Pretenţii. Decizia nr. 236/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 236/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 236/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 236/A/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Judecător A. A.
Grefier T. B.
Pe rol judecarea cererilor de apel formulate de apelanții U. A. SA, apelant D. R. în contradictoriu cu intimații R. A. D. și R. D., împotriva sentinței civile nr. 1880/2014 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._ având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa la termen a părților în proces.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, a fost amânată cauza pentru ca intimatul să ia cunoștință de conținutul motivele de apel.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța constatând că apelantul și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanța de judecată în această fază procesuală, fiind complinită taxa judiciară de timbru în faza regularizării cererii de apel;
Constatând că apelantul D. R. a solicitat în cererea de apel administrarea probei în această fază procesuală cu cercetarea la fața locului și audierea martorilor propuși la prima instanță;
Tribunalul deliberând asupra utilității acestor probe în această fază procesuală și prin prisma actelor dosarului de fond, respinge acest probe ca fiind inutile. Astfel, s-a atașat la dosar dosarul penal în care există procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului făcută de organul de cercetare penală specializat, iar la judecata în primă instanță au fost audiați martori la solicitarea ambelor părți, motiv pentru care apreciază că nu se impune readministrarea probei testimoniale și în această fază procesuală.
Constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și nu au fost invocate alte excepții asupra cărora instanța să se pronunțe, s-a lăsat cauza în pronunțare.
Ulterior, în temeiul art. 395 al.1 Cod pr.civilă, s-a trecut la deliberare, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr.1880/2014 pronunțată la data de 02.09.2014 în dosarul nr._, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul - pârât D. R., CNP –_, domiciliat în municipiul V., . P., ., ., împotriva pârâtului –reconvenient R. A. - D., CNP –_, asistat de reprezentant legal R. D., ambii cu domiciliul în ., jud. V..
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul – reconvenient R. A. – D., asistat de reprezentant legal R. D..
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere formulat de pârâtul – reconvenient, având ca obiect plata de către reclamantul – pârât și de către S.C. U. A. S.A. București a sumei de 1000 de lei cu titlu de daune materiale.
În baza art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, a obligat S.C. U. A. S.A., cu sediul în București, sector 1, .. 25, parter, . calitate de asigurator reprezentant al U. P. ( Cod BG 05) din Bulgaria, la plata către pârâtul – reconvenient R. A. – D. a sumei de 2000 de lei cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă, având în vedere că în prezenta cauză pretinsa faptă ilicită a fost săvârșită la data de 26.09.2012, ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil, văzând dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a noului cod, conform cărora “dispozitiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, dupa caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute dupa .”, instanța a aplicat în prezenta cauză prevederile noului cod civil privind răspunderea civilă delictuală și anume art.1349, art. 1357 (art. 998-999 din vechiul Cod civil), precum și art.1371 din noul cod.
Conform art.1357 din noul Cod civil, pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită săvârșită de o persoană determinată, această faptă să fi cauzat un prejudiciu altei persoane, fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție, iar între fapta ilicită și prejudiciul rezultat să existe legătură de cauzalitate.
Astfel, potrivit art.1349 din noul Cod civil, fapta ilicită reprezintă o acțiune sau inacțiune a unei persoane prin care, încălcându-se regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune, se aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.
Prejudiciul produs în dauna persoanei vătămate reprezintă efectul negativ suferit de aceasta, care trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită în sensul că acest efect negativ trebuie să fie rezultatul direct si nemijlocit al acțiunii autorului faptei ilicite.
Vinovăția reprezintă latura subiectivă a răspunderii civile delictuale si constă în atitudinea de voință și conștiință a autorului faptei ilicite față de aceasta și de rezultatul socialmente periculos. Art. 1357 alin.2 din noul Cod civil prevede că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Din planșele foto de la locul producerii accidentului, din declarațiile martorilor R. I. R. și cele ale părților date în fața organelor de cercetare penală și din cea a martorului B. O. – S., data în fața instanței, precum și din constatările agenților de poliție chemați la fața locului a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 26.09.2012, pe DN 24, în localitatea Moara Domnească, jud. V., a avut loc un eveniment rutier constând în impactul dintre mopedul cu nr. de înregistrare VS 65 Văleni, condus de numitul R. A. - D. și autoturismul marca Seat Cordoba cu nr. de înmatriculare TX 7437 XA, condus de numitul D. R..
