Comisie rogatorie internaţională. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1551/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SEMTIMȚA CIVILĂ Nr. 1551/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. A. C.
Grefier D. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe intimatul Z. M. G. cu domiciliul în com. Fălciu, ., având ca obiect Comisie rogatorie internațională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, relevând faptul că procedura de citare a părților nu a fost urmată.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului V. și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. la data de 09.10.2015 sub nr._, Tribunalul pentru Minori din Caltanissetta, Italia, a formula o cerere având ca obiect comisie rogatorie, în baza Regulamentului (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială.
La termenul din 20.10.2015 instanța de fond a invocat excepția necompetenței materiale .
Prin Sentința civilă nr. 2340 din 20.10.2015 Judecătoria V. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei V., invocată din oficiu.
S-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de Tribunalul pentru Minori din Caltanissetta, Italia, având ca obiect comisie rogatorie, în favoarea Tribunalului V..
Instanța de fond a reținut că, instanța din Italia a solicitat instanței române audierea numitului Z. M. G., cu domiciliul în ., jud. V., în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 184/1983, în vederea stabilirii situației minorului Pappalardo G. S., născut în G. la data de 06.07.2014. Obiectul cauzei aflate pe rolul instanței italiene este adopția, scopul efectuării comisiei rogatorii fiind stabilirea existenței vreunui impediment legal la adoptarea minorului.
La acest termen instanța a invocat excepția necompetenței materiale, având în vedere natura și obiectul cauzei în care este necesară comisia rogatorie și anume adopția.
Conform art. 7 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 ” În cazul în care executarea unei cereri făcute prin intermediul formularului A din anexă, care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5, nu intră în competența instanței către care a fost transmisă, aceasta din urmă înaintează cererea instanței competente a statului membru din care face parte și informează instanța solicitantă despre aceasta folosind formularul A din anexă.”
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată prevede la art. 74 alin. 3 ”Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului.”
Având în vedere aceste prevederi legale, obiectul cauzei și domiciliul adoptatului, astfel cum acestea rezultă din cererea formulată de instanța din Italia, instanța de fond a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și va declina competența materială de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului V..
La termenul din data de 10.11.2015, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului V..
Din analiza actelor si lucrarilor cauzei, prin prisma ansamblului materialului probatoriu si normelor legale aplicabile in cauza, Tribunalul reține urmatoarele:
Conform art. 248 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
În fapt, prin formularul A din Regulamentul CE nr. 1206/28.05.2001 privind cooperarea între instanțele statelor membre în domeniul obținerii de probe în materie civilă sau comercială, Tribunalul pentru Minori din Caltanissetta - Italia a solicitat audierea numitului Z. M. G., în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 184/1983, în vederea stabilirii situației minorului Pappalardo G. S., născut în G. la 06.07.2014, obiectul cauzei aflate pe rolul instanței italiene fiind adopția, iar scopul efectuării comisiei rogatorii fiind stabilirea existenței vreunui impediment legal la adoptarea minorului.
În drept, având în vedere dispozițiile art. 33 alin.1 lit. b din Legea nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, în aplicarea Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.206/ 28 mai 2001 privind cooperarea dintre organele jurisdicționale ale statelor membre în vederea obținerii de probe în materie civilă sau comercială, Tribunalul din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea prezentei solicitări de comisie rogatorie internațională, pentru următoarele considerente:
Potrivit textului de lege citat mai sus, cererile de obținere a probelor prin comisie rogatorie internațională se efectuează de către judecătoria în a cărei circumscripție urmează a se obține proba solicitată din statele membre ale Uniunii Europene. La restituirea actelor, judecătoria trimite o copie Ministerului Justiției, pentru evidență.
Conform art. 2 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001, fiecare stat membru întocmește o listă a instanțelor pentru a se proceda la actul de cercetare în conformitate cu prezentul regulament. Lista indică, de asemenea, competența teritorială și, dacă este cazul, competența specială a acestor instanțe.
La art. 7 alin. 2 din același regulament de arată că în cazul în care executarea unei cereri făcute prin intermediul formularului A din anexă, care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 5, nu intră în competența instanței către care a fost transmisă, aceasta din urmă înaintează cererea instanței competente a statului membru din care face parte și informează instanța solicitantă despre aceasta folosind formularul A din anexă.
Astfel, dispozițiile art. 7 alin. 2 din Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 care privesc competența instanței către care a fost transmisă cererea făcută prin intermediul formularului A se referă la competența stabilită conform art. 2 alin. 2 din Regulament și art. 33 alin.1 lit. b din Legea nr. 189/2003.
În consecință, chiar dacă comisia rogatorie are ca obiect interpelare consimțământ adopție, competența de administrare a probei a fost dată prin legea specială judecătoriei și nu tribunalului, prin derogare de la competența materială prevăzută de art. 95 pct. 1 Cod proc. Civilă și art. 74 alin. 3 din Legea nr. 273/2004.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, Tribunalul urmează a declina competența de soluționare a cererii cererii de comisie rogatorie internațională formulată de Tribunalul pentru Minori din Caltanissetta - Italia, în favoarea Judecătoriei V., constată ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 și art. 135 alin. 1 C.proc.civ., suspendă judecarea cauzei și înaintează dosarul instanței competente să soluționeze conflictul de competență – Curtea de Apel Iași
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului V., invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii de comisie rogatorie internațională formulată de Tribunalul pentru Minori din Caltanissetta - Italia, în favoarea Judecătoriei V..
Constată ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 134 și art. 135 alin. 1 C.proc.civ., suspendă judecarea cauzei și înaintează dosarul instanței competente să soluționeze conflictul de competență – Curtea de Apel Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.
Președinte, O. A. C. | ||
Grefier, D. T. |
TRIBUNALUL V.
.,nr. 54, V. Tel._,
Fax._
ROMÂNIA Dosar nr._ din 22.12.2015
C A T R E,
CURTEA DE APEL IAȘI
Vă trimitem alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului V. cu un număr de . file în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.1551 din 10.11._ privind reclamantul Z. M. G.,având ca obiect comisie rogatorie,pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauză.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TRIBUNALUL V.
.,nr. 54, V. Tel._,
Fax._
ROMÂNIA Dosar nr._ din 22.12.2015
C A T R E,
CURTEA DE APEL IAȘI
Vă trimitem alăturat dosarul civil nr._ al Tribunalului V. cu un număr de . file în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.1551 din 10.11._ privind reclamantul Z. M. G.,având ca obiect comisie rogatorie,pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauză.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1472/2015. Tribunalul VASLUI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1543/2015. Tribunalul... → |
|---|








