Anulare act. Sentința nr. 676/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 676/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 676/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 676
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Grefier M.-ANIȘOARA P.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamant G. M., cu domiciliul în com/. și pe pârât G. C., domiciliat in ., jud. V., cu domiciliul procesual ales la avocat Tonica D., .. 1, loc. Huși, jud. V., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta G. M., reprezentată de procuristul R. I., identificat pe baza C.I. ., nr._, eliberată de SPCLEP Huși la data de 07.05.2014 și avocat D. Tonica, cu împuternicire avocațială la dosar, pentru pârâtul G. C., lipsind părțile din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că:
- este primul termen de judecată:
- S-au analizat acele și lucrările dosarului, după care;
Interpelat, procuristul R. I. precizează că nu are studii în domeniul juridic.
Având în vedere lipsa studiilor în domeniul juridic, instanța aduce la cunoștința procuristului R. I. faptul că poate formula concluzii doar în scris.
Instanța pune în discuție din excepția necompetenței materiale a Tribunalului V., invocată de pârâtul G. C. prin întâmpinare.
Avocat Tonică D., având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției necompetenței materiale a Tribunalului V. în soluționarea prezentei cauze și solicită declinarea dosarului la judecătorie.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției materiale a Tribunalului V., invocată de pârâtul G. C..
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 18.12.2014 sub nr._, reclamanta G. M., în calitate de unică verișoară și moștenitoare a familiei D. F., în prezent decedată, în contradictoriu cu pârâtul G. C., CNP_, a solicitat declararea nulității promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și a procurii speciale cu sau fără actul cadastral încheiate în mod nedrept și ilegal la biroul notarului public A. M. I. ținând cont de următoarele elemente:
- D. F., în calitate de vânzătoare în aceste acte oficiale este inaptă psihic să semneze acte oficiale având de-a lungul timpului numeroase internări în spitale de specialitate cu afecțiuni psihice grave, iar în final prin Decizia nr. 2389 din 28.02.1994 anexată la acest dosar ea a fost pensionată medical cu handicap psihic gradul II acordându-i o sumă de 22.500 lei lunar în 1994.
- Când era copil din cauza handicapului psihic sever D. F. nu a putut urma vreo formă de învățământ, rămânând toată viața analfabetă, iar în loc de semnătură, folosea amprenta.
- Ilegalitatea tranzacției făcută la notariat de pârâtul G. C. a fost comisă în deplină cunoștință de cauză de către acesta, întrucât în calitatea sa de potențial cumpărător știa foarte bine de problemele psihice grave de handicap ale d-nei D. F..
Reclamanta precizează că pârâtul G. C. a hotărât să efectueze această tranzacție în secret și numai cu d-na D. F., justificând că lui i s-ar fi părut că femeia este perfect sănătoasă psihic, ca și martorilor, în deplinătatea facultăților mintale. În realitate, G. C. a profitat de handicapul ei psihic amăgind-o ca pe copii cu dulciuri și alte produse din propriul magazin.
Tranzacția s-a făcut cu 5 luni înainte de moartea d-nei D. F., pe când aceasta era grav bolnavă.
Reclamanta G. M. precizează că o parte din vină aparține notarului A. M. I. care trebuia să respingă încheierea actului de vânzare-cumpărare cu d-na D. F., bazându-se pe decizia de pensionare cu handicap psihic sever, în cazul în care actul nici nu a fost adus la cunoștința notarului.
Reclamanta G. M., în calitate de unică verișoară a vânzătoarei D. F. precizează că a avut totală și permanentă grijă de familia acesteia.
Față de cele arătate, reclamanta G. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și declararea nulității actelor încheiate ilegal de către notarul A. M. I..
Acțiunea reclamantei nu a fost motivată în drept.
Pârâtul G. C. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.
Pârâtul G. C. a invocat necompetenta materiala a Tribunalului V..
Așa cum se desprinde din petitul acțiunii, reclamanta solicită anularea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1429/03.06.2013 și a procurii speciale autentificate sub nr. 1430/03.06.2013 de BNP Armasu M. I. din H..
Conform art. 94 din Codul de procedura civila, judecătoria judeca cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv . În aceasta situație, instanța competenta material sa judece cererea reclamantei este Judecătoria, iar din punct de vedere teritorial Judecătoria Huși.
