Plângere contravenţională. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 20/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 20/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. C.
Judecător L.-M. B.
Grefier A. A.
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul C. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V. împotriva sentinței civile nr. 985 din data de 14.04.2014 pronunțate de Judecătoria Bârlad, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată prezența apelantului C. F., identificat cu CI, ., nr._, lipsind reprezentantul intimatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza a fost repusă pe rol, întrucât ,în deliberare, s-au găsit necesare lămuriri noi și Inspectoratul de Poliție al Județului V. a răspuns la adresa instanței.
S-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Tribunalul constată că intimatul I.P.J. V. a depus CD-ul, care conține înregistrarea video a faptei imputate apelantului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/27.07.2013, cu adresa nr._ din data de 08.01.2015.
Apelantul este interpelat de către președintele de complet dacă dorește vizionarea CD-ului în prezenta ședință de judecată, urmând a se proceda la vizionarea acestuia, în ipoteza în care se solicită acest lucru.
În cursul vizionării înregistrării, apelantul solicită instanței de judecată ca, pentru lămurirea situației de fapt, să fie administrată proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiat, în calitate de martor, persoana ce se afla la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, pentru a preciza dacă își mai amintește faptul că autovehiculul său a fost depășit,
Analizând necesitatea administrării acestei probe, Tribunalul, consultându-se, respinge aceasta, întrucât la dosarul cauzei există C.D.-ul ce conține înregistrarea faptei imputate apelantului, aspect ce este suficient pentru lămurirea situației de fapt.
Față de cele înregistrate pe CD-ul înaintat de Inspectoratul de Poliție al Județului V., apelantul nu are de formulat obiecțiuni, menținându-și concluziile din cererea de apel.
Nemaifiind cereri noi de formulat și acte de depus la dosar, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 244 Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească, declară dezbaterile închise și reține cererea de apel spre soluționare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 985 pronunțată la data de 14.04.2015, Judecătoria Bârlad a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. F. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.09.2013 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. și a menținut procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.09.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 27.09.2013, a fost încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._, prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1200 lei și cu măsura complementară a aplicării a șase puncte de penalizare în temeiul dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În sarcina petentului s-a reținut că, la data de 27.09.2013, în timp ce conducea pe D.E. 581 km 55+400 m, autoturismul cu numărul de înmatriculare 7108 CPV a încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers, abatere ce a fost filmată cu aparatul radar montat de autoturismul MAI_ și că nu a avut asupra sa în original documentul de asigurare CARTE V. prezentând o fotocopie.
Instanța a reținut și faptul că, la rubrica ”Alte mențiuni”, a fost consemnat următorul aspect ”Contravenientul a luat la cunoștință despre abaterile săvârșite și măsura luată, refuză să semneze procesul-verbal”, petentul refuzând să primească procesul-verbal.
În baza art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, termen stabilit de prevederile art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că procesul verbal de contravenție i-a fost comunicat petentului la data de 09.10.2013, iar plângerea a fost depusă la data de 24.10.2013.
Verificând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției conține toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv cele privitoare la numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale ale contravenientului, descrierea faptei, data comiterii acesteia, încadrarea juridică a faptei săvârșite și semnătura agentului constatator.
Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că acesta este temeinic, faptele existând și fiind în mod corect încadrate în dispozițiile legale.
Conform dispozițiilor art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II- a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a aplicării a șase puncte de penalizare schimbarea direcției de mers, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație.
Instanța a reținut și faptul că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție operând fără a depăși o limită rezonabilă impusă de necesitatea respectării drepturilor apărării sub toate aspectele.
Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, Maszni c. României, A. c. României), acestea intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului având în vedere câmpul de aplicare general al normei și scopul preventiv și represiv al sancțiunii, și, în consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.
Însă, s-a statuat la nivel de principiu că simpla conferire de forță probantă unui înscris nu echivalează cu încălcarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția europeană a drepturilor omului, Curtea Europeană stabilind în cauza Salabiaku contra Franței, că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 din Convenție, nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept, sunt operante prezumții de drept sau de fapt, Convenția neinterzicându-le, în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale.
