Contestaţie la executare. Decizia nr. 412/2014. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 412/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 412/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 412/R/2014
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător M. C.
Judecător O. M. V.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de recurs declarată de către recurenții – contestatori S. C. și S. M., ambii cu domiciliul în Bârlad, .. 3, jud. V., în contradictoriu cu intimata B. R. de D. G. S. G. S.A. - prin B.R.D. - Agenția V. I. P. Bârlad, cu sediul în Iași, .. 1B-2A, jud. Iași, împotriva sentinței civile nr. 1785/16.07.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că nu s-a urmat procedura citării părților și că în termenul de amânare a pronunțării nu s-au înaintat la dosar concluzii scrise;
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 28 octombrie 2014, dându-se decizia de față:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1785/16.07.2014, pronunțată de Judecătoria Bârlad au fost admise excepția tardivității contestației la executare însăși și a contestației privind Publicația de vânzare imobiliară nr. 392/2012 din data de 21 februarie 2014, excepția lipsei de obiect al petitului privind întoarcerea executării silite, excepția inadmisibilității petitului 2 pe calea contestației la executare, excepții invocate de intimata B. R. de D. G. S. G. S.A.
Ca urmare a admiterii excepțiilor a fost respinsă ca tardivă contestația la executarea formulată de contestatorii S. C. și S. M., în contradictoriu cu intimata B. R. de D. G. S. G. S.A. prin care au solicitat anularea Publicației de vânzare imobiliară nr.392/2012 din data de 21 februarie 2014 și executării silite însăși în dosarul de executare nr. 392/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C. C. R..
A fost respins ca lipsit de obiect petitul referitor la întoarcerea executării și ca inadmisibil petitul privind constatarea nulității absolute a contractului de credit nr. 1100 din 1 octombrie 2007, a actului adițional nr.1 din 7 iunie 2011 la acest contract de credit, a contractului de ipotecă imobiliară nr.1445 din 1 octombrie 2007, autentificat sub nr.940 din 1 octombrie 2007 și actului adițional autentificat sub nr.2414 din 7 iunie 2011 la contractul de ipotecă autentificat sub nr.940 din 1 octombrie 2007, a contractului de garanție reală mobiliară nr.2204 din 7 iunie 2011, a contractului de credit nr._ din 17 iulie 2007 și actul adițional nr.1 din 7 iunie 2011 la acest contract de credit, contractul de garanție reală mobiliară nr. 2203 din 7 iunie 2011.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin contractul de credit nr. 1100 din 1 octombrie 2007, contestatorii S. C. și S. M. au contractat un credit de 75.000 EUR în vederea achiziționării unui imobil, iar prin contractul de credit nr._ din 17 iulie 2007 au beneficiat de un credit de nevoi personale de 10.000 EUR. La data de 7 iunie 2011 au fost încheiate cu contestatorii acte adiționale prin care au beneficiat de reeșalonare, însă cu toate acestea, începând cu luna iunie 2012, nu au mai achitat deloc ratele de credit aferente celor două contracte.
În luna septembrie 2012, contestatorii au fost notificați cu privire la faptul că înregistrau rate restante, iar în luna noiembrie 2012, intimata s-a adresat executorului judecătoresc în vederea recuperării creanței lor, fiind inițiată executarea silită.
A mai reținut prima instanță că potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”, astfel încât în cauză s-au aplicat dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865 privind executarea silită.
S-a mai arătat că debitorii au formulat contestație împotriva Publicației de vânzare imobiliară nr. 392/2012 din 21 februarie 2014 și a executării silite înseși derulate în prezent în dosarul de executare nr.392/2012, însă Publicația de vânzare a fost comunicată contestatorilor la data de 25 februarie 2014, fiind afișată la adresa de domiciliu, aceasta fiind și adresa imobilului urmărit silit.
