Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 1239/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1239/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 1239/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1239/A/2015
Ședința publică de la 14 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. A. C.
Grefier A. C.
-------------
Pe rol se află spre soluționare cererea în anulare a ordonanței de plată, formulată de contestatoarea - debitoare . în contradictoriu cu intimata - creditoare . TIMIȘOARA, având ca obiect – cerere în anulare, ordonanță de plată, ce vizează sentința civilă nr. 805/18.05.2015 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, legal citate pentru acest termen de judecată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: dosarul se află la al doilea termen de judecată; se solicită ca judecarea cererii să se facă în lipsa părților; la data de 14.10.2015 contestatoarea . a depus la dosar precizări, la care s-a atașat factura fiscală emisă în data de 14.09.2015 de intimata . Timișoara.
Instanța ia act că . a depus la dosar precizări, cu atașarea unui înscris doveditor, sens în care încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind utilă soluționării cererii în anulare.
Președintele completului apreciază cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii în anulare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 805/18.05.2015 a Tribunalului V., pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea . Timișoara în contradictoriu cu debitoarea .. și s-a ordonat ca debitoarea să achite creditoarei suma de 324.774,08 lei datorie, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei. A ordonat ca debitoarea să achite creditoarei suma de 200 lei, cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că între părți au existat relații comerciale, în baza cărora societatea M. SRL a livrat produse în baza comenzilor primite de la societatea debitoarei, emițând facturi fiscale, în care era prevăzut același termen de plată de o lună de la emiterea acestora.
S-a mai reținut că între părți s-a încheiat angajamentul de plată nr. 8/10.06.2014, pârâta recunoscând datoria în sumă de 380.163,55 lei, pe care s-a obligat să o achite eșalonat până la data de 25.10.2014, iar ulterior, la data de 12.12.2014 s-a încheiat convenția nr. 22 în care aceeași pârâtă recunoaște datoria în sumă de 344.774,08 lei .
În ceea ce privește poziția pârâtei, s-a arătat că facturile au fost însușite de către aceasta în mod expres prin acceptarea la plată fără obiecțiuni a tuturor facturilor fiscale, mai puțin una, care însă nu mai are relevanță, în condițiile celor două acte de recunoaștere, care se au în vedere cu precădere în soluționarea acestei cauze.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1013 C.proc.civ.. acestea se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
În completare art. 662 NCPC stabilește că o creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
În cauza de față, s-a reținut că, creanța este certă și rezultă dintr-un angajament de plată constatat printr-un înscris, fiind confirmată și de alte înscrisuri însușite de debitoare, respectiv facturile fiscale în baza cărora societatea M. SRL a livrat produse în baza comenzilor primite de la societatea debitoare, fiind astfel și lichidă și de asemenea și exigibilă, pentru că debitoarea pârâtă și-a asumat termenul de scadență în cursul anului 2014 pentru plata acestei sume de bani.
Împotriva acestei soluții contestatoarea . a formulat cerere în anulare, arătând că a purtat discuții cu reclamanta din dosarul de mai sus în ceea ce privește factura nr._ emisă în data de 16.12.2013, care nu este semnată nici de către așa-zisa creditoare și nici acceptată la plata de către ea, este una fictivă, deoarece produsele menționate în acea factură, respectiv: bieleta, cuzineți bielei a, cuzineți palier, set cuzineți axali, piston, garnitură motor, arbore cotit, în cuantum de 50.976,36 lei și nu au fost virate către firma contestatoare nici înainte și nici după semnarea celor doua angajamente de plată, iar până în acest moment aceste produse aferente facturii nr._ nu au fost livrate.
Menționează că firma ar fi avut nevoie de aceste produse la începutul primăverii, respectiv martie 2015 și a fost nevoită să le achiziționeze produsele de la alte firme de specialitate și nu poate fi primită argumentarea instanței de fond cu privire la faptul că au întâietate cele două acte de recunoaștere care se au în vedere cu precădere în soluționarea prezentei cauze.
A precizat contestatoarea că nu este de acord cu achitarea a acestei facturi, deoarece cele menționate nu sunt conforme cu realitatea și nu poate fi obligată la achitarea contravalorii unor bunuri de care nu le-a folosit și care nici măcar nu au fost livrate către firmă.
În drept, a invocat prevederile art. 1023 NCPC.
Intimata . a depus întâmpinare, prin care a arătat că se invocă prin calea de atac formulată că factura nr._ emisă în data de 16.12.2015 nu a fost semnată sau acceptată la plata de către petenta A. S.R.L. și că, în consecință aceasta ar fi fictivă, materialele rezumate în cuprinsul acesteia nefiind livrate către aceasta.
