Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Decizia nr. 44/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 44/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 44/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 44/R
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEI.-M. P.
JudecătorD. M. M.
Judecător A. A.
Grefier A.-R. V.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul debitor S. C. în contradictoriu cu intimata creditoare . SRL, împotriva sentinței civile nr. 2490 pronunțată la data de 05.11.2014 de Jduecătoria V., în cauza având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C..
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă recurentul debitor S. C., legitimat cu CI . nr._ eliberată la data de 14.05.2007 de SPCLEP Bârlad, lipsind reprezentantul intimatei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, în cauză este acordat primul termen de judecată, recursul este declarat în termen și motivat, recurentul nu a comunicat precizări, iar în cauză nu se solicită judecarea și în lipsă;
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Președintele completului interpelează recurentul dacă înțelege să formuleze recurs sau cerere în anulare.
Recurentul debitor S. C., având cuvântul, precizează că a formulat cerere în anulare.
Tribunalul, față de data înregistrării acțiunii, respectiv 12.06.2014, constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă introdus prin Legea nr. 134/2010.
Tribunalul constată procedura de citare ca fiind legal îndeplinită întrucât debitorul s-a prezentat personal în instanță la acest termen de judecată iar procedura cu intimata . SRL s-a realizat prin afișare.
Având în vedere declarația recurentului debitor S. C., tribunalul califică prezenta cerere ca fiind cerere în anulare și invocă excepția necompetenței materiale, motivat de faptul că această cerere se judecă de instanța de fond.
Recurentul debitor S. C., având cuvântul, arată că este de acord ca cererea sa să se judece la judecătorie.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat, tribunalul lasă cauza în pronunțare pe excepția invocată, când;
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2490 pronunțată de Judecătoria V. la data de 05.11.2014, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 2490 din 05.11.2014 Judecătoria V. a admis acțiunea având ca obiect – ordonanță de plată – formulată de creditoarea, S.C AGRANA J. ROMÂNIA S.R.L, în contradictoriu cu debitorul S. C..
A ordonat debitorului ca în termen de 30 de zile să plătească creditoarei suma totală de 27200euro (calculată în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând contravaloarea debitului principal restant – în valoare deo20.923 euro și a dobânzii aferente debitului principal restant datorate de la data scadenței și până la data plății efective, în cuantum de 6.277 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele;
Potrivit art. 1013 din Noul cod de pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
Potrivit art. 662 alin. 2 NCPC, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
În mod evident, în cazul procedurii ordonanței de plată, creditorul nu poate deține o creanță a cărei existență să rezulte din însuși titlul executoriu, întrucât, dacă s-ar întâmpla acest lucru, cererea de ordonanță de plată ar fi în mod vădit lipsită de interes. În acest sens, este de principiu că scopul demersului judiciar iscat de creditor prin intermediul procedurii în discuție este tocmai acela de a obține un titlu executoriu împotriva debitorului său.
Astfel, în cadrul ordonanței de plată, această noțiune ar trebui interpretată extensiv urmând a fi apropiată de definiția dată aceleiași noțiuni în vechea reglementare unde creanța certă era aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță emanat de la debitor sau recunoscut de acesta.
Fără a relua discuția cu privire la maniera de definire a unor noțiuni de către art. 662 NCPC, trebuie remarcat că aceleași considerații cu privire la acest aspect, făcute cu ocazia analizei caracterului cert, sunt valabile fără rezerve și în cercetarea noțiunii de lichiditate a creanței.
Potrivit art. 662 alin. 4 NCPC, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către creditoare, respectiv Convenția de colaborare nr.134/09.06.2006 și contractul de creditare nr.134/09.06.2006, acte juridice însușite prin semnătură de debitoarea din prezenta cauză, instanța a reținut că, creditoarea, în calitate de integrator, s-a obligat să asigure debitorului, în calitate de producător materialul săditor necesar pentru înființarea plantației de măr. Potrivit pct.1 din Contract pentru achiziționarea acestor materiale, integratorul s-a obligat să asigure producătorului un credit fără dobândă, în termenii și condițiile stipulate în Contractul de creditare susmenționat.
În conținutul raportului juridic asumat de părți, debitorul s-a obligat să ramburseze creditul acordat prin livrarea merelor produse pe plantația proprie, conform graficului convenit de părți, respectiv: 20% din valoarea creditului în anul 2011, 40% din valoarea creditului în anul 2012; 40% din valoarea creditului în anul 2013.
Conform dispozițiilor art. IV din contractul de credit nr.134/2006 debitorul s-a obligat să ramburseze creditul în proporție de 100% până cel mai târziu la data de 30.11.2013, conform graficului convenit de părți, respectiv: 20% din valoarea creditului în anul 2011, 40% din valoarea creditului în anul 2012; 40% din valoarea creditului în anul 2013.
Debitorul nu a formulat întâmpinare în termenul procedural deși i s-au adus la cunoștință consecințele juridice ale nedepunerii actului procedural menționat, considerent pentru care instanța va da efect juridic prezumției de recunoaștere a debitului a cărui valorificare se urmărește, conform dispozițiilor prev. de art. 1018 alin.3 Cod pr. civ.
