Pretenţii. Decizia nr. 1339/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1339/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1339/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1339/R/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător I.-M. P.
Judecător D. M. M.
Grefier M. R.
Pe rol se află PRONUNȚAREA cererii de recurs formulată de recurenta – pârâtă S.C. MINOVO SERVICE S.R.L. –cu sediul în București . sect.2, în contradictoriu cu intimata - reclamantă Î. I. D. D.- cu sediul în V.. .. 10, împotriva sentinței civile nr. 2590/27.06.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții .
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă din prezenta decizie când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 20 noiembrie când:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2590 din 27 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta Î. I. D. D. în contradictoriu cu pârâta . București și, pe cale de consecință
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 3826,85 lei cu titlu de despăgubiri.
A fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 346 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
În fapt, între . în calitate de „Organizator” și Î.I. D. D. în calitate de „Colaborator” s-a încheiat Contractul de colaborare nr. 87 din 18.04.2011 prin care pârâta se obliga să pună la dispoziția reclamantei spațiul situat în municipiul V., .. 1, jud. V. în vederea exploatării mașinilor electronice cu câștiguri identificate în Anexa nr. 1 a contractului.
În urma acestei colaborări fiecare parte contractanta urma să primească un procent de 50% din venitul realizat din care se scădeau obligațiile financiare prevăzute de art. 4 din contract. Conform art. 5 din același contract pierderile se suportau în aceeași proporție.
Potrivit art. 12 din contract . avea obligația de a întocmi decontul lunar în vederea stabilirii comisionului cuvenit fiecărei părți, urmând ca pârâta, pe baza acestui decont, să întocmească factura în temeiul căreia se efectua plata în mod efectiv – art. 6.
Potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul cod civil contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Instanța constată că actul juridic a fost încheiat de părți la data de 18.04.2011, sub imperiul vechiului Cod civil. În consecință, contractul de colaborare nr. 87 din 18.04.2011 va fi analizat potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii sale.
Colaborarea dintre cele două părți s-a derulat până la data de 01.03.2013 când . a procedat la ridicarea aparatelor electronice prevăzute în Anexa nr. 1 din contract încheind cu această ocazie Procesul verbal din 01.03.2012 (fila 49).
Instanța a constatat că acest proces-verbal este semnat și ștampilat numai de către reprezentantul pârâtei . în timp ce din partea reclamantei este aplicată doar ștampila fără să existe semnătura reprezentantului legal.
În aceste condiții, instanța a constatat că între părți nu s-a realizat acordul de voință necesar rezilierii de comun acord a contractului. Dincolo modul în care s-a realizat acest lucru, simpla aplicarea ștampilei nu este în măsură să complinească acordul pârâtei cocontractante în lipsa semnăturii reprezentantului legal. De altfel, din depozițiile celor trei martori audiați în cauză, în ședința din 02.04.2013 (filele 192-194), rezultă faptul că între reprezentanții celor două părți au existat neînțelegeri cu privire la modul de derulare a contractului de colaborare culminate cu refuzul reprezentantului pârâtei de a semna procesul verbal din 01.03.2012.
În aceste condiții, instanța constată că la data de 01.03.2012, prin ridicarea aparatelor electronice, pârâta a procedat, de fapt, la rezilierea unilaterală a contractului de colaborare nr. 87 din 18.04.2011.
Potrivit art. 16 din Contract colaborarea poate înceta și înainte de expirarea termenului prevăzut cu acordul părților sau dacă una din părți nu-și respectă obligațiile asumate din contract sau proprietarul mașinilor consideră că sala nu este rentabilă iar potrivit art. 17 în situația rezilierii contractului partea care o solicită trebuie să avizeze partenerul cu cel puțin 15 zile înainte. Coroborând prevederile cele două articole instanța constată că părțile au stipulat posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului înainte de termen în anumite situații, cu condiția însă ca partea care o solicită să avizeze, în orice mod, intenția sa celuilalt partener cu 15 zile înainte.
Însă, în speță, instanța a constatat că pârâta a procedat la rezilierea contractului fără a aviza în prealabil reclamanta în termenul stabilit, încălcând prevederile contractuale.
