Plângere contravenţională. Decizia nr. 405/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 405/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 405/A/2015
Ședința publică de la 31 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător I. P.
Grefier C. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civil formulat de apelantul P. M. cu domiciliul procesual ales la S.C.A R. și Asociații –cu sediul în sector 4, București, ., ., în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului V., împotriva sentinței civile nr.1746 din 15 Iulie 2014 pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul se află la al treilea termen de judecată, apelantul a depus prin registratură cerere de renunțare la judecarea apelului, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Tribunalul, având în vedere solicitarea apelantului de renunțare la calea de atac a apelului, lăsă cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecata apelului formulată de apelant, când, deliberând;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1746 din 15 Iulie 2014, Judecătoria V. a respins plângerea contravențională formulată de petentul P. M. (C.N.P. –_), cu domiciliul procesual ales în București, ., ., sectorul 4, și pe intimatul I. JUDETEAN DE POLITIE V. – BRIGADA DE POLITIE RUTIERA, cu sediul în municipiul V., .. 1, județul V. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 1.03.2014, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Față de mențiunile anterior precizate, desprinse din conținutul procesului verbal contestat, raportat și la considerentele ce preced, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 1.03.2014, petentul P. M. fost sancționat contravențional de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V.cu amendă în cuantum de 340 lei și i-a fost suspendat permisul de conducere pentru o perioadă de 30 de zile, întocmindu-i-se Procesul verbal de contravenție . nr._ din 29.04.2014, emis de intimat, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că, în ziua de 1.03.2014, ora 14.33 a condus autoturismul BMW cu nr._ în zona Hotelului Racova a efectuat manevra neregulamentară de depășire a unui număr de două vehicule încălcând marcajul de interzicere (scuar) în dreptul magazinului Germanos, abatere filmată video de pe MAI_
Totodată, în procesul verbal de contravenție contestat este precizat faptul că fapta reținută în sarcina petentului este sancționată de art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
2.2. Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond:
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 și din împrejurarea că agentul constatator trebuie să fi perceput ex propriis sensibus faptele consemnate în procesul verbal contestat, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii în constatarea faptei contravenționale, rezultă că procesul verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Prezumția permite proba contrară, care, dacă este făcută în cauză, înlătură puterea probatorie a procesului-verbal de contravenție.
Cât privește încadrarea juridică, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.
Instanța, în ce privește sarcina probei în prezenta cauză, reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo, așa cum nepertinent susține petentul.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, instanța a apreciat că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Fapta așa cum este descrisă în procesul verbal de contravenție este dovedită de înscrisurile existente la dosarul cauze,a imaginilor foto și a înregistrării video a faptei contravenționale.
Astfel din imaginile foto depuse, precum și din înregistrarea video a faptei contravenționale rezultă cu claritate săvârșirea faptei de către petent, acesta efectuând manevra de depășire încălcând marcaj longitudinal și spațiul de interzicere, urmată de virarea la stânga, coroborată și cu atitudinea de recunoaștere a faptei din cuprinsul plângerii contravenționale „încălcând superficial zona hașurată pe o distanță de circa 0,5 m– 1 m”.
Astfel prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost înlăturată.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există și că a fost săvârșită cu vinovăție de petent în condițiile anterior analizate.
3. Asupra individualizării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
3.1. Cu privire la sancțiunea amenzii contravenționale:
Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit art.100 alin.3 lit.(e) din O.U.G. nr.195/2002 republicată, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:( e) nerespectarea regulilor privind depășirea;
Pentru clasa a II – a de sancțiuni, se aplică patru sau cinci puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(b) din O.U.G. nr.195/2002 rep.
Instanța a constatat că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (b) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. Constatând că sancțiunea principală aplicată este corect individualizată, instanța urmează să mențină sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 340,00 lei și sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile
Instanța a constatat că sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Astfel fiind, instanța a constatat că procesul verbal contestat este legal și temeinic întocmit, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din OUG nr. 2/2001 .
Date fiind considerentele expuse mai sus, văzând și prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată și a menține procesul verbal de contravenție ca temeinic și legal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, Solicitând în principal: casarea sentinței si trimiterea cauzei spre rejudecare și în secundar: schimbarea in tot a sentinței in sensul admiterii plângerii contravenționale pentru următoarele considerente:
l. NEMOTIVAREA HOTĂRÂRII
Motivarea unei hotărâri nu se poate reduce la formularea unui enunț afirmativ sau contrar enunțului cererii soluționate prin acea hotărâre.
Afirmațiile (enunțurile) care compun considerentele unei hotărâri nu sunt suficiente în sine. Instanța trebuie să arate motivele care sprijină aceste afirmații, pentru a explica propria activitate deliberativă .
Soluția de respingere a contestației nu menționează care au fost argumentele proprii ale instanței, în baza cărora, analizând argumentele acțiunii, le-a considerat a fi incorecte.
Motivarea hotărârii judecătorești reprezintă un element diferit de motivarea cererii soluționate/întâmpinării. în baza motivării, element distinct și autonom, actul de decizie jurisdictional din calea de atac ratifică sau infirmă argumentele cererii pe care o cenzurează.
Pe de alt parte, motivarea, menționată de Codul de Procedură Civilă, reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești.
Motivarea oferă părților criterii în raport de care poate formula critici față de hotărârea atacată.
Motivarea oferă instanței superioare criterii în raport de care: poate exercita controlul judiciar al hotărârii atacate poate formula propriile motive, în baza cărora desființează sau schimbă hotărârea atacată.
Aceste criterii nu există în soluția de respingere a contestației .
2.ÎNCĂLCAREA ROLULUI ACTIV
I. învederează încălcarea rolului activ si față de noul context legislativ generat de Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Prin modificarea adusă Codului, noua formă a acestui alineat este:
"Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc."
Modificarea introdusă adaugă o nouă ipoteză în domeniul abordării probelor de către instanță: în afară de menținerea prerogativei magistratului de a ordona probe, legea instituie și atributul instanței de a dispune completarea probelor atunci când ele sunt neîndestulătoare.
Așa cum rezultă din formularea utilizată, acest atribut nu este doar o facultate pentru instanță, legea stipulând că în situația în care instanța constată caracterul neîndestulător al probelor, va trebui să dispună părților completarea acestora.
Se remarca in temeiul art.237 NCPC îndatorirea magistratului de a da ajutor activ părților în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.
Președintele este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare.
El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Judecătorii sau părțile pot pune întrebări martorilor sau experților numai prin mijlocirea președintelui, care poate însă încuviința ca aceștia să pună întrebările direct.
Judecătorii sunt datori să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor; ei vor da părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.
Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății.
Or instanța de la fond n-a dispus audierea martorilor deși aceștia erau precizați si in procesul verbal de contravenție atacat si nici a agentului constatator.
3.SENTINȚA ESTE CONTRAZISA D_ PROBELE EXISTENTE LA DOSAR
In cadrul probatoriului, s-a admis administrarea probelor cu înscrisuri si înregistrare video.
Proba cu audierea măcar a unui martor din cei doi prezenți in autovehicul si precizați in procesul verbal de contravenție, a fost considerata neutila soluționării cauzei.
Instanța a reținut în hotărârea pronunțata ca din vizionarea înregistrării video: „....rezulta cu claritate săvârșirea faptei de către petent, acesta efectuând manevra de depășire incalcand carcajul longituninal si spațiul de interzicere, urmata de virarea la stânga „
Or:
•din înregistrarea video vizionata in sala de judecata nu reiese ca s-a incalcat marcajul; in inregistrarea video nu se distinge măcar marcajul astfel incat Onorata Instanța nu putea retine ca reiese săvârșirea faptei
•Onorata Instanța a reținut in mod greșit faptul ca petentul a efectuat o manevra de depășire . Manevra efectuata a fost de incadrare la stânga.
Depășirea este manevra prin care un vehicul trece inaintea altui vehicul ori pe langa un obstacol aflat pe același sens de circulatie,prin schimbarea direcției de mers si ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule in care s-a aflat inițial.
Nu constituie depășire schimbarea benzii de mers .
•Din inregistrarea video reiese ca petentul a schimbat banda de mers - de pe banda de mers inainte pe banda de mers la stânga ; se poate observa lesne pe inregistrarea video cum acesta se incadreaza pe banda din stânga si merge paralel cu mașinile care circulau pe direcția - inainte -.
•Din inregistrarea video se observa ca exista o banda speciala pentru manevra la stânga care are o lungime de peste 15 m (din dreptul magazinului Germanos pana in intersecția cu fostul magazin Romarta).
•Instanța a reținut in mod greșit ca petentul a recunoscut fapta ; petentul a precizat in plângerea contravenționala ca nu a efectuat o manevra de depășire ci una de schimbare de banda de mers si ca poate a incalcat scuarul pe o distanta foarte mica de maxim 0,5 m-1 m;
Astfel ca petentul nu numai ca nu a săvârșit fapta reținuta in procesul verbal de contravenție - depășire - dar nici nu a incalcat marcajul longitudinal de interzis .
Acest marcaj are o distanta de circa 10 m, petentul a efectuat manevra de încadrare la stânga pe o distanta de maxim 05m-lm din cei 10 m pe care-i are marcajul.
Fapta reținuta de către agentul constatator in procesul verbal de contravenție, nu are gravitate care sa necesite pedeapsa aplicata .
Mai mult, faptele reținute in procesul verbal nu nereale si nesustinute de probele administrate la dosar.
Scopul instituției politiei este unul preventiv, de menținere a ordinii si disciplinei.
Atitudini ca cea descrisă mai sus insă reprezintă:
•depășire a scopului
•un abuz.
Fapta pe care a constatat-o in mod real agentul constatator este diferită de cea menționată in procesul verbal de contravenție, iar perceperea si descrierea in mod corect a faptei are rol foarte important in individualizarea sancțiunii.
Or fapta săvârșită de contravenient putea fi sancționată cel mult cu o mustrare verbală sau un avertisment scris, măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 zile fiind una exagerată in raport de realul situației.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Asupra cererii de renunțare la judecata apelului, tribunalul reține următoarele:
La data de 11.03.2015, apelantul a arătat că în temeiul dispozițiilor art. 406 Cod proc. civilă, înțelege să renunțe la apelului formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. 1 C.: Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.
Conform art. 406 alin.4 Cod procedură civilă „Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare”
În apelul de față renunțarea părții la calea de atac, pe care legea o punea la dispoziție, face astfel ca hotărârea să devină definitivă. Astfel hotărârea își va produce efectele atât în privința cererii principale, cât și a celor accesorii, în orice caz numai în limitele a ceea ce s-a statuat.
Având în vedere cererea apelantului reclamant, formulată în scris, se va lua act de renunțarea acestuia la calea de atac exercitată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea apelantului P. M. la judecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 1746/2014 a Judecătoriei V..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 31 Martie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, I. P. | |
Grefier, C. A. |
Red. P.I./23.04.2015
Tehnored.C.A.
4 ex./03 Aprilie 2015
Judecător fond:M. B.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 14/2015.... → |
|---|
