Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1205/2015. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1205/2015 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1205/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1205/2015
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Grefier E. G.
Ministerul Public reprezentat de procuror E.-C. A.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI V., cu sediul în mun. V., . – Iași, nr.1, reprezentată legal de d-l A. Ș. – director general, în contradictoriu cu pârâții T. C. și T. I., având ca obiect situație juridică minor -instituire măsură de protecție-supraveghere specializată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic O. I. C., lipsind pârâții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al treilea termen de judecată; se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
S-au verificat actele dosarului, după care tribunalul acordă cuvântul reprezentanților prezenți pentru a indica dacă formulează cereri.
Consilier juridic O. I. C., respectiv reprezentantul Ministerului Public nu formulează cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, tribunalul deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul reprezentanților prezenți pe cererea de chemare în judecată.
Consilier juridic O. C. I. având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea cererea așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea măsurii de protecție specială, respectiv supravegherea specializată pentru copilul T. D. lonuț, cu respectarea obligației de a menține copilul în familia naturală, cu condiția participării acestuia la consilierea socială și juridică pentru evitarea implicării în situații similare, frecventarea cursurilor școlare și obligația de a supraveghea atent grupul de prieteni și activitățile extrașcolare ale acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază cererea reclamantei ca fiind întemeiată.
Din actele dosarului rezultă că minorul T. D. I. a săvârșit o faptă penală pentru care s-a dat soluția de clasare întrucât la data comiterii faptei acesta nu îndeplinea condițiile legale de vârstă pentru a răspunde penal. Instituirea măsurii de protecție propusă de reclamantă este justificată.
Pentru aceste motive solicită admiterea cererea reclamantei, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea măsurii de protecție specială a supravegherii specializate pentru copilul T. D. I., cu respectarea obligației de a menține copilul în familia naturală, cu condiția participării acestuia la consilierea socială și juridică pentru evitarea implicării în situații similare, frecventarea cursurilor școlare și obligația de a supraveghea atent grupul de prieteni și activitățile extrașcolare ale acestuia, obligații ce revin celor doi părinți.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod pr. civ. instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care, potrivit disp. art. 395 Cod pr.civ. a trecut la deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.05.2015 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a solicitat, în contradictoriu cu T. C. și T. I. solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună asupra instituirii măsurii de protecție specială - supraveghere specializată pentru copilul T. D. I., născut la data 19.11.2001, CNP:_, cu respectarea obligației de a menține copilul în familia naturală, cu condiția participării acestuia la consilierea socială și juridică pentru evitarea implicării în situații similare, frecventarea cursurilor școlare și obligația de a supraveghea atent grupul de prieteni și activitățile extrașcolare ale acestuia.
În motivarea cererii se arată că minorul T. D. lonuț, născut la data 19.11.2001, CNP:_, fiul lui Toporâscu C. și T. I., provine dintr-o familie legal constituită, formată din 6 membri. Situația copilului T. a ajuns în atenția instituției - reclamantă prin sesizarea înregistrată sub nr. 4738/P/2014 emisă de către P. de pe lângă Judecătoria V., din care reiese că minorul T. D. I. a pătruns în imobilul unui vecin, unde a distrus 6 geamuri. Copilul recunoaște fapta și o regretă. De asemenea, mama are cunoștință de fapta fiului său, o regretă și a declarat că va supraveghea mai atent grupul de prieteni a fiului său, precum și activitățile extrașcolare ale acestuia. Familia T. locuiește într-un imobil format din trei camere, racordat la rețeaua de electricitate. Ambii părinți lucrează ca zilieri, tatăl este văcar în . și revine la domiciliu odată pe lună, iar mama lucrează cu ziua la diferiți vecini. Copilul T. D. I. frecventează cursurile clasei a Va la Școala Gimnazială nr. 1 Bălteni, jud. V., unde are rezultate slabe la învățătură, are un vocabular sărac, exprimare greoaie, nesigură și fără inițiativă. Având în vedere că la data săvârșirii faptei, copilul T. D. lonuț nu avea împlinită vârsta de 14 ani, iar minoritatea este una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, prin ordonanța procurorului din data de 09.02.2015 s-a dispus clasarea cauzei față de acesta.
Potrivit prevederilor art. 139 din Legea nr. 272/2004, asistentul social din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V. a întocmit raportul de evaluare psihosocială privind copilul T. D. I..
În concluzie, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, iar prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună instituirea măsurii de protecție specială - respectiv supravegherea specializată pentru copilul T. D. I., născut la data 19.11.2001, CNP:_, cu respectarea obligației de a menține copilul în familia naturală, cu condiția participării acestuia la consilierea socială și juridică pentru evitarea implicării în situații similare, frecventarea cursurilor școlare și obligația de a supraveghea atent grupul de prieteni și activitățile extrașcolare ale acestuia.
În drept, invocă dispozițiile art. 59 alin. 1) lit. (c), art. 71 alin. 1) și 2) coroborate cu dispozițiile art. 84 alin. 1) și art. 85 alin. 1) lit. (a) și (d) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea dreptului copilului.
Solicită și judecarea cauzei în lipsă potrivit prevederilor art. 411 alin 1, pct. 2 Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă prevăzut de lege, a cărui necesitate ar putea rezulta din dezbateri.
Pârâții T. C. și T. I., deși legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Conform art. 140 din Legea nr. 272/2004 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Analizând actele dosarului în raport de prevederile legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Copilul T. D. I. s-a născut la 19.11.2001 din căsătoria pârâților, având stabilită filiația față de ambii părinți.
Copilul a ajuns în atenția reprezentanților reclamantei în urma sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria V. deoarece în septembrie 2013, minorul T. D. I. a pătruns în locuința părții vătămate M. L. de unde a distrus un număr de 6 ochiuri de geam
Din ancheta efectuată de reclamantă a rezultat că pârâții nu au locuiri de muncă stabile, pârâtul este văcar într-un alt . cu ziua la diferiți vecini.
Copilul frecventează cursurile școlare la școala gimnazială din . rezultate slabe la învățătură.
Față de dispozițiile art. 84 și următoarele din Legea nr. 272/2004, instanța va admite acțiunea potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului V. în contradictoriu cu pârâții T. C. și T. I..
Dispune instituirea măsurii de supraveghere specializată pentru copilul T. D. I., născut la 19.11.2001, C.N.P._ în familia sa cu următoarele obligații: frecventarea cursurilor școlare, efectuarea unei consilieri de către reprezentanții specializați din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului V..
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, apelul se va depune la Tribunalul V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 septembrie 2015.
Președinte, D. M. M. | ||
Grefier, E. G. |
Red. D.M.M.
Tehn ored. E.G.
7 ex./22.09.2015
coom. 5 ex./22.09.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 1069/2015. Tribunalul... | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 936/2015. Tribunalul VASLUI → |
|---|