De asemenea, instanța a arătat că procesul verbal de contravenție, fiind legal întocmit, face dovada deplină asupra stării de fapt reținute în cuprinsul său, în condițiile în care cele reținute de agentul constatator sunt constatate personal de către acesta sau sunt susținute cu alte mijloace de probă.
În prezenta cauză, starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, din buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 11.04.2013 (fila 32), rezultă faptul că cinemometrul cu care s-a făcut înregistrarea referitoare la autoturismul petentului se afla, la data respectivă, în termenul de valabilitate și că este omologat pentru măsurarea vitezei în regim staționar și în regim de deplasare.
De asemenea, planșele foto fac dovada cu privire la fapta reținută în sarcina petentului.
Astfel, din analiza planșelor foto depuse de către intimat la dosarul cauzei (filele 28-31) se poate stabili cu certitudine că petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
De asemenea, se reține faptul că petentul prin plângerea formulată a recunoscut săvârșirea acestei fapte, iar apărarea sa în sensul că marcajul se compunea dintr-o linie discontinuă spre autovehiculul cu care petentul circula, ceea ce îi permitea să efectueze manevra de depășire, este neîntemeiată având în vedere că, din analiza planșei foto aflate la fila 31, reiese că petentul a încălcat marcajul longitudinal care separă sensurile de mers și după terminarea liniei discontinue când exista doar marcaj continuu.
Referitor cealaltă faptă reținută în sarcina petentului, instanța a reținut că aceasta există și este încadrată în mod corect în dispozițiile legale.
Potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2, iar conform art. 35 alin. 2 din același act normativ, participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că prin plângerea formulată petentul a recunoscut că nu a avut asupra sa în original documentul internațional de asigurare valabil în România al autoutilitarei pe care o conducea, neprezentând relevanță faptul că avea în posesie o fotocopie a respectivului document.
În lumina celor prezentate, constatând temeinicia procesului-verbal de contravenție în condițiile în care din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată, instanța a reținut că faptele petentului C. F. întrunesc elementele constitutive ale contravențiilor prevăzute și pedepsite de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Cu privire la sancțiune, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. De asemenea, proporționalitatea se verifică după criteriile dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, si anume: valoarea amenzii, gravitatea faptei comise, posibilitatea aplicării și a altor sancțiuni, acordându-se însă statelor o marjă de apreciere extrem de ridicată.
Prin procesul-verbal a fost aplicată amenda în cuantum de 1200 lei și sancțiunea complementară a aplicării a șase puncte de penalizare.
Instanța a constatat că acestea au fost stabilite în limitele legii, conform prevederilor art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și a celor ale art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din același act normativ.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, instanța a constatat că fapta petentului (de a încălca marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers) este gravă, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație. În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului nu există nici un motiv pentru care s-ar justifica înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale, prevenția generală și specială pot fi realizate doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
De asemenea, instanța ar reținut că nu se justifică înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul nici în cazul faptei privind lipsa prezentării în original a documentului de asigurare CARTE V. în condițiile în care petentul a beneficiat o dată de clemența instanței prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment pentru o faptă similară prin Sentința civilă nr. 2195 din data de 26.09.2013 a Judecătoriei Câmpina pronunțată în Dosarul nr._ (filele 23-24) și a încălcat din nou dispozițiile legale.
Și în acest caz, scopul educativ și punitiv al sancțiunii contravenționale poate fi realizat doar prin sancționarea pecuniară a petentului.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul C. F. împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 27.09.2013, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel C. F., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În fapt, arată că, prin sentința civilă nr. 985/2014 a Judecătoriei Bârlad, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională, împotriva procesului verbal ., nr._.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că starea de fapt reținută în procesul verbal este susținută de probele administrate în cauză, iar planșele foto depuse de către intimată, pot stabili cu certitudine faptul că petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers.
Instanța a apreciat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, deși aceasta susține că petentul a recunoscut fapta, însă situația de fapt este cu totul alta.
Apelantul învederează, prin cererea sa, faptul că este adevărat că, la data de 27.09.2013, se deplasa pe drumul European 5811 și a efectuat depășirea unui autovehicul care circula cu viteză foarte mica, însă nu a încălcat marcajul continuu.
