Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1373/2015. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 1373/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 1373/2015

Document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1373/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE O. A. C.

Grefier D. T.

Ministerul Public reprezentat de procuror A. E. C.

din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul V.

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta R. A.-M., CNP_, cu domiciliul în mun. Huși, . nr. 10, jud. V., având ca obiect situație juidică minor - Legea nr. 272/2004.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. Z. A. curator special cu delegație depusă la dosar care răspunde pentru pârâta R. A. M. lipsă, lipsă fiind și reprezentantul reclamantei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; dosarul se află la al treilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă; caza a fost amânată pentru lipsa de procedură cu pârâta.

Având în vedere că este primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită cu toate părțile, în temeiul art. 131 al.1 N.C.P.C. raportat cu art. 133 al. 1 din Legea 272/2004, instanța, verificându-și din oficiu competența, constată că Tribunalul V. este competent din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Tribunalul, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, în temeiul dispozițiilor art. 238 alin.1 NCPC, estimează durata cercetării procesului la o zi.

Instanța întreabă părțile dacă mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv a celor care au fost atașate deja cererii de chemare în judecată și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă și declară că nu mai are alte probe de propus sau alte cereri de formulat.

În baza art. 258C.pr.civilă încuviințează proba cu acte solicitată de reclamantă prin reprezentant legal ca fiind utilă și admisibilă pentru o justă soluționare a cauzei.

Instanța ia act de faptul că pârâta nu a depus întâmpinare la dosar, drept pentru care constată că aceasta este decăzută din dreptul de a mai propune probe, conform art. 208 alin. 1 Cod Proc. Civ.

Văzând declarația părților că nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, președintele completului în temeiul disp. art.244 N.C.P.C. constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiile art. 392 alin. 1 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Av. Z. A.- curator special, având cuvântul pentru pârâtă, consideră ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamantă și să se dispună luarea unei măsuri pentru copilul Rimila Nicușor care să fie favorabilă acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, .consideră că cererea reclamantei este întemeiată dat fiind întregul materialul probator administrat în cauză din care rezultă că motivele instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență persistă astfel că reintegrarea minorului în familia sa naturală nu este posibilă.

Din aceste considerente pune concluzii de admitere a acțiunii reclamantei, așa cum a fost ea formulată,iar prin hotărârea ce va fi pronunțată să se dispună menținerea măsurii de protecție specială, respectiv sa se înlocuiască plasamentul în regim de urgență pentru copilul R. Nicușor de la asistent maternal profesionist A. I. cu măsurap lasamentului la asistent maternal profesionist A. I., cu domiciliul în ., să se dispună acordarea alocația de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, de asemenea să se dispună ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Se mai solicită ca instanța să stabilească cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului sau obligarea acestora să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în conformitate cu prevederile art. 67 din Legeqnr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, tribunalul, conform art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâta R. A. M. ,a solicitat:

-menținerea măsurii de protecție specială, respectiv sa se înlocuiască plasamentul în regim de urgență pentru copilul R. Nicușor de la asistent maternal profesionist A. I. cu măsurap lasamentului la asistent maternal profesionist A. I., cu domiciliul în .,

- să se dispună acordarea alocația de plasament conform art. 128 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată

- drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate respectiv îndeplinite de către directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

- să stabilească cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea copilului sau obligarea acestora să presteze acțiuni sau lucrări de interes local în conformitate cu prevederile art. 67 din Legeqnr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată.

În fapt, reclamanta arată că, minorul R. Nicușor, născut la data 21.06.2015 în mun. Huși, jud. V., CNP._, fiul lui R. A. M. beneficiază în prezent de măsură de protecție specială a plasamentului în regim de urgență la asistent maternal profesionist A. I., conform Dispoziției nr. 2151/06.07.2014, emisă de directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., deoarece acesta se afla în situație de risc major, fiindu-i pusă în primejdie dezvoltarea fizică, socială și educațională.

În data de 30.06.2015 Spitalul Județean de Urgență V. a sesizat reclamanta D.G.A.S.P.C. V. cu privire la cazul copilului R. Nicușor pentru care mama a solicitat instituirea unei măsuri de protecție specială declarând că acesta este al optulea copil, că 3 se află în întreținerea acesteia și 4 beneficiază de măsură de protecșie specială, respectiv, asistent maternal profesionist. Mama copilului a precizat că este asistent personal acesteia și locuiesc împreună cu actualul concubin, un frate mai mic și cei trei copii între 3 și 7 ani, într-o casă formată din două camere.