În aceste condiții, in temeiul art. 132 raportat la art. 129 al. l lit. 2 C.p.c. Tribunalul V. nu este competent material sa judece aceasta cauza și solicită declinarea competentei spre soluționarea cauzei la Judecătoria H..
Totodată, pârâtul înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Reclamanta, în motivarea cererii arata ca este singura verisoara si unica moștenitoare a defunctei D. F.. La dosarul cauzei nu exista nici o dovada in acest sens, motiv pentru care reclamanta nu își justifica calitatea procesuală, calitate ce semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce injustiție dreptul a cărui sancțiune o cere.
Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Așa cum se desprinde din actele dosarului, reclamanta invoca in susținerea motivelor de anulare a actelor puse in discuție faptul ca numita D. F. era inapta psihic si analfabeta la momentul semnării actelor si ca in situația data, paratul ar fi trebuit sa negocieze cu reclamanta perfectarea actelor .
Motivele invocate sunt simple alegații ale reclamantei, care, presupun ca si-ar fi dorit sa încaseze suma de bani plătită numitei D. F. la momentul perfectării actelor notariale.
Pârâtul consideră ca actele a căror anulare se solicita au fost întocmite cu respectarea riguroasa a legii.
Numita D. F. avea capacitate de a încheia acte juridice neexistând nici un act din care sa reiasă contrariul. Faptul ca aceasta suferea de niște afecțiuni psihice nu duce de plano la concluzia ca aceasta nu avea capacitatea de a încheia acte juridice.
Nici faptul ca aceasta era analfabeta nu are nici o importanta, legea nu prevede acest aspect ca o condiție pentru perfectarea legala a unui contract.
Mai mult, in aceasta situație, notarul a încheiat cele doua documente in prezența a doi martori, care pot confirma atât faptul ca numita D. F. a înțeles termenii contractului si a primit suma de bani ce reprezintă prețul.
Pârâtul consideră ca nu exista nici un temei pentru a fi anulate actele autentice supuse analizării, motiv pentru care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata și obligarea reclamantei la plata chletuielilor de judecata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 si urm. C.p.c.
Probe: acte, martori: V. G. domiciliata in ., jud. V. si B. V., domiciliat in ., jud. V..
La termenul de astăzi, primul termen de judecată, Tribunalul V. a pus excepția necompetenței materiale, excepția absolută, invocată de pârât prin întâmpinare, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Analizând înscrisurile existente la dosar în ceea ce privește excepția necompetenței materiale invocate, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului V., reclamanta G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G. C. să se constate nulitatea absolută a următoarelor acte juridice: promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare încheiată între D. F. și G. C., autentificată sub nr. 1429/3.06.2013 la BNP A. M. I. și procura specială autentificată sub nr. 1430/3.06.2013 la BNP A. M. I..
Prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, D. F., în calitate de promitent vânzător, se obligă să vândă promitentului cumpărător G. C. suprafața de 14.500 mp teren identificată cu . tarlaua 84, categoria de folosință arabil, sitaută în pct. ”Dealul Casului și suprafața de 10.500 mp teren identificată în . 93, categoria de folosință arabil, situată în pct. ”Dealul Budului”.
Astfel că actul juridic contestat în primul capăt de cerere este o promisiune bilaterală de vânzare cumpărare care are ca obiect dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de tere, fiind vorba așadar de o acțiune evaluabilă în bani, valoarea terenului nedepășind suma de 200.000 lei, așa cum a fost stabilită prin actul contestat.
Astfel, potrivit art. 94 pct. 1 lit j C. proc. Civ., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Huși.
Față de cele arătate, d dispozițiile art. 129 al. 2 pct. 2 și art. 130 al. 2 C. proc. Civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale de soluționare a acuzei în primă instanță de Tribunal și va declina competența în favoarea Judecătoriei Huși, competentă teritorial să soluționeze cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului V..
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta G. M. și pârâtul G. C. în favoarea Judecătoriei Huși.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2015.
Președinte, D. M. M. | ||
Grefier, M.-A. P. |
Red./tehnored. M.D.M . 21 Aprilie 2015
Red. P.M.A. 21 Aprilie 2015
Ex. 4/ . .04.2015
| ← Evacuare. Decizia nr. 502/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 623/2015. Tribunalul... → |
|---|








