Plângere contravenţională. Decizia nr. 466/2015. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 466/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 466/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 466/A

Ședința publică de la 15 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L.-M. B.

Judecător A. C.

Grefier A. A.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelantul POLIȚIA L. BÂRLAD în contradictoriu cu intimata petentă II B. G., împotriva sentinței civile nr. 2838/2014 pronunțată la data de 17.11.2014 de către Judecătoria Bârlad obiect plângere contravențională.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 06 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 15 aprilie 2015, când a hotărât următoarele;

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 2838/2014 pronunțată la data de 17.11.2014, Judecătoria Bârlad a admis în parte plângerea contravențională formulată de intimata petenta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ B. G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.02.2014 în contradictoriu cu intimata Poliția L. Bârlad.

A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal . nr._ din data de 07.02.2014 pentru contravenția prevăzută de art. 19 alin. 2 din H.C.L. nr. 320/2013, cu sancțiunea „avertisment”.

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de intimata petentă de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

În fapt, se reține că în urma controlului din data de 07.02.2014, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care intimata petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 200 lei în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. 2 din H.C.L nr. 320/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul Bârlad și viza anuală a acestora.

În sarcina intimatei petente s-a reținut că, desfășoară activitate de comerț în punctul de lucru de pe ., nr. 1, Piața Sfântul I. din Bârlad fără a face dovada vizării pe anul 2014 a autorizației de funcționare eliberată de către Primăria Bârlad.

În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat intimatei petente la data de 07.02.2014, iar plângerea a fost depusă la poștă la data de 24.02.2014.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este temeinic întocmit.

Conform art. 19 alin. 2 din H.C.L nr. 320/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul Bârlad și viza anuală a acestora și art. 52 alin. 1 lit. a din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 500 lei nerespectarea, obligației de a face dovada vizării anuale a autorizațiilor de funcționare și de a le prezenta la solicitarea organelor de control.

Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele. Și Curtea Europeană a stabilit în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.

În prezenta cauză starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție a fost susținută susținută de probele administrate în cauză. Astfel, intimata petentă a recunoscut în plângerea formulată că nu avea vizată autorizația de funcționare pentru anul 2014, aspect ce reiese și din declarația martorului G. C.. Apărările intimatei petente în sensul că i-a fost refuzată vizarea autorizației de funcționare pe anul 2014 și că pe rolul Judecătoriei Bârlad există Dosarul nr. 1189/2013 având ca obiect obligație de a face prin care intimata petentă a solicitat ca Primăria Bârlad să fie obligată la încheierea și pe anul 2014 a contractului de închiriere, nu reprezintă cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei.

Raportând prevederile legale anterior enunțate la prezenta cauză, instanța a constatat că fapta intimatei petente întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute și pedepsite de art. 19 alin. 2 din H.C.L nr. 320/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul Bârlad și viza anuală a acestora și art. 52 alin. 1 lit. a din același act normativ.

Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.

Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 200 lei. Instanța a constatat că aceasta a fost stabilită în limitele legii (52 alin. 1 lit. a din H.C.L nr. 320/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul Bârlad), chiar la limita minimă prevăzută de lege.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat că fapta intimatei petente, prezintă un grad de pericol social relativ scăzut având în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, respectiv faptul că intimata petenta a solicitat vizarea autorizației de funcționare pe anul 2014, astfel cum a rezultat din cererea aflată la fila 9. În aceste condiții, sancțiunea aplicată este prea aspră, scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială putând fi realizate prin atenționarea contravenientei asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Pentru considerentele anterior enunțate, instanța a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de intimata petentă ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ B. G., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 07.02.2014 și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal pentru contravenția prevăzută de art. 19 alin. 2 din H.C.L nr. H.C.L. nr. 320/2013, cu sancțiunea „avertisment”. De asemenea, instanța a atenționat intimata petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite și a recomandat acesteia să respecte în viitor dispozițiile legale.

Față de soluția la care a ajuns instanța în urma deliberării, având în vedere dispozițiile art. 451 alin. 1 C. proc. civ. și pe cele ale art. 453 alin. 1 C. proc. civ. care prevăd că partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea celeilalte părți, să plătească cheltuielile de judecată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de intimata petentă de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 2838/2014 din 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad prin care a fost admisă în parte plângerea formulată de intimata petentă împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/07.02.2014 și a dispus înlocuirea amenzii a declarat apel Poliția L. Bârlad.

Intimata petentă ÎI B. G. nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma prevederilor art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că apelul declarat în cauză este neîntemeiat, sentința apelata fiind întemeiată.

Tribunalul retine faptul ca sancțiunea principală a avertismentului aplicata de către instanța de fond este corect individualizata raportat la gradul de pericol social concret scăzut al faptei săvârșite de către intimata, sancțiunea avertismentului fiind suficientă pentru îndreptarea acesteia.

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ intimata petentă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 200 lei în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. 2 din H.C.L nr. 320/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru activități de comerț și prestări servicii din municipiul Bârlad și viza anuală a acestora, reținându-se că desfășoară activitate de comerț în punctul de lucru de pe ., nr. 1, Piața Sfântul I. din Bârlad fără a face dovada vizării pe anul 2014 a autorizației de funcționare eliberată de către Primăria Bârlad.

Potrivit prevederilor art. 5 al.5 din O.G nr.2/2001, instanța de judecată trebuie să se raporteze în aprecierea temeiniciei sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator la gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Conform prevederilor art. 21 al.3 din OG nr.2/2001, gradul de pericol social concret al unei contravenții se apreciază în fiecare caz în parte de către instanța de judecată ținându-se seama de o . criterii stabilite de acest text de lege, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta contravențională, de modul și mijloace de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit și urmare produsă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese faptul că apelanta a desfășurat activitate de comerț în punctul de lucru de pe ., nr. 1, Piața Sfântul I. din Bârlad, fără a face dovada vizării pe anul 2014,a autorizației de funcționare eliberată de către Primăria Bârlad.

Totodată, apelanta nu a făcut dovada că intimata a mai fost sancționată contravențional

Raportat la cele expuse mai sus, având în vedere că sancțiunea contravențională trebuie să îmbine caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, reținem că fapta comisă de către intimata are un grad de pericol social scăzut, sancțiunea amenzii fiind prea aspră raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la circumstanțele personale ale intimatei, sancțiunea principală adecvată fiind cea a avertismentului.

Pentru toate cele învederate mai sus, instanța de apel constata că sentința atacata este întemeiată, instanța de fond făcând o corecta aplicare a legii raportat la probatoriile administrate în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art.480 C., se va respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de Poliția L. Bârlad împotriva sentinței civile nr. 2838 din 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de Poliția L. Bârlad împotriva sentinței civile nr. 2838 din 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 aprilie 2015.

Președinte,

L.-M. B.

Judecător,

A. C.

Grefier,

A. A.

Red. B.L.M./ 11.05.2015

Tehnored. A.A./ 4 exemplare

2 ex. .

Judecătoria Bârlad- judecător C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 466/2015. Tribunalul VASLUI