În aceste condiții, prima instanță a reținut că termenul de 15 zile în care contestatorii puteau formula contestație la executare împotriva acestui act era depășit, data înregistrării la instanță fiind de 26 martie 2013. Instanța nu a reținut susținerea contestatorilor potrivit căreia termenul curgea de la data recomunicării la solicitarea contestatorilor de către executorul judecătoresc prin adresa din e-mail din 13 martie 2014 întrucât dovada comunicării este cea care a rezultat din procedura de afișare aflată la filele 172,173,180 din dosarul de executare silită, așa cum prevedeau disp. art. 504 Cod procedură civilă.
A mai reținut prima instanță și tardivitatea contestației la executare însăși invocată de intimată, motivat de faptul că termenul de 15 zile, curgea așa cum prevedeau disp. art. 401, alin. 1 lit. c din Codul de proc. civ. de la data când a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare. Or dovada comunicării somației către contestatori era ianuarie 2013, fila 54 din dosarul de executare silită, termenul de 15 zile fiind cu mult depășit, cu atât mai mult cu cât după acest moment a fost întocmită și somația din 8 martie 2013, comunicată contestatorilor la data de 12 martie 2013, fila 65,66 din dosarul de executare silită, dar și alte acte de executare.
Prima instanță a mai arătat că este întemeiată și susținerea intimatei cu privire la inadmisibilitatea petitului nr. 2 al contestației prin care s-a solicitat instanței să se constate nulitatea absolută a contractelor de credit și a contractelor de garanție, invocând apărări de fond cu privire la „legalitatea și temeinicia creanței”. S-a reținut pe de o parte, că contestarea creanței în vederea căreia se desfășura executarea silită, în mod evident afecta soarta întregii executări silite, iar contestația la executarea însăși era tardiv formulată, iar pe de altă parte, în conformitate cu art. 399 alin. 3 Cod procedură civilă, în situația în care executarea silită se făcea în temeiul unui titlu executoriu care nu era emis de o instanță de judecată, împotriva acesteia se puteau formula apărări pe fond pe calea contestației la executare dacă legea nu prevedea în acest scop o cale de atac, or contractele de credit bancar puteau fi atacate pe calea acțiunii de drept comun în nulitate, contractele de garanție fiind accesorii acestora, astfel că, pentru verificarea validității lor era instituită o cale de atac, astfel că nulitatea absolută nu putea fi soluționată pe calea contestației la executare și această excepție invocată de intimată a fost admisă.
Referitor la excepția lipsei de obiect al petitului privind întoarcerea executării silită instanța a apreciat că obiectul oricărei cereri este o condiție esențială a acțiunii civile în momentul formulării și pe tot parcursul procesului. Or, ca consecință a respingerii contestației formulate, ca tardivă și ca inadmisibilă în legătură cu petitul 2 al contestației, nu se putea susține că la acest moment se impunea întoarcerea executării silite întrucât executarea silită se făcea în baza unor acte valabil încheiate, atât în privința titlurilor executorii, cât și a actelor de executare silită întocmite până în prezent în dosarul nr.392/2012, Birou executor Judecătoresc C. C. R., acte pe care instanța le-a menținut.
De altfel, instanța a arătat că debitorii aveau posibilitatea solicitării pe calea dreptului comun a constatării nulității absolute a clauzelor pe care le considerau abuzive, precum și întoarcerea executării silite în cazul admiterii unei asemenea acțiuni, așa cum a avut această posibilitate de la apariția Legii nr.193/2000, astfel că nu putea susține că îi era încălcat accesul la justiție prin respingerea, ca inadmisibilă a petitului 2 pe calea contestației la executare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii S. C. și S. M., invocând următoarele motive:
Contestatorii au arătat că la data de 13.03.2014 li s-a comunicat de către Biroul Executorului Judecătoresc C. C. R. prin email, publicație de vânzare imobiliare nr. 392 din 21.02.2014, prilej cu care au luat act de faptul că împotriva lor se derulează pe rolul acestui birou de executor judecătoresc o procedură de executare silită imobiliară prin vânzare la licitație publică a imobilului casă de locuit și teren situat în Bârlad ..3 județul V., compus din teren curți construcții în suprafață de 438,69 mp împreună cu construcțiile existente pe acesta, respectiv casa de locuit, și magazine, înscris in CF nr.3484 a localității Bârlad, număr cadastral 1864, pentru recuperarea sumei totale de 79.096,62 EURO reprezentând debit EUR (nu se precizează in ce ar consta acest debit-credit restant, dobânzi, penalități, alte comisioane restante) și 11.100,22 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Împotriva acestei proceduri de executare silită au formulat prezenta contestație la executare prin care au solicitat anularea Publicației de Vânzare Imobiliară nr. 392/2012 din 21.02.2014; anularea executării silite înseși derulate în prezent în dosarul de executare nr.392/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C. C. R.; întoarcerea executării prin restituirea sumelor încasate ilegal de la reclamanți cu titlu de dobândă modificată unilateral de bancă cu încălcarea prevederilor contractuale, dobândă penalizatoare, și a următoarelor comisioane prevăzute în contracte de credit susmenționate: comision de risc, de întocmire a dosarului de credit, de gestionare/administrare a creditului, de administrare a creditului restant, comision de nerespectare a clauzelor contractuale; constatarea nulității absolute a mai multe contracte de credit, ipotecă, garanție reală mobiliară asupra soldului creditor; cu cheltuieli de judecată.
Consideră că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în speță fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 punctul 9 raportat la art. 304.1 C.proc.civ., arătând că, în ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației al executare însăși, în urma relațiilor solicitate de contestatori de la biroul executorului judecătoresc C. R. și la firma de curierat prin care le-au fost trimise citațiile, li s-a comunicat faptul că somația de executare și actele de executare emise în dosarul de executare nr. 392/2012 al B. C. le-au fost comunicat la vechea adresă la care nu mai locuiesc încă din anul 2007 și din acest motiv, nu s-a putut realiza comunicarea sub semnătură a actelor de executare și s-au întocmit ulterior procese verbale de comunicare prin afișare a acestor acte de executare.
Pe de altă parte, cu privire la excepția tardivei formulări a contestației la executare împotriva Publicației de Vânzare Imobiliară din 21.02.2014, instanța nu a luat in considerare împrejurarea cum că la solicitarea lor expresă, executorul judecătoresc a recomunicat acest act la adresa lor corectă de domiciliu și astfel au fost în măsură să formuleze în mod legal prezenta contestație.
Or, prin operațiunea de recomunicare a acestui act de executare au fost repuși din nou în termenul de formulare a contestației, altfel operațiunea de recomunicare a publicației neavând niciun sens, din moment ce fiind depășit termenul de 15 zile de la data comunicării sale prin afișare, nu mai aveam în mod legal posibilitatea contestării sale.
Prin interpretarea dată de prima instanță acestei operațiuni de recomunicare, instanța a golit de sens juridic demersul executorului judecătoresc, neobservând faptul că prin această recomunicare executorul judecătoresc își recunoaște de fapt culpa în modul defectuos de realizare până la acel moment a procedurii de comunicare a actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 392/2012 anterior menționat.
Cu privire la excepția inadmisibilității, prima instanță a reținut faptul că debitorii ar avea la dispoziție calea formulării unei acțiuni de drept comun având ca obiect constatarea nulității clauzelor contractuale și ulterior posibilitatea unei cereri de întoarcere a executării.
Cu toate acestea consideră recurenții că prin admiterea acestei excepții li se încalcă dreptul de acces liber la justiție și la un tribunal independent, în accepțiunea art. 6 alineatul 1 din CEDO, deoarece o eventuală vânzare a imobilului către o terță persoană nu ar mai putea fi anulată prin intermediul acestei proceduri, terța persoană fiind protejată prin efectul ordonanței de adjudecare împotriva oricărei evicțiuni ulterioare, astfel că prejudiciul care li s-ar cauza printr-o executare silită derulată împotriva unui titlu executoriu lovit de nulitate absolută ar fi unul insurmontabil pe calea indicată de prima instanță.
