Fond funciar. Decizia nr. 723/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 723/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-06-2012 în dosarul nr. 723/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 723/R/2012
Ședința publică de la 05 Iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător E. R. I.
Judecător P. C. D.
Grefier A. C.
-----------
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de recurentul – reclamant P. C. VIIȘOARA în contradictoriu cu intimații – pârâți P. I., C. C. VIIȘOARA P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, împotriva sentinței civile nr. 356/07-02-2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, având ca obiect - fond funciar, anulare titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 29 mai 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. În vederea atașării și studierii dosarului civil nr._ al Tribunalului V. s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05 iunie 2012, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
deliberând asupra recursului declarat constată următoarele,
Prin sentința civilă nr. 356/07.02.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad a fost respinsă acțiunea reclamantului P. comunei Viișoara, P. L., în contradictoriu cu pârâtul P. I., pentru anularea titlului de proprietate nr. 770/_ din 02.07.1996 emis pe numele pârâtului și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că pârâtul a achiziționat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 604 din 14.04.1975 o casă de locuit în intravilanul satului Halta Dodești, . iar la data cumpărării construcției, terenul aferent construcției (a cărui suprafață nu se menționează în contract, a trecut în proprietatea statului, în baza Legii nr.58/1974.
Se reține totodată că, terenul respectiv a fost identificat în planul de amplasament de la fila 27 din dosar, având suprafața de 1985 mp, din care suprafața de 420 mp, categoria curți-construcții, 595 mp vie și 971 mp arabil și că, potrivit titlului de proprietate nr.770/_ din 02.07.1996, de C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, reclamantului i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Halta Dodești, ..
Instanța de fond a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 134 din 11.01.2011, Judecătoria Bârlad a constituit pârâtului dreptul de proprietate asupra diferenței de teren în suprafață de 485 mp situat în intravilanul ., tarlaua 54, teren aferent casei de locuit și alăturat terenului intravilan proprietatea reclamantului, înscris în titlul de proprietate nr. 770/_ din 02.07.1996 și că, în considerentele acestei sentințe, s-a reținut că reclamantul P. I. este îndreptățit să primească în proprietate ceea ce a deținut ca teren aferent casei de locuit, având în vedere dispozițiile art.36 alin.3 din Legea 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
Judecătoria a constatat, interpretând voința reală a părților contractului de vânzare din anul 1975, că părțile au dorit
ca dobânditorul construcției să preia, odată cu dobândirea construcției și terenul aferent și să-l folosească .
P. această suprafață, pârâtul a platit și impozitul aferent, începând din anul 1975 (deci a folosit de la început întreaga suprafață, în mod public); vânzătorii nu și-au rezervat nici un drept asupra terenului, cunoscând împrejurarea că prin vânzarea constructiei pierd și dreptul de proprietate asupra terenului (astfel cum declară în contract). Totodată, existența acestei intenții a fost dedusă și din faptul că suprafața a fost delimitată prin gard de proprietatea vecinilor, ramânând la fel până în prezent, ca imobilul construcție este situat în mijlocul terenului, astfel că nu se putea folosi nici o mică parte din teren, fără a deranja pe proprietarii construcției, fiind deci necesar acest teren pentru normala folosință a construcției, precum și din prețul plătit, respectiv 15.000 lei, care, în anul 1975, reprezenta un preț destul de mare, astfel încât se poate considera că vânzatorii au obținut și prețul terenului, întrucât știau că pierd dreptul de proprietate asupra terenului.
Față de situația reținută și prevederile Legii nr. 18/1991, menționate mai sus, care au înlăturat o situație nedreaptă în care se afla proprietarul construcției, transformând dreptul de folosință asupra terenului în drept de proprietate, instanța a admis cererea pârâtului din prezenta cauză și a obligat C. Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să emită reclamantului un titlu de proprietate pentru diferența de suprafață de 485 mp, situat în intravilanul ., tarlaua 54, teren aferent casei de locuit și alăturat terenului intravilan proprietatea reclamantului, înscris în titlul de proprietate nr. 770/_ din 02.07.1996.
De asemenea, a obligat pe pârâta C. comunei Viișoara pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să elibereze reclamantului titlul de proprietate nou.
Revenind la cererea de față, instanța de fond, raportându-se la prevederile art. III alin.1 din Legea nr. 169/1997, a reținut că, motivul invocat de reclamant, privind lipsa unei cereri de constituire din partea pârâtului, nu atrage nulitatea titlului de proprietate în cazul special reglementat de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, aplicabil în speță. În virtutea acestui text de lege s-a născut dreptul de proprietate al pârâtului, iar dacă pentru celelalte situații reglementate de lege, în cazul constituirii dreptului de proprietate, ca și în cazul reconstituirii acestuia, legea cere îndeplinirea unor condiții, printre care și aceea de a formula cerere, în situația reglementată de art. 36 alin. 3, legea nu impune această condiție.