Astfel, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului Seat Cordoba, reclamantul – pârât D. R. a văzut pe marginea drumului o femeie care făcea autostopul și care i-a făcut semn pentru a opri. În acel moment reclamantul – pârât a oprit autoturismul brusc, moment în care mopedul condus de R. A. – D., care venea din spate, nemaiputând evita impactul, a intrat în spatele autoturismului.
În urma impactului au rezultat avarierea autoturismului reclamantului-pârât și vătămarea corporală a conducătorului mopedului.
Din probele existente la dosar a rezultat fără dubiu existența unei fapte ilicite și a prejudiciului suferit de ambele părți. Ceea ce trebuie clarificat este întinderea acestui prejudiciu și cui aparține culpa în producerea evenimentului din 26.09.2012, având în vedere că părerile părților sunt diferite în ceea ce privește aceste probleme. Astfel, reclamantul – pârât susține că a oprit prin reducerea lentă a vitezei pentru a discuta cu persoana de sex feminin de pe marginea drumului, vinovat de producerea impactului fiind conducătorul mopedului care nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul său. Pe de altă parte, pârâtul – reconvenient susține că vinovat de accident este șoferul autoturismului Seat care a frânat brusc.
Din probele administrate a rezultat că în momentul impactului pe moped se mai afla o persoană, martorul R. I.- R., care a confirmat în declarația dată organelor de cercetare penală susținerile pârâtului-reconvenient. Acesta a arătat că, după ce autoturismul condus de reclamantul – pârât a depășit mopedul pe care se afla el și pârâtul – reconvenient, a frânat brusc în fața lor, iar conducătorul mopedului, nemaiavând timp și spațiu pentru a evita impactul, a intrat în coliziune cu autoturismul. Astfel au fost reținute faptele și de organele de poliție în urma cercetărilor la fața locului și audierii martorilor oculari, iar susținerile reclamantului – pârât în sensul că pârâtul – reconvenient nu a păstrat distanța legală față de autoturismul său sunt infirmate chiar de el în cererea introductivă. Acesta a arătat că, după ce a semnalizat dreapta “s-a asigurat prin oglinzile retrovizoare că mopedul se afla la o distanță corespunzătoare evitării unui impact”.
Coroborând toate aceste probe, instanța a constatat că cel care se face vinovat de producerea accidentului este reclamantul – pârât D. R., care, după ce a depășit mopedul condus de pârâtul – reconvenient, a oprit brusc autoturismul marca Seat Cordoba pe care îl conducea cu scopul de a discuta cu o femeie care îi făcuse semn de pe marginea drumului. În urma frânării bruște a autoturismului, conducătorul mopedului din spate nu mai avut timp să efectueze manevrele pentru evitarea impactului, intrând în coliziune cu autoturismul din fața sa.
În consecință, constatând lipsa culpei pârâtului-reconvenient în producerea accidentului, condiție esențială pentru a fi angajată răspunderea delictuală a acestuia, instanța a respins cererea formulată de reclamantul – pârât, având ca obiect plata sumei de 2.500 de lei cu titlu de despăgubire și a dobânzii aferente.
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a admis-o doar în parte.
A respins capătul de cerere formulat de pârâtul – reconvenient având ca obiect plata daunelor materiale reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, reparației danturii, regim alimentar, transport la și de la spital ș.a., ca neîntemeiat. Într-adevăr, din probele administrate rezultă clar că pârâtul – reconvenient a fost internat la spital imediat după accidentul din 26.09.2014, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut și mai multe plăgi, plus o fractură coronară parțială, însă pârâtul – reconvenient nu a depus la dosar nicio chitanță ori un alt înscris care să ateste contravaloarea tratamentelor, a consultațiilor, ori a serviciilor medicale de care a beneficiat și faptul că au achitat vreo sumă de bani în acest scop.
De asemenea, nu s-a depus niciun bon fiscal ori bilet care să ateste contravaloarea transportului ori suportarea acestuia de către pârâtul – reconvenient. Or, conform legislației în vigoare și a practicii instanțelor de judecată, prejudiciile materiale trebuie dovedite prin atașarea de chitanțe sau alte înscrisuri care să le ateste, astfel încât instanța să poată stabili cu certitudine cuantumul acestora.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de pârâtul-reconvenient în sumă de 9.000 de lei, instanța le-a apreciat ca fiind foarte mari raportat la prejudiciul efectiv suferit. Din actele medicale depuse la dosar rezultă că R. A. – D. a fost spitalizat în urma accidentului suferit cel mult 7 zile și nu 10, astfel cum s-a susținut în cererea reconvențională, mai exact în perioada 26.09.2012 – 01.10.2012.
În ceea ce privește vătămarea corporală a acestuia, din biletele de externare depuse în copie, instanța a reținut că a suferit un traumatism cranio – cerebral acut, o plagă zdrobită la buza superioară, plăgi faciale și coapsă dreaptă, precum și o fractură coronară parțială, pentru vindecarea cărora a necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale, fără sechele ulterioare, fiind necesar un examen stomatologic pentru refacerea dintelui fracturat. Martorul B. O. – S., audiat de instanță, a arătat că este prieten cu pârâtul-reconvenient și că l-a vizitat la spital imediat după accident, că acesta a avut probleme cu un dinte spart și cu spatele, dar că, în urma accidentului, nu a mai avut alte probleme.
Prin urmare, instanța a considerat că suma de 9.000 de lei solicitată de pârâtul-reconvenient cu titlu de daune morale este mult prea mare în raport cu prejudiciul moral efectiv suferit, iar suma de 2.000 de lei este îndestulătoare pentru acoperirea acestuia. Este adevărat că suferințele fizice au cauzat și un disconfort psihic inerent spitalizării și durerii fizice cauzate de traumatisme, însă nu există nicio probă la dosar care să dovedească stările de anxietate, teamă, depresie la care se face referire în cererea reconvențională.
Art. 49 din Legea nr. 136/1995 prevede: “Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.”
Conform art. 50 din aceeași lege, “Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.”
Art. 51 mai prevede: “Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.”
Având în vedere aceste prevederi legale, instanța a obligat S.C. U. A. S.A. la plata daunelor morale, din actele dosarului rezultând că aceasta are calitate de reprezentant al U. P. ( Cod BG 05) din Bulgaria, care avea calitatea de asigurator de răspundere civilă pentru autoturismul marca Seat Cordoba cu nr. de înmatriculare TX 7437 XA la data de 26.09.2012, data producerii accidentului.
În consecință, instanța a admis în parte cererea reconvențională și, în baza, va obliga S.C. U. A. S.A., în calitate de asigurator reprezentant al U. P. ( Cod BG 05) din Bulgaria, la plata către pârâtul – reconvenient R. A. – D. a sumei de 2.000 de lei cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul D. R. și intervenienta U. A. SA.
1. Prin cererea de apel, reclamantul D. R. a criticat soluția pronunțată de către instanța de fond pentru următoarele motive.
1. In mod greșit s-a reținut în considerentele hotărârii că din probele administrate rezulta faptul că el nu a respectat regulile de circulație și a frânat brusc după ce a depășit mopedul condus de către pârât.
Arată apelantul că în fata instanței de fond nu a fost administrată nemijlocit nici o probă în acest sens, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.
Continuând argumentația arătă apelantul faptul că potrivit art. 1365 Cod civil, instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite.
In astfel de condiții se observă faptul că instanța de fond nu a administrat nici un probatoriu care să lămurească împrejurările în care s-au petrecut evenimentele rutiere, mulțumindu-se să audieze un singur martor propus de către pârât, dar care nu a arătat nimic concret referitor la aceste împrejurări ori alte date relevante pentru cauză.
In același timp se poate observa faptul că, contrar dispozițiilor art. 1365 Cod civil, instanța de fond, fără o motivare care să înlăture de la aplicare principiul instituit prin acest articol, a respins o proba esențială stabilirii adevărului obiectiv și anume o cercetare la fața locului. Această probă a fost solicitată tocmai pentru a lămuri împrejurările obiective și pentru a se trage concluzii pertinente, concludente și utile cauzei, atât timp cât din fotografiile depuse la dosarul cauzei nu rezultă unde s-a efectuat depășirea, distanța, locul unde s-a produs accidentul și astfel stabilindu-se care este versiunea credibilă pentru o justă soluționare a cauzei.
Reluând explicațiile din cererea introductivă apelantul a arătat faptul că la data de 26.09.2012 în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare TX7437 XA pe DN 24 în localitatea Moara Domneasca, dinspre Iasi către V., a depășit mopedul cu numărul de înregistrare VS 65 Văleni condus de numitul R. A. D. care se deplasa în aceeași direcție de mers.
După ce a depășit mopedul condus de către pârât a observat faptul că o persoana de sex feminin care se afla pe marginea drumului național a făcut semn, condiții în care a semnalizat dreapta intenția de oprire, s-a asigurat în oglinzile retrovizoare asupra faptului că mopedul se află la o distanță corespunzătoare evitării unui impact și a procedat la scăderea vitezei autoturismului pe care îl conducea prin apăsarea progresiva a frânei, oprirea efectuându-se prin reducerea lentă a vitezei. A oprit în dreptul persoanei care i-a făcut semn și a purtat un dialog cu aceasta, întreband-o daca merge spre V., având senzația ca vrea "sa ia o ocazie". In acest timp, mopedul nu a încetinit și nu a efectuat nici o manevră de depășire a autoturismului condus de apelant, din pricina neatenției pârâtului R. A. D. producându-se nefericitul eveniment rutier. Menționează apelantul faptul că de la locul depășirii și locul unde s-a produs impactul sunt aproximativ 400 de metri.
In astfel de condiții, susținerea din considerentele hotărârii (pagina 4, alineat 5) în sensul că apelantul infirmă prin cerere faptul ca ar fi păstrat distanța regulamentară nu sunt logice, atât timp cât a arătat foarte clar condițiile în care a efectuat depășirea, distanța aproximativă și faptul că pârâtul a fost neatent.
2. De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la introducerea în cauza, in baza art. 78 Cod procedura civilă, a reprezentantului legal al paratului.
3. În ceea ce privește daunele acordate de către instanța de fond, arată că în baza unui probatoriu care ar putea dovedi eventuale daune materiale nu se pot acorda despăgubiri cu titlu de daune morale, mai ales că martorul propus de către pârât și audiat de către instanță arată faptul că pârâtul nu a avut nici o suferință de natură psihică așa cum se reține și în pagina 5, alineat 3 din hotărâre.
2. Prin cererea de apel, intervenienta U. A. SA critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând:
- în principal trimiterea cauzei spre rejudecare ; - în subsidiar reținerea cauzei spre rejudecare si respingerea oricăror obligații de plata din partea asigurătorului - daune materiale, daune morale, cheltuieli de judecata.
Așa cum a arătat și la fondul cauzei pentru daunele morale, apelanta a solicitat instanței de control judiciar sa aibă în vedere că însuși reclamantul precizează în acțiune că nu a fost afectat în nici un fel capacitatea de muncă a pârâtului reclamant și nici ulterior nu se raportează la consecințe grave ale sănătății-dificultăți de deplasare, sau alte pierderi de organe, simțuri, prejudiciu de agrement, estetic sau orice alte situații in acest sens.
Nu este apelanta în situația niciunui criteriu care sa îndreptățească paratul reclamant sa ceara și să obțină o reparație morală .
Însăși instanța de fond, Judecătoria V., reține în motivarea primară că nu exista nicio probă la dosar care să dovedească starea de anxietate, teamă, depresie la care se face referire in cererea reconvențională.
A mai solicitat apelanta ca instanța de control judiciar să aibă în vedere și faptul, că deși asigurătorul a formulat întâmpinare și a invocat excepții - instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra lor, deși conform art. 248 cod procedura civila avea aceasta obligație.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța de control judiciar constată următoarele:
I. Apelul declarat de reclamantul D. R. este neîntemeiat, urmând a fi respins raportat următoarelor considerente.
Culpa în producerea accidentului de circulație din data de 26.09.2012, soldat cu vătămarea corporală a intimatului R. A.-D. aparține exclusiv apelantului-reclamant D. R..
Această culpă a rezultat atât din actele ce cercetare penală efectuat în dosarul penal nr. 4080/P/2012, cât și din probatoriul administrat în fața instanței civile. Astfel, fapta ilicită a apelantului a constat în gestul de a frâna brusc autovehiculul condus pe un drum public, fără ca această acțiune să fie întemeiată pe o cauză obiectivă și excepțională, împrejurare care a avut drept rezultat vătămarea corporală a altui participant la trafic.