Creditoarea a făcut dovada, prin mijloace de probă specifice, a existenței între părți a unui raport juridic în conținutul căruia părțile și-au asumat obligații reciproce, pe care creditoarea și le-a executat conform facturii fiscale din 20.11.2006, livrând debitoarei 9320 buc. puieți de măr .
Totodată conform fișei analitice privind debitorul (f.10), instanța a reținut că la data de 20.11.2006 acesta a primit suma de 23.300 euro, din care a achitat 2377 euro, rămânând rest de 20.923 euro.
În materie contractuală operează prezumția relativă de culpă în neexecutarea obligației asumată de debitor, în măsura în care creditorul face dovada existenței raportului juridic obligațional (a contractului de vânzare cumpărare în formă simplificată) și a executării propriei obligații.
Sub acest aspect, constatând faptul că debitorul nu a făcut dovada plății debitului a cărui valorificare se urmărește, față de prezumția relativă de culpă a debitorului în neexecutarea propriei obligații, instanța a apreciat ca întemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea debitorului la plata debitului principal în sumă de_ euro (calculată în lei la cursul BNR din ziua plății), admițându-l.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea debitorului la plata dobânzii legale instanța față de dispozițiile O.G nr.13/2011, față de natura obligației asumată de debitoare (obligație de a da o sumă de bani), creditorul este îndreptățit la executarea întocmai a obligațiilor asumate de cocontractant, în caz contrar fiind îndreptățit la dezdăunare.
Față de aceste considerente, instanța a admis acest capăt de cerere și a obligat debitoarea la plata dobânzilor aferente debitului principal restant datorate de la data scadenței și până la data plății efective.
Pentru considerentele arătate, instanța a reținut că, în speță, creditoarea a făcut dovada existenței unei creanțe certe în sensul celor susmenționate, motiv pentru care a admis cererea și a obligat debitorul să plătească creditoarei suma de_ euro (calculată în lei la cursul BNR din ziua plății) reprezentând contravaloarea debitului principal restant – în valoare de 20.923 euro și a dobânzii aferente debitului principal restant datorate de la data scadenței și până la data plății efective, în cuantum de 6.277 euro.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs debitorul S. C., apreciind că sentința este netemeinică și nelegală.
A arătat recurentul că a fost chemat in judecata de către AGRANA J. ROMÂNIA S.R.L. pe calea Ordonanței de plata, solicitând obligarea sa la plata sumei de 27.200 euro debit ce face obiectul Convenției de colaborare si a Contractului de Creditare nr. 134/09.06.2006.
S-a arătat ca potrivit Convenției, creditul de 25.000 euro reprezintă prețul de achiziție al materialului saditor, inclusiv TVA. Totodată, reclamanta avea si obligația ca materialul săditor sa fie de calitate lucru ce nu s-a întâmplat.
Solicită recurentul a se observa că nu a fost citat nicio data cu mențiunea de a formula întâmpinare si instanța de fond a apreciat in mod greșit ca ar fi recunoscut debitul prin nerăspunzând cererii de chemare in judecata.
In aceste condiții, a solicitat respectarea dreptului la apărare si in rejudecare, funcție de probatoriul ce se va administra, sa se respingă acțiunea ca nefondata.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului se retine:
Prezenta cale de atac a fost formulată împotriva sentinței civile nr. 2490/5 11 2014 a Judecătoriei V. pronunțată . calea ordonanței de plată in baza art. 1013 NCPC.
In sentință a fost indicată calea de atac cerere in anulare, cu respectarea prevederilor art. 1023 NCPC.
Deși prin cererea înregistrată la data de 8 ian. 2015 numitul S. C. a indicat că formulează recurs, in ședința publică a arătat că, de fapt, formulează cerere in anulare.
In temeiul art. 152 NCPC se califică cererea greșit denumită de recurent ca fiind cerere in anulare, fată de indicația din dispozitivul sentinței si de precizările recurentului.
In temeiul art.1023 alin 4 NCPC cerere in anulare este de competenta instanței care a pronunțat ordonata de plată, astfel că in temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 NCPC se va admite excepția necompetentei materiale si se va declina competenta in favoarea Judecătoriei V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția necompetentei materiale.
Declină competenta de soluționare a cererii in anulare formulată de debitorul S. C. împotriva sentinței nr. 2490/5 11 2014 la Judecătoria V..
Definitivă.
Pronunțată in ședință publică azi 1 04 2015.
Președinte, I.-M. P. | Judecător, D. M. M. | Judecător, A. A. |
Grefier, A.-R. V. |
A.V. 02 Aprilie 2015
Red. I.M.P
Tehnored. A.V.
2 ex./29.04.2015
Comunicat 2 ex./29.04.2015
Judecătoria V. – judecător E. M. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 236/2015. Tribunalul VASLUI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 407/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
