acesteia în conformitate cu dispozițiile legale.
Tribunalul constată că instanța de fond a reținut in mod corect situația de fapt menționată in procesul-verbal de contravenție contestat. În cadrul procedurii desfășurată în fața instanței de fond, au fost administrate probatorii convingătoare care au înlăturat prezumția de nevinovăție a petentului apelant (adeverință de reținere a bunurilor nr.1705/12.08.2013)) și din care reiese săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Apelantul nu a contestat realitatea constatărilor făcute de agentul constatator și consemnate in actul sancționator, ci a invocat eroarea de fapt, drept cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, arătând că nu a avut cunoștință de existența țigărilor descoperite la controlul vamal in cutiile cu struguri pe care acesta le transporta din Republica M. către România.
Așa cum in mod judicios a reținut instanța de fond, in speță nu sunt intrunite condițiile erorii de fapt, întrucât apelantul trebuia să depună toate diligențele necesare pentru a se asigura că la prezentarea la punctele de trecere a frontierei in autoturismul său nu se află bunuri supuse taxelor vamale, care să fie sustrase de la vămuire. Din acest punct de vedere, declarațiile martorului H. N., audiat de instanța de fond, nu sunt de natură să releve lipsa vinovăției apelantului in ceea ce privește comiterea contravenției reținute in sarcina sa.
Eventuala necunoaștere de către apelant a imprejurării că in cutiile cu struguri pe care le transporta cu autoturismul se aflau pachete de țigări invocată de apelant ii este acestuia imputabilă, dacă avem in vedere numărul mare de pachete de țigări găsite ascunse ( 235 de pachete) și ușurința cu care, la o simplă verificare a cutiilor, apelantul ar fi descoperit acele pachete.
Vârsta inaintată a apelantului și conduita corespunzătoare in societate a acestuia anterior comiterii contravenției nu înlătură gravitatea faptei și pericolul social al acesteia. Devreme ce acesta s-a angajat in efectuarea unei deplasări cu autoturismul pe o distanță mare (Rep. M. – Bucuresti), ce implica și trecerea frontierei de stat, trebuia să manifeste preocupare pentru cunoașterea regulilor privind trecerea frontierei și a reglementărilor vamale, să depună diligențe maxime pentru respectarea acestora și, totodată, să-și asume consecințele incălcării acestor norme.
Instanța apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate prin procesul-verbal de contravenție contestat de apelant au fost corect individualizate, sancțiunea amenzii in cuantum de 5000 de lei aplicată fiind proporțională cu gravitatea faptei comise, numărul contravențiilor de acest gen fiind în creștere (de natură să prejudicieze in mod substanțial bugetul de stat, cu urmări negative asupra economiei naționale), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
Date fiind gravitatea concretă a contravenției reținute de agentul constatator in sarcina apelantului și imprejurările comiterii acesteia, instanța consideră că nu se justifică inlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, acesta nefiind de natură să asigure funcția preventivă și de reeducare a cărei realizare se urmărește prin instituirea contravenției prevăzute de art.653 lit.a din H.G. nr.707/2006.
În consecință, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul constată ca fiind legală și temeinică sentința nr.141/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria Huși, motiv pentru care urmează a fi respins ca nefondat apelul declarat impotriva acestei sentințe civile, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de B. T., impotriva sentintei civile nr. 141 din 19.02.2014 pronuntata de Judecatoria Huși, pe care o menține.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Octombrie 2014.
Cu opinie seprată
Președinte, V. M. | Judecător, E.-G. A. | Judecător, A. C. |
Grefier, A. D. |
Red. M.V./30.10.2014
Red. AEG/25.11.2014
Red. Tehnored. A.D. /22.10.2014
4 ex.
Fond Judecatoria Huși- judecător A. I. C.
Cu opinie separată, judecător A. E. G.
Cu opinie separată, in sensul admiterii apelului, impotriva sentintei civile nr. 141 din 19.02.2014 pronuntata de Judecătoria Huși, pe care o schimbă în tot in sensul că,
Rejudecând cauza, admite plângerea formulată de petentul B. T. impotriva procesului verbal de contravenție ./200 nr._ incheiat la data de 12.08.2013 de Biroul Vamal A., pe care îl anulează.