Intimatul a depus la dosar doar niște planșe foto, fără a depune la dosar filmarea video, așa cum era normal și, care trebuia vizionată atât de instanță, cât și de către acesta.
În ce privește cealaltă contravenție, respectiv faptul că petentul nu a avut asupra sa originalul documentului internațional de asigurare valabil in România, menționă faptul că nicăieri în lege nu se prevede acest aspect.
Ori, atât timp cât petentul a făcut dovada că are încheiată o poliță de asigurare valabilă, chiar și o copie, dar încheiată valabil, consideră că agenții constatatori în mod greșit și abuziv au reținut această contravenție.
Pentru aceste motive, apelantul solicită instanței să dispună intimatei depunerea la dosarul cauzei o copie video după filmarea făcută cu cinemometrul poliției pentru a se vedea în concret situația reținută în procesul verbal
Așadar, consideră că instanța a pronunțat o soluție greșită, solicitând instanței de apel să reanalizeze probatoriul administrat și să admită plângerea, așa cum a fost formulată de către apelant.
Apelantul solicită ca judecarea cauzei să aibă loc și în lipsa părților.
În dovedirea apelului, solicită administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori.
În drept, apelantul își motivează cererea invocând prevederile O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001, art. 466 și urm. Cod de procedură civilă.
Analizând apelul formulat de petentul C. F. împotriva sentinței civile nr. 985din 14.044.2014 pronunțată de Judecătoria V., Tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, sentința apelată fiind atât legală, dar și temeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, analizând, în mod corect, atât aspectele de legalitate, cât și cele de temeinicie, ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Astfel, fără a relua argumentele reținute în considerentele sentinței civile atacate, pe care instanța de control judiciar și le însușește, Tribunalul constată că, în mod corect, a reținut prima instanță că apelantul are calitatea de contravenient în cauză și se face vinovat de faptele contravenționale reținută în sarcina sa de agentul constatator.
Sub aspectul legalității, se constată că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, care atrag nulitatea absolută expresă a actului (numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele, prenumele și domiciliul contravenientului; faptele săvârșite; data săvârșirii acestora).
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite).
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că instanța de fond a reținut, în mod corect, situația de fapt.
În materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins, ca inadmisibile, cererile formulate de 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris în art. 249 Cod de procedură civilă.
În considerentele deciziei, se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptului la respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă).
Tribunalul reține, cu titlu de principiu, faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus).
În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabil, atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, Tribunalul reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, Tribunalul apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În ceea ce privește contravenția reglementată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, aceasta constă în nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. 2 din același act normativ, respectiv documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.
Conform art. 48 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 136/1995, persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate/înregistrate în afara teritoriului României se consideră asigurate, în condițiile prezentei legi, dacă posedă documente internaționale de asigurare valabile în România.
Astfel cum, în mod just, s-a reținut și în sentința civilă nr. 2195/26.09.2013 a Judecătoriei Câmpina, din coroborarea acestora norme reiese că obligația conducătorului auto al cărui vehicul a fost înmatriculat în afara teritoriului României este de a avea asupra sa în original documentul internațional de asigurare valabil în România, fără a avea relevanță existența unei fotocopii a respectivului document asupra conducătorului de vehicul.
Tribunalul arată că în sentința civilă nr. 2195/26.09.2013 a Judecătoriei Câmpina nu s-a arătat că fapta nu constituie contravenție, ci doar s-a procedat la reindividualizarea sancțiunii contravenționale, prin înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului. S-a reținut că petentul a fost sancționat în mod legal și temeinic.
În ceea ce privește contravenția reglementată de art. 108 alin. 1 lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002, în primul rând, se impune a fi menționat că apelantul-petent a fost sancționat pentru schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație.
