Plângere contravenţională. Decizia nr. 1328/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1328/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1328/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1328/R
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător R.-N. O.
Judecător L.-M. B.
Grefier M.-L. M. F.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent I. DE S. P. CONTROLUL ÎN T. R. - I. 3 și pe intimat . ca obiect-plângere contraventională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 11 nov.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 19 noiembrie 2013.
Ulterior deliberării;
INSTANȚA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1948 din 29.04.2013 a Judecătoriei V. s-a dispus admiterea plângerii formulată de petenta S.C. ROPHARMA S.A., cu sediul în B., .. 55, ., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. P. CONTROLUL ÎN T. R. – I.S.C.T.R. cu sediul în București, sector 1, .. 38, și sediul procesual ales la I.S.C.T.R. I. 3, în V., ., jud. V..
A anulat procesul-verbal de constatare a contravențiilor ISCTR nr._ din 29.10.2012.
A exonerat petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei.
P. a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013 sub nr._, ca urmare a declinării competenței prin Sentința civilă nr. 537/31.01.2013 a Judecătoriei Suceava, petenta S.C. ROPHARMA S.A. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.10.2012 încheiat de către un agent din cadrul INSPECTORATULUI DE S. P. CONTROLUL ÎN T. R. prin care a solicitat anularea acestuia.
În motivarea plângerii petenta a învederat instanței că prin programul folosit pentru analiza diagramelor s-a constatat depășirea perioadei maxime de conducere în intervalul orar 11:54-17:38, neluându-se în calcul faptul că șoferul și-a început efectiv programul la ora 07:34. Susține că din analiza foii de înregistrare se poate observa că au fost respectate dispozițiile art. 7 din Regulamentul nr. 561/2006.
Invocă nulitatea procesului-verbal în temeiul art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 pe motiv că agentul constatator nu a consemnat obiecțiunile formulate la rubrica alte mențiuni.
În dovedire, petenta a depus înscrisuri.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G.2/2001.
Intimatul, legal citat, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
S-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: fișa VDO (fila 6), procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 29.10.2012 (filele 7-8, 28-29), formularul de control . nr._ (filele 9, 27), dovada de verificare (fila 10), copie de pe certificatul de înmatriculare (fila 11), copia conformă nr._ (filele 12, 32), copie de pe cartea de identitate și cartela de conducător auto a numitului G. S. (fila 13, 30-31), raport de date TachoScan (filele 33-35).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța a reținut următoarele:
La data de 29.10.2012 un agent din cadrul Inspectoratului de S. pentru Controlul în T. R. a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._. În urma controlului efectuat la data de 29.10.2012 în loc. Satu Nou, DN24, jud. V., asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei și condus de G. S., s-a constatat nerespectarea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 minute în data de 22.10.2012 orele 12:54 – 18:38.
Fapta constatată este prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 4 din O.G. 37/2007, petenta fiind sancționată în temeiul art. 9 alin. 1 lit. e din același act normativ cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei.
Potrivit art. 8 alin. 3 pct. 4 din O.G. 37/2007, constituie o încălcare minoră a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute.
Art. 9 alin. 1 lit. e din O.G. 37/2007 sancționează fapta amintită cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Instanța, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul-verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procesul-verbal . nr._ din 29.10.2012 fiind legal întocmit.
Raportat la susținerea petentei că nu a beneficiat de dreptul de a formula obiecțiuni la momentul întocmirii actului, instanța a reținut că în temeiul art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. De vreme ce reprezentantul societății nu era de față la momentul încheierii procesului-verbal, nu se poate considera că a fost încălcată această normă.
Petentei nu i s-a încălcat dreptul la apărare în condițiile în care a avut posibilitatea să formuleze plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, iar în cursul procesului să-și formuleze apărările pe care le considera necesare.
Sub aspectul temeiniciei, procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a petentei, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
În cauză, fapta contravențională a fost constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice. În consecință, se impune ca instanța să verifice documentația obținută pe această cale și care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.
1. Din raportul de date tahograf (fila 33) rezultă o nerespectare a timpului de conducere continuă cu 00:35 la data de 22.10.2012, între orele 12:54-18:38.
Rezultă că agentul constatator a reținut în mod greșit și netemeinic contravenția minoră constând în depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute. În realitate, raportul atestă săvârșirea unei contravenții mai grave.
Potrivit art. 8 alin. 2 pct. 4 din O.G. 37/2007, constituie o încălcare gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenție depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute.
Nu se pune în discuție încadrarea juridică a faptei, ci însăși descrierea acesteia, fiind vorba despre o altă faptă contravențională ce întrunește elementele constitutive ale unei alte contravenții.
2. În ceea ce privește elementele constitutive ale contravenției reținute, potrivit art. 7 par. 1 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului după o perioadă de patru ore și jumătate de conducere, conducătorul auto trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.
