Pretenţii. Decizia nr. 666/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 666/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 666/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 666/A/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător C. M.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelant A. M. D. cu domiciliul în V., ..1, jud. V. în contradictoriu cu intimata A. F. TERITORIALĂ M. SUD G., împotriva sentinței civile nr. 2434 din 29.10.2014, pronunțată de Judecătoria V..
Obiectul cauzei-pretenții
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din data de 12 mai 2015, ce s-au consemnat în încheierea de ședință publică din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, însă din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 26 mai 2015, când,
TRIBUNALUL
- deliberând asupra apelului civil de față -
Constată că prin sentința civilă nr. 2434 din 29.10.2014, Judecătoria V. a respins cererea formulată de reclamantul A. M. D., împotriva pârâtei AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE-F. DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut:
A. Prin rezoluția din 04.11.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul V. în dosarul nr.229/P/2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamant, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prev.de art.20 raportat la art. 174-175 lit. e, i-176 lit.b Cod penal.
În motivarea soluției s-a arătat:
La data de 22.05.2014, A. – F. de Îmbunătățiri Funciare V., a formulat plângere penală împotriva reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, constând în aceea că, la data de 16.04.2013, a scos cheia din contactul autoturismului marca Dacia L. cu număr_ în timp ce acesta se afla în mers, punând în primejdie viața șoferului și a pasagerilor, precum și a propriei persoane.
Din cercetările efectuate a rezultat că reclamantul din prezenta cauză a acționat în sensul arătat mai sus, însă având în vedere concluziile expertului tehnic auto și declarațiile persoanelor vătămate, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, manevra de oprire a motorului și scoatere a cheii din contact nefiind aptă de a pune în primejdie viața persoanelor vătămate – art. 10 lit.d din Codul proc. penală.
Rezoluția nu a fost atacată.
B. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._ la 18.07.2013, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 130/05.07.2013 emisă de A. – F. V., solicitând anularea acesteia în sensul înlăturării măsurii suspendării contractului individual de muncă încheiat de părți, achitării drepturilor salariale și a celorlalte drepturi bănești, obligarea pârâtei să-l reprimească la locul de muncă și obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Instanța a reținut că reclamantului i s-a suspendat contractul individual de muncă deoarece pârâta a formulat plângere penală împotriva lui pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, suspendarea fiind dispusă până la rămânerea definitivă a cercetării penale sau a hotărârii judecătorești. Deoarece prin rezoluția din 4.11.2013 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pârâta a revenit asupra măsurii suspendării și a dispus încetarea acesteia prin decizia nr. 130/05.07.2014, precum și plata drepturilor salariale cuvenite. S-a luat act de faptul că reclamantul a precizat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În drept, potrivit art. 453 C.p.c., partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată astfel cum sunt arătate la art. 451 C.p.c.
Fundamentul suportării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care justifică despăgubirea integrală a părții câștigătoare. Pârâtul este în culpă procesuală când, de exemplu, cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă în cursul procesului pârâtul își execută obligațiile care, potrivit legii, existau în sarcina sa, ceea ce determină respingerea ca rămasă fără obiect a cererii.
Dar, important de notat, în temeiul art. 453 C.p.c, se acordă cheltuielile în litigiul deschis, existent, și doar pentru ipoteza pierderii procesului. Or, cauzele pentru care reclamantul solicită cheltuieli de judecată sunt atipice prin raportare la textul de mai sus, întrucât, pe de o parte, nu au fost solicitate în litigiul respectiv, și pe de altă parte, nu a fost vorba despre o câștigare/pierdere a procesului în sensul obișnuit. De aceea, noțiunea de vinovăție de ordin procedural nu mai este suficientă pentru a analiza temeinicia pretențiilor de față, este necesară stabilirea unei vinovății(lato sensu) de fond, în ansamblul chestiunii litigioase.