Or, potrivit art. 969 convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În ceea ce privește excepția neexecutării contractului invocată de pârâtă instanța a reținut că această excepție este un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia din părțile contractului sinalagmatic în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații.
Insă, instanța constată că obiectul cererii de chemare în judecată nu îl reprezintă obligarea pârâtei la executarea obligațiilor contractuale ci obligarea acesteia la plata daunelor compensatorii, ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului.
În consecință, instanța nu a reținut susținerile pârâtei cu privire la neexecutarea contractului ca sancțiune specifică adresată părții care nu si-a executat îndatoririle contractuale, având în vedere cadrul procesual stabilit de părți în acțiunea de față.
Probabil că pârâta a invocat această excepție în încercarea de a sublinia existența unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv vina însăși a debitorului. Însă acest aspect, a fost analizat odată cu verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Instanța a reținut că răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în obligația pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat alteia. Prin funcția sa reparatorie, răspunderea civilă are drept scop repunerea patrimoniului persoanei prejudiciate în situația anterioară, prin înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale faptei ilicite. In dreptul roman sunt cunoscute două forme ale răspunderii civile, respectiv răspunderea civilă contractuală și răspunderea civilă delictuală.
Răspunderea civilă contractuală este îndatorirea debitorului unei obligații născute dintr-un contract de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin faptul neexecutării în sens larg a prestației datorate, adică executarea ei cu întârziere, executarea necorespunzătoare ori neexecutarea propriu-zisă totală sau parțială.
Răspunderea civilă delictuală este obligația unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemată prin lege să răspundă. Privitor la raportul dintre cele doua forme ale răspunderii civile, menționăm că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe când răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Ori de câte ori nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi aplicate regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Or, în cauza de față instanța a constatat că între reclamanți și pârâți s-au derulat relații contractuale concretizate în Contractul de colaborare nr. 87/18.04.2011 astfel încât pârâții pot fi obligați la plata prejudiciului-beneficiu nerealizat doar în cadrul răspunderii civile contractuale.
Pentru angajarea răspunderii civile contractuale se cere întrunirea următoarelor condiții:
-existenta unei fapte ilicite a unei persoane care constă în nerespectarea unei obligații contractuale;
-existenta unui prejudiciu patrimonial;
-existenta unei legături de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciul cauzat si
-vinovăția autorului faptei ilicite.
In consecință instanța a analizat dacă sunt întrunite cumulativ aceste condiții de admisibilitate.
În ceea ce privește existența unei fapte ilicite instanța a constatat că pârâtei i se poate reține în sarcina sa această primă condiție întrucât, așa cum s-a arătat anterior, aceasta a procedat la rezilierea contractului în mod unilateral fără a aviza reclamanta despre intenția sa în termenul de 15 zile prevăzut de art. 17 din Contractul nr. 87/2011, încălcând astfel prevederile contractuale. Așadar, începând cu data de 01.03.2012 pârâta a refuzat în mod unilateral să-și mai execute obligațiile contractuale deși contractul nu era expirat, având termen până la 31.12.2012.
Referitor la ce-a de-a doua condiție, respectiv producerea unui prejudiciu patrimonial instanța constată că prin neexecutarea contractului pârâta a produs un prejudiciu patrimonial reclamantei, sub forma câștigului pe care aceasta nu l-a mai putut realiza (lucrum cessans) prin refuzul unilateral a pârâtei de continuare a contractului de colaborare.
De asemenea, instanța a constatat că între fapta ilicită și prejudiciul suferit există legătură de cauzalitate întrucât refuzul executării contractului de către pârâtă a condus la lipsirea reclamantei de sumele ce i se cuveneau în urma acestei colaborări.
Este îndeplinită și condiția vinovăției pârâtei întrucât neexecutarea obligației contractuale îi este imputabilă.
Nu s-a putut reține susținerile pârâtei că rezilierea unilaterală a contractului a fost dictată de rațiuni economice, respectiv de lipsa de rentabilitate a activității întrucât așa cum reiese din deconturile lunare și facturile depuse la dosarul cauzei (filele 5-9, 50-51) precum și din declarațiile martorei N. S., angajată a ., părțile înregistrau profit, care în unele luni depășea suma de 3000 de lei (de exemplu: septembrie – 3860 lei, octombrie – 3114,95 lei), astfel încât media lunară se situa în jurul sumei de 2500 de lei.
