Cerere necontencioasă. Decizia nr. 664/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 664/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
decizia Nr. 664/A/2015
Ședința din camera de consiliu de la 26 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier A. C.
-----------------
Pe rol se află spre soluționare cererea formulată de apelanta P. M. H., prin avocat D. I., având ca obiect - cerere necontencioasă restituire taxă timbru ..12.2014 DS. NR._ .
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu s-a constatat lipsa apelantei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la primul termen de judecată în apel; cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Nefiind cereri asupra cărora instanța să se pronunțe, tribunalul constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare .
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 18 martie 2015 pronunțată de Jud. V. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulata de petenta P. M. H. de restituire a taxei de timbru în cuantum total de 1500 de lei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În cauză, contestatoarea a achitat doar suma de 1000 de lei, și nu de 1500 de lei așa cum susține aceasta, împotriva hotărârii nefiind exercitată cale de atac. De asemenea, față de prevederile art. 45 din OUG nr. 80/2013, instanța a constatat că nu poate fi admisă cererea de restituire a taxei de timbru, deoarece contestația nu a fost admisă așa cum impun dispozițiile legale, ci a fost respinsă ca rămasă fără obiect, consecință a faptului că fusese admisă o altă contestație la executare făcută în același dosar de executare. Instanța a apreciat că a reprezentat opțiunea reclamantei de a formula mai multe contestații la executare împotriva actelor de executare și nu în cadrul unui singur dosar de executare, având în vedere dispozițiile speciale de la contestația la executare prevăzute de dispozițiile art. 712 alin. 3 teza a II Cod procedură civilă care permit contestarea actelor de executare emise ulterior în cadrul aceluiași dosar de executare cu depășirea termenului prevăzut de art. 204 Cod procedură civilă.
Având în vedere că contestatoare a putut prevedea împrejurarea că în cazul admiterii unei prime contestații celelalte ar putea fi respinse ca rămase fără obiect, având în vederea că aceasta a fost opțiunea personală a reclamantei, instanța a constatat că nu se impune restituirea taxei de timbru.
Împotriva acestei soluții, a declarat apel petenta P. M. H. solicitând admiterea apelului și modificarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de apel, apelanta a arătat că soluția data de instanță si motivarea data acestei soluții sunt rezultatul interpretării si aplicării greșite a prevederilor legale, că textul art. 712 alin. 3 din codul de procedura civila nu da dreptul judecătorului ca prin interpretare sa adauge la lege, legiuitorul stabilind ca persoana interesata, in speță contestatorul care are pe rol o contestație la executare poate modifica cererea inițiala, fiind stabilită pentru justițiabil o facultate, un drept de a opta sa-și modifice cererea inițiala, nu o obligație, că art. 711 nu interzice persoanei interesate sa conteste fiecare act de executare in parte și nici nu prevede o sancțiune pentru persoana care formulează contestație împotriva fiecărui act de executare.
De asemenea, apelanta mai arată că trimiterea pe care instanța de fond o face la dispozițiile art. 712 alin 3 C.proc.civ. arătând ca aceste prevederi permit contestarea actelor de executare emise ulterior in cadrul aceluiași dosar de executare se refera la posibilitatea ca o persoana interesata, care a contestat in termen legal hotărârea prin care instanța de executare a încuviințat executarea silita, cat si actele de executare efectuate de executorul judecătoresc pana la data introducerii contestației la executare, sa-si poată modifica motivele pentru care contesta actele de executare, că textul art. 712 alin 3 C.proc.civ. face referire la modificarea cererii inițiale ceea ce insemna adăugarea de noi motive la contestația inițiala, și nu la introducerea unei noi contestații care formează un capăt de cerere distinct, existând numeroase situații practice care fac imposibila contestarea in cascada in cadrul aceluiași dosar a actelor de executare silita, că nici motivarea data de judecător conform căreia contestatoarea a putut prevedea împrejurarea ca in cazul admiterii unei prime contestații celelalte ar putea rămâne fără obiect, nu poate fi primită deoarece abia in apel a fost admisa contestația la executare astfel cum a fost formulata cu consecința anularii nu numai a incheierii de încuviințare a executării silite, ci si a tuturor actelor de executate efectuate de executorul judecătoresc.
