Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1540/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1540/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1540/2015

Acesta este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1540/2015

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. C.

Grefier O. P.

Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V. în contradictoriu cu pârâta F. L., având ca obiect situație juridică minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta, prin consilier juridic B. M., lipsă fiind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul este la al doilea termen de judecată; s-a solicitat judecata în lipsă.

În conformitate cu art. 29 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, a fost audiat minorul B. Ș. în Camera de Consiliu.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească finalizată, și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic B. M. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și înlocuirea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului B. Ș. D. cu plasamentul la mătușa paternă Bușmachiu L., acordarea alocației de plasament, delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Reprezentantul Ministerului Publică solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și înlocuirea măsurii de protecție specială.

Instanța a declarat dezbaterile închise și a lăsat cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 394 alin.1 C.pr.civ., dându-se sentința de față.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a chemat în judecată pârâta F. L., CNP_, cu domiciliul legal în ., jud. V. și domiciliul în fapt la Centrul de asistență medico-socială Cădăești, jud. V., solicitând înlocuirea măsurii de protecție specială pentru copilul B. Ș. D..

În motivarea cererii arată:

În fapt, copilul B. Ș. D. provine dintr-o relație de tip uniune liberă, relație din care a rezultat copilul B. Ș. D. și fratele acestuia B. V. C.. În data de 03.11.2002 tatăl, B. Ș. a decedat, conform Certificatului de deces nr._/05.11.2002, iar copiii rămân în grija mamei. În luna octombrie 2014, mama suferă un anevrism de arteră comunicantă anterioară, rupt ziua a 3 a, cu hemoragie internă și intră în comă de gradul I, conform Biletului de ieșire din Spitalul clinic de urgență Prof. Dr. N. O. Iași. La data de 12.02.2015, doamna F. L. eate internată la Centrul de asistență medico-socială Codăești, jud.V.. B. Ș. D. a rămas în grija mătușii paterne Bușmachiu L. din ., jud. V.. Din Ancheta Socială nr.1258/16.03.2015, întocmită de reprezentanții Primăriei ., reiese faptul că cei doi copii locuiesc împreună cu două mătuși paterne Bușmachiu L. și B. C., într-o locuință formată din două camere si o bucătărie, modest mobilate. Veniturile constau din alocațiile copiilor, pensia de urmaș și indemnizațiile celor 2 mătuși.

Prin cererea înregistrată cu nr.9097/25.03.2015, mătușa paternă Bușmachiu L., a solicitat plasamentul copilului B. Ș. D.. Bușmachiu L. prezintă garanții morale și materiale pentru creșterea și educarea copilului. B. Ș. D. a absolvit clasa a VH-a în cadrul Școlii Gimnaziale nr.l Ghermănești, ., este un copil sănătos și dorește să rămână în grija mătușii paterne, conform cererii înregistrate la DGASPC V., cu nr.l 1554/17.04.2015.

Pentru aceste motive s-a instituit plasamentul în regim de urgență al copilului B. Ș. D. la mătușa paternă Bușmachiu L., conform dispoziției în regim de urgență nr. 1926/10.06.2015, care dorește să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 62 alin.l lit.a, art.66 alin.3, art.70 alin.3, art.128 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile art. 140 din Legea nr. 272/2004 prezenta acțiune este scutită de taxă judiciară de timbru.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Minorul a fost ascultat în cameră de consiliu, în lipsa părților, fiind întocmit proces-verbal în acest sens.

Examinând actele dosarului, instanța constată următoarele:

În fapt, copilul B. S. D. s-a născut la data de 17.08.2000, având filiația stabilită fata de ambii parinti. Tatal sau, B. S. a decedat la data de 03.11.2002, astfel cum rezulta din certificatul de deces nr._ DIN 05.11.2002.

Conform dispoziției cu nr. 19 din 10.06.2015, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., s-a luat

de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență, după o perioadă de acomodare/potrivire, la mătușa paternă, cu domiciliul în ., întrucât mama minorului are grave probleme de sănătate și este internată la Centrul de asistență medicală din Codăești, jud. V..

Din ancheta socială din data de 16.03.2015, emisă de Primăria comunei Drînceni, jud. V., reiese că, minorul și mătușa paternă locuiesc . mobilat, dar curat, iar veniturile familiei provin din alocația minorului și indemnizația de handicap a mătușii.

În drept, potrivit art. 70 din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,

„ (1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.

(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”

Articolul 62 din lege definește măsura plasamentului ca fiind

(1) „… o măsură de protecție specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în condițiile prezentei legi, după caz, la:

a) o persoană sau familie;

b) un asistent maternal;

c) un serviciu de tip rezidențial, prevăzut la art. 123 alin. (2) și licențiat în condițiile legii.

(2) Persoana sau familia care primește un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România și să fie evaluată de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu privire la garanțiile morale și condițiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament”

Pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.

Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, aflându-se permanent într-un mediu insecurizant, pe fondul incapacității părintelui de a răspunde pozitiv, nonviolent nevoilor esențiale ale copilului de asigurare a hranei, a îmbrăcămintei, a igienei, nevoilor de educație, de sănătate fizică și psihică, cât și nevoilor emoționale, întrucât starea de sănătate a mamei nu permite acest lucru ( filele 7-10dosar).

În ceea ce privește garanțiile materiale pe care le prezintă mama minorului, instanța constată, că aceasta se afla în incapacitate de a munci, fiind internată într-un centru medical ( fila 21dosar).

În ceea ce privește garanțiile morale pe care le prezintă pârâta instanța apreciază că sunt insuficiente pentru creșterea și educarea copilului. Pârâta ignoră nevoile de bază ale minorului, cât și nevoile emoționale.

Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.

Legea 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Doamna Bușmachiu L. este mătușa paternă a minorului și a declarat că este de acord să se ocupe de creștere, îngrijirea și educarea acestuia ( fila 27 dosar).

Astfel, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru B. Ș. D., cu plasamentul la mătușa paternă Bușmachiu L., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004

În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.

Instața apreciază că nu se impune ca pârâta să fie obligată, potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, să presteze, pentru întreținerea minorului câte 20 ore lunar în acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială a localității de domiciliu, fiind în incapacitate de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași-V. nr. 1, jud. V. în contradictoriu cu pârâta F. L., CNP_, cu domiciliul legal în .. V., în prezent internată la Centrul de asistență medico-socială Codăești, jud. V..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul B. S. D., născut la 17.08.2000, CNP_ cu plasamentul la mătușa maternă Bușmachiu L., cu domiciliul în ..

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dispune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/200

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac a apelului se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.11. 2015.

Președinte,

O. C.

Grefier,

O. P.

Red. O.C./12.11.2015

Tehnored. OP

5ex/3com.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1540/2015. Tribunalul VASLUI