Contestaţie la executare. Decizia nr. 513/2015. Tribunalul VASLUI

Tribunalul VASLUI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 513/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 513/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 513/A

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEC. A.

Judecător I. M. P.

Grefier A.-R. V.

Pe rol se află judecarea cererii de apel formulată de apelanta contestatoare . în contradictoriu cu intimații C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA CNADR-CESTRIN și C. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, împotriva sentinței civile nr. 289 pronunțată la data de 28.01.2015 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 22 aprilie 2015, când a hotărât următoarele;

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 289 pronunțată la data de 28.01.2015 de Judecătoria Bârlad, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 289 din 28.01.2015 Judecătoria Bârlad a respins contestația la executare formulată de contestatoarea debitoare S.C. Y. M. SRL, în contradictoriu cu intimata creditoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, Direcția regională de drumuri și poduri Iași, privind actele de executare din dosarul de executare 927/2014, Biroul executorului judecătoresc M. I. și M. L. din Iași, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;

Potrivit art.711 din codul de procedură civilă „(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii. (3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.”

Potrivit art.712 din codul de proc civ. referitoare la condițiile de admisibilitate (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă. (2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui. (3) Nu se poate face o nouă contestație de către aceeași parte pentru motive care au existat la data primei contestații. Cu toate acestea, contestatorul își poate modifica cererea inițială adăugând motive noi de contestație dacă, în privința acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestației la executare. ” Instanța competentă, în temeiul art.713 din codul de proc civ. ”(1) Contestația se introduce la instanța de executare. (2) În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului. (3) Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”

Cu privire la termenul de introducere a contestației art.714 din codul de proc civ. prevede: „(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când: 1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă; 2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit; 3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație. (2) Contestația împotriva încheierilor executorului judecătoresc, în cazurile în care acestea nu sunt, potrivit legii, definitive, se poate face în termen de 5 zile de la comunicare. (3) Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.”

Cu privire la termenul de introducerea a contestației instanța a constatat că debitoarea contestatoare a depus contestație la executare la instanță la data de 17 octombrie 2014 în termenul legal de 15 zile cu privire la toate actele de executare contestate acestea fiind comunicate debitoarei contestatoare la data de 16 octombrie 2014.

Contestatoarea a contestat calitatea de titluri executorii a procesului verbal . nr._ din 16.08.2011 cu toate că actele de executare a căror anulare s-a solicitat și care fac obiectul dosarului de executare 927/2014 privește două procese verbale de contravenție, două titluri executorii: procesele verbale ., nr._/16.08.2011 și ., nr._/16.08.2011 Cele două titluri se referă la tariful de drum de 192 euro câte 96,00 euro fiecare. Încheierea de încuviințare a executării privește cele două titluri iar susținerea debitoarei contestatoare că s-a solicitat eronat executarea sumei de 192 euro este nefondată și a fost înlăturată. Cu privire la calitatea de titlu executor al proceselor verbale de contravenție instanța a reținut că din dosarul de executare și înscrisurile depuse de intimată rezultă că la data declanșării executării procesele verbale de contravenție îndeplineau condițiile de titlu executoriu prevăzute de art.37 din O.G 2/2001”

Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art.31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.”

La dosar există procesul verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare pentru procesele verbale de constatare a contravenției ., nr._/16.08.2011 și ., nr._/16.08.2011, din data de 30.08.2011.

Prin Decizia nr.10 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de casație și Justiție cu privire la interpretarea dată art.27 teza 1 raportat la art.14 al.1, art.25 al.2 și art.31 al.1 dinO.G2/2001, privind regimul contravențiilor s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal. Potrivit art.517 al.4 din Codul de procedură civilă, decizia invocată se aplică obligatoriu de la data publicării în monitorul oficial și vizează situațiile ulterioare pronunțării deciziei. În cazul proceselor verbale de contravenție analizate acestea s-au încheiat în anul 2011 și procesul verbal de comunicare a procesului verbal de contravenție s-a întocmit la data de 30.08.2011,cu respectarea dispozițiilor legale de la data efectuării acestei proceduri.

A fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare pe motivele sus indicate. Cu privire la susținerea contestatoarei că se aplică legea mai favorabilă și că a fost abrogat art. 8 al.3 din O.G 15/2002 s-a reținut că Legea nr.144/23.07.2012 a fost publicată în M.O 509/24.07.2012.