Opinia separată
Analizând, prin prisma dispozițiilor legale și a probatoriului administrat în cauză de instanța de fond, apreciem că apelul este întemeiat și că în mod greșit nu s-a reținut de către prima instanță eroarea de fapt, drept cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei presupus a fi săvârșite de către contravenient.
Potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, iar potrivit art. 11 alin. 1 din același act normativ, caracterul contravențional al faptei este înlăturat de eroarea de fapt.
Potrivit art. 11 alin. 1 și 5 din OG nr. 2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în mai multe ipoteze, printre care și aceea a erorii de fapt, instanța fiind singura care poate constata cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Cauzele care, potrivit legii, au efectul de a înlătura caracterul contraventional al unei fapte, constau în anumite stări de fapt, situatii, cazuri, împrejurări sau conditii, a căror existență, în timpul comiterii faptei, fac ca realizarea eficientă a vreuneia din trăsăturile esentiale să devină imposibilă. Aceste cauze apar ca ceva exceptional, ca o deviere de la ceea ce este firesc, ca o realitate întâmplătoare de natură să modifice aprecierea legii asupra caracterului ilicit al unei fapte. Aceasta explică de ce legea admite ca în prezenta unor astfel de cauze caracterul contraventional al faptei să fie înlăturat.
Eroarea de fapt este definita în doctrina juridica ca fiind "reprezentarea gresită de către cel care săvârseste o faptă ilicită, a realitătii din momentul săvârsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea gresită a unor date ale realitătii".
Din punctul de vedere al existentei vinovătiei, ineficienta capacitătii psihice, datorită unei deficiente ocazionale, de moment, produce aceleasi efecte ca si lipsa acestei capacităti, adică exclude vinovătia.
Când făptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut gresit în momentul efectuării actiunii sau inactiunii sale, ceva din realitatea obiectivă, ceva ce nu era de natură să imprime faptei sale un caracter ilicit, în acel moment capacitatea sa psihică nu a actionat eficient.
Din probele administrate în fața instanței de fond reiese susținerea petentului, potrivit căreia acesta se afla în eroare de fapt cu privire la existența pachetelor de țigări în autoturismul său, mai exact în lădițele cu struguri încărcate de către nepoții săi.
Cu atât mai plauzibilă este susținerea petentului, cu cât se are în vedere vârsta acestuia, respectiv 90 de ani și raporturile de rudenie dintre el și nepoții săi care, bucurându-se de încrederea pe care petentul o avea în ei, i-au încărcat lădițele cu struguri în autoturism, punând și pachete de țigări printre aceștia.
Dacă ar fi existat cea mai mică intenție din partea petentului de a săvârși fapta, comportamentul acestuia față de agenții constatatori ar fi fost altul și nu acela de a-i invita să servească struguri.
Declarația martorului H. N., audiat de instanța de fond, nu trebuia înlăturată, ci dimpotrivă, avută în vedere la reținerea cauzei care înlătură caracterul contravențional al faptei și anume eroarea de fapt.
Contravenientul nu este la prima deplasare în Republica M. și în mod cert avea cunoștință despre regulile privind trecerea frontierei și a reglementărilor vamale, deci numai sentimentul de încredere în nepoții săi și buna –credință l-au putut determina să nu își facă griji cu privire la bagajele încărcate în autoturism de către nepoții săi.
Apreciem că în cauză, nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului verbal de contravenție, având în vedere împrejurarea că petentul a susținut în mod constant că nu a cunoscut faptul că în autoturismul său se aflau țigările descoperite de către lucrătorii vamali. Considerăm că s-a născut o îndoială rezonabilă cu privire la săvârșirea de către petent a faptei contravenționale.
Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situatia de fapt retinută in procesul-verbal de contraventie, aplicarea prezumtiei de temeinicie a procesului-verbal de contraventie in prezenta cauza ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art. 6 CEDO.
Prin urmare, considerăm că s-a probat existența erorii de fapt, cauză care înlăturând caracterul contravențional al faptei, lipsește de obiect procesul-verbal de contravenție ./200 nr._ încheiat la data de 12.08.2013 de Biroul Vamal A., impunându-se anularea acestuia.
Judecător A. E. G.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 112/2014. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 556/2014. Tribunalul... → |
|---|