Astfel, din analiza planșelor înregistrării video depuse de către intimat la dosarul cauzei, se poate stabili cu certitudine că petentul a încălcat marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers:
- la ora 19.00.16 se poate observa separarea sensurilor de mers de un marcaj longitudinal continuu (pe direcția de deplasare a apelantului), dublat de marcaj longitudinal discontinuu (pe sensul opus de mers);
- cu începere de la ora 19.00.19 se poate observa separarea sensurilor de mers doar de marcaj longitudinal continuu;
- pe intervalul orar 19.00.36-19.00.43 se poate observa că apelantul-petent încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers, aflându-se integral, cu începere de la 19.00.39, cu vehiculul pe care îl conduce pe sensul opus de deplasare, în fața autovehiculului de poliție aflându-se autovehiculul cu număr de înmatriculare_, iar nu vehiculul condus de petentul-apelant;
- pe intervalul orar 19.00.43-19.00.46 se poate observa că autovehiculul condus de apelantul-petent revine pe sensul său de deplasare;
- cu începere de la 19.00.46 se poate observa că autovehiculul condus de apelantul-petent inițiază manevra de depășire a autovehiculului cu număr de înmatriculare_, de această dată în prezența unui marcaj longitudinal discontinuu (pe direcția de deplasare a apelantului), dublat de marcaj longitudinal continuu (pe sensul opus de mers).
Procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, în plus, în cauza de față existând planșe fotografice și înregistrarea video care permit stabilirea dincolo de orice dubiu a vinovăției apelantului.
În ceea ce privește modalitatea de individualizare a sancțiunilor contravenționale principale și complementară (aplicarea punctelor de penalizare) de către agentul constatator, Tribunalul consideră că a fost corectă.
A fost aplicat sancțiunea contravențională a amenzii, pentru fiecare dintre cele două abateri contravenționale reținute în sarcina apelantului-petent, la minimul prevăzut de lege (pentru abaterea contravențională prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 2 și 1 raportat la art. 98 alin. 4 lit. d) din același act normativ – 9 puncte de amendă, corespunzător clasei a IV-a de sancțiuni pentru abaterea contravențională; prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin. 1 raportat la art. 98 alin. 4 lit. c) din același act normativ – 6 puncte de amendă, corespunzător clasei a III-a de sancțiuni).
Referitor la sancțiunea complementară a aplicării punctelor de penalizare (6 puncte de penalizare pentru abaterea contravențională prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d) pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002), Tribunalul arată că aplicarea acesteia este obligatorie, indiferent de sancțiunea principală aplicată, chiar și în ipoteza în care aceasta ar fi sancțiunea avertismentului.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Instanța arată și că sancțiunile contravenționale aplicate în prezenta cauză au fost corect individualizate numărul contravențiilor de acest gen este în creștere (unele fapte conducând chiar la pierderea de vieți), iar lipsa unei riposte ferme a societății ar întreține climatul contravențional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și de protecție a statului.
În ceea ce privește săvârșirea abaterii contravenționale prevăzută de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, Tribunalul precizează că, în mod just, a arătat instanța de fond că apelantul-petent a mai fost sancționat contravențional o dată (în 22.02.2013, cu 7 luni înainte de săvârșirea faptelor din prezenta cauză) tot pentru faptul că nu a avut asupra sa asigurarea de răspundere civilă auto pentru autoutilitarea pe care o conducea, în original.
Deși a beneficiat de clemența instanței de judecată care a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii cu sancțiunea contravențională a avertismentului, apalantul-petent a ignorat această clemență.
Față de considerentele anterior expuse, va respinge ca nefondat apelul declarat de C. F. împotriva sentinței civile nr. 985/14.04.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o va menține.
Raportat la soluția pronunțată în ceea ce privește prezenta cale de atac, va respinge ca nefondată solicitarea apelantului C. F. de obligare a intimatului I.P.J. V. la plata sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de C. F. împotriva sentinței civile nr. 985/14.04.2015 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Respinge ca nefondată solicitarea apelantului de obligare a intimatului I.P.J. V. la plata sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2015.
Președinte, A. C. | Judecător, L.-M. B. | |
Grefier, A. A. |
Red. A.C.
Tehnred. A.A.
4 exemplare/26 Ianuarie 2015
Judecătoria Bârlad – Judecător C. D.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 65/2015.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 26/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