Potrivit art. II din lege „ Tarifele de despăgubire prevăzute de O.G 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Din text rezultă că se anulează numai tarifele de drum aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, respectiv 24.07.2012.

În cauză cu toate că procesul verbal de contravenție a fost comunicat legal acesta nu a fost contestat și consecința potrivit art.27 din OG 2/2001 a fost aceea ca procesul verbal de contravenție să fie titlu executoriu.

În temeiul art.712 din codul de proc. civ. referitor la condițiile de admisibilitate (1) Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă. (2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel Pentru procesul verbal de contravenție legiuitorul a prevăzut cale legală a plângerii contravenționale aspectele invocate în cadrul contestației la executare fiind inadmisibile

Cu privire la încheierea întocmită de executorul judecătoresc pentru cheltuieli de executare contestatoare nu au precizat care sunt aspectele contestate. Din analiza încheierii instanța a apreciat că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legale cu privire la întinderea cheltuielilor de executare solicitate. În cuprinsul încheierii au fost cu prinse cheltuielile dovedite privind taxa de timbru, onorariul executorului judecătoresc cheltuieli pentru formarea dosarului, arhivarea, emiterea somațiilor, proceselor verbale de situație, adresa de notare în cartea funciară, fiind respectate disp. art.451, art.452, al.3 și art. 669 din codul de procedură civilă și art.39 din Legea nr.188/2000.

Reluând instanța a apreciat contestația la executare neîntemeiată și a respins-o pe acest temei.

Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de Codul procedură civilă, a formulat apel reclamantul contestatoarea ., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.

In mod greșit prima instanța de judecata a respins contestația la executare invocând că nu se aplica legea contravenționala mai favorabila.

Prima instanța de judecata trebuia sa admită contestația la executare pentru următoarele motive:

1.Actele de executare au fost întocmite cu încălcarea legii deoarece procesul verbal în baza căruia s-a pornit executarea, nu a fost semnat și nu a fost comunicat, pe cale de consecință nu a avut posibilitatea să achite jumătate din cuantumul amenzii aplicate, ulterior din dovada de comunicare a proceselor rezultând comunicarea proceselor verbale a fost efectuata ., la rubrica martor fiind trecuta o persoana fără date de identificare, fara sa tină cont de chiar faptul esențial că procesul verbal a devenit titlu executoriu tocmai din cauza modului de comunicare care nu s-a efectuat conform dispozițiilor legale .

2.Cu privire la faptul că in prezenta cauză se aplică legea mai favorabilă și că a fost abrogat art. 8 al. 3 din O.G. 15/2002 trebuie reținut că:

Tariful de despăgubire a fast stabilit prin înștiințarea de plata, conform art. 8 alin 3 raportat la anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, in vigoare la data săvârșirii contravenției. Potrivit regulilor generate, stabilite de art. 23 alin. 1 si 2 din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilita în cazul in care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o paguba si exista tarife de evaluare a acesteia.

De la data săvârșirii presupusei contravenții imputate si pana in prezent actul normativ care prevede si sancționează contravenția, O.G. nr. 15/24.01.2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a suferit modificări si completări prin Legea nr. 144/23.07.2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 509/24.07.2012.

Art. 8 alin. 3 din OG15/2002 care prevedea tariful de despăgubire a fost abrogat prin Legea 144/2012.

Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În drept, potrivit art. 665 alin. 5 pct. 7 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă există alte impedimente prevăzute de lege.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de mine, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Principiul constituțional al aplicării legii contravenționale mai favorabile a fost transpus in O. G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, care la art. 12, alin. 2, prevede ca "daca sancțiunea prevăzuta in noul act normativ este mai ușoara se va aplica aceasta; in cazul in care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția săvârșita anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ in vigoare la data săvârșirii acesteia. "

Mai mult decât atât, conform art. II din Legea nr. 144/2012, "tarifele de despăgubire reglementate de art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate si contestate in instanța pana la data de 27.07.2012, se anulează." ceea ce nu se traduce prin faptul că cele introduse după abrogare nu se mai anulează deși articolul care sancționa a fost abrogat.