De asemenea nu s-a putut susține că rezilierea contractului s-a produs din cauza atitudinii culpabile a reclamantei. Chiar dacă sunt reale afirmațiile pârâtei că în lunile ianuarie și februarie 2012 reclamanta nu a întocmit facturi instanța a constatat că deconturile aferente acestor luni nu au fost însușite prin semnătură de către reclamanta Î.I. D. D., așa cum s-a întâmplat în cazul lunilor anterioare.
Mai mult, așa cum a reieșit din depoziția martorului D. V.-L., reprezentanții pârâtei au prezentat deconturile pentru luna ianuarie și februarie 2012 de abia la data de 01.03.2012, când, pe fondul unor neînțelegeri, au procedat și la rezilierea contractului. În aceasta situație, având în vedere prevederile art. 6 și 12 din contract, reclamanta nu avea posibilitatea întocmirii facturii în lipsa decontului lunar care era în sarcina pârâtei și prin care se evidențiau sumele ce trebuiau facturate. Pârâta nici nu a făcut dovada faptului că a comunicat deconturile pentru lunile ianuarie și februarie 2012 în orice alt mod, înainte de data de 01.03.2012. De altfel, din facturile depuse la dosarul cauzei rezultă că acestea erau întocmite după 5-6 zile de la începutul lunii următoare celei pentru care se întocmea decontul.
Așa cum a rezultat din depozițiile martorilor audiați în cauză D. V.-L. și N. B.-V. care au participat la discuțiile dintre cele două părți la data de 01.03.2012, rezultă că motivul nesemnării deconturilor îl reprezintă contestarea de către reprezentantul reclamantei a sumelor înscrise în decontul întocmit de către pârâtă. Or, această situație litigioasă trebuia mai întâi conciliată de părți în termen de 20 de zile de la ivirea ei conform art. 21 din Contractul de colaborare.
Or prin neinițierea niciunei forme de conciliere dintre părți și prin procedarea la rezilierea unilaterală a contractului fără nici un fel de preaviz pârâta a acționat cu rea-credință în relațiile comerciale dintre cele două părți, încălcând prevederile contractuale.
În consecință, aceasta nu poate invoca existența vinei înseși a creditorului ca și cauză de exonerare a răspunderii civile. De asemenea pârâta nu a făcut dovada existenței unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră.
Instanța a constatat că în temeiul art. 720 ind. 1 C. pr. civ. reclamanta a realizat procedura de încercare a soluționării litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, însă, fără nici un rezultat. De altfel, excepția prematurității acțiunii a fost respinsă de instanță prin Încheierea de ședință din 23.10.2012.
În ceea ce privește prejudiciul solicitat instanța a reținut că reclamanta prin acțiunea sa a solicitat suma de_ lei care reprezintă totalul încasărilor medii lunare nepercepute de reclamantă pentru perioada în care contractul a fost desființat înainte de expirarea termenului contractului (martie – decembrie 2012).
Însă, pârâta a făcut dovada faptului că la data de 01.05.2012 reclamanta a început o nouă colaborare cu . de natura celei avute anterior cu ., fapt recunoscut de reclamantă prin răspunsul la interogatoriu la întrebarea a 8-a (fila 141).
Or, cum prejudiciul pretins reprezintă câștigul pe care reclamanta nu l-a mai putut realiza (lucrum cessans) instanța a constatat că acesta poate fi solicitat doar pentru două luni, respectiv martie și aprilie 2012, perioadă în care nu s-a făcut dovada încheierii unei noi colaborări, timp în care reclamanta nu a mai încasat sumele pe care aceasta le obținea în mod obișnuit anterior rezilierii unilaterale a contractului. După data de 01.05.2012 reclamanta nu mai poate solicita acest prejudiciu întrucât a procedat la încheierea unei noi colaborări de pe urma căreia obține venituri.
De altfel, instanța a considerat că perioada de două luni este rezonabilă în ceea ce privește găsirea unui nou colaborator, întrucât prejudiciul oferit nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără just temei a creditorului.