Nu au fost identificate alte persoane din familia extinsă care să se poată ocupa de creșterea, îngrijirea și educarea copilului R. Nicușor. Din aceste considerente s-a considerat imperios necesară instituirea unei măsuri de protecție pentru copilul R. Nicușor. În acest sens a fost identificat un asistent maternal în persoana doamnei A. I. (ce deține Atestat nr. 121/17.04.2015 emis de Comisia pentru Protecția Copilului V.), care a fost de acord să se ocupe de creșterea, îngrijirea și

educarea Copilului R. Nicușor fapt ce rezultă și din declarația înregistrată sub nr._/03(07.2015 la Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Având în vedere că acestui copil îi sunt încălcate în mod deliberat drepturile la demnitate și respectarea personalității sale, dreptul de a crește și a se dezvolta într-un mediu securizant, de a beneficia de un nivel de trai care să îi permită dezvoltarea sa fizică, mentală, socială, spirituală și morală, considerăm că este în interesul superior al copilului R. Nicușor menținerea măsurii de protecție specială"

Potrivit prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul R. Nicușor.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 62 alin. 1) litera (b), art. 65 alin. 2) litera (b), art. 66 alin (3), art. 67, art. 128, art.139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei documentația întocmită cu prilejul verificării situației psihosociale a copilului.

Pârâții legal citați nu s-au prezentat în fața instanței

Analizând cererea reclamantei, în raport de actele dosarului și a dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instanța constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

În fapt, minorul R. Nicușor, născut la data de 21.06.2015, provine dintr-o relație liberă a mamei, neavând stabilită filiația față de tată.

Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V., prin dispoziția în regim de urgență nr. 2151/06.07.2014, a instituit plasamentul în regim de urgență al copilului la asistentul maternal profesionist A. I., care doresc să se ocupe de creșterea, educarea și îngrijirea copilului ( fila 13 dosar).

În drept, potrivit art. 70 din Legea nr. 272/2004:

„(1) În situația plasamentului în regim de urgență dispus de către directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanța judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.

(2) În situația în care nu se mai mențin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii plasamentului în regim de urgență, directorul direcției generale de asistență socială și protecția copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în regim de urgență.

(3) Instanța judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului și va dispune încetarea plasamentului în regim de urgență și, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanța se va pronunța, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părintești.”

Față de aceste dispoziții legale, rezultă că instanța trebuie să verifice dacă motivele care au determinat măsura de protecție a copilului subzistă. Astfel, pentru a decide cu privire la înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului, instanța trebuie să verifice dacă subzistă motivele care au determinat luarea măsurii de protecție specială.

Or, din raportul de evaluare psiho-socială realizat de către reclamantă, rezultă că minorul se află în situație de risc, întrucât mama sa nu s-a mai preocupat de situația copilului ( filele 6-8 dosar ).

Rezultă așadar că minorul se află în continuare în dificultate, fiind lipsit de ocrotire părintească, așa încât se impune ca acesta să beneficieze în continuare de măsura plasamentului.

Legea nr. 272/2004, ca de altfel orice reglementări în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează principiului interesului superior al copilului, iar acest interes reclamă ca minorul să beneficieze în continuare de protecție.

Asistentul maternal profesionist A. I. este de acord cu plasamentul minorului și deține condiții materiale și morale care să asigure creșterea și îngrijirea copilului.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru minor, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. I., urmând ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V., potrivit art. 66 alin. (3) din Legea 272/2004

În temeiul art. 128 din aceeași lege, urmează a acorda alocația de plasament minorului.

Potrivit art. 67 alin. (2 ) din același act normativ, instanța va obliga pârâta, care nu obține venituri, să presteze, pentru întreținerea minorului, 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care are domiciliul sau reședința.

De asemenea, în temeiul art. 49 alin. 3 din OUG nr. 80/2013, cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, reprezentând remunerație curator special desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167 C. – avocat Z. A., urmează a rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. V., Șoseaua Națională V.-Iași nr. 1, jud. V., în contradictoriu cu pârâta R. A.-M., CNP_, cu domiciliul în mun. Huși, . nr. 10, jud. V., citată prin publicitate, reprezentată la dezbateri de curator special Z. A..

Dispune înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul R. Nicușor, CNP_, cu plasamentul la asistentul maternal profesionist A. I..

Dispune ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..

Dipune acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004.

Obligă pârâta să presteze, pentru întreținerea copilului, 30 de ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe durata aplicării măsurii de protecție specială, pe raza administrativ teritorială în care are domiciliul sau reședința.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, reprezentând remunerație curator special desemnat pentru pârâtă în condițiile art. 167 C. – avocat Z. A., rămân în sarcina acestuia.

Executorie.

Cu drept de a formula cerere de apel, care se va depune la Tribunalul V., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2015.

Președinte,

O. A. C.

Grefier,

D. T.

Red. C.O.A/23.10.2015

tehnored. T,D.

ex.5/26.10.2015

emis 3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1373/2015. Tribunalul VASLUI