Contestaţie la executare. Decizia nr. 1323/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1323/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1323/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1323/R/2013
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Judecător C. A.
Grefier E. G.
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurentul – intimat C. A., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat B. C. din V., ., ., jud. V., în contradictoriu cu intimata -contestatare AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F.-F. V., cu sediul în mun. V., ..5, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 2753/08.08.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier arătându-se că procedura este legal îndeplinită.
Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 6 noiembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi și care face parte integrantă din prezenta decizie. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 noiembrie 2013, când s-a dat soluția de față.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2753/08.08.2013 Judecătoria V. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ÎMBUNĂTĂȚIRI F. – F. V., în contradictoriu cu intimatul C. A..
A anulat Somatia de executare din 18.03.2013, Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.03.2013 precum și celelalte acte de executare subsecvente emise de B.E.J. A. L. in dosarul de executare nr. 92/2012.
A respins cererea de suspendare a executării silite.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin titlul executoriu sentinta civilă a Tribunalului V. nr. 254 din 23.02.2013 rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 824 din 11.05.2012 a Curtii de Apel Iași s-a dispus anularea Deciziei nr. 17/2011emisă de contestatoare, repunerea părților în situația anterioară și reintegrarea intimatului pe postul deținut la momentul emiterii deciziei anulate. S-a dispus totodată obligarea contestatoarei de a-i achita intimatului drept despăgubire o sumă egală cu valoarea salariilor indexate majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data de 22.06.2011 și până la data integrării sale.
La data de 21.12.2012 creditorul C. A. a introdus la Biroul Executorului Judecătoresc A. L. cerere de executare silita a titlului executoriu înregistrată cu nr. 92/2012.
La data de 21.01.2013 executorul judecătoresc a procedat la somarea debitoarei ANIF – filiala V., act ce a fost primit de aceasta la data de 28.01.2013.
Ulterior, executorul judecătoresc a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea valorii despăgubirilor ce trebuiesc acordate și, după predarea lucrării de către expert, emite o nouă somație, respectiv Somatia din data de 18.03.2013 pentru suma de_ lei din care depăgubiri în valoare de_ lei și cheltuieli de executare în valoare de 6549,18 lei.
Instanta a reținut că au fost formulate mai multe motive de contestatie, respectiv că sumele nu pot fi plătite integral printr-o singură prestatie ci doar în limitele cuantumului anual stabilit de OUG nr.71/2009, că prin expertiză s-a stabilit doar valoarea brută a salariilor neacordate, că nu a fost respectat termenul prevăzut de art. 2 și 3 din OG nr. 22/2002 și că valoarea onorariului executorului este prea ridicată.
Analizând primul motiv de contestatie, respectiv cel referitor la sfera de aplicare a OUG nr. 71/2009 instanța a constatat că deși prin OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar s-a eșalonat plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială și s-a suspendat procedura de executare silită a lor, aceste dispozitii legale nu erau incidente în prezentul litigiu. Sfera de aplicare a OUG nr.71/2009 a fost restrânsă de legiuitor la acea a drepturilor bănești de natură salariala câștigate în instanța judecătoreasca și nu cuprinde și despăgubirile reprezentând drepturile salariale neacordate derivate dintr-o concediere nelegală. Așadar între cele două categorii de drepturi există o diferentă fundamentală, fiecare având o natură juridică distinctă.
În consecință, executarea silită nu era suspendată de drept în temeiul OUG nr. 71/2009 iar creditorul nu este obligat să accepte plata despăgubirilor în tranșe anuale, conform actului normativ arătat.
Referitor la sustinerile contestatoarei ca nu a fost respectat termenul de 6 luni prevazut de OG nr. 22/2002 instanta a reținut ca potrivit dispozitiilor art. 1 din acest act normativ creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se incadreaza obligatia de plata respectiva.