Astfel, în ceea ce privește prejudiciul produs prin formularea plângerii penale care a determinat efectuarea de cercetări în dosarul nr. 229/P/2013, instanța apreciază că pârâta nu a săvârșit o faptă ilicită, ceea ce exclude angajarea răspunderii civile delictuale. Trebuie reținut că pârâta a acționat în calitate de angajator, căreia i s-a adus la cunoștință săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către un angajat împotriva altor angajați – situație care o obliga la denunț conform art. 262 Cod penal(anterior). Soluția de neîncepere a urmării penale a fost dispusă abia după luarea declarațiilor tuturor persoanelor implicate și realizarea unei expertize tehnice auto. Abia această din urmă probă științifică a lămurit aspectul aptitudinii faptei săvârșite de reclamant de a pune în pericol viața sa și a colegilor de serviciu, astfel că, instanța nu este de acord cu susținerile reclamantului în sensul că pârâta a formulat plângere penală pentru fapte nereale ori acționând în mod abuziv. Fapta este reală, doar că nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu sunt întrunite toate cerințele legale pentru a fi infracțiune. Caracterul abuziv al exercitării unui drept presupune rea-credință și deturnarea de la scopul pentru care legea a recunoscut respectivul drept. Instanța apreciază că nici una din aceste ipoteze nu este incidentă în privința pârâtei. În consecință, instanța consideră că aceste pretenții nu sunt întemeiate.
În al doilea rând, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, instanța a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect, însă din nou, nu suntem în cazul clasic al executării obligațiilor existente, în cursul procesului – executare tardivă, ori al executării obligațiilor existente, înainte de demararea procesului, dar fără a anunța reclamantul. În cauză, pârâta a emis decizia de suspendare în temeiul art. 52 alin.1 lit.b din Codul muncii și raportat la normele obligatorii ale Regulamentului intern – art. 26. La data luării la cunoștință de soluția de neîncepere a urmăririi penale, pârâta a emis o nouă decizie prin care a revenit asupra măsurii de suspendare a contractului de muncă al reclamantului și a dispus acordarea drepturilor salariale cuvenite, ceea ce a lăsat respectivul proces fără obiect. Singura situație în care i s-ar putea imputa pârâtei cheltuielile suportate cu procesul ar fi dacă emiterea deciziei de suspendare s-ar dovedi o faptă ilicită, adică dacă suspendarea contractului ar fi fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale incidente. În speță, reclamantul nu a făcut o asemenea probă, nici instanța competentă să soluționeze litigiul nu s-a mai pronunțat, și stabilirea unei conduite ilicite din partea pârâtei în acest ansamblu nu poate avea loc în baza unor simple afirmații de abuz și a unor speculații de rea-credință. Fără a antama fondul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._, având în vedere competența exclusivă a instanței superioare în grad, ci strict după analizarea întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța a apreciat că și aceste pretenții sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel A. M. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Arată ca parata A. V. a avut o atitudine procesuala culpabila in cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr._ .
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Este vorba despre un prejudiciu material care poate fi dovedit prin documente justificative. Totodată, cheltuielile de judecată reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite (damnum emergens) în susținerea procesului respectiv ori pentru apărare.
Față de cele de mai sus, a apreciat că natura juridică a cheltuielilor de judecată este una bivalentă, cheltuielile de judecată reprezentând prejudiciul cauzat de culpa procesuală și totodată despăgubirile pe care partea care a căzut în pretenții trebuie să le plătească celeilalte părți.
Un caz aparte în care legiuitorul a avut în vedere posibila culpă procesuală a reclamantului este cel reglementat de art. 246 C.pr.civ ( art 451 si urm. Noul cod proc civ). In acesta se edictează regula conform căreia reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. în alineatul al treilea însă, se prevede că dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Culpa procesuală va aparține pârâtului chiar dacă își execută obligațiile pe parcursul procesului. înalta Curte de Casație și Justiție, casând decizia și sentința supuse controlului și respingând acțiunea ca rămasă tară obiect a statuat că, în baza art. 274 C.pr.civ., intimatul-pârât va fi obligat la cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți, la toate instanțele, deoarece restituirea terenului s-a produs după introducerea cererii de chemare în judecată .