Din analiza comparativa a textelor legale mai sus menționate, rezultă că legea contravenționala mai favorabila este cea in vigoare in prezent, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestația la executare, întrucât tariful de despăgubire nu este datorat, deoarece de la momentul săvârșirii contravenției si pana in prezent O.G. nr. 15/24.01.2002 a suferit modificări si completări, iar art. 8 alin. 3 ce prevedea tariful de despăgubire a fost abrogat, anularea tuturor actelor de executare care s-au efectuat in dosarul de executare și încetarea executării înseși, precum și anularea încheierii prin care s-a dispus încuviințarea executării.

Intimata C.N.A.D.N.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si, pe cale de consecința, menținerea Sentinței civile nr. 289/28.01.2015 pronunțata de Judecătoria Bârlad, ca temeinica si legala, pentru următoarele motive

Obiectul dosarului de executare nr. 927/2014, al B. M. I. SI M. L., il reprezintă executarea silita a obligațiilor înscrise in titlurile executorii reprezentate de procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011, respectiv tariful de despăgubire in suma de 192 euro.

Procesele verbale de constatare a contravenției au fost comunicate contestatoarei prin procedura afișării in data de 30.08.2011, dovada făcând procesele verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare, care respecta toate cerințele impuse de legiuitor.

Comunicările s-au efectuat la adresa pe care o indica si reclamanta in acțiunea sa, aceeași adresa la care s-au comunicat si actele de executare, acte pe care aceasta le-a primit de altfel.

Așadar, nu se poate vorbi despre inexistenta titlului executoriu raportat la prevederile art. 37 din OG nr. 2/2001.

Din perspectiva termenilor folosiți de legiuitor, sintagma „tarif de despăgubire" are semnificația juridica a unei sume stabilite in scopul reparării unui prejudiciu material, scop care este cu totul distinct de cel al unei sancțiuni contravenționale.

Din perspectiva teleologica, examinând expunerea de motive ce a stat la baza introducerii tarifului de despăgubire, se retine aceeași interpretare ca si cea care rezulta din interpretarea literala.

In acest sens, tariful de despăgubire a fost introdus pentru prima data in anul 2010 prin OG nr. 8/2010, intrata in vigoare la data de 01.03.2010, act normativ care a modificat si completat prevederile OG nr. 15/2002.

In expunerea de motive ce a justificat adoptarea acestui act normativ s-a stipulat: „a fost stabilita, pentru contravenient, obligația de a achita, in contul C., cu titlu de despăgubire, o suma egala cu tariful pe 12 luni, in funcție de tipul vehiculului folosit fara a deține rovinieta valabila, aceste sume revenind ca venit extrabugetar C. SA; valoarea despăgubirii s-a stabilit avându-se in vedere faptul ca nu se poate determina in niciun caz întinderea in timp a faptei contravenționale ".

Așadar, inca de la momentul conceperii actului normativ, voința legiuitorului a fost clara in sensul ca suma stabilita cu titlu de tarif de despăgubire nu este o sancțiune contravenționala, ci o suma necesara pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat prin folosirea drumurilor naționale fara a deține rovinieta valabila.

In cuprinsul deciziei nr. 57/2012 pronunțata de Curtea Constituționala, instanța de contencios constituțional a făcut o analiza detaliata si complexa a prevederilor legale care reglementau tariful de despăgubire ajungând la aceeași concluzie si reținând in considerente ca „tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material".

Împrejurarea ca soluția legislativa prin care s-a stabilit cuantumul tarifului de despăgubire nu este justa ori faptul ca s-a omis a se reglementa normativ si anumite consecințe in cazul achitării tarifului de despăgubire, nu este sub nicio forma de natura a schimba natura juridica a acestei sume, din suma cu caracter civil, in sancțiune contravenționala.

Eventualele nemulțumiri ale persoanelor cu privire la calitatea si conținutul normei legale puteau fi exprimate fie prin exercitarea controlului de constituționalitate a normei care a instituit tariful de despăgubire (invocându-se încălcarea prevederilor referitoare la protecția proprietății), fie prin solicitarea de a se aplica cu prioritate prevederile cu caracter internațional privitoare la respectarea dreptului de proprietate, ambele aceste mecanisme putând fi utilizate in cadrul plângerii contravenționale.

Considerentele expuse in cuprinsul deciziei nr. 112/2014 si celelalte, pronunțate de Curtea Constituționala, in exercitarea controlului de constituționalitate cu privire la art. II din legea nr. 144/2012, nu pot fi un argument suficient pentru a retine ca tariful de despăgubire reprezintă o sancțiune contravenționala.