Potrivit art. 13 din contract pentru neexecutarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale părțile datorează despăgubiri.
În ceea ce privește cuantumul prejudiciului instanța l-a calculat ținând cont de media încasărilor nete lunare, așa cum a rezultat din chitanțele și deconturile depuse la dosar întocmite în perioada de derulare a contractului. A mai reținut instanța că relațiile contractuale dintre părți s-au desfășurat în perioada mai 2011 – februarie 2012, deci acestea s-au derulat timp de 10 luni.
Instanța a reținut că la dosar reclamanta a făcut dovada încasării următoarelor sume:
-iunie și iulie 2011 – suma de 2946,65 lei primită cu chitanța nr. 52 din 01.08.2011 (fila 230);
-august 2011 – 3860 lei evidențiată în factura ._ (fila 169);
-septembrie 2011 – 3114,95 lei evidențiată în factura ._ (fila 170);
-octombrie 2011 – 2444,05 lei evidențiată în factura ._ (fila 171);
-noiembrie 2011 – 1631,95 lei evidențiată în factura ._ (fila 172);
-decembrie 2011 – 3019,75 lei evidențiată în factura ._ (fila 173);
-ianuarie 2012 – 2247,15 lei evidențiată în decont aferent acestei luni (fila 51);
-februarie 2012 – - 130,55 lei (minus 130,55 lei) evidențiată în decont aferent acestei luni (fila 50);
Reclamanta nu a făcut dovada încasărilor pe luna mai 2011 deși instanța a pus în vedere în mod expres acest lucru prin Încheierea din 14.05.2013.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada încasării pe perioada celor 10 luni contractuale a sumei totale de_,25 lei fapt ce conduce ca media lunară să fie de 1913,425 lei.
Întrucât instanța a concluzionat deja că reclamantei i se cuvin despăgubiri doar pentru două luni instanța a admis în parte acest capăt de cerere și a obligat pârâta să-i achite suma de 3826,85 lei (1913,425 lei x 2 luni).
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța a constatat că acestea sunt în cuantum de 2531 lei din care 1731 lei taxă de timbru și 800 lei onorariu avocat (chitanțele de la fila 218). Întrucât acțiunea a fost admisă în parte, în proporție de 13,67 % din valoarea pretențiilor solicitate, instanța a admis și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în aceeași proporție în temeiul art. 276 C. pr. civ. și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 346 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâta . invocându-se faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat probatoriul administrat și a admis în parte acțiunea reclamantei - intimate fără ca aceasta să-și fi dovedit temeinicia pretențiilor.
1.Reclamanta nu și-a dovedit prejudiciul și nici legătura de cauzalitate între lipsa unei notificări prealabile de reziliere a Contractului de colaborare nr. 87 din 18.04.2011 și acest pretins prejudiciu.
Instanța de fond și-a depășit cu mult rolul activ, înlăturând în mod greșit toate apărările pârâtei și însușindu-și rolul de apărător al reclamantei .
Din contractul părților rezultă explicit că părțile și-au asumat că venitul realizat în baza acestui contract nu putea fi apreciat ca și constant, că acestea și-au asumat inclusiv aspectul că nu în mod obligatoriu va exista un venit lunar, fiind posibil ca în unele luni să nu existe decât cheltuieli pentru desfășurarea activități nu și încasări din activitate, situație în care, părțile au convenit practic să crediteze activitatea, acoperind din venituri proprii cheltuielile realizate pentru desfășurarea activității.
Critica modul de calcul a prejudiciului pentru că instanța a avut in vedere veniturile realizate în baza contractului și excluzând efectiv posibilitatea desfășurării activității în pierdere.
2. Cu privire la obligațiile contractuale asumate prin Contractul de colaborare nr. 87 din 18.04.2011, potrivit art. 7 din contract administrarea colaborării cădea în sarcina recurentei conform art. 12 din contract, parte care avea obligația de a întocmi decontul lunar în vederea desocotirii părților contractante, respectiv de a întocmi decontul prin care se stabilea comisionul cuvenit fiecăreia dintre părți.
