Acţiune în constatare. Decizia nr. 76/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 76/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/A/2012
Ședința publică de la 29 Mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea cererii de apel declarată de către apelanții – pârâți C. A. F., cu domiciliul în V., . P., ., . și G. C., cu domiciliul în V., ., ., ., în contradictoriu cu intimata – reclamantă G. M. și intimata – pârâtă G. L., ambii cu domiciliul în V., .. 332, ., jud. V., împotriva sentinței civile nr. 115/17.01.2012, pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect acțiune în constatare calitate unici moștenitori.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2012, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 29.05.2012, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 115 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria
V., a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu pârâții G. L., C. A.-F. și G. C., s-a constatat calitatea de moștenitoare acceptantă a reclamantei G. M..
Prin aceeași sentință, s-a constatat că pârâții C. A.-F. și G. C. nu sunt moștenitori acceptanți ai moștenirii defunctului G. L. decedat la data de 14.07.2004 și a fost respinsă cererea reclamantei de constatarea a calității de moștenitor a pârâtei G. L. ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor . nr._ din 31.08.2004 numitul G. L. a decedat la data de 14.07.2004 și că, la succesiunea acestuia aveau vocație succesorală reclamanta G. A., în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții în calitate de descendenți de gradul I din două căsătorii diferite. Potrivit susținerilor părților, a rămas de pe urma defunctului cota indiviză de 1/2 din apartamentul situat în V., .. 332, ., bunul fiind dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta. Părțile nu fac dovada existentei cu certitudine în masa succesorală a altor bunuri imobile sau mobile.
Referitor la dispozițiile legale incidente, prima instanță a constatat că potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil moștenirile deschise înainte de . noului cod civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii succesiunii. Deoarece moștenirea a fost deschisă la data de 14.07.2004 instanța de fond a analizat cauza potrivit dispozițiilor în vigoare la acea dată, respectiv prevederile vechiului Cod civil.
Raportându-se la dispozițiile art. 700 alin. 1 din vechiul Cod civil, așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 și la literatura de specialitate, instanța de fond a reținut pe de o parte că, înăuntrul termenului de 6 luni moștenitorul putea accepta moștenirea fie în mod expres, în formă scrisă, autentică și sub semnătură privată fie în mod tacit, prin săvârșirea unor acte sau fapte juridice din care să fi rezultat în mod neîndoielnic intenția de acceptare a moștenirii cum ar fi . unor bunuri succesorale iar pe de altă parte că, dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune în termenul prevăzut de art. 700 VCC, potrivit regulilor aplicabile prescripției extinctive, în puterea legii, se stingea dreptul de accepta moștenirea și, o dată cu acest drept se stingea – cu efect retroactiv – și titlul său de moștenitor; el devine străin de moștenire.
Față de actele dosarelor atașate, respectiv dosarele nr. 6041/2004 a Judecătoriei V. și nr. 4639/2004 a Tribunalului V. precum și din actele dosarului instanța de fond a constatat că pârâții G. C. și C. A.-F. nu au făcut dovada acceptării succesiunii în termenul de 6 luni de la data de 14.07.2004 de la care s-a deschis moștenirea.
Astfel în dosarul nr. 6041/2004, cel mai recent act din care a rezultat în mod neîndoielnic intenția de acceptare a moștenirii îl reprezintă cererea de recurs asupra sentinței nr. 2487 pronunțată la data de 31.10.2005 în dosarul susmenționat. În mod evident cererea de recurs nu putea fi introdusă decât ulterior date de 31.10.2005, deci, în afara termenului de 6 luni. De altfel instanța a reținut că, în dosarul din 2004 singurele apărări au fost formulate doar de către reclamantă, ca moștenitoare a soțului său.
Prima instanță a reținut că, faptul că pârâții G. C. și C. A.-F. nu au acceptat succesiunea a rezultat și din actele dosarului nr. 4639/2004 în care aceștia nu au formulat nici o cerere în termenul legal. Instanța a constatat că singura moștenitoare care a formulat apărări însușindu-și calitatea de moștenitor este reclamanta care în termenul de 6 luni a formulat cerere de apel la data de 8 decembrie 2004 (fila 2 din dosar 4639/2004).
Nici cererile de retrocedare a unor proprietăți care ar fi aparținut bunicului lor nu au fost formulate de către pârâți înăuntrul termenului prevăzut la art. 700 VCC. Aceste cereri au fost înaintate în baza Legii nr. 247/2005 intrată în vigoare ulterior expirării termenului de opțiune succesorală.
Și din depozițiile martorilor audiați în cauză a rezultat că pârâții Gheteu C. și C. A.-F. nu au accepta moștenirea prin săvârșirea unor acte sau fapte juridice din care să rezulte în mod neîndoielnic intenția de acceptare a moștenirii. Singurul bun rămas de pe urma defunctului, respectiv locuința din V., .. 332, . era ocupată doar de reclamanta și fiica acesteia G. L., singurele care de altfel și întrețineau imobilul și care s-au ocupat și de cheltuielile de înmormântare a defunctului.