A considerat ca nu poate fi primita susținerea paratei conform căreia onorariul este disproporționat de mare fata de munca efectiv prestata de avocat, susținere neanalizata de prima instanța.
Soluționând un recurs prin care s-a solicitat și reducerea cuantumului onorariului de avocat de la fond, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în baza prevederilor art. 274 alin. (3) C.pr.civ. numai instanța de fond ar fi putut, în ipoteza formulării acestei cereri de către reclamant, să aprecieze asupra muncii îndeplinite de avocat pe parcursul desfășurării judecății în fața primei instanțe .
Având însă în vedere faptul că textul reprezintă o restrângere a dreptului părții care a câștigat procesul de a i se restitui cheltuielile de judecată, consideră că judecătorii pot micșora onorariile utilizând doar cele două criterii legale: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat.
Prin valoarea pricinii, înțelege și valoarea bunului. Munca îndeplinită de avocat va fi analizată doar prin prisma culpei procesuale a părții care a căzut în pretenții. Altfel spus, utilizând acest criteriu, instanța nu are căderea să facă aprecieri asupra a ceea ce ar fi putut face avocatul părții care a câștigat procesul și nu a făcut.
Când se pune problema aplicării prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. (respectiv art. 451 Noul cod proc civ), instanțele vor micșora onorariile, prin utilizarea exclusiv a celor două criterii amintite, având permanent în vedere culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții. Așadar, instanța nu va putea reduce onorariul pentru motivul că acesta este nepotrivit de mare cu posibilitățile materiale ale părții în culpa procesuală.
Chiar și atunci când fac aplicarea dispozițiilor C.pr.civ. instanța de judecata trebuie să respecte toate principiile procesului civil, având în același timp obligația unei motivări temeinice atât în cazul admiterii cât și în cazul respingerii solicitării de micșorare a onorariului de avocat.
Dacă pretențiile care formează obiectul judecății sunt admise parțial, instanța va acorda celui ce a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzător pretențiilor admise, deoarece ambele părți sunt în culpă procesuală, cel care a câștigat pentru că a solicitat mai mult decât i se datora, iar cel care a pierdut pentru că a provocat procesul.
Apelantul consideră ca este un abuz săvârșit de către parata prin emiterea unilaterala a deciziei de suspendare a contractului de munca, respectiv de încetare a deciziei de suspendare.
Este evidenta culpa procesuala in care s-a aflat parata, care si-a retractat propriul act unilateral - acest lucru fiind de altfel nelegal conform teoriei irevocabilitatii de gradul II a actului juridic unilateral.
Astfel, simplul fapt ca instanța investita cu soluționarea dosarului nr._ nu a reținut culpa procesuala a paratei, instanța constatând ca acțiunea a rămas fara obiect, nu indreptateste parata sa se sustragă de la indeplinirea obligațiilor procesuale.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea apelului. Cu cheltuieli de judecata.
Intimata Agenția Naționala de îmbunătățiri Funciare F. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelul ca nefondat.
Prin cererea introductiva apelantul a solicitat obligarea A. la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli de judecata, respectiv onorarii de apărător in dosarul nr._ al Tribunalului V. si in dosarul penal 229/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul V..
Analizând situația de fapt prezentata si dovedita cu înscrisuri, instanța de fond a reținut corect ca in ce privește prejudiciul produs prin formularea plângerii penale care a determinat efectuarea de cercetări in dosarul Parchetului de pe langa Tribunalul V. nr. 229/P/2013, unitatea noastră nu a săvârșit o fapta ilicita ceea ce exclude angajarea răspunderii civile delictuale.