Pe de alta parte, prin aceasta decizie Curtea nu a inteles sa revină asupra propriei jurisprudențe stabilite prin decizia nr. 57/2012. Acest fapt rezultând din următoarele împrejurări:

În cuprinsul deciziei nr. 57/2012 s-a realizat o ampla, detaliata si complexa analiza a normei care a instituit tariful de despăgubire;

În cuprinsul deciziei nr. 112/2014 nu s-a făcut absolut nicio analiza a naturii juridice a acestui tarif, iar considerentele expuse pentru justificarea soluției sunt extrem de sintetice fata de conținutul deciziei nr. 57/2012. Mai mult decât atât, nu s-a menționat revenirea fata de propria jurisprudența referitor la natura juridica a tarifului de despăgubire, desi este greu de imaginat ca instanța de control constituțional nu ar fi știut de conținutul deciziei anterioare, pronunțata in urma cu relativ scurt timp.

In aceste condiții, este inaplicabil principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, cu consecința imposibilității executării acestui tarif, abrogarea normei care reglementa tariful de despăgubire prin legea nr. 144/2012 neavând niciun efect asupra executării voluntare sau silite a tarifelor stabilite prin procese verbale de contravenție încheiate cu privire la fapte săvârșite anterior intrării in vigoare a acestei legi.

Prin urmare, considera ca raționamentul apelantei determina o diferențiere de tratament juridic in cadrul aceleași categorii de subiecte de drept - cea a utilizatorilor drumurilor naționale până la data de 24 iulie 2012 (data intrării in vigoare a Legii nr. 144), aducându-se astfel atingere principiului constituțional al egalității in drepturi.

Având in vedere considerentele expuse precum si dispozițiile legale menționate, susținerile apelantei - contestatoare sunt neintemeiate, motiv pentru care a solicitat intimata respingerea apelul ca nefondat si, pe cale de consecința, sa menținerea Sentinței civila nr. 289/28.01.2015 ca temeinica si legala.

Apelanta contestatoare . a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin decizia nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România Curtea Constituțională a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

In cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."

In aceste condiții, instanța va putea aprecia că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.

Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, solicit instanței să înlăture de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6 (dosar nr. 14/2014) din 16 februarie 2015, a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului în data de 27 noiembrie 2014, prin care a fost sesizată problema de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, din punct de vedere al semnăturii agentului constatator necesară legalității procesului-verbal de contravenție, pentru contravențiile sancționate de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, modificată și completată.

Potrivit deciziei ÎCCJ, singurele procese-verbale de amendă, care pot fi acceptate, sunt cele întocmite de un controlor de trafic care constată contravenția la momentul comiterii ei și poartă atât semnătura acestuia, cât și semnătura contravenientului sau a unui martor, după caz, motiv pentru care solicit să constatați nulitatea absolută a proceselor verbale de contravenție ce fac obiectul prezentei cauze apreciind că un act nul nu poate deveni titlu executoriu așa cum a apreciat instanța de fond, orice plata efectuată in baza unui act nul fiind plată nedatorată. 1

Cu privire la modalitatea de comunicare a proceselor verbale de contravenție aceasta a fost efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale.

In baza principiului de drept" non bis in idem "si a dispozițiilor art. 5 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 "Pentru una si aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravenționala principala si una sau mai multe sancțiuni complementare", astfel încât agentul constatator nu putea sancționa în baza aceluiași temei legal, pentru aceeași fapta pe același contravenient, in aceeași zi.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentința apelată prin prisma motivelor de apel si a dispozițiilor legale aplicabile se retine că apelul este întemeiat.

Obiectul prezentei contestații la executare este anularea actele de executare din dosarul de executare nr.927/2014 al Biroului executorilor judecătorești M. I. si L. si încheierea de încuviințare executare silită din 3 sept 2014 a Judecătoriei Bârlad, cu privire la obligația de plată a tarifului de despăgubire de 192 euro stabilite prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/16.08.2011, . nr._/16.08.2011.

Primul motiv de apel cu privire la necomunicarea corectă a celor 2 procese verbale si lipsa caracterului de titlu executoriu a acestor acte este întemeiat.

Potrivit art. 37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat in termenul legal si hotărârea definitivă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu.