Pentru aceste considerente instanța a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții G. C. și C. A.-F..
Însă în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea calității de moștenitor și a pârâtei G. L., fiica reclamantei și al lui Ghetău L. din a doua căsătorie instanța a constatat că aceasta a fost chemată în judecată in calitate de pârâta. Instanța de fond a mai reținut că unul din principiile care guvernează întreg procesul civil este principiul disponibilității părților asupra cadrului juridic al acțiunii, reglementat de prevederile art. 129 alin 6 Cod procedură civilă și că, nu este posibil ca reclamantul să solicite în numele unui pârât anumite pretenții. În consecință, a respins cererea reclamantei în contradictoriu cu pârâta G. L. ca inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată instanța constată că aceasta nu a făcut dovada achitării decât a sumei de 50 de lei reprezentând taxă de timbru. Reclamanta nu a făcut dovada achitării și a onorariului de avocat de 800 de lei la care face referire în notele de concluzii scrise .
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții G. C. și C. A. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâții G. C. și C. A. F. au arătat că la primul termen din 03.05.2011 nu am fast legal citați, așa cum am arătat și în întâmpinare și că, în ambele dosare, la care G. C. a declarat recurs, au fost deschise în anul 2004, și aveau ca obiect anularea parțială a două titluri de proprietate în care tatăl nostru era coproprietar cu vărul lor din Iași, G. G.-C. și mama sa, G. S.-L..
Pârâții susțin de asemenea că în mod greșit prima instanță a reținut că singura moștenitoare care a formulat apărări însușindu-și calitatea de moștenitor a fost reclamanta în condițiile în care, deși dosarul este înregistrat la data de 17.12.2004, așa iar primul termen în apel a fost stabilit la 26.01.2005.
Învederează pârâții pe de o parte că, la dosarul cauzei nu a fost depusă lista cu martori de către reclamantă, iar instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 138 alin 1 Cod procedură civilă iar pe de altă parte că, reclamanta nu a depus nici un înscris în dovedirea pretențiilor sale, nu a luat cuvântul și nici nu a fost audiată, ca și cum calitatea sa, de unică moștenitoare acceptantă, conform art. 700 din vechiul Cod Civil, ar fi fost un fapt deja constatat de instanță, iar noi, copiii defunctului, am fi fost deja obligați să facem dovada că am acceptat în termen succesiunea, instanța neținând cont de art. 653 din vechiul Cod Civil.
Pârâții susțin de asemenea că, în mod greșit a reținut că actul depus la dosar, având . nr._ emis la data de 31.08.2004, este "Certificat de moștenitor", acesta fiind de fapt Certificat de deces, că reclamanta se numește G. A., și are calitate de soție supraviețuitoare, în cauză nefiind nici o persoană cu acest nume și că, părțile nu au făcut dovada existenței cu certitudine în masa succesorală a altor bunuri imobile ( în afară de indiviză de V2 din apartamentul situat în V.), fără a ține cont deloc de actele depuse la dosar de pârât.
În motivarea apelului se mai arată că, s-a depus la dosar documentația tuturor succesiunilor ce nu au fost dezbătute, după bunicii pârâților dar și faptul că, prin cererile adresate în baza legii 247/2005, au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii, dreptul la acțiune pentru dobândirea lor fiind imprescriptibil
Raportându-se la dispozițiile art. 16 alin. 1 din decretul nr. 167/1958 pârâții au susținut că prevederile acestui Decret se aplică dreptului de opțiune succesorală, deci și acestui proces civil că, prin cererea de apel formulată de reclamantă, au fost indicați ca moștenitori ai lui G. L. și introduși în cauză, fiindu-le astfel recunoscut dreptul de opțiune succesorală și a întrerupt curgerea termenului de prescripție a acestui drept al nostru, astfel încât, de la data de 08.12.2004, data introducerii cererii de apel, începe să curgă un nou termen de 6 luni pentru acceptarea moștenirii.Totodată se arată că au acceptat să fie introduși în acel proces ca moștenitori, deoarece, în caz contrar, dacă nu ar fi dorit să accepte moștenirea de la tatăl lor, la oricare dintre termenele ce au urmat în apel ar fi făcut cereri de constatare a lipsei capacității procesuale și declarații de renunțare la moștenire.