In calitatea de angajator, fiind sesizați de săvârșirea unei fapte prevăzuta de legea penala de un angajat împotriva altor angajați si in timpul programului de lucru, a fost obligată la denunț conform art. 262 vechiul Cod Penal.
Soluția finala de neîncepere a urmăririi penale a fost dispusa după luarea declarațiilor tuturor persoanelor implicate si realizarea expertizei tehnice auto; aceasta proba științifica a lămurit aspectul aptitudinii faptei săvârșite de angajatul A. M. D. in sensul ca acesta a săvârșit fapta sesizata dar nu a pus in pericol viata sa si a colegilor săi aflați in autovehicul;
A. F. V. nu a acționat in mod abuziv fapta fiind reala doar ca nu este prevăzuta de legea penala nefiind întrunite cerințele legale pentru o infracțiune.
Cum caracterul abuziv al exercitării unui drept presupune reaua credința si deturnarea de la scopul pentru care legea a recunoscut respectivul drept, instanța de fond a apreciat corect ca nici una din aceste ipoteze nu este incidența in cauza astfel ca pretenția apelantului nu este întemeiata.
In ce privește dosarul nr._ al Tribunalului V. acesta a avut ca obiect contestația apelantului impotriva Deciziei nr. 130/2013 prin care unitatea noastră a dispus suspendarea contractului individual de munca cu respectarea prevederilor art. 52 alin.(l) lit.b din Codul Municii raportat la normele obligatorii ale art. 26 din Regulamentul Intern.
La data luării la cunoștința de soluția de neincepere a urmăririi penale, am emis decizie prin care am revenit asupra măsurii de suspendare a contractului de munca al apelantului reclamant cu acordarea drepturilor salariale cuvenite, ceea ce a lăsat dosarul Tribunalul V. nr._, fara obiect.
Mai mult, Decizia de suspendare a contractului individual de munca al apelantului nu a produs efecte nici-o zi deoarece acesta, in perioada 05.07._13 a avut contractul individual de munca suspendat de drept fiind in concediu medical.
Instanța de fond a reținut corect ca, singura situație in care i s-ar putea imputa unității noastre cheltuielile suportate de apelant cu procesul ar fi daca emiterea deciziei de suspendare s-ar fi dovedit o fapta ilicita, adică daca suspendarea contractului individual de munca ar fi fost făcuta cu incalcarea dispozițiilor legale incidente aspect ce nu exista si nu a fost dovedit motiv pentru care au fost respinse pretențiile ca neîntemeiate.
Motivata in drept pe prevederile art.451 si urm. Cod Procedura Civila, fundamentul suportării cheltuielilor de judecata este culpa procesuala a pârtii care justifica despăgubirea integrala a pârtii câștigătoare. Astfel, paratul este in culpa procesuala cand cererea reclamantului este admisa in tot sau in parte ori daca in cursul procesului paratul isi executa obligațiile care potrivit legii existau in sarcina sa, ceea ce determina respingerea ca rămasa fara obiect a cererii.
In temeiul art.453 din Codul de Procedura Civila se acorda cheltuielile de judecata in litigiul deschis, existent si doar pentru ipoteza pierderii procesului.
Instanța de fond a constatat corect ca cele doua cauze pentru care apelantul solicita cheltuielile de judecata sunt atipice prin raportare la prevederile art.453 din Codul de Pr. Civila deoarece, pe de o parte nu au fost solicitate in litigiile respective si pe de alta parte nu a fost vorba despre o câștigare sau pierdere a proceselor in sensul obișnuit.
Pentru a analiza temeinicia unor astfel de pretenții, noțiunea de vinovăție de ordin procesual nu este suficienta fiind necesara stabilirea unei vinovații de fond, in ansamblul chestiunii litigioase.
Prin Incheierea din 7.04.2015 in locul intimatei a fost introdusa in cauză A.-FLIALA TERITORIALA M. SUD G.,urmare a reorganizării A..