Potrivit art. 27 din OG 2/2001 comunicarea procesului verbal se face prin postă cu aviz de primire sau prin afișare la sediul contravenientului.

Procesele verbale de constatare a contravenției au fost comunicate contestatoarei prin procedura afișării in data de 30.08.2011, nefiind precedată de comunicarea prin postă.

In mod greșit s-a reținut de prima instanță că in cauză nu este aplicabilă interpretarea dată prin Decizia nr.10 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de casație și Justiție cu privire la art.27 teza 1 raportat la art.14 al.1, art.25 al.2 și art.31 al.1 dinO.G2/2001, privind regimul contravențiilor prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Această decizie a fost publicată in MOF nr. 450 din 23 iulie 2013, si potrivit art. 517 alin. 4 NCPC dezlegarea problemei de drept dată prin această decizie este obligatorie pentru instanțe.

Astfel că prima instanță trebuia să aplice această decizie si să verifice modalitatea de comunicare a proceselor verbale.

Nu are relevanță faptul că aceste procese verbale au fost emise anterior deciziei în interesul legii; interpretarea dată de ICCSJ unor texte de lege este obligatorie pentru instanțe.

Astfel în cauză procesele verbale de constatare a contravenției au fost comunicate contestatoarei prin procedura afișării în data de 30.08.2011, nefiind precedată de comunicarea prin poștă.

Întrucât nu s-a probat de către intimată încercarea realizării de comunicare a proceselor verbale prin postă si s-a procedat direct la comunicarea prin afișare, procedură subsecventă, fată de interpretarea dară in recurs in interesul legii, se retine că procesele verbale nu au fost corect comunicate.

Astfel că aceste procese verbale nu au valoarea unor titluri executorii, pentru că nu a început să curgă termenul de contestare si nu este îndeplinită condiția prevăzută art. 37 din OG 2/2001 pentru a deveni titlu executoriu.

Astfel că in mod greșit a fost încuviințată executare silită si s-au emis acte de executare.

Al doilea motiv de apel – cu privire la aplicarea legii contravenționale mai favorabile - nu este întemeiat.

Procesele verbale au fost încheiate în baza OG 15/2002, înainte de modificarea dusă prin legea 144/2012 publicată în MOF 509 din data de 24 iulie 2012 și care a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv 28 08 2012.

Potrivit art. I pct. 2 din Legea 144/2012, art. 8 alin. 3 care stabilește obligația achitării tarifului de despăgubire, a fost abrogat.

Conform art. II din același act normativ, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Cum apelanta nu a contestat până la data 28 08 2012 procesele verbale rezultă că nu este aplicabil art. II din legea 144/2012.

Tariful de despăgubire are natură juridică civilă, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale și, nu reprezintă o sancțiune sau măsură contravențională pentru a fi aplicabilă regula legii contravenționale mai favorabile-decizia Curții Constituționale nr. 112/2014.

Întrucât in cauză nu există titlu executoriu, în temeiul art. 480 alin 2 NCPC se va admite apelul si se va schimba în tot sentința in sensul admiterii contestației la executare.

Cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

Apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, care potrivit art. 45 alin 1 lit. f) OUG 80/2013 se restituie contestatorului.

Astfel rezultă că intenția legiuitorului a fost ca aceste taxe să fie restituite si nu pot fi puse in sarcina părții care cade în pretenții, potrivit art. 453 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 289/28 01 2015 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă in tot astfel:

Admite contestația la executare formulată de ., cu sediul in Bârlad, ., ., . in contradictoriu cu C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA, Direcția regională de drumuri si Poduri Iași, cu sediul in Iași, .. 19 jud. Iași.

Anulează actele de executare din dosarul de executare nr.927/2014 al Biroului executorilor judecătorești M. I. si L. si încheierea de încuviințare executare silită din 3 sept 2014 a Judecătoriei Bârlad.

Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 Aprilie 2015.

Președinte,

C. A.

Judecător,

I.-M. P.

Grefier,

A.-R. V.

A.V. 24 Aprilie 2015

Red. I.M.P.

Tehnored. I.M.P./A.V.

2 ex./15.05.2015

Comunicat 3 ex./15.05.2015

Judecătoria Bârlad – judecător Rădița I.

← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină....		Servitute. Decizia nr. 519/2015. Tribunalul VASLUI →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 513/2015. Tribunalul VASLUI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 513/2015. Tribunalul VASLUI