Situaţie juridică minor. Sentința nr. 331/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 331/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 331/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 331/2015

Ședința publică de la 09 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. P.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror B. S. E. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul V.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile minori și familie privind pe reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., cu sediul în Moara Grecilor, Șoseaua Națională V. -Iași, nr.l, reprezentată legal de domnul I. A. Ș., director general în contradictoriu cu pârâta M. I., cu domiciliul în or.Negrești,..12,jud. V., având ca obiect încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului - Legea nr.272/2004.

S-au verificat și citit actele și lucrările dosarului, constatându-se că părțile nu au depus acte sau cereri, după care:

Se mai constată că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 05 februarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când s-au reținut următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâta M. I., a solicitat încetarea măsurii de protrecție specială, respectiv plasamentul pentru tânăra M. I., CNP. _, la Asociația Creștină de misiune și ajutorare Betania Bârlad, întrucât nu mai face obiectul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată,precum si sistarea alocației de plasament.

În fapt : Tânăra M. I., CNP._, născut la data -24.08.1996 mun. Bârlad, jud. V., fiica Iul M. I. și F. V., beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la Asociația Creștină de misiune și ajutorare Betania Bârlad, conform sentinței Civile nr. 406/23.04.2014 dată de Tribunalul V.. Tânăra M. I. a dobândit capacitate deplină de exercițiu și nu își mai continuă studiile. Mai mult s-a precizat faptul că I. a împlinit vârsta de 18 ani și nu mai face obiectul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată. Prin cererea înregistrată sub nr. 502/24.08.2014 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., tânăra M. I. a solicitat încetarea măsurii de protecție specială, întrucât nu își mai continue studiile. Precizăm și faptul că din punct de vedere al recuperării și reabilitării psiho-comportamentale s-au înregistrat progrese prin diminuarea comportamentului deviant, echilibrare emoțională și responsabilitate față de propriile acțiuni, în ceea ce o privește pe tânăra din prezenta cauză.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 55 alin. 3), art. 72 alin. 2), art.133 și art. 140 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâta legal citată nu s-a prezentat în fața instanței. A fost desemnat curator care s-a prezentat în instanță și a solicitat admiterea cererii formulată de reclamantă.

Analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

Tânăra M. I. beneficiază de măsură de protecție specială, respectiv plasament la Asociația Creștină de misiune și ajutorare Betania Bârlad, conform sentinței Civile nr. 406/23.04.2014 dată de Tribunalul V..

Acesta a dobândit capacitate deplină de exercițiu și nu mai dorește să-și continue studiile, iar în prezent nu mai face obiectul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată. Tânăra a depus o cerere înregistrată sub nr. 502/24.08.2014 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. și a solicitat încetarea măsurii de protecție specială, întrucât nu își mai continue studiile. S-a mai reținut că din punct de vedere al recuperării și reabilitării psiho-comportamentale s-au înregistrat progrese prin diminuarea comportamentului deviant, echilibrare emoțională și responsabilitate față de propriile acțiuni, în ceea ce o privește pe tânăra din prezenta cauză.

Dispoziții legale incidente:

Conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului: “ 1) Copilul beneficiază de protecția specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacității depline de exercițiu

Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, la cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacității depline de exercițiu, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, protecția specială se acordă, în condițiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăși vârsta de 26 de ani iar alineatul trei al aceluiași articol, stipulează că: „ (3) Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exercițiu și a beneficiat de o măsură de protecție specială, dar care nu își continuă studiile și nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecție specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă și/sau locuință, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile prezentului alineat nu mai sunt aplicabile .”.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă cu certitudine că prezenta cerere, este întemeiată, în condițiile în care, tânăra a dobândit capacitate deplină și nu mai urmează cursurile vreunei instituții de învățământ, învederând expres că dorește încetarea măsurii.

De asemenea, instanța mai reține pe de o parte și faptul că tânăra nu mai continuă cursurile în nici o formă de învățământ iar pe de altă parte că nu sunt incidente dispozițiile art. 51 alin 3 din Legea nr. 272/2004, redate mai sus, deoarece nu numai că aceasta nu a formulat cerere prin care să solicite prelungirea măsurii, dar și-a exprimat expres acordul privind încetarea măsurii plasamentului .

Față de aceste considerente, tribunalul va admite acțiunea și va dispune încetarea măsurii de protecție a plasamentului pârâtei M. I. la Asociația Creștină de Misiune și Ajutorare Betania Bârlad

Relativ la această dispoziție, instanța reține că, potrivit art. 128 din lege pe toata durata plasamentului, pentru fiecare copil fațã de care s-a luat mãsura plasamentului se acordă o alocație lunară de plasament. În speță, dispunându-se încetarea măsurii speciale de ocrotire, nu se mai justifică acordarea alocației lunare.

În cauză s-a dispus citarea pârâtei prin mica publicitate pentru al doilea termen de judecată motivat de faptul că acesta nu mai locuiește la ultimul domiciliu legal cunoscut, actul de procedură fiind returnat și nu s-a putut afla noua adresă. A fost desemnat curator special potrivit art. 167 Cod pr. Civilă, cu o remunerație de 150 de lei care va fi avansată de reclamantă.

În baza art. 48 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 150 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea modificată, formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în V., Șoseaua Națională Iași – V. nr.1, jud. V., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu M. I.,C.N.P._, cu domiciliul în or.Negrești,..12,jud. V.

Dispune încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului pârâtei la Asociația Creștină de Misiune și Ajutoare „Btania „ Bârlad.

Sistează acordarea alocației lunare de plasament.

Dispune în sarcina reclamantei avasarea către curatorul special av. D. M. a sumei de 150 lei cu titlu de remunerație curator special.

Obligă pârâta către reclamantă la 150 lei cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 Februarie 2015

Președinte,

I. P.

Grefier,

D. T.

Red./tehnored.P.I.

Ex.5/12.02.2015

E.3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 331/2015. Tribunalul VASLUI