Conform art. 6 din contract, reclamanta — intimată pentru a putea încasa comisionul ce i se cuvenea lunar trebuia să emită în baza decontului întocmit de subscrisa factura și chitanța aferentă sumelor ce i se cuveneau cu acest titlu, iar în cazul în care activitatea înregistra pierderi, trebuia să achite recurentei 50% din cuantumul acestora.
Ca atare, în situația în care activitatea se desfășura în profit, reclamanta -intimată nu avea dreptul să își încaseze comisionul fără a emite factura și chitanța aferente aceste operațiuni, obligație însușită de aceasta prin contract — art. 6.
In ceea ce privește rezilierea Contractului de colaborare nr. 87 din 18.04.2011, în conformitate cu prevederile art. 16 din contract, aceasta putea interveni înainte de expirarea termenului contractului în trei situații, respectiv:
1.cu acordul scris al părților;
2.dacă una din părți nu-și respectă obligațiile asumate prin contract;
3.dacă proprietarul mașinilor, în speță subscrisa, consideră că sala nu este rentabilă.
Deși reclamanta și-a încasat comisionul pentru luna ianuarie 2012, aceasta a refuzat să-și execute obligația de însușire prin semnătură a decontului lunar și de emitere a facturii și chitanței pentru comisionul încasat, iar pentru luna februarie 2012 nu a achitat debitul datorat recurentei conform art. 5 din contract.
Instanța de fond nu numai că nu sancționează acest comportament al reclamantei-intimate, dar îl și justifică culpabilizând recurenta.
Susține încălcarea de către reclamanta — intimată a obligațiilor sale contractuale asumate prin Contract prin încasarea comisionului cuvenit pentru luna ianuarie 2012 fără a remite recurentei documentele contabile justificative.
Instanța de fond constată că proces-verbal din 1 03 2012 este semnat și ștampilat numai de către reprezentantul pârâtei — recurente, în timp ce din partea reclamantei - intimate este aplicată doar ștampila fără să existe semnătura reprezentantului legal.
Instanța de fond trece peste aspectul că întâlnirea dintre părți ce a avut loc la data de 01.03.2012 a avut ca scop soluționarea amiabilă a problemelor apărute în derularea contractului, chestiune necontestată de niciuna dintre părțile în litigiu, în cadrul căreia reclamanta - intimată a fost somată să-și execute obligația emiterii documentelor justificative pentru comisionul aferent lunii ianuarie 2012 și să achite cota din cheltuielile aferente lunii februarie 2012 care se încheiase cu pierderi.
D. fiind că reprezentantul reclamantei - intimate nu a înțeles să dea curs acestor obligații ce erau în sarcina sa și a înțeles că recurenta avea cunoștință deja și de alte nereguli în executarea contractului, ulterior a refuzat semnarea actului.
Recurenta a făcut toate demersurile pentru încetarea prin acordul părților a acestui contract la data de 01.03.2012, în cadrul întâlnirii organizată cu reprezentantul reclamantei - intimate, după ce din discuții s-a relevat că acesta nu dorea să dea curs obligațiilor sale astfel încât derularea contractului să reintre în normal.
Cu privire la modul de calcul al cuantumului prejudiciului se arată că chiar înțelegerea părților prin contract rezultă explicit aceea că venitul realizat în baza acestui contract nu putea fi apreciat ca și constant.
Contractul nu prevede un minim garant cuvenit vreuneia dintre părți, respectiv aceea că părțile și-au asumat inclusiv aspectul că nu în mod obligatoriu va exista un venit lunar, fiind posibil ca în unele luni să nu existe decât cheltuieli pentru desfășurarea activității nu și încasări din activitate, situație în care, părțile au convenit practic să crediteze activitatea, acoperind din venituri proprii cheltuielile realizate pentru desfășurarea activității.
Din accepțiunea calcului prejudiciului realizat de către instanța de fond arbitrar, rezultă obligatoriu un venit lunar, fiind exclusă automat posibilitatea ca aceasta să fie în pierdere, iar părțile să fie obligate să acopere aceste pierderi.
Aceasta în condițiile în care, în februarie, ultima lună de derulare a contractului activitatea s-a încheiat cu pierdere, reclamanta - intimată datorându-i recurentei și la data prezentei 50% din cheltuielile efectuate în luna în referință pentru desfășurarea activității, chestiune peste care însă instanța de fond trece cu ușurință, fără a o considera culpa reclamantei - intimate.
