Conflict de competenţă. Sentința nr. 1026/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1026/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1026/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
SSENTINȚA CIVILĂ Nr.1026
Ședința din camera de consiliu de la 13 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. E. S.
Grefier D. T.
Pe rol, la ordine fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Bârlad și Judecătoria V. în cauza cu nr._ având ca obiect încuviințare executare silită.
Cauza se soluționează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art.135 alin. 4 Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, au fost verificate actele și lucrările dosarului de președintele de complet, după care:
Tribunalul rămâne în deliberare cu privire la conflictul negativ de competență
Tribunalul,
Asupra conflictului de competență de față,
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 03.09.2013 sub nr._ , Biroul Executorului Judecătoresc B. G. C. a solicitat instanței încuviințarea executării silite pentru creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. împotriva debitorilor Margian O. și F. V. în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008
În drept au fost invocate dispozițiile art. 655 ind. 1 C. proc. civ.
P. Sentința civilă nr. 112/C din data de 05.09.2013 pronunțată de Judecătoria V. în Dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bârlad, formându-se astfel, dosarul nr._ înregistrat pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 23.09.2013.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria V. a reținut că potrivit art. 650 din NCPC, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor prevăzute de lege, în cauza de față aceasta fiind Judecătoria Bârlad.
Judecătoria Bârlad, prin încheierea din 14.10.2013 a admis excepția excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată de către instanța din oficiu.
A declinat competența de soluționare a capătului de cerere formulat de Biroul Executorului Judecătoresc B. G. C. cu sediul în Bârlad, ., nr. 1, ., Jud. V. pentru creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. cu sediul în București, .. 5, Sector 3 împotriva debitorului împotriva debitorului F. V., domiciliat în V., ., ., Jud. V., având ca obiect încuviințarea executării silite prin urmărirea silită a imobilului situat în V., ., ., Jud. V. întabulat în Cartea Funciară nr._ a localității V., Nr. Cadastral 330/1;17, proprietatea lui F. V., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008 în favoarea Judecătoriei V..
A constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bârlad și Judecătoria V., a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Tribunalului V. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această soluție Judecătoria Bârlad a reținut următoarele:
P. cererea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 03.10.2013, creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor Margian O. și F. V., în baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008, pentru suma de 3.368,1 euro datorată la data de 01.07.2013, precum și pentru dobânzile și penalitățile calculate până la data achitării efective a creanței, prin urmărire silită imobiliară și prin poprire.
P. încheierea din data de 09.10.2013 pronunțată de Judecătoria Bârlad în Dosarul nr._ s-a dispus admiterea capătului de cerere formulat de Biroul Executorului Judecătoresc B. G. C. pentru creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. împotriva debitorului Margian O. și încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 pentru suma de 3.368,1 euro datorată la data de 01.07.2013, precum și pentru dobânzile și penalitățile calculate până la data achitării efective a creanței, prin urmărire silită imobiliară și prin poprire.
De asemenea, prin aceeași încheiere, instanța a dispus și disjungerea capătului de cerere formulat de Biroul Executorului Judecătoresc B. G. C. pentru creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. împotriva debitorului F. V. având ca obiect încuviințarea executării silite prin urmărirea silită a imobilului situat în V., ., ., Jud. V. întabulat în Cartea Funciară nr._ a localității V., Nr. Cadastral 330/1;17, proprietatea lui F. V., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008 și formarea unui nou dosar ca urmare a soluției de disjunge cu termen de soluționare la data de 14.10.2013, formându-se astfel dosarul cu nr. _ .
Creditoarea a solicitat ca executarea împotriva debitorului F. V. să se realizeze, în temeiul titlurilor executorii anterior menționate, prin urmărirea silită a imobilului situat în V., ., ., Jud. V. întabulat în Cartea Funciară nr._ a localității V., Nr. Cadastral 330/1;17, proprietatea lui F. V..
În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a analizat cu prioritate excepția necompetenței teritoriale de ordine publică, invocată din oficiu, cu respectarea dispozițiilor art. 131 alin. 1 din același act normativ. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Astfel, în ceea ce privește executarea silită prin urmărire imobiliară, potrivit dispozițiilor art. 818 alin. 1 Cod de procedură civilă, în materia încuviințării executării silite imobiliare, cererea de urmărire, însoțită de titlul executoriu și de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat, iar în acord cu prevederile art. 819 Cod de procedură civilă, după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător.
Având în vedere caracterul imperativ al acestor prevederi legale, instanța constată că legiuitorul a ales să particularizeze solicitarea făcută de creditor pentru această procedură a urmăririi imobiliare, normele de competență teritorială fiind de ordine publică. În aceste condiții, competența de soluționare a prezentei cauze aparține instanței de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoriei V., motiv pentru care instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei V..
Tribunalul constată că în cauză s-a creat un conflict negativ de competență între Judecătoria V. și Judecătoria Bârlad potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., iar potrivit prevederilor art. 135 alin. 1 C. proc. civ. este competent să soluționeze conflictul, fiind instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict.
Raportat la dispozițiile cuprinse în art. 651 alin. 1, art. 650, art. 818 și 819 din C., tribunalul constată că Judecătoria Bârlad a considerat eronat că nu este instanță de executare pentru a încuviința executarea silită imobiliară solicitată de Biroul Executorului Judecătoresc B. G. C. pentru creditoarea S.C. S. C. S.R.L. prin mandatar B. Comercială Română S.A. și împotriva debitorului F. V..
Așa cum corect a reținut Judecătoria V., executorul Judecătoresc B. G. C. are potrivit art. 651 alin. 1 lit. a și art. 818 alin. 1 din C., competența să execute bunul imobil al debitorului F. V., iar instanța de executare este în acest caz Judecătoria Bârlad, excepțiile prevăzute de art. 650 alin. 2 cu privire la prorogarea de competență a instanței de executare silită inițială neavând în vedere ipoteza în care imobilul se află în raza aceleași curți de apel.
Pentru aceste considerente, tribunalul va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a urmăririi silite a imobilului situat în V., ., . întabulat în Cartea Funciară nr._ a localității V., Nr. Cadastral 330/1;17, proprietatea lui F. V., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008, în favoarea Judecătoriei Bârlad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată existența conflictului negativ de competență între Judecătoria V. și Judecătoria Bârlad .
Stabilește în favoarea Judecătoriei Bârlad competența de soluționare a cererii de încuviințare a urmăririi silite a imobilului situat în V., ., ., Jud. V. întabulat în Cartea Funciară nr._ a localității V., Nr. Cadastral 330/1;17, proprietatea lui F. V., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ din data de 25.07.2008 și contractul de ipotecă nr. 37/25.07.2008 autentificat sub nr. 1118 în data de 25.07.2008.
Definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2013.
Președinte, D. E. S. | ||
Grefier, D. T. |
Red./tehnored. S.D.E.
Ex.2/14.11.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 482/2012. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1328/2013. Tribunalul... → |
|---|