Apelanții arată pe de o parte că, termenele acordate în apel sunt înlăuntrul termenului de 6 luni care curge de la data de 08.12.2004, iar pe de altă parte că reclamanta nu a acceptat tacit succesiunea, aducând ca argumente pasaje din literatura de specialitate, concluzionând în sensul că, nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moștenirii luarea măsurilor de înmormântare a defunctului, ca, de exemplu suportarea în totalitate sau în parte a cheltuielilor de înmormântare preluarea din patrimoniul succesoral a unor amintiri de familie, încasarea de către soțul supraviețuitor a ajutorului de înmormântare pentru soțul predecedat ori folosirea de către soțul rămas în viață a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei (cazul nostru) dacă nu este completată prin alte acte din care să rezulte dorința de acceptare și nici simpla prezență în fața notarului public în urma citației în cadrul procedurii succesorale notariale deschisă la cererea altui moștenitor.
În final, apelanții au precizat că, acțiunea în constatare are caracter declarativ, așa că pentru admiterea ei este necesar să se stabilească faptul că reclamantul a dobândit anterior dreptul invocat prin vreunul din modurile prevăzute de lege, astfel că, în mod greșit prima instanță a considerat că reclamanta a acceptat tacit succesiunea, în termenul de opțiune, prin apelul făcut pe data de 08.12.2004 și prin actele de administrare a locuinței și cheltuielile de înmormântare, aspecte pe care mai sus le-am arătat că nu pot fi considerate acte de acceptare tacită a moștenirii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 285 alin. (3), art. 112, art. 138 alin. 1 Cod Procedură Civilă, art. 700 Vechiul Cod Civil, art. 653 V.C.Civ., art. 700 V.C.Civ., Decizia nr. 1221 din 20.12.2007 dată de Curtea Constituțională, art. III din Titlul IV al legii nr. 247/2005, art. 16 alin 1 și art. 21 din Decretul 167/1958, Decizia civilă nr. 1210/R/16.10.2008, dosar nr._ a Tribunalului V..
În dovedirea susținerilor, pârâții au atașat declarației de recurs, în copii, un set de înscrisuri.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul declarat de pârâții G. C. și C. A. F. este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, G. L. a decedat la data de 14.07.2004 la succesiunea acestuia având vocație succesorală reclamanta G. M., în calitate de soție supraviețuitoare și pârâții în calitate de descendenți de gradul I din două căsătorii diferite G. L., C. A.-F. și G. C.
Dispoziții legale incidente:
Vechiul Codul civil: art. 686: „ Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moșteniri ce i se cuvine. „art. 689: „Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită . Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l facă decât în calitatea sa”; art. 700 Cod civil, „dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii”.
Primele motive de apel, referitoare la nerespectarea normelor procedurale de către prima instanță sunt vădit nefondate.
Astfel, pe de o parte, din actele și lucrările dosarului rezultă cu certitudine că, exceptând primul termen de judecată, pârâți au fost legal citați, aceștia formulând întâmpinare( filele 13 – 17 dosar fond), au administrat probe și au pus concluzii pe fondul cauzei ( filele 124 verso – 125 dosar fond).
Și susținerile referitoare la neaplicarea art. 138 alin 1 Cod procedură civilă sunt nefondate, deoarece, pe de o parte, reclamanta a solicitat proba cu martori prin cererea de chemare în judecată conform dispozițiilor procedurale, iar pe de altă parte, chiar dacă proba era solicitată tardiv, instanța nu o putea respinge dacă pârâții nu s-au opus, aspect ce rezultă din Încheierea pronunțată la data de 25 octombrie 2011.
Și celelalte motive de apel, referitoare pe de o parte, la actele de acceptare a succesiunii pretins a fi fost efectuate de către pârâți iar pe de altă parte, la inexistența actelor de acceptare a succesiunii efectuate de către intimata reclamantă, sunt nefondate.
Termenul de 6 luni în care persoana cu vocație succesorala urmează a se pronunța daca accepta succesiunea, este un termen de prescripție, care curge de la deschiderea succesiunii. Așa după cum s-a statuat în literatura de specialitate și consacrat în practica judiciară în materie, deoarece succesiunea se deschide „prin moarte”, termenul de opțiune succesorala curge de la moartea lui de cujus pentru toți moștenitorii, prescripția fiind unica pentru toți moștenitorii. Actul juridic de opțiune succesorală reprezintă actul prin care titularul dreptului subiectiv de opțiune succesorală are posibilitatea de alegere între trei facultăți, și anume a acceptării pure și simple, acceptării sub beneficiu de inventar sau a renunțării la moștenire, realizate prin manifestarea de voință a succesibilului într-unul din aceste acte juridice .
Or, așa după cum în mod temeinic a reținut prima instanță, doar intimata reclamantă a acceptat succesiunea în termen, exprimându-și opțiunea succesorală în mod tacit prin posesia efectuată asupra imobilului bun succesoral. În acest sens, este relevantă literatura de specialitate și jurisprudența în materie, care a statuat că, un act material ce reprezintă acceptare tacită a moștenirii este acela al intrării în posesie asupra imobilului bun succesoral, act ce implică acceptarea moștenirii deoarece succesibilul se comportă ca un proprietar.