Pentru a nu-i perturba intimatei însă activitatea prin blocarea spațiului ce-i aparținea și pentru a se pune la adăpost în ceea ce privește pierderi financiare viitoare, la data de 01.03.2012, subscrisa a ridicat aparatele ce-i aparțineau din spațiul reclamantei, permițându-i astfel acesteia sa-și desfășoare nestingherit activitatea sa.
În drept se invocă prevederile Contractului de colaborare nr 87 din 18.04.201 l C.cv. și ale C.p.c.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Legal citată intimata reclamantă I.I. D. D. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, aducând următoarele argumente:
Recurentei i-au fost garantate si respectate toate drepturile procesuale in fata instanței de fond. Faptul ca soluția pronunțata nu convine recurentei nu este un argument pentru a pune la îndoiala obiectivitatea instanței. Mai mult decât atât, aceleași argumente au fost aduse de către recurenta si in cererea de recuzare formulata fata de magistratul care a soluționat cauza la fond, cerere care a fost analizata si respinsa ca nefondata.
In ceea ce privește soluția pronunțata de prima instanța apreciem ca este corecta si bine justificata astfel incit nu se impune pentru niciun motiv reformarea acesteia.
Instanța a analizat in mod corelativ existenta condițiile necesare angajării răspunderii civile contractuale, apreciind in mod corect asupra vinovăției societății recurente in derularea si executarea contractului încheiat, vinovăție care a condus la crearea unui prejudiciu in patrimoniul acesteia.
Analizând toate probele dosarului s-a constatat in mod judicios ca intre părți nu s-a realizat acordul de voința necesar rezilierii de comun acord a contractului si ca atitudinea dicretionara si abuziva a paratei recurente a culminat cu momentul in care la data de 01.03.2012 a procedat la ridicarea aparatelor de joc, procedând in acest fel la rezilierea unilaterala a contractului de colaborare.
Conform contractului sus amintit s-a prevăzut posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului, insa, in condițiile art. 17 din contract, acest lucru trebuia sa se faca cu o notificare prealabila, care aviza partenerul cu cel puțin 15 zile înainte de reziliere. In aceste condiții, si având in vedere actele dosarului, instanța a constatat in mod corect ca acest lucru nu s-a realizat, parata recurenta nerespectându-si obligațiile asumate prin contract, situație care a atras obligarea acesteia la repararea prejudiciului cauzat.
In ceea ce privește critica recurentei referitoare la faptul ca instanța de fond nu ar fi analizat apărările formulate de aceasta se impune a fi respinsa motivat de faptul ca instanța a analizat pe larg in considerentele hotărârii apărările recurentei parate.
Principala apărare a recurentei a vizat excepția de neexecutare a contractului, corect catalogata de instanța ca un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic in cazul in care i se pretinde executarea obligației ce ii incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligații.
Raportat corect la obiectul acțiunii, care îl reprezintă obligarea paratei la daune compensatorii ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului, instanța a procedat corect înlăturând aceasta apărare.
Este mai mult decât evident faptul ca parata recurenta a invocat aceasta chestiune cu intenția clara de a fi exonerata de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale insa, argumentele prezentate in susținerea acestei apărări nu sunt reale.
Lipsa emiterii facturilor de către intimată pentru lunile ianuarie si februarie s-a datorat faptului ca reprezentanții paratei nu au întocmit deconturile aferente acestor luni, aspect ce rezulta din chiar înscrisurile depuse de parata odată cu întâmpinarea, înscrisuri din care rezulta ca aceste deconturi au fost întocmite pro causa, nefiind însușite de noi prin semnătura. In lipsa acestor deconturi nici facturile nu puteau fi emise, motiv pentru care nerespectarea clauzelor contractuale a aparținut si de aceasta data unității parate. Toate aceste aspecte au fost analizate de prima instanța in hotărârea atacata ( fila7).
In mod corect si just a fost calculat si prejudiciul datorat de parata societății noastre, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale. Instanța a făcut o medie a încasărilor pentru perioada anterioara rezilierii contractului si a acordat daune pentru lunile in care nu a putut realiza aceste sume, datorita rezilierii unilaterale a contractului de către parata.