In eventualitatea in care institutia debitoare nu are la dispozitie fondurile necesare in vederea indeplinirii obligatiilor stabilite prin titluri executorii legiuitorul, la art. 2 din OG nr. 2/2002 asa cum a fost modificat prin Legea nr. 110/2007 a stabilit un termen de 6 luni inauntrul caruia institutiile mentionate au obligatia de face toate demersurile in vederea obtinerii acetor sume. Acest termen curge de la data la care a fost comunicata somatia de executare prin intermediul executorului judecatoresc. Acest termen de 6 luni, asa cum s-a arata si in practica judiciara reprezinta un veritabil termen de grație acordat de lege debitorului instituție publică, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestor debitori este amânată până la împlinirea termenului.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că numai după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din OG nr.22/2002 creditorul poate proceda la executarea silită a debitoarei, în modalitățile indicate de Codul de procedura civilă. Faptul ca acest termen derogă de la dreptul comun în materia executării silite este confirmat de dispozițiile art.3 din OG nr.22/2002 modificată, potrivit cărora abia după trecerea acestui termen creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civilă.
In speta, instanta a constatat ca prima Somatie de executare a fost comunicată contestatoarei la data de 28.01.2013, termenul de 6 luni curgand de la aceasta data.
Cu toate acestea, executorul judecatoresc a continuat executarea silita emitând înăuntrul termenului de 6 luni Somatia din 18.03.2013 și Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de execuatre din 18.03.2013 și înaintând catre Trezoreria V. și Trezoreria 4 București cereri de validare a popririi asupra tuturor disponibilităților bănești ale debitoarei deși executarea silită, în modalitățile și condițiile sale prevăzute de dreptul comun în materie, inclusiv sub forma popririi, poate fi efectuată doar după trecerea termenului de 6 luni.
Mai mult, deși contestatoarea a efectuat plăți voluntare de achitare parțială a creanței înainte de introducerea cererii de executare la executor, acestea nu au fost scăzute din debitul pretins prin Somatie, nici de către expertul contabil și implicit nici de către executorul judecătoresc, rezultând că nu are caracter cert, lichid și exigibil creanța solicitată.
În consecință atât Somatia din 18.03.2013 cât și actele de executare subsecvente acesteia sunt nelegale astfel încât instanța le va anula. Având în vedere că actele de executare au fost anulate era de prisos ca instanța să analizeze susținerile contestatoarei cu privire la netemeinicia cuantumului onorariului executorului judecătoresc.
Avand in vedere ca termenul de 6 luni prin care legea a amanat indeplinirea obligatiei instituției publice de executare a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina sa curs de la data comunicării somatiei (28.01.2013) a expirat, instanța a respins cererea de suspendare a executării.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte contestația la executare și a anulat Somatia din 18.03.2013 și Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.03.2013 și a celorlalte acte subsecvente.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
In fapt, prin sentința civila indicata mai sus, Judecătoria V. a admis in parte contestația la executare formulate de către contestator si, pe cale de consecința, a anulat somația de executare din 18.03.2013, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare încheiat in data de 18.03.2013, precum si celelalte acte de executare subsecvente emise de către B. A. L..
Motivează instanța de judecata ca in cauza sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr.22/2002 in sensul ca numai după împlinirea termenului de 6 luni creditorul poate proceda la executarea silita a debitoarei in modalitățile prevăzute de C.pr.civ.
Precizează ca raționamentul instanței de judecata este unul absolut greșit.
In speța, s-a contestat un titlu de executare constând . pronunțata . munca.
Executarea hotărârilor judecătorești pronunțate in litigiile de munca se face potrivit dispozițiilor înscrise in codul muncii care reglementează o procedura derogatorie de la dispozițiile de drept comun.
Astfel, potrivit art. 274 C.muncii, hotărârile pronunțate in fond sunt definitive si executorii de drept, iar, potrivit art. 261 C. muncii, neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către persoana interesata constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda.
Așadar, C. muncii prevede un termen de executare a hotărârilor judecătorești privind plata de despăgubiri, de 15 zile de la data cererii de executare, indiferent ca angajatorul este instituție publica sau un profesionist.
Termenul de 15 zile este unul special, neputând fi încadrat in categoria termenelor prevăzute de OG nr. 22/2002.
Faptul ca este un termen special rezulta si din consecințele pe care le atrage nerespectarea acestui termen. Astfel, legiuitorul prevede foarte clar faptul ca neexecutarea hotărârii in termenul de 15 zile de la data formulării cererii de executare constituie infracțiune.
In aceste condiții, nu se poate vorbi de aplicarea dispozițiilor art. 2 din OG nr.22/2002, întrucât, ar însemna sa golim de conținut prevederile art. 274 C. muncii prin raportare la art. 261 C. muncii.
Chiar daca ar fi aplicabile prevederile OG nr. 22/2002, atragem atenția asupra faptului ca termenul de 6 luni de zile curge de la data la care debitorul a comunicat somația de plata de către organul de executare ( art. 2 teza a doua din OG nr. 22/2002).
Or, in aceste condiții, judecătorul contestației la executare a greșit atunci când a dispus anularea somației de executare si a celorlalte acte de executare.
Putea fi anulata cel mult adresa de înființare a popririi daca ar fi fost instituita anterior expirării termenului de 6 luni.
Însa, ca în cauza nu poate fi vorba de incidența procedurii reglementate de OG nr. 22/2002, întrucât titlul executoriu conține plata de despăgubiri izvorâte dintr-un litigiu de munca, angajatorul, fie el profesionist, fie instituție publica, fiind obligat sub sancțiunea legii penale de a executa titlul executoriu . 15 zile de la data la care i s-a adresat cererea de executare.
Probe: inscrisuri.
Cu cheltuieli de judecata.
In drept, a invocat art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Intimata Agenția Naționala de îmbunătățiri F. - F. V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că instanța de fond a reținut corect ca, prima somație fiind comunicata la data de 28.01.2013, termenul de gratie de 6 luni curge de la aceasta data.
Numai după împlinirea acestui termen de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002 se poate trece la executarea silita potrivit Codului de Pr. Civila (art. 3 din OG nr. 22/2002.)
Încălcând aceste prevederi legale, B. A. L. a continuat executarea silita emițând înăuntrul termenului de 6 luni somația si procesul verbal de stabilirea cheltuielilor de executare din dala de 18.03.2013 si cereri de validarea popririi.
Recurentul apreciază ca soluția instanței de fond prin care somația si actele de executare subsecvente sunt nelegale este una greșita, invocând prevederile art. 261 din Codul Muncii care stipulează: „ neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor in termen de 15 zile de la data cererii de executare adresata angajatorului de către persoana interesata constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amenda . „
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile OG nr. 22/2002. Acestea sunt dispozițiile speciale care se aplică în cazul executării silite a instituțiilor bugetare, dispozițiile codului muncii fiind legea generală. Oricum dispozițiile codului muncii invocate de recurente privesc hotărârile judecătorești definitive cu privire la plata salariilor. În cazul de față, intimata a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă la plata de despăgubiri calculate la nivelul salariilor și nu la plata salariilor pentru a fi aplicabile aceste dispoziții legale din codul muncii.
Termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 curge de la data emiterii primei somații de către executorul judecătoresc și nu de la data celei de-a doua somații. De altfel, cea de-a doua somație cuprinde o sumă greșită ce se execută, în sensul că prin expertiza contabilă s-au calculat sumele brute ce i s-ar cuveni creditorului și nu sumele nete și nu a avut în vedere plățile voluntare care au fost plătite de debitoare. De asemenea și onorariul executorului judecătoresc depășește pragul maxim prevăzut de ordinul nr. 2550/2012 care este de 10% din suma ce se execută.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt motive de ordine publică care să impună analizarea acestora din oficiu, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C. A. împotriva sentinței civile nr. 2753/8.08.2013 a Judecătoriei V. pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013.
Președinte, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, E. G. |
Red. D.M.M.
Tehnored. D.M.M./E.G.
2 ex./25.11.2013
Judec. Fond. C. O.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 1328/2013. Tribunalul... | Pretenţii. Decizia nr. 1339/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
