Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1543/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1543/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1543/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1543/2015
Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. C.
Grefier O. P.
Ministerul Public reprezentat de procuror G. R. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., în contradictoriu cu pârâții C. F. și C. G., având ca obiect situație juridică minor - menținere măsură de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta prin consilier juridic A. D., și curator H. A., care depune delegație de substituire pentru av. H. M., pentru pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dosarul este la primul termen de judecată; procedura legal îndeplinită, reclamanta solicită judecarea în lipsă.
Verificând din oficiu competența instanței de a soluționa prezenta cerere, în temeiul dispozițiile art. 133alin. 1 din Legea nr. 272/2004, tribunalul constată că este competent general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin consilier juridic, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.
Av. H. A. solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că nu mai solicită încuviințarea altor probe.
În baza art. 258 C.pr.civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate în dosarul cauzei ca fiind concludentă, pertinentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, și constată că au fost administrate.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească finalizată, și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic A. D. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul C. B., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist B. S., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., obligarea părinților de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Curator special H. A., având cuvântul pentru pârâți, solicită ca instanța să dispună în conformitate cu interesul superior al minorului, respectiv și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul C. B., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist B. S., acordarea alocației lunare de plasament prevăzută de lege pentru copil și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului general, al D.G.A.S.P.C. V., obligarea părinților de a presta între 20-40 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ-teritorială în care are domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Publică solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și și înlocuirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, pentru copilul C. B., cu măsura de protecție specială a plasamentului la asistentul maternal profesionist B. S., cu toate consecințele ce decurg din această cerere.
Instanța a declarat dezbaterile închise și a lăsat cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 394 alin.1 C.pr.civ., dându-se sentința de față.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pârâții C. F. și C. G., cu domiciliul în .. V., pentru a se pronunța asupra menținerii măsurii de protecție specială pentru copilul C. B., născut la data de 01.09.2007, CNP:_, fiul C. F. și G..
În motivarea cererii arată:
În fapt, copilul C. B., clinic sănătos, născut la data de 01.09.2007, fiul lui C. F. și G., elev în clasa a Il-a, la Școala Gimnazială „M. E.,, din ., beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire, la asistentul maternal profesionist B. S., cu domiciliul în or. Negrești, .. 15, jud. V., conform dispoziției cu nr. 2586/25.08.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece părinții copilului sunt plecați la muncă în Italia, nu sunt interesați și nu contribuie financiar la creșterea, îngrijirea și educarea acestuia.
Climatul în familia asistentului maternal profesionist, este normal, stabil, caracterizat prin înțelegerea, dragostea și afecțiunea de care are nevoie un copil aflat în dificultate. Întrucât condițiile care au condus la instituirea măsurii de protecție specială a plasamentului în regim de urgență pentru copil nu s-au modificat, este în interesul acestuia menținerea măsurii de protecție specială.
Copilul a fost adus în data de 05.08.2015, la Adăpostul de zi și de noapte pentru copiii străzii V., de către reprezentanții Primăriei corn. Oșești, jud. V., deoarece părinții sunt plecați la muncă în Italia. Din ancheta socială cu nr. 3674/05.08.2015, emisă de Primăria corn. Oșești, jud. V., reiese că familia C. deține pe raza ., o casă de locuit compusă din 2 camere, nemobilate, electrificată și bine întreținute, de asemenea și un teren agricol în suprafață de 1, 37 ha.
În familia lărgită nu a fost identificată nicio persoană care să dorească să se ocupe de creșterea, îngrijirea și educarea copilului.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 62 alin 1, lit b, art. 65, alin 2, art. 66, alin 3, art. 67, alin 2, art. 70, alin 1 și 3, art. 128 și art. 139, din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.
În conformitate cu prevederile art. 140 din Legea nr. 272/2004 prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.
Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare.
Examinând actele dosarului, instanța constată următoarele:
În fapt, copilul C. B. s-a născut la data de 01.09.2007 și are filiația stabilită față de ambii părinți, pârâții din prezenta cauză.
Conform dispoziției cu nr. 2586/25.08.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., s-a luat măsura de protecție specială a plasamentului în regim de urgență a minorului, la asistent maternal profesionist B. S., întrucât părinții sunt plecați la muncă în străinătate și nu își asumă responsabilitățile părintești .
În drept, potrivit art. 70 din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
„ (1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.
(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”
Articolul 62 din lege definește măsura plasamentului ca fiind
(1) „… o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidențial, prevăzut la art. 123 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.
(2) Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament”
Pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.
Or, din raportul de evaluare psihosocială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, aflându-se permanent într-un mediu insecurizant, pe fondul incapacității părinților de a răspunde pozitiv, nonviolent nevoilor esențiale ale copilului de asigurare a hranei, a îmbrăcămintei, a igienei, nevoilor de educație, de sănătate fizică și psihică, cât și nevoilor emoționale, fiind plecați în străinătate ( filele 6-9 dosar).
În ceea ce privește garanțiile materiale pe care le prezintă părinții minorului, instanța constată, potrivit susținerilor reclamantei, coroborate cu raportul de anchetă socială, că aceștia nu contribuie la cheltuielile de întreținere ale minorului. Mama minorului deține o casă formată din două camere, care sunt nemobilate ( fila 18 dosar).
În ceea ce privește garanțiile morale pe care le prezintă pârâții instanța apreciază că sunt insuficiente pentru creșterea și educarea copilului. Pârâții ignoră nevoile de bază ale minorului, cât și nevoile emoționale, abandonând minorul în localitatea de domiciliu, pentru a pleca în străinătate.
Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca aceasta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.
Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.
Domnul B. S. este asistent maternal profesionist și a declarat că este de acord să se ocupe de creștere, îngrijirea și educarea acestuia ( fila 11 dosar). Copilul s-a aflat în perioada de potrivire la asistentul maternal profesionist B. S., nefiind identificate dificultăți în relația copil-familie, potrivit raportului de potrivire ( fila 12 dosar).
Astfel, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la asistentul maternal profesionist, B. S., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004.
În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.
Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâții să presteze, pentru întreținerea minorului câte 20 ore lunar fiecare în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu.
Potrivit Protocolului nr._/2015, privind stabilirea onorariilor cuvenite pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România, remunerația curatorului special a fost fixată la suma de 150 lei.
În baza art. 49 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 va dispune ca remunerația curatorului special – avocat H. M., desemnat pentru pârât în condițiile art. 167, în sumă de 150 lei să fie făcută din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție.
În baza art. 49 alin. 3 din OUG nr. 80/2013 suma ce va fi avansată din bugetul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina acestuia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă, formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V., nr.1, jud. V., în contradictoriu cu pârâții C. F., și C. G., CNP_, cu domiciliul în .. V.
Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul C. B., CNP_, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist B. S., cu domiciliul în orașul Negrești, .. 15 C, jud. V..
Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.
Obligă pârâții să presteze fiecare, pentru întreținerea minorului, câte de 20 ore lunar, în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu.
Dispune ca remunerația curatorului special – avocat H. M., desemnat pentru pârât în condițiile art. 167, în sumă de 150 lei să fie făcută din bugetul statului prin fondurile alocate Ministerului de Justiție.
Suma avansată din bugetul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, rămâne în sarcina acestuia.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.11. 2015.
Președinte, O. C. | ||
Grefier, O. P. |
Red. O.C./12.11.2015
Tehored. OP
6ex/4com.
| ← Comisie rogatorie internaţională. Hotărâre din 10-11-2015,... | Situaţie juridică minor. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul... → |
|---|