Chiar apelantul a recunoscut în declarația dată în fața organului de cercetare penală că motivul opririi sale a fost „pentru a lua o persoană la ocazie crezând că aceasta îi face semn”. Apărarea sa privind modul de derulare a accidentului rutier în sensul că ar fi oprit autovehiculul după 400 m față de locul depășirii mopedului condus de intimat este neverosimilă pentru că dacă lucrurile s-ar fi derulat astfel nu s-ar fi produs coliziunea dintre cei doi participanți la trafic.
Faptul că acesta nu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă nu schimbă situația de fapt cu privire la culpa sa în producerea evenimentului rutier, ci se datorează existenței unui impediment juridic pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, în concret lipsa plângerii persoanei vătămate.
În consecință, în mod legal și temeinic a constatat prima instanță că pretențiile formulate de D. R. împotriva lui R. A.-D. sunt nefondate.
Probele administrate în dosarul penal (inclusiv cercetarea la fața locului), chiar dacă sunt extrajudiciare, pot fi folosite și în cadrul unui proces civil având valoarea unor înscrisuri a căror forță probantă nu a fost înlăturată de apelant. Din acest motiv, mai ales având în vedere timpul îndelungat scurs de la producerea faptei efectuarea unei noi cercetări la fața locului de către instanța civilă era inutilă.
II. Analizând actele dosarului de fond în raport de criticile formulate, tribunalul constată apelul declarat de . București este întemeiat, însă nu sub aspectul tuturor motivelor de apel.
Instanța de fond a obligat apelanta la plata către pârâtul-reconvenient R. A.-D. a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale fără a-și argumenta în mod convingător soluția. Astfel, din totalul sumei de 9.000 lei pretinsă cu titlu de daune morale de către intimat, instanța de prim grad a apreciat că suma de 2.000 lei este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de persoana vătămată, deci s-a concluzionat că există un prejudiciu moral.
Din biletul de externare emis pe numele intimatului R. A.-D. (fila 73 dosar fond) rezultă că acesta a fost internat în data de 25.09.2012 cu următoarele diagnostice: „traumatism craniocerebral acut; plagă zdrobită buza superioară; plăgi abrazive coapsă dreaptă; fractură parțială coronară 11”, pentru vindecarea cărora a avut nevoie de 6 zile de îngrijire medicală, pacientul fiind externat în data de 01.10.2012 cu mențiunea ”vindecat”.
Leziunile suferite și amploarea lor au însumat durere fizică, disconfort psihic, stres emoțional și teama de a nu rămâne cu alte sechele. Faptul că vătămatului i s-a rupt parțial un dinte reprezintă o atingere adusă imaginii sale estetice care este susceptibilă de a produce și o suferință morală.
Pentru aceste motive, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că intimatul a suferit și un prejudiciu moral care se impune a fi reparat, însă suma acordată se impune a fi micșorată la 1.000 lei, cuantum care reprezintă o reparație echitabilă raportat la numărul de zile de spitalizare de care a avut nevoie intimatul pentru a se vindeca, acesta neproducând dovezi că suferința fizică a persistat și după externare pentru a se justifica acordarea unui cuantum mai mare.
În temeiul acestor argumente, tribunalul, în baza art. 480(1) Cod pr.civilă va admite apelul declarat de . București pe care o va schimba în parte, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de UNIQUA A. SA București împotriva sentinței civile nr. 1880 din 02.09.2014 pronunțată de Judecătoria V. pe care o schimbă în parte doar cu privire la cuantumul daunelor morale, în sensul că:
În baza art. 49 și 50 din Legea nr. 126/1995, obligă ., cu sediul în București, sector 1, .. 25, parter, . calitate de asigurator reprezentat al UNIQUA P. (Cod BG 05) din Bulgaria, către pârâtul-reconvenient R. A. –D. la plata sumei de 1.000 de lei cub titlu de daune morale.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelul declarat de reclamantul-pârât D. R. împotriva aceleași sentințe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2015.
Președinte, D. E. S. | Judecător, A. A. | |
Grefier, T. B. |
T.B. 25 Februarie 2015
Red. SDE-24.03.2015
Tehn. SDE- 14.04.2015
..04.2015
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 45/2015. Tribunalul VASLUI | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