In drept recurenții au invocat prevederile art. 304 punctul 9 raportat la art. 304.1 din Codul de Procedură Civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de S. C. si S. M., ca nefondat si menținerea Sentinței Civile nr. 1785/2014 a Judecătoriei Bârlad, aceasta fiind legea si temeinica, iar în ipoteza admiterii recursului solicită in conformitate cu art. 312 alin 5 C.pr.civ. trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că cererile în probațiune și fondul cauzei nu au fost dezbătute.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că prima instanța a admis excepțiile invocate de către ea si a respins contestația la executare silita, formulata de contestatorii S.. Sentința pronunțata de către prima instanța este legală și temeinică.
A mai arătat intimata că a încheiat cu contestatorii S. în anul 2007 două contracte de credit. Prin contractul nr. 1100 încheiat la data de 01.10.2007 soții S. au contractat un credit de 75.000 euro în vederea achiziționării unui imobil (teren cu casa). Prin contractul de credit nr._ perfectat la data de 17.07.2007 contestatorii au beneficiat de un credit de nevoi personale de 10.000 euro. Având în vedere că, contestatorii au întâmpinat dificultăți, neputând să își îndeplinească angajamentele contractuale asumate in sensul achitării ratelor de credit, la data de 07.06.2011 intimata a încheiat cu contestatorii acte adiționale la cele doua contracte de credit.
Prin actele adiționale la cele doua contracte ambele credite - parțial restante - au fost reeșalonate, contestatorii beneficiind și de o perioada de grație (adică timp de 12 luni de la data reeșalonării contestatorii trebuiau sa achite doar dobânda la un credit, si doar rata la celălalt credit). Cu toate acestea începând cu luna iunie din anul 2012 contestatorii nu au mai achitat deloc ratele de credit aferente celor doua contracte. Intimata, sesizând acesta situație in luna septembrie 2012, a notificat contestatorii ca înregistrează restante la ratele datorate conform celor doua contracte de credit modificate, solicitând sa își îndeplinească obligațiile contractuale. Contestatorii au primit notificările semnând de primire pe confirmarea poștala, iar întrucât contestatorii nu si-au îndeplinit voluntar obligațiile de plata, conform contractelor de credit asumate, in luna noiembrie 2012 intimata s-a adresat executorului judecătoresc in vederea recuperării creanței noastre, in acest sens fiind inițiata executarea silita in dosarul execuțional nr. 392/23.11.2012.
A arătat intimata că prima instanța in mod legal a admis excepția tardivității contestației la executare, întrucât în cauză s-a contestat Publicația de vânzare din data de 21.02.2013 și executarea la silita însăși. Executarea silita împotriva soților S. a început in anul 2012, executorul judecătoresc C. C. R. fiind sesizat de către intimată în data de 21.11.2012.
Contestația la Publicația de vânzare din data de 21.02.2014 se putea formula in termen legal de 15 zile de la data comunicării publicației. Recurenții susțin ca in data de 13.03.2014 s-a comunicat publicația contestata si cu acest prilej au luat la cunoștința de procedura de executare silita imobiliara. De asemenea, recurenții susțin ca somația si actele de executare s-au comunicat la vechea adresa la care nu mai locuiesc din anul 2007, iar prin „recomunicare" prin e-mail executorul si-a recunoscut culpa.
In dosarul execuțional se regăsesc toate dovezile de comunicare ale actelor de executare către recurenți, observându-se ca, comunicările s-au efectuat la adresa: Bârlad, .. 3, jud. V.. Aceasta este adresa indicata in recurs ca fiind adresa de domiciