Contestaţie la executare. Decizia nr. 449/2012. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 449/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-04-2012 în dosarul nr. 449/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 449/R/2012

Ședința publică de la 03 Aprilie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE P. C. D.

Judecător M.-C. Ț.

Judecător E. R. I.

Grefier A. C.

------------

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs declarată de către recurentul - contestator C. NICUȘOR V., domiciliat în B., ., jud. V. în contradictoriu cu intimata – contestatoare R. V., domiciliată în B., ., jud. V. și intimata P. B. -S. I. ȘI T. L., împotriva sentinței civile nr. 234/26.01.2012 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimata R. V., lipsă fiind celelalte părți .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza se află la al doilea termen de judecată; procedura de citare este legal îndeplinită; nu se solicită judecarea cauzei în lipsă; prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2012 a fost respinsă cererea recurentului de acordare a ajutorului public judiciar .

S-au verificat actele și lucrările dosarului după care, instanța la acest termen de judecată constată că recurentul C. Nicușor V. nu și-a îndeplinit obligația de a achita timbrajul reținut în sarcina sa prin rezoluția de primire a dosarului, considerent față de care invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs, precum și excepția nulității recursului.

Intimata R. V., având cuvântul arată că instanța urmează a aprecia cu privire la excepțiile invocate .

Instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate.

INSTANȚA

Asupra excepțiilor invocate,

Prin sentința civilă nr. 234/26-01-2012 pronunțată de Judecătoria B. a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei R. V., excepție ridicată, din oficiu, de către instanță.

A fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale active a contestatoarei, contestația împotriva adresei de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L. (prin care s-a pus în vedere contravenientului C. Nicușor V. că are obligația de plată a sumei de 1.276 lei, reprezentând amenzi), contestație formulată de R. V., domiciliată în B., . A, în contradictoriu cu P. mun. B.- S. de I. și T. L..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația împotriva adresei de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L. (prin care s-a pus în vedere contravenientului C. Nicușor V. că are obligația de plată a sumei de 1.276 lei, reprezentând amenzi), contestație formulată de contestatorul C. Nicușor V., domiciliat în B., . A, în contradictoriu cu P. mun. B.- S. de I. și T. L..

A fost menținută adresa de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L., prin s-a pus în vedere contravenientului C. Nicușor V. că are obligația de plată a sumei de 1.276 lei, reprezentând amenzi.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție nr._ din 5.07.2003, încheiat de SNTFC- CFR Călători- Regionala de transport Feroviar Călători Iași, contravenientul C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 700.000 lei vechi, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct.7 din H.G. nr. 203/1994.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat, s-a reținut că la data de 5.07.2003, ora 15,30, C. Nicușor V. a călătorit fără legitimație de călătorie, de la stația C., la stația B., clasa a 2-a.

Procesul-verbal de contravenție nr._ din 5.07.2003 a fost semnat de către contravenientul C. Nicușor V. fără obiecțiuni.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 5.07.2003, încheiat de Poliția pentru Transporturi C., contravenientul C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 200.000 lei vechi, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct.33 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat s-a reținut că, la data de 5.07.2003, ora 15,15, în timp ce se afla în trenul rapid 1684 care circula pe relația C.-Iași, contravenientul a refuzat, în dreptul stației Medgidia, să se legitimeze cu cartea de identitate.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 5.07.2003 a fost semnat fără obiecțiuni de către contravenient.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 9.08.2003, încheiat de Poliția B., contravenientul C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 350.000 lei vechi, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat s-a reținut că, la data de 9.08.2003, ora 23,20, în timp ce se afla pe ., contravenientul a săvârșit în public acte de violență împotriva lui M. R. A., de natură să tulbure liniștea publică.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 9.08.2003 a fost semnat de către contravenient fără obiecțiuni.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 23.04.2004, încheiat de Poliția B., contravenientul C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 700.000 lei vechi, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.7 pct.1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat s-a reținut că, la data de 23.04.2004, în timp ce se afla pe ., C. Nicușor V. a adresat numitului B. A. expresii pornografice.

Contravenientul a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție . nr._ din 23.04.2004, motiv pentru care acest proces-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientului prin afișare la locuința acestuia la data de 23.04.2004, conform procesului-verbal întocmit la aceeași dată.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 15.03.2008, încheiat de Poliția B., C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 108 lit. c pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat s-a reținut că, la data de 15.03.2008, ora 16,33, contravenientul a condus pe DN 24, km. 106, autovehiculul Renault 9865 WD 67, cu viteza de 123 km/h, stabilită cu aparatul radar.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 15.03.2008 nu a fost semnat de către contravenient, deoarece a fost întocmit în lipsa acestuia, însă i-a fost comunicat contravenientului la data de 11.04.2008, cu confirmare de primire, care a fost semnată de către mama contravenientului.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 29.11.2008, încheiat de I.P.J. Bacău, C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenzile de 108 lei și de 324 lei, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 36 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 și de art. 147 alin.1 din H.G. nr. 1391/2006.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat, s-a reținut că, la data de 29.11.2008, C. Nicușor V. a condus pe DN 11 A, pe raza localității Coțofănești, autoturismul Audi B5 cu nr. provizoriu de circulație NT024970, fără a purta centura de siguranță și fără a avea actele asupra sa.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 29.11.2008 a fost semnat de către contravenientul C. Nicușor V. fără obiecțiuni.

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 8.04.2010, încheiat de Postul de poliție ., C. Nicușor V. a fost sancționat cu amenda de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 101 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, prin procesul-verbal de contravenție sus arătat, s-a reținut că, la data de 8.04.2010, ora 19,25, Coroitoru Nicușor V. a condus pe DJ 243, pe raza localității Pogana, jud. V., un autoturism Ford fără a avea asupra lui permisul de conducere și certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Procesul-verbal de contravenție . nr._ din 8.04.2010 a fost semnat de către C. Nicușor V., fără obiecțiuni.