Parag. 2 stabilește că această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puțin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puțin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispozițiile primului paragraf.
Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 stabilește că în regulamentului, se înțelege prin:
K „durată zilnică de conducere”: durata totală de conducere acumulată între sfârșitul unei perioade de repaus zilnic și începutul următoarei perioade de repaus zilnic sau între o perioadă de repaus zilnic și o perioadă de repaus săptămânal;
J „durată de conducere”: durata activității de conducere înregistrată:
— automat sau semiautomat de aparatul de înregistrare definit în anexa I și în anexa I B la Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 sau
— manual, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3821/85.
Instanța a constatat că perioada de conducere a început la ora 08:34 și s-a încheiat la ora 18:38 – în total 9 ore și 4 minute, fiind în limitele prevăzute de art. 6 din Regulament, din care 8 ore și 10 minute de condus și 54 minute de pauză.
Dacă avem în vedere perioada cuprinsă între începerea activității de conducere (la ora 08:34) și ora 14:36 constatăm că durata de conducere este de 4 ore și 17 minute, perioadă intercalată cu o pauză cumulată de 1 oră și 45 minute (00:24+00:02+00:23++00:26+00:30), fiind respectate dispozițiile art. 7 par. 2 din Regulament.
Timpul scurs între 12:54 (ora avută în vedere de agentul constatator) și ora 14:36 nu poate fi luat în considerare de două ori pentru verificarea respectării condițiilor legale raportat la două perioade diferite. Dispoziții legale nu prevăd că pentru stabilirea existenței contravenției poate fi avută în vedere orice perioadă de conducere situată în durata zilnică de conducere, între două perioade de repaus zilnic/săptămânal – noțiuni definite de Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
În consecință, întrucât s-a dovedit netemeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal . nr._ din 29.10.2012 și exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 lei.
În temeiul principiului disponibilității, instanța a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul ISCTR, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,respectiv doar pentru greșita înlocuire de către instanța de fond a sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 3.000 lei cu sancțiunea avertismentului, care este prea blândă raportat la gradul de pericol social concret al faptei, dar și la periculozitatea contravenientului.
Recurentul nu si-a motivat în drept cererea . Cele învederate se încadrează în cazul de recurs prev. de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Legal citată, intimata nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar si din oficiu, prin prisma prevederilor de art. 304 ind.1 C., instanța de recurs constată că recursul declarat în cauză este neîntemeiat, sentința recurată fiind legală și temeinică.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 29.10.2012, intimata SCRopharma SA a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 3.000 lei sub aspectul săvârșirii contravenției prev. de art. 8 alin. 3 pct. 4 din O.G. 37/2007, constând în aceea că în urma controlului efectuat la data de 29.10.2012 în loc. Satu Nou, DN24, jud. V., asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare_, aparținând intimatei, și condus de G. S., s-a constatat nerespectarea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 minute în data de 22.10.2012 orele 12:54 – 18:38.
Din raportul de date tahograf (fila 33) rezultă o nerespectare a timpului de conducere continuă cu 00:35 la data de 22.10.2012, între orele 12:54-18:38.
Conform prevederilor art. 8 al.3 pct.4 din OG nr. 37 din 2007 constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute.
Totodată, conform prevederilor art. 8al.3pct.4 din OG nr. 37 din 2007 constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 3.000 le 6.000 lei la 3.000 lei depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute.
În atare context, tribunalul, având în vedere că prin procesul verbal contestat a fost descrisă altă faptă contravențională decât cea comisă de către societatea intimată, respectiv a fost descrisă fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute, deși s-a săvârșit fapta de a depăși perioada maximă de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puțin de o oră și 30 de minute, acest act administrativ este lovit de nulitate absolută, datorită lipsei descrierii faptei, în condițiile art. 16 si 17 din OG nr.2 din 2001 .
D. pentru care, în mod corect, instanța de fond a admis plângerea formulată în cauză pe acest considerent.
Raportat la motivul de nulitate absolută mai sus arătat, tribunalul nu va mai analiza, nemaifiind necesar, motivul de netemeinicie invocat de către recurent, privind greșita individualizare de către instanța de fond a sancțiunii contravenționale,, cu atât mai mult cu cât instanța de fond nici măcar nu a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 3.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
P. aceste considerente, instanța de recurs constata că sentința atacata este legală si temeinică, instanța de fond făcând o corectă aplicare a legii raportat la starea de fapt reținută în cauză, astfel că, în temeiul prevederilor art. 312 C., se va respinge recursul ca nefondat .
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I. de S. pentru Controlul în T. R.-I. 3, împotriva sentinței civile nr.1948 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, R.-N. O. | Judecător, L.-M. B. |
Grefier, M.-L. M. F. |
Red.L.M.B.
Teh.red.M.M.F.
2 ex./03.12.2013
Jud.fond: A-C.C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1026/2013. Tribunalul VASLUI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1323/2013. Tribunalul... → |
|---|








