Contestaţie la executare. Decizia nr. 62/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 62/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 62/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE Nr. 62/R/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I.-M. P.

Judecător D. M. M.

Judecător C. A.

Grefier E. G.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul – contestator L. C., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimata S.C. KRUK S.A. prin mandatar KRUK ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în București, sector 4, ., . civile nr. 259/2015 pronunțată de Judecătoria V. la 02.02.2015 în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, lipsind reprezentantul intimatei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.

S-au verificat actele dosarului, după care instanța a procedat la identificarea părții prezente.

Recurentul L. C. se legitimează cu C.I. . nr._ eliberată de SCLEP V. la 05.12.2012

Instanța consideră necesar a se lămuri dacă recurentul își însușește cererea de recurs depusă la dosar în condițiile în care aceasta nu a fost semnată.

Recurentul precizează că a formulat cererea de recurs, însă a omis să o semneze. Întrucât lipsa cerintei referitoare la semnatura poate fi implinita in tot cursul judecații căii de atac instanța prezintă apelantului cererea de recurs pe care acesta o semnează. Față de această împrejurare instanța constată împlinită lipsa semnăturii cererii de recurs.

Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității căii de atac promovată motivat de faptul că nu recursul ar fi calea legală ce poate fi promovată, ci calea reexaminării, în cond. art. 200 C.P.C. Pune în discuție excepția invocată.

Recurentul L. C., având cuvântul, precizează că atunci când a pronunțat sentința Judecătoria V. a nu ținut cont de faptul că nu s-a putut prezenta în instanță din motive medicale și a respins contestația. A exercitat calea de atac, fără a se consulta cu un avocat, așa cum a crezut și cum s-a consemnat în dispozitivul hotărârii. Dacă instanța apreciază că ar trebui să formuleze cerere de reexaminare, la judecătorie, nu se opune acestui demers.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:

P. sentința civilă nr. 259/02.02.2015 Judecătoria V. a declarat nulă contestația la executare formulată de L. C., în contradictoriu cu intimata S.C. Kruk SA prin mandatar Kruk România SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. sub nr._ L. C. a chemat în judecată creditoarea . contestație la executare și suspendarea executării.

P. rezoluție instanța a dispus ca L. C. să se prezinte în instanță la termenul din 2.02.2015 să semneze cererea de chemare în judecată întrucât aceasta era nesemnată.

La termenul acordat contestatorul a depus o nouă cerere nesemnată prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată.

Având în vedere prevederile art. 133, alin. 1 Vechiul Cod de procedură civilă conform cu care „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă” și împrejurarea că instanța a acordat termen reclamantului pentru complinirea lipsei semnăturii însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor date, instanța va declara nulă contestația la executare formulată

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs L. C., criticând-o pentru următoarele considerente:

Sentința civila atacata este nelegala.

Nu s-a putut prezenta la termenul din data de 02.02.2015, 1a Judecătoria V., pe motiv ca in perioada 26.01._15 a fost internat la Spitalul Județean V. pentru efectuarea unor tratamente urgent necesare si nu a solicitat până la data de 30.01.2015, un termen de amânare deoarece a așteptat sa fie externat până la data procesului când urma sa depună si documentele cerute in citația emisa la 07.01.2015 in dosarul cauzei, asa cum i se ceruse.

Intimata KRUK S.A., prin reprezentant legal S.C. KRUK ROMÂNIA S.R.L. (fosta S.C. KRUK INTERNATIONAL S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat, pentru următoarele considerente:

1. Excepția netimbrarii acțiunii

Considera ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. 80/2013, debitorul netimbrand acțiunea introdusa. In măsura in care instanța va constata, la prima zi de infatisare, ca la dosar nu exista dovada timbrării acțiunii in conformitate cu dispozițiile O.U.G. 80/2013, solicită respingerea acțiunii ca netimbrata.

2. Obligativitatea semnării si susținerii recursului exclusiv de către avocat sau consilier juridic.

Codul de Procedura Civila stabilește la art. 83 ca la redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea sau susținerea recursului, părțile vor fi asistate si reprezentate, sub sancțiunea nulității, numai de către un avocat sau consilier juridic.

Cererea de recurs va cuprinde semnătura părtii sau a mandatarului părtii in cazul prevăzut la art. 13 alin. 2, a avocatului sau, dupa caz, a consilierului juridic, conform art. 486 alin. 1 lit. e Cod Proc. Civ.

Solicită sa constate ca cererea de recurs nu cuprinde semnătura reprezentantului, aceasta fiind prevăzuta sub sancțiunea nulității potrivit art. 486 alin. 3.