Din actele dosarului nu a rezultat că amenzile stabilite prin procesele-verbale de contravenție sus arătate ar fi fost plătite de către contravenientul C. Nicușor V..

În total, amenzile aplicate contravenientului sunt în sumă de 1.287 lei.

Prin adresa de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L., s-a pus în vedere contravenientului C. Nicușor V. că are obligația de plată a sumei de 1.276 lei, reprezentând amenzi.

Analizând semnăturile executate la rubrica „contravenient” din procesele-verbale de contravenție nr._ din 5.07.2003 (fila 17), . nr._ din 5.07.2003 (fila 19), . nr._ din 9.08.2003 (fila 20), . nr._ din 29.11.2008 (fila 16), . nr._ din 8.04.2010 (fila 16), instanța a apreciat că aceste semnături au fost executate de către contravenientul însuși C. Nicușor V..

C. Nicușor V. a susținut că, la data întocmirii proceselor-verbale de contravenție, el nu s-ar fi aflat în România, ci ar fi fost plecat la muncă în Spania. În susținerea acestor afirmații, Coritoru Nicușor V. a depus înscrisurile redactate în limba spaniolă, aflate la filele 24-64 ale dosarului. Aceste înscrisuri nu au fost luate în considerare de către instanță la soluționarea cauzei, deoarece nu au fost traduse în limba română, așa cum cer dispozițiile art. 112 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Chiar și în ipoteza în care C. Nicușor V. ar fi plecat în străinătate, el nu a dovedit că, de la data plecării nu ar mai fi revenit niciodată în România.

În cauză sunt incidente prevederile art. 399 alin.1 Cod. proc. civ., conform cărora „Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare (…)”.

Raportând prevederile legale sus invocate, la situația de fapt reținută în cauză, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația formulată de C. Nicușor V., nefiind cauzată acestuia vreo vătămare în sensul art. 399 alin.1 Cod.proc.civ.

Față de considerentele arătate, contestația formulată de contestatorul C. Nicușor V. a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În consecință, s-a menținut adresa de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L., prin s-a pus în vedere contravenientului C. Nicușor V. că are obligația de plată a sumei de 1.276 lei, reprezentând amenzi.

Privitor la contestatoarea R. V., se reține că adresa de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L., se referă la contravenientul C. Nicușor V., iar nu la R. V..

Față de acest aspect, la termenul de judecată din 12.01.2012, instanța a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei R. V. - încheierea de ședință din 12.01.2012, fila 65 dosar.

Cu privire la excepția sus menționată, s-a reținut că R. V. nu apare ca fiind contravenientă în procesele-verbale de contravenție mai sus enumerate. De asemenea, adresa de înștiințare de plată emisă la data de 19.12.2011 de către P. mun. B.- S. de I. și T. L., nu a fost comunicată către R. V., ci către C. Nicușor V..

Ca urmare, instanța a reținut că R. V. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Recurentul C. Nicușor V. a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță solicitând admiterea recursului, casarea sentinței criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin rezoluția de primire a dosarului s-a stabilit că recurentul datorează pentru cererea de recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 56,2 lei și timbru judiciar de 3 lei, mențiune cu care a fost citat pentru termenul de judecată din data de 13-03-2012.

La data de 07-03-2012, prin registratura instanței s-a depus la dosar o cerere de către recurent, prin care solicită eșalonarea cuantumului taxei judiciare de timbru reținute în sarcina sa, instanța acordând termen în vederea soluționării acesteia la data de 27-03-2012, când instanța a reținut că cererea formulată de recurentul C. Nicușor V. este neîntemeiată, fiind respinsă .

La termenul din data de 03 aprilie 2012 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs și excepția nulității recursului, și a rămas în pronunțare față de acestea.

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, instanța de control judiciar constată că aceasta este întemeiată urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente.

În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 1 alin. 1 din OG nr. 32/1995 se instituie timbrul judiciar care se aplică tuturor cererilor și acțiunilor de competența instanțelor judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. 2 din legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995, recurentul din prezenta cauză datora pentru cererea de recurs o taxă judiciară de timbru în cuantum de 56,2 lei și a unui timbru judiciar în valoare de 3 lei, așa cum i s-a pus în vedere prin citație, sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații fiind anularea cererii, așa cum prevede art. 20 alin.3 din legea nr. 146/1997.

Având în vedere că, deși i s-a pus în vedere obligația pe care o are cu privire la achitarea taxei judiciare de timbru datorată, recurentul nu a înțeles să se achite de aceasta, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța urmează să admită excepția netimbrării invocată din oficiu, iar în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 urmează să anuleze ca netimbrat recursul declarat de recurentul C. Nicușor V..

Cu privire la excepția nulității recursului, instanța va reține că, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C. pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât nu se va mai pronunța asupra acesteia, excepțiile referitoare la investirea instanței fiind soluționate cu prioritate. Astfel, se va aprecia că excepția insuficientei timbrări primează față de excepția nulității recursului, invocată din oficiu deoarece instanța nu poate să pună în discuția părților alte probleme legate de judecarea cauzei deduse ei spre soluționare înainte de a fi plătite taxele de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de C. Nicușor V. împotriva sentinței civile nr. 234 din 26.01.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 03 Aprilie 2012.

Președinte,

P. C. D.

Judecător,

M.-C. Ț.

Judecător,

E. R. I.

Grefier,

A. C.

Red. D.P.C./06-04-2012

Tehndact. D.P.C./A.Ci.

2 ex./06-04-2012

Judecătoria B.: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 449/2012. Tribunalul VASLUI