Examinând încheierea atacata în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479 C.proc.civ., instanța reține că apelul formulat de apelanta P. M. H. împotriva încheierii din data de 18.03.2015 a Judecătoriei V. este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Judecătoria V. a fost investită de către apelantă cu o cerere de restituire a taxei judiciare de timbru achitate în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare și în cadrul căruia a fost pronunțată sentința civilă nr. 2944/19.12.2014, rămasă definitivă prin neapelare. Prin această sentință, a fost respinsă ca rămasă fără obiect contestația la executare formulată de apelantă întrucât toate actele de executare din dosarul nr. 451/2013 au fost anulate.
Cazurile de restituire a taxei judiciare de timbru sunt expres și limitativ prevăzute de dispozițiile OUG nr. 80/2013 în art. 45 alin.1 lit. a) –j), însă instanța de control judiciar constată că cererea apelantei nu se încadrează în nici una din aceste dispoziții. Astfel, nu se poate afirma că taxă achitată de apelantă nu era datorată, aceasta fiind stabilită în raport de obiectul cererii cu care apelanta a investit instanța în dosarul nr._ și anume contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a valorii de circulația a unui imobil emise în dosarul de executare nr. 451/2013. De asemenea, nu este incidentă nici situația prevăzută de art.45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 întrucât aceasta se referă la ipoteza admiterii contestației la executare ceea ce nu este cazul, contestația fiind respinsă ca rămasă fără obiect. Totodată, nu este incident nici cazul prevăzut de art. 45 alin.1 lit. c) din OUG nr. 80/2013, textul făcând referire la ipoteza în care acțiunea sau cererea rămâne fără obiect ca urmare a unor dispoziții legale; ori, contestația la executare formulată de apelantă în dosarul nr._ a fost respinsă ca rămasă fără obiect ca urmare a pronunțării unei decizii judecătorești de anulare a unor acte de executare anterioare, deciziile judecătorești nefiind asimilate dispozițiilor legale.
Argumentele primei instanțe, cât și ale apelantei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 712 alin.3 C.proc.civ. exced cadrului procesual stabilit. În condițiile în care instanța de fond a fost investită cu o cerere de restituire a taxei de timbru, aceasta era ținută să analizeze doar dacă cererea apelantei se încadrează sau nu în unul din cazurile de restituire prevăzute de art. 45 din OUG nr. 80/2013, fiind irelevantă împrejurarea dacă modificarea contestației la executare reprezintă o facultate sau o obligație din perspectiva cererii de restituire a taxei de timbru.
În fine, este demn de menționat și faptul că apelanta a menționat prin cererea formulată prin mandatarul său și depusă la data de 18.12.2014 – fila 281 dosar_ - aceasta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, drept pe care și-l poate exercita în condițiile în care așa cum instanța de control judiciar a arătat mai sus nu poate obține restituirea taxei judiciare de timbru.
Față de toate argumentele expuse anterior, în baza art. 480 alin.1 C.proc.civ., instanța urmează să respingă ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta P. M. H. formulat împotriva încheierii din data de 18.03.2015 a Judecătoriei V., pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta P. M. H. formulat împotriva încheierii din data de 18.03.2015 a Judecătoriei V..
Definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 26 mai 2015.
Președinte, M. C. | Judecător, O. M. V. | |
Grefier, A. C. |
Red. /Tehnored. Jud. O.M.V./09.06.2015
3 ex/ .>
Judecător fond: jud. M. B., Judecătoria V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 69/2015. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 674/2015. Tribunalul... → |
|---|