In apel nu au fost administrate probe noi.
Apelul este neîntemeiat.
Asa cum judicios a retinut prima instanță la baza acordarii cheltuielilor de judecata părții cîstigătoare sta culpa procesuala a partii care cade in pretentii- adica pierde procesul-art.274 alin.1 din vechiul C.,resp. art.453 alin.1din noul C..
In speta se solicita obligarea la despagubiri reprezentand onorariu avocatial suportat de apelant in 2 cauze atipice: una penala initiată prin plangerea penala a intimatei-parate impotriva petentului apelant-cauză stinsă prin neinceperea urmaririi penale fata de petent pentru inexistenta laturii obiective a infractiunii de tentativa la omor calificat-,iar cealaltă,civila,avand ca obiect un litigiu de munca promovat de apelantul-parat impotriva deciziei angajatoarei-intimat,prin care s-a solicitat anularea deciziei de suspendare a contractului de munca incheiat cu angajatul-apelant,decizie revocata ulterior in cusul procesului,revocare care a determinat respingerea actiunii ca ramasa fara obiect.
Fiind in prezenta unor procese atipice se impune stabilirea unei vinovății(lato sensu) de fond, în ansamblul chestiunii litigioase,astfel cum corect a observat si judecatoria.
Atat plangerea penala pomenită,cat si decizia de suspendare contestată au fost facută/emisa in aplicarea dispozitiilor legale evocate pertinent de judecatorul fondului in motivarea sentintei apelate,ceea ce inseamna ca in persoana intimatei nu exista fapta ilicita care sa atraga raspunderea civila delictuala a sa pentru paguba produsa apelantului in cele 2 cauze in discutie.
Instanta de control judiciar observă ca nici organul de urmarire penala nu a constatat inexistenta faptei in materialitatea sa-caz in care solutia s-a fi intemeiat pe art.10 lit.a C.p.p.,si nu pe art.10 lit.d din acelasi Cod,iar actul de suspendare atacat nu si-a produs efectele deoarece,potrivit certificatelor de concediu medical atasate la dos. Judecatoriei-f.27-35-contractul de munca incheiat cu apelantul a fost suspendat de drept in perioada 05.07._13 in temeiul art.50lit.b din Legea 53/2003-Codul muncii,iar dupa comunicarea solutiei procurorului a revenit asupra deciziei de suspendare,repunand apelantul in situatia anterioara.
F. de aceste argumente,primul motiv de apel se priveste ca nefundat si va fi inlaturat.
Desi este real ca judecatoria nu a analizat cererea subsidiara de cenzurare a despagubirilor solicitate de reclamant,fata de solutia adoptata la prima judecata nu se impunea analiza respectivei cereri,fiind insa necesara o mentiune in acest sens in considerentele hotararrii atacate.
Raportat la considerentele expuse,Tribunalul,in temeiul art.466 si urm. C. apreciază ca nu se impune analiza celolalte critici deoarece s-a raspuns in precedent in mod implicit si acestora,si pe cale de consecință,constatand legala si temeinica-cu o motivare laborioasă-sentinta apelată, va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul A. M. D. împotriva Sentinței civile nr. 2434/2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va păstra,respingand totodata,pentru lipsa culpei procesuale, accesoriul apelantului privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de apelantul A. M. D. împotriva Sentinței civile nr. 2434/2014 pronunțată de Judecătoria V., pe care o păstrează.
Respinge ca nefondat accesoriul apelantului privind cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 mai 2015.
pentru PREȘEDINTE, P. I. transferat la Tribunalul Bacău semnează PREȘEDINTE, D. E. S. | Judecător, C. M. | |
Grefier, C. A. |
Red.P.I./19.08.2015
Tehnored.C.A. 20.08.2015
4 ex./20.08.2015
Judecător fond: R. M.-R.
.>
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 674/2015. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 683/2015. Tribunalul... → |
|---|