Din declarația și propunerea de modificare a titlului de proprietate contestat, făcute de primarul . august 2009 (filele 24-25), din procesul verbal de vecinătate (fila 26) și titlul provizoriu întocmit pentru suprafața în litigiu (fila 30), rezultă că au existat propuneri ale primăriei în legătură cu acest teren. De asemenea, Prefectura jud. V. a emis decizia nr. 541 din 13.12.1991 de atribuire în proprietate către pârât, a suprafeței de 250 mp, aferentă casei de locuit, conform anexei 59 (filele 39 – 40). Relevante sunt și mențiunile din registrul agricol unde este înscris fostul proprietar, vânzătorul imobilului în litigiu (fila 44), care a deținut în total suprafața de 30 ari, din care 10 ari curți-construcții și 20 de ari arabil.
Față de cele reținute, prima instanță a arătat că este neîntemeiat și motivul privind lipsa înscrierii pârâtului în anexele la legile fondului funciar, acesta fiind înscris cu suprafața de 250 mp teren strict aferent casei deoarece, faptul că a fost urmată procedura validării de către comisia județeană doar pentru 250 mp, în condițiile în care însăși legea acordă dreptul de proprietate pentru suprafața reală dovedită conform legii, nu este imputabilă pârâtului. Responsabilitatea urmării procedurii de constituire aparține comisiilor locală și județeană, iar nu pârâtului. Or, cel care trebuia să-și îndeplinească atribuțiile ce-i revin conform legii, nu poate invoca propria-i culpă, pentru a lipsi persoana îndreptățită de un bun recunoscut de lege.
Se reține de asemenea că, dreptul pârâtului s-a născut, așadar, ope legis și constituie un bun, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional al Convenției Europene a D. Omului, bun care trebuie să se bucure de ocrotire și garanție din partea legii, atâta timp cât actul respectiv a fost întocmit în mod legal. Astfel, textul menționat, stabilește că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
A condiționa existența acestui drept, născut ope legis, de formularea unei cereri, atâta timp cât legea nu o face, echivalează cu o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al pârâtului.
P. motivele de fapt și de drept arătate, întrucât instanța de fond nu a constatat existența vreunui temei legal care să justifice anularea titlului de proprietate al pârâtului, a respins cererea reclamantului.
În considerarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul aflat în culpă procesuală, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces și suportate de pârâții care au solicitat aceste cheltuieli. Cheltuielile sunt în cuantum de 2000 lei și reprezintă onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. comunei Viișoara, P. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivare, reclamantul a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece nu poate fi apreciat ca valabil un titlu de proprietate eliberat fără respectarea normelor in vigoare, în condițiile în care nu există nici o cerere depusa de către P. I., pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate, la nici una din legile fondului funciar, nefăcând parte din nici o anexa a acestor legi, acestea fiind o condiție obligatorie pentru eliberarea titlurilor de proprietate.
Reclamantul susține că, nu poate fi reținută motivarea potrivit căreia este îndreptățit și la constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 485 mp teren deoarece, pe de o parte, această suprafață de teren face obiectul unei judecăți aflate pe rolul Tribunalului V., iar pe de altă parte, exista si o Hotărâre a Consiliului Local Viișoara prin care acesta suprafața este trecuta in domeniul public al comunei Viișoara, acesta suprafața fiind de utilitate publica.
În final, reclamantul a precizat că, pârâtul nu a îndeplinit obligația legală de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
În motivare, intimatul a învederat că susținerile reclamantului sunt neîntemeiate iar prima instanță a reținut în mod corect că titlul de proprietate i-a fost eliberat în mod legal iar dreptul său de proprietate pentru suprafața de teren din jurul casei, care in momentul in care a cumpărat casa de locuit, a trecut in proprietatea statului s-a născut in temeiul legii si nu poate fi îngrădit, așa cum susține recurentul, pentru faptul ca nu exista cerere depusă.
În final, intimatul a mai precizat că nu poate fi reținut susținerea reclamantului potrivit căreia ar exista o Hotărâre a Consiliului Local Viișoara prin care suprafața de 485 mp a trecut in domeniul public nu poate fi primita. Aceasta hotărâre a fost anulata de Tribunalul V., cerere ce a făcut obiectul dosarului nr._, care se afla in recurs.
Intimatul a depus la dosar, în copii, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 604 din 14.04.1975 o casă de locuit în intravilanul satului Halta Dodești, ., la aceeași dată, terenul aferent construcției (a cărui suprafață nu se menționează în contract), a trecut în proprietatea statului, în baza Legii nr.58/1974.
Prin titlul de proprietate de nr.770/_, din 02.07.1996 emis de C. Județeană V. pentru S. Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, intimatului pârât i s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1.500 m.p. teren situat în intravilanul satului Halta Dodești, ..
Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 art. III alin 1 lit. a: „ (1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare si ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, in favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:… „
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent dar și prin prisma sentinței atacate, instanța apreciază că aceasta din urmă este temeinică și legală .
În primul rând, tribunalul reține că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului înregistrat sub nr._ și care are ca și obiect suprafața de 485 mp teren, deoarece, pe de o parte, acesta este la rândul său suspendat, iar pe de altă parte pentru că, hotărârea dată în această cauză nu are o influență hotărâtoare asupra prezentei cauze. Astfel, instanța are în vedere faptul că dreptul de proprietate pentru cele două suprafețe de teren s-a constituit prin acte separate iar motivul invocat în cealaltă cauză este diferit, în sensul că, se susține că suprafața de 485 mp teren ar face parte din domeniul public.