Susținerile pârâților din apel, conform cărora de la data de 08.12.2004, data introducerii cererii de apel, începe să curgă un nou termen de 6 luni pentru acceptarea moștenirii, sunt nefondate.
Astfel, în primul rând, tribunalul reține că, deși în principiu se admite aplicarea dispozițiilor decretului nr. 167/1958 referitoare la întreruperea prescripției și în materia opțiunii succesorale, totuși întreruperea prescripției – cu consecința începerii curgerii unui nou termen de prescripție posterior întreruperii, nu operează în această materie. Într-o majoritate covârșitoare, practica judiciară în materie a statuat că data decesului lui de cujus este momentul începerii curgerii termenului de prescriptie pentru acceptarea succesiunii, chiar si în situatia în care unii dintre succesibili nu au cunoscut de decesul autorului lor, singura exceptie admisa fiind atunci când necunoasterea mortii lui de cujus a fost imposibila, ca urmare a unor împrejurari imprevizibile si de neînlaturat. Aceasta solutie se justifica prin aceea ca, în împrejurari obisnuite, exista între rudele în grad succesibil asemenea legaturi încât, multumita lor, aceste rude, în mod normal, trebuie sa cunoasca în termen util atât moartea defunctului, cât si partile active ale mostenirii ce acesta a lasat.
Astfel, la data de 19.01.2005 când s-a dispus introducerea apelanților în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 6041/2004 al Judecătoriei V., termenul de opțiune succesorală era împlinit, acesta expirând la data de 14.01.2005.
Așa cum am precizat, potrivit art.700 alin.1 din vechiul Cod civil, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.73/1954, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni, socotit de la deschiderea succesiunii. Acest termen de 6 luni este un termen de prescriptie si el începe sa curga de la data deschiderii mostenirii, chiar daca succesibilul a luat cunostinta mai târziu de moartea celui care lasa mostenirea.
Referitor la repunerea în termen în materie succesorala, Tribunalul retine ca prin art. 700 alin. 2 Cod civil a fost considerat abrogat implicit ca urmare a aparitiei Decretului nr. 167/1958 care, prin art. 19, reglementeaza institutia repunerii în termenul de prescriptie totusi, asa cum a statuat instanta suprema prin decizia de îndrumare nr. 7 din 28 martie 1963, aplicarea prevederilor art. 19 din decret si termenul de prescriptie prevazut de art. 700 Cod civil nu trebuie sa duca la concluzia ca prelungirea termenului opereaza automat atunci când mostenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său ci, instanta apreciaza daca sunt „temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescriptie a fost depasit” si daca împrejurarile invocate sunt sau nu imputabile mostenitorului. În orice situatie, repunerea în termen nu va putea fi decisa din oficiu de catre instanta, ci va trebui sa existe o cerere în acest sens formulata de catre succesibil. Or, pârâții nu au formulat vreo cerere de repunere în termen pentru a aprecia asupra unor eventuale motive temeinice .
În al doilea rând, este de observat pe de o parte că, recursul declarat de către pârâtul G. C., împotriva sentinței nr. 2487/31.10.2005, recurs ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului V., a fost declarat la data de 5 decembrie 2005, evident peste termenul de 6 luni. Pe de altă parte, pe lângă faptul că și cererile de retrocedare a diferitelor imobile efectuate de pârâți în proceduri administrativ jurisdicționale se situează în afara termenului de prescripție, respectiv în septembrie 2005, acestea vizează imobile ce au aparținut bunicilor lor, deci privesc alte moșteniri, deci nu pot avea efect asupra moștenirii lui G. L..
Și în ceea ce privește masa succesorală, sentința primei instanțe este temeinică și legală deoarece, părțile nu au făcut dovada existentei cu certitudine în masa succesorală a altor bunuri imobile sau mobile
Față de toate aceste considerente, constatând temeinicia și legalitatea sentinței nr. 115 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria V. urmează ca instanța de control judiciar să respingă apelul declarat de apelanții G. C. și C. A. F. împotriva acesteia și să o păstreze.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, deși, raportat la soluția ce se va pronunța, de respingere a apelului se reține culpa procesuală a apelanților, instanța respinge cererea intimatei G. M. privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu s-a făcut dovada efectuării vreunei cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de către apelanții G. C. și C. A. F. împotriva sentinței civile nr. 115 din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria V., sentință pe care o păstrează.
Respinge cererea intimatei G. M. privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2012 .
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. | |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./13.06.2012
Tehnored: R.A.
6 ex./4 .
Judecătoria V.: judecător O. C..
| ← Fond funciar. Decizia nr. 723/2012. Tribunalul VASLUI | Evacuare. Decizia nr. 473/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