A mai arătat intimata că, în conformitate cu art. 1023 alin. (3) din Codul de procedura civila, prin cererea de anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de titlul care reglementează procedura pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauza de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată.
Consideră că necesitatea respectării cadrului juridic strict impus de legiuitor apare ca fiind justificată și din caracterului special și accelerat al procedurii ordonanței de plată, care urmărește satisfacerea au ca obiect sume de bani dovedite prin înscrisuri însușite de părți și salvgardarea lichidității generale îndreptățiți să uzeze de procedura.
Apreciază intimata că se tratează superficial aceste condiții de admisibilitate dată fiind împrejurarea că în cuprinsul cererii în anulare nu se regăsește o critica care să ilustreze în mod obiectiv și rezonabil dispozițiile pe care prima instanța de fond nu le-a respectat prin pronunțarea hotărârii atacate.
A mai precizat intimata că s-ar putea ajunge la situații inacceptabile, cum este de altfel cea din speța, în care, patenta în urma formulării unei cereri în anulare formale, solicită să fie soluționată calea de atac în fond, este dispensata de respectarea principiilor care guvernează aceasta faza de judecata, întemeindu-se că instanța superioara va invoca ea însăși, ex officio, motivele de nelegalitate pe care, din motive petenta nu le-a invocat.
A mai arătat că prima instanță de fond a soluționat în mod corect și legal cererea formulata, reținându-se în mod just ca îndeplinirea tuturor condițiilor pentru emiterea unei ordonanțe de plata din înscrisurile depuse în probațiune. Cuantumul debitului principal rezulta in mod expres din: facturile fiscale emise de către creditoare, acceptate la plată, necontestate niciodată recunoașterea debitului restant prin semnarea tuturor facturilor fiscale; recunoașterea întregului debit prin semnarea angajamentului de plata; recunoașterea întregului debit prin semnarea convenției de plata nr. 22/12.12.2014; recunoașterea debitului prin efectuarea plaților parțiale; evidentele contabile existente.
Analizând cererea în anulare, față de motivele invocate și probele administrate în cursul judecății, instanța constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1013 C.proc.civ. procedura ordonanței de plată este aplicabilă în privința „creanțelor certe, lichide și exigibile, constând din obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.”
Definirea noțiunilor de „creanță certă”, „creanță lichidă” și „creanță exigibilă” se regăsește în art. 662 alin. 2 raportat la art. 632 alin. 2 din C.proc.civ., în art. 662 alin. 3 și 4 din C.proc.civ..
Astfel, creanța este considerată a fi certă atunci „când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu”, iar titlurile executorii sunt reprezentate de “hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.
Într-adevăr majoritatea facturilor fiscale emise de creditoare au fost acceptate la plată de către debitoare prin semnarea acestora, au fost achitate parțial și recunoscute expres prin semnarea convențiilor de eșalonare din 10.06.2014 și 12.12.2014, rămânând o diferență neachitată de 324.774,08 lei, la data sesizării instanței.
Cu toate acestea, factura fiscală nr._ emisă în data de 16.12.2015 nu a fost semnată însă a fost acceptată în plată printr-o altă modalitate, respectiv prin asumarea obligației de plată prin cele două angajamente din 10.06.2014 și 12.12.2014, astfel cum în mod corect a reținut și instanța.
Pe de altă parte, deși prin întâmpinare creditoarea insistă în a se constata că suma de 50.976,36 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._ emisă în data de 16.12.2015, reprezintă o creanță certă, la data de ….. 09.2015 a emis factura fiscală de stornare în același cuantum de 50.976,36 lei și cuprinzând aceleași produse.
Prin urmare, emiterea facturii de stornare reprezintă o recunoaștere expresă a inexistenței creanței în cuantum de 50.976,36 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/16.12.2015
Față de aceste considerente, în temeiul art. 1023 alin. 6 și 1020 alin. 2 și 3 C.proc.civ., instanța va admite cererea în anulare, va anula ordonanța nr. 805/18.05.2015 a Tribunalului V., și, în consecință, va respinge cererea e emitere a ordonanței de plată, formulată de de creditoarea . Timișoara, în contradictoriu cu debitoarea . privire la suma de 50.976,36 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/16.12.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea în anulare formulată de contestatoarea . împotriva sentinței civile nr. 805/18.05.2015 a Tribunalului V., pe care o anulează în parte.
Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea . Timișoara, în contradictoriu cu debitoarea . privire la suma de 50.976,36 lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr._/16.12.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.10.2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. A. C. | |
Grefier, A. C. |
Red. jud. MC/02.11.2015
4 ex./.>
Judecător fond: V. A., Tribunalul V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 73/2015. Tribunalul VASLUI | Pretenţii. Decizia nr. 1181/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|