În al doilea rând, instanța de recurs reține faptul că, pe fond, recursul este nefondat, în speță nefiind incident niciunul din motivele expres prevăzute de legiuitor pentru a se constata nulitatea titlului de proprietate eliberat intimatului pârât pentru suprafața de 1500 mp teren.
De asemenea, nu rezultă că intimatului i s-a constituit dreptul de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea pentru la care avea dreptul autorul său. În acest sens, este de reținut că, autorul intimatului pârât figura în registrul agricol pe anii 1959 – 1963 cu o suprafață de 0,30 ari ( fila 61 dosar fond).
Pe de altă parte, este de observat faptul că, singurul motiv de nulitate invocat de către recurentul reclamant îl constituie împrejurarea că intimatul pârât nu a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate, motiv ce nu poate fi primit deoarece, acesta nu poate invoca propria culpă . Astfel, instanța reține că eliberarea titlului de proprietate a fost efectuată numai după întocmirea documentației emisă de către comisia locală, al cărei președinte este chiar reclamantul, astfel că, lipsa cererii de constituire nu poate atrage o nulitate a titlului intimatului, deoarece, legiuitorul a înțeles să instituie obligația existenței acestei documentații la data validării dreptului de proprietate, ori, a existat o validare implicită a comisiei județene, prin emiterea titlului de proprietate .
Așadar, fiind emis titlul de proprietate se prezumă operațiunea de validare, a cărei lipsă oricum nu-i este imputabilă intimatului pârât .
În al treilea rând, instanța de control judiciar reține faptul că, soluția instanței de fond este temeinică și legală, soluție ce se impune și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a D. Omului, referitoare la principiul securității raporturilor juridice .
Mai mult decât atât, titlul de proprietate este emis în anul 1996, intrând în circuitul civil și producând efecte juridice, astfel că, raportat la principiului securității actelor juridice, instanța nu poate dispune anularea acestuia fără a avea în vedere și alte consecințe colaterale. Astfel, titlul de proprietate a fost invocat în fața instanțelor de judecată, în dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului V. dar și în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Bârlad.
În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere opinia Curții Europene a D. Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a D. Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al intimatului, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, pe de o parte, titlul de proprietate intrat în circuitul civil fără a fi contestat de către recurente, producând efecte juridice în ceea ce privește părțile și raporturile acestora cu terții iar pe de altă parte că, acesta a fost menținut ca urmare a unei hotărâri judecătorești emise într-o contestație a unei hotărâri a comisiei județene ce viza rectificarea sa. In cazul în care anularea titlurilor de proprietate este justificată exclusiv de fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubile echitabilă sau un teren echivalent, Curtea arată că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 38-40 din hotărârea mai sus citată).
In același sens este și hotãrârea datã în cauza Jones c. României, Curtea, în conformitate cu aceeași practică, a aratat cã atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nici o culpă, anularea acestui act, fãrã a se oferi o despãgubire echitabilã beneficiarului, pe motiv cã autoritãțile administrative au descoperit ulterior emiterii actului cã nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificatã (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încãlcatã de autoritãți, motivația în sensul cã ulterior s-ar fi descoperit cã nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentã și suficientã).
In hotărârea făcută publică în data de 1 iulie 2008, în cauza I. c. României (definitivă în data de 01.12.2008, ca urmare a respingerii cererii de retrimitere a cauzei la Marea Cameră), în care s-a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 prin emiterea a două titluri de proprietate pentru același teren, Curtea a reiterat constatările din hotărârile date în cauzele M. și D. c. României și D. c. României în sensul că o decizie administrativă prin care se recunoaște calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil se analizează ca o creanță împotriva statului, suficient de bine stabilită pentru a putea fi calificată ca « valoare patrimonială » protejată de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 (a se vedea alineatul 42 din hotărârea mai sus citată).
In aceeași hotărâre, Curtea arată în continuare, că autoritățile cărora le revin atribuții în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilități în cazul în care, prin acțiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. Această concluzie, se impune cu atât mai mult în situațiile în care autoritățile administrative locale și județene creează și întrețin situații litigioase neîndeplinindu-și obligațiile de a verifica în mod temeinic îndeplinirea condițiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate (a se vedea alineatele 49-50 din hotărârea mai sus citată).Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la soluția adoptată mai sus, de respingere a recursului declarat de recurentul Primarului comunei Viișoara și reținând culpa procesuală a acestuia, urmează ca instanța să-l oblige pe acesta să plătească intimatului P. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurentul Primarului comunei Viișoara împotriva sentinței civile nr. 356 din 07.02.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului P. I. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 iunie 2012 .
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, E. R. I. | Judecător, P. C. D. |
Grefier, A. C. |
Red. D.P.C./13.06.2012
Tehndact. D.P.C./ A. Ci.
2 ex./13-06-2012
Judecător fond: L. N.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 664/2012. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 76/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