3. Argumentele folosite in cererea de recurs, nu îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 488 alin. 1 Cod Proc. Civ.:

„1. cand instanța nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale;

2.daca hotărârea a fost pronunțata de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbata, cu incalcarea legii;

3.cand hotărârea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a altei instanțe, invocata in condițiile legii;

4.cand instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești;

5.cand, prin hotărârea data, instanța a incalcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;

6.cand hotărârea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7.cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat;

8.cand hotărârea a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material."

Hotărârile sunt supuse recursului, numai pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de articolul mai sus menționat. In lipsa acestor motive, recursul introdus impotriva unei hotărâri judecătorești este inadmisibil.

Motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea acestora constituie unul dintre elementele fara de care cererea de recurs este inadmisibila, iar potrivit art. 489 Cod Proc. Civ., acesta trebuie declarat nul.

In ceea ce privește motivul invocat de către reclamant, potrivit căruia nu s-a putut prezenta la termenul din data de 02.02.2015, la Judecătoria V., pentru a depune documentele cerute in citația emisa la 07.01.2015 si nu a solicitat un termen de amânare, arată că prin rezoluție, instanța i-a pus in vedere contestatorului sa se prezinte in instanța la termenul din 02.02.2015 sa semneze cererea de chemare in judecata, intrucat aceasta era nesemnata. La data de 02.02.2015, reclamantul a depus o cerere nesemnata prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata.

Debitorul L. C. face afirmații mincinoase, intrucat acesta a solicitat un nou termen, insa nici de aceasta data nu a semnat cererea introdusa.

In drept, dispozițiile art. 205 si urm. Cod Proc. Civ., precum si pe celelalte prevederi legale.

Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată următoarele:

Exceptia netimbrării recursului este neintemeiată pentru că recurentul a achitat taxa judiciară de 20 lei stabilită, in baza art. 25 lit. c din OUG 80/2013 prin rezolutia judecătorului care a primit dosarul.

Exceptia nulitătii recursului pentru nesemnare de către avocat este neîntemeiată pentru că prin decizia nr. 462/24 oct 2014 a Curtii Constitutionale a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a art. 83 alin 3 N.C.P.C. cu privire la redactarea si reprezentarea recurentului persoană fizică de către avocat.

Astfel prevederea legală cu privire la redactarea cererii de recurs si la reprezentarea părții de avocat, în privința persoanelor fizice este neconstitutională.

Exceptia inadmisibilitătii recursului, cale de atac prevăzută in dispozitivul sentintei, este întemeiată.

In cauză este aplicabil Noul cod de procedură civilă aprobat prin legea 134/2010, motivat de faptul că obiectul contestatiei la executare îl constituie anularea actelor de executare încuviințate prin încheierea din 28 mai 2014.

Potrivit art. 24 N.C.P.C legea nouă se aplică executărilor silite începute după data de 15.02.2013.

In cauză actele de executare, dacă au fost emise ca urmare a încuviintării din 28 mai 2014, sunt într-o executare începută după 15.03.2013, astfel că legea aplicabilă este Noul cod de procedură civilă.

Astfel că sentinta pronuntată în contestatie la executare, prin care a fost anulată cererea introductivă, pentru lipsa semnăturii, poate fi atacată cu apel, cale comună, prevăzută de art. 466 alin. 1 N.C.P.C.

Această sentintă de anulare s-a realizat după comunicarea cererii introductive intimatului, în procedura contencioasă. Sentinta de anulare nu s-a realizat in procedura necontencioasă, potrivit art. 200 N.C.P.C., care să confere dreptul contestatorului la cerere de reexaminare.

Astfel fată de prevederile art. 466 alin 1 N.C.P.C. calea de atac legală in cauză este apelul.

Pentru aceste considerente, excepția inadmisibilității va fi admisă, partea neputând exercita o altă cale de atac decât cea prevăzută de dispozițiile legale.

Față de admiterea excepției, și văzând mențiunea inexactă din cuprinsul dispozitivului hotărârii atacate, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 457 Cod procedură civilă, potrivit cărora:

„Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.”

In consecintă, cererea de recurs va fi respinsă ca inadmisibilă, părțile având posibilitatea exercitării căii legale a apelului de la data comunicării prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția inadmisibilității căii de atac.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de L. C. împotriva sentinței civile nr. 259/2.02.2015 a Judecătoriei V..

Părțile au posibilitatea de a formula cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 259/2.02.2015, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii; cererea de apel se depune la Judecătoria V..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 13.05.2015.

Președinte,

I.-M. P.

Judecător,

D. M. M.

Judecător,

C. A.

Grefier,

E. G.

Red. I.M.P.

tehnored. I.,M.P./E.G.

4 ex./26.05.2015Judecător fond: B. C.,..05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 62/2015. Tribunalul VASLUI