Contestaţie la executare. Decizia nr. 762/2014. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 762/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 762/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 762/A

Ședința publică de la 23 septembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Judecător A. A.

Grefier A. C.

-----------------

Pe rol se află spre soluționare cererea de apel declarată de apelanta - pârâtă . B. în contradictoriu cu intimații - contestatori C. L. AL C. B. și U. A. T. B., intimați – terți popriți T. B., C. B. SA, R. B. BUCUREȘTI, B.C.R. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1388/2014 pronunțată de Judecătoria B., având ca obiect - contestație la executare

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimații – contestatori C.L. B. și U.A.T. B., avocat H. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv faptul că dosarul se află la primul termen de judecată; apelul este declarat peste termenul legal, fiind nemotivat și netimbrat ; nu se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă; în dimineața ședinței de judecată s-a depus la dosar de către av. H. M., pentru intimații contestator, o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare, fie amânarea cauzei, întrucât asigură asistență într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași.

S-au verificat actele de la dosar după care, instanța constată rămasă fără obiect cererea formulată de av. H. M., dat fiind faptul că acesta a răspuns la apelul nominal făcut în cauză.

Tribunalul, din oficiu invocă la acest termen de judecată: excepția nulității apelului, pentru faptul că nu s-a achitat de către apelantă taxa judiciară de timbru în valoare de 500 lei, astfel cum a fost stabilită prin rezoluție administrativă, precum și excepția tardivității apelului motivat de faptul că ultima zi de declarare a căii de atac a fost în data de 16 iunie 2014, însă apelul a fost înregistrat la Judecătoria B. la data de 19-06-2014, cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicare fără a fi indicate motivele de apel. Ordinea de soluționare a apelului va fi stabilită cu ocazia deliberării.

Tribunalul, acordă cuvântul cu privire la excepțiile invocate.

Av. H. M. solicită admiterea excepțiilor invocate și anularea apelului. Nu se solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Tribunalul, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției nulității cererii de apel și în subsidiar asupra excepției de tardivitate.

INSTANȚA

Asupra excepțiilor invocate :

Prin sentința civilă nr. 1388 din 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. s-au respins ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului C. L. . cererii de chemare în judecată, pentru motivul că cererea nu are aplicată ștampila comunei B. și excepția tardivității cererii prin care contestatoarea a solicitat încetarea executării înseși, excepții ridicate de intimata . B..

A fost admisă contestația la executare și cererea pentru întoarcerea executării, formulate de contestatorii unitatea administrativ-teritorială ., prin primarul comunei B., jud. V. și C. L. al comunei B., jud. V., împotriva actelor de executare silită și împotriva executării silite înseși, efectuate în dosarul de executare nr. 445/2013 al biroului executorului judecătoresc S. I. M. din B., contestație formulată în contradictoriu cu intimata . B., cu sediul în B., .. Plombă, . și cu terții popriți:

- T. B.,

- C. B., cu sediul în București, Calea V. nr. 11-13, sector 3;

- R. B., cu sediul în București, .. 9-9A, sector 2;

- B. Comercială Română, cu sediul în București, ..5, sector S-au anulat toate actele de executare efectuate, până la data pronunțării sentinței (22.05.2014), în dosarul de executare nr. 445/2013 al biroului executorului judecătoresc S. I. M. din B., la cererea creditoarei . B., împotriva contestatorilor unitatea administrativ-teritorială . comunei B. și C. L. al comunei B., jud. V., inclusiv anulează: Încheierea de încuviințare a executării silite pronunțată la data de 18.06.2013 în dosarul civ. nr._ al Judecătoriei B.; măsura sechestrului asigurător fără deposedare asupra următoarelor bunuri: 1- un microbuz marca Ford Transit 115T430 TDCI cu 15+1 locuri, culoare alb, cu nr. de înmatriculare_ ; 2- un microbuz marca Ford Transit 155T460, cu 16+1 locuri, culoare galben, cu nr. de înmatriculare TM-_; adresele de înființare a popririi din datele de 25.06.2013 și de 27.06.2013, până la concurența sumei totale de 101.727,69 lei; publicația de vânzare din data de 24.03.2914.

S-a dispus încetarea executării silite înseși ce face obiectul dosarului de executare nr. 445/2013 al biroului executorului judecătoresc S. I. M..

S-a dispus întoarcerea executării, în sensul că a obligat intimata . B. să restituie către contestatorii unitatea administrativ-teritorială . . suma de 20.974,30 lei, sumă ce deja a fost executată (suma se va restitui o singură dată, pentru ambii contestatori).

A constatat că unitatea administrativ-teritorială . comunei B. și C. L. al comunei B., jud. V. au renunțat la judecata cererii de suspendare a executării silite.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea prin care terțul poprit C. B. București a solicitat obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat intimata . B. să plătească, contestatorilor unitatea administrativ-teritorială . L. al comunei B., jud. V., cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.

În temeiul prevederilor art. 44 alin. 4 din OUG nr. 80/2013, a obligat intimata . B. să plătească, în contul bugetului local al municipiului B., suma de 500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (pentru care s-au acordat facilități contestatorilor prin încheierea pronunțată la data de 14.04.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei B., constând în reducerea, cu ½ a taxei judiciare de timbru), dispozitivul sentinței constituind titlu executoriu.

Împotriva acestei soluții a formulat apel intimata . B., solicitându-se admiterea acestuia, modificarea hotărârii primei instanțe și respingerea contestației ca nefondată, cu mențiunea că motivele de apel se vor depune printr-un memoriu separat.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 466-482 Cod pr. civilă.

Intimata UAT B. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind una legală și temeinică.

La termenul din data de 23-09-2014 instanța, din oficiu, a invocat următoarele excepții: excepția nulității cererii de apel pentru declarare peste termenul legal și nemotivare, iar în subsidiar a invocat excepția netimbrării cererii.

Față de prevederile art.248 (1) Cod.pr.civ. instanța urmează a analiza cu prioritate excepția nulității cererii de apel, reținând următoarele:

Prin rezoluția din data de 25-06-2014, apelantei . B. i s-a pus în vedere să achite în termen de 10 zile de la primirea înștiințării o taxă judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, determinată conform art. 23 alin. 1 lit.”b” raportat la art. 10 alin.2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și motivele de apel.

Apelanta nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de către instanța de control judiciar astfel încât, la primul termen de judecată în apel, s-a constatat că nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în conformitate cu art. 470 alin. 2 Cod pr. civilă, „la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxelor de timbru”, această din urmă cerință fiind prevăzută de art. 470 alin. 3 Cod pr. civilă, sub sancțiunea nulității.

În consecință, având în vedere că apelanta nu a făcut dovada că a achitat taxa de timbru până la primul termen de judecată, tribunalul în conformitate cu art. 470 alin. 2 Cod pr. civilă, va admite excepția nulității cererii de apel invocată din oficiu și va dispune anularea cererii de apel formulată de . B. împotriva sentinței civile nr. 1388/22.05.2014 a Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția nulității cererii de apel invocată din oficiu.

Anulează cererea de apel formulată de . B. împotriva sentinței civile nr. 1388 din 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23 septembrie 2014.

Președinte,

D. E. S.

Judecător,

A. A.

Grefier,

A. C.

Red. jud. S.D.E./14.10.2014

Tehndact. gr. A.Ci. /16-10-2014

9 ex./.-10-2014

Judecător fond: I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 762/2014. Tribunalul VASLUI