Situaţie juridică minor. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul VASLUI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1546/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SETINȚA CIVILĂ Nr. 1546/2015

Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. A. C.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror A. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâții P. M. S., cu domiciliul în ., jud. V., și domiciliul în fapt în .. Rebricea, jud. V., și S. N. C., cu domiciliul în ., având ca obiect situație juridică minor –Legea nr. 272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. M. B. care răspunde pentru reclamanta Direcția G. de Asistență, Socială și Protecția Copilului V. ,lipsă fiind pârâții.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la primul termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; a fost prezentat minorul în instanță pentru a fi audiat.

Instanța aduce la cunoștință că în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului S. D. C. care și-a exprimat acordul de a rămâne în continuare în plasament la bunicii paterni S. P. și Armilia, unde este bine îngrijită și se simte foarte bine.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului în temeiul disp. art.244 N.C.P.C. constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost ea formulată iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului S. D. C. cu plasamentul la bunicii paterni S. P. și Armilia,

-acordarea alocației de plasament,

-delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,

-obligarea părinților să presteze acțiuni sau lucrări de interes local între 20 și 40 de ore lunar în conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, pe durata aplicării măsurii de protecție specială.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, .consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză din care rezultă că motivele instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență persistă astfel că reintegrarea minorului în familia sa naturală nu este posibilă. Părinții copilului au divorțat, după divorț mama și-a manifestat dorința de a avea grijă de fiica sa iar ceilalți doi băieți au rămas în grija tatălui, motivând că situația materială și financiară nu îi permite să aibă grijă de toți copiii. In prezent aceasta este angajata unei fabrici de confecții din jud. Iași și locuiește cu chirie în ..

Se mai arată că ,consumul exagerat de băuturi alcoolice și comportamentul agresiv al tatălui a făcut ca minorul S. D. C. să meargă la bunicii paterni S. P. și Armilia, unde se află și în prezent. In acesta familie copilul beneficiază de condiții suficiente pentru o dezvoltare fizică și psihică normal. In prezent tatăl este plecat în străinătate dar nu a contribuit material și financiar la creșterea și îngrijirea copilului.

Din aceste considerente pune concluzii de admitere a acțiunii reclamantei, așa cum a fost ea formulată,iar iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună asupra înlocuirii măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului S. D. C. cu plasamentul la bunicii paterni S. P. și Armilia,

-acordarea alocației de plasament,

-delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,

-obligarea părinților să presteze acțiuni sau lucrări de interes local între 20 și 40 de ore lunar în conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, pe durata aplicării măsurii de protecție specială.

Constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr_ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții P. M. S. și S. N. C., a solicitat :

-înlocuirea măsurii de protecție specială, respectiv plasamentul în regim de urgență al copilului S. D. C. cu plasamentul la bunicii paterni S. P. și Armilia,

-acordarea alocației de plasament,

-delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor părintești, directorului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V.,

-obligarea părinților să presteze acțiuni sau lucrări de interes local între 20 și 40 de ore lunar în conformitate cu prevederile art.67 alin.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, pe durata aplicării măsurii de protecție specială

Ăn fapt se reține că ,minorul S. D. C., provine din relația de căsătorie a părinților, relație din care au mai rezultat copiii S. M. F. și S. M. A. .

Părinții copilului au divorțat în anul 2013 conform Sentinței civile nr.3855/2013 a Judecătoriei V..După divorț mama și-a manifestat dorința de a avea grijă de fiica sa iar ceilalți doi băieți au rămas în grija tatălui, motivând că situația materială și financiară nu îi permite să aibă grijă de toți copiii. In prezent aceasta este angajata unei fabrici de confecții din jud. Iași și locuiește cu chirie în .. Rebricea, jud. V..

Consumul exagerat de băuturi alcoolice și comportamentul agresiv al tatălui a făcut ca minorul S. D. C. să meargă la bunicii paterni S. P. și Armilia, unde se află și în prezent. In acesta familie copilul beneficiează de condiții suficiente pentru o dezvoltare fizică și psihică normal. In prezent tatăl este plecat în străinătate dar nu a contribuit material și financiar la creșterea și îngrijirea copilului.

Pentru aceste motive s-a instituit plasamentul în regim de urgență al copilului S. D. C. la bunicii paterni S. P. și Armilia, cu domiciliul în ., jud. V., conform dispoziției în regim de urgență nr.2608/25.08.2015 care doresc să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului. Ancheta socială întocmită de către SPAS Rebricea cu nr._/14.08.2015, confirmă garanțiile morale ale bunicilor paterni S. P. și Armilia. Aceștia au solicitat plasamentul nepotului lor conform cererii înregistrate la DGASPC V. cu nr._/26.05.2015.

In drept,reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.62 alin.l lit.a, art.66 alin.3, art.67 alin.2, art.70 alin.3, art.128 și art.139 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâții legal citați nu s-au prezentat în fața instanței

Analizând cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt, minorul S. D.-C. este născut la data de 21.05.2001, având ca părinți pârâții din prezenta cauză. Minorul beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la bunicii bunicii paterni S. P. și Armilia, conform dispoziției nr. 2608/25.08.2015 (fila 9 dosar) emisă de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și doresc să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului.

În drept, potrivit art. 70 din Legea nr. 272/2004:

„(1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.

(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța trebuie să verifice dacă motivele care au determinat măsura de protecție a copilului subzistă. Astfel, pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.

Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, întrucât părinții săi nu s-au mai preocupat de situația copilului( filele 7-8 dosar ).

Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.

Legea nr. 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Bunicii paterni sunt de acord cu plasamentul minorului și dețin condiții materiale și morale care să asigure creșterea și îngrijirea copilului.

Relevantă pentru punctul de vedere al instanței este și opinia minorului, care este născut în anul 2001, și, astfel, își poate exprima o opinie ce poate fi luată în seamă, ținând cont, mai ales, și de probatoriul administrat. Legiuitorul a instituit obligativitatea audierii minorului mai mare de 10 ani, tocmai în acest scop, de a putea exprima o opinie valabilă. Este adevărat că la 14 ani personalitatea copilului nu este pe deplin conturată, dar opinia sa, coroborată cu probele administrate, poate contribui la formarea unei convingeri a instanței. Astfel, ascultat în Camera de Consiliu, minorul a declarat că se simte îngrijit și protejat alături de bunicii paterni și dorește să rămână împreună cu aceștia.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru minor, cu plasamentul la bunicii paterni S. P. și Armilia, urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004

În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.

Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâții, care nu obțin venituri, să presteze, pentru întreținerea minorului, câte 30 de ore lunar fiecare, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care au domiciliul sau reședința.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâții P. M. S., CNP_, cu domiciliul în ., și domiciliul în fapt în ., și S. N. C., CNP _, cu domiciliul în ., jud. V..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul S. D.-C., CNP_, cu plasamentul la bunicii paterni S. P. și Armilia.

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dipune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.

Obligă pârâții să presteze, pentru întreținerea copilului, fiecare câte 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care au domiciliul sau reședința.

Executorie.

Cu drept de a formula cerere de apel, care se va depune la Tribunalul V., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.

Președinte,

O. A. C.

Grefier,

D. T.

Red. C.O.A./19.11.2015

Tehnored.T.D.

Ex.6/26.11.2015

Emis 4 .>

ROMÂNIA

Tribunalul V.

Sediul ., nr.54

Dosar nr._ /2014

Obiectul cauzei: Legea nr. 272/2004

Termen la 10.11.2015

Reclamant: D.G.A.S.P.C. V.

Pârâții:P. M.

S. N. C.

PROCES VERBAL

încheiat azi, 10.11.2015

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 2 raportat la art.134 alin.2 din Legea nr.272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului republicată, s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a copilului S. D. C., născut la data de 21.05.2001, C.N.P._, fiul lui S. N. C. și S. M. S..

La audiere minorul S. D. C., și-a exprimat acordul de a rămâne în continuare în plasament la bunicii paterni S. P. și Armilia, unde este bine îngrijită și se simte foarte bine .

A mai arătat că are 13 ani, este elevă în clasa a VIII a în satDraxeni, ..

La ascultarea minorului nu a participat nici o persoană adultă.

Prezentul proces-verbal s-a încheiat întru-un exemplar, urmând a fi atașat dosarului.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. I. T. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Hotărâre din 10-11-2015, Tribunalul VASLUI