Raportat aspectelor invocate solicită respingerea recursului.
In drept; art. 115 vechiul Cod de procedura civila.
În recurs nu au fot depuse noi înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentinta recurată prin prisma motivelor de recurs si a dispozitiilor legale aplicabile se constată că recursul este neîntemeiat:
Acțiunea are ca obiect daune decurgând din neexecutarea contractului, conform art. 1073 coroborat cu art..1082 Cod civil.
În mod corect a reținut prima instanță că nu a fost îndeplinită de către recurentă clauza contractuală prevăzută de art. 17 din convenție, privind anunțarea intimatei a dorinței de reziliere unilaterală a contractului cu 15 zile înainte
In mod corect s-a reținut: contractul de colaborare nr. 87/18 04 2011 a fost reziliat in mod unilateral de către recurentă, aspect ce rezultă din proces-verbal din 1 03 2012 care este semnat și ștampilat numai de către reprezentantul recurentei iar intimata neînsușindu-l. Pe procesul verbal de încetare a activității a fost aplicată numai a stampila si nu și semnătura reprezentantului intimatei ceea ce conduce la prezumția că nu a existat voința intimatei pentru rezilierea contractului prin acord. Această prezumție este întărită de depozițiile martorilor D. V. si N. B. V. din care rezultă că nu a existat acordul intimatei pentru ridicarea jocurilor de către recurentă.
In mod greșit susține recurenta că intimata nu si-a însușit decontul lunar pentru ianuarie si nu a fost emisă de intimata factura pentru debitul datorat pentru luna februarie.
Din actele dosarului nu rezultă ca pentru aceste luni recurenta să fi prezentat intimatei pentru ian - febr 2012 si prezenta, obligație ce-i revine potrivit art. 12 din contract.
Lipsa rentabilității afacerii pentru luna februarie nu are relevanță in cauză.
Chiar dacă afacerea a fost nerentabilă in februarie 2012, potrivit art. 17 din contract recurenta avea obligația notificării intimatei cu privire la rezilierea unilaterală, cu 15 zile înainte.
Pentru nerespectarea acestei obligații din art. 17 din contract au fost acordate daune de instanță.
In consecință fapta care a condus la reținerea existenței unei încălcări a clauzei contractului a constat in faptul că recurenta a procedat la rezilierea contractului în mod unilateral fără a aviza reclamanta despre intenția sa în termenul de 15 zile prevăzut de art. 17 din Contractul nr. 87/2011.
In mod corect prima instanță a reținut că nu se poate retine existența vinei intimatei in executarea contractului.
Al doilea motiv de recurs cu privire la prejudiciul stabilit este neîntemeiat.
In mod corect prima instanță a realizat o medie a veniturilor încasate in perioada iunie 2011-februarie 2012, si stabilit media de 1913,42 pe lună.
La această medie a avut in vedere si luni in care si luni cu venit pe minus.
Prejudiciul pentru nerespectarea clauzei contractului nu poate fi estimat .; nu se poate prezuma că in lunile respective nu se putea realiza nici un venit si nici nu se poate impune creditoarei de a efectua alte probe suplimentare.
In cauză dauna a fost stabilită de prima instanță, în executare clauzei din art. 13, este câștigul pe care creditorul nu l-a put realiza( lucrum cessans) .
În cauză au fost corect interpretate probele și instanta nu și-a depășit rolul activ; la stabilirea situației de fapt au fost avute in vedere probele si contractul părților.
În temeiul art. 312 C. coroborat cu art. 304 ind. 1 C. se va respinge recursul.In temeiul art. 274 C. se va respinge cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată din recurs fată de soluția din recurs si cheltuielilor solicitate de intimată pentru că nu s-a probat cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr. 2590/27 iunie 2013 a Judecătoriei V. pe care o menține.
Respinge cererea recurentei si a intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi 20. 11. 2013
Președinte, C. A. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, M. R. |
Red. P.I.M./18.12.2013
EX.2
JUD.FOND: O. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1323/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1360/2013. Tribunalul... → |
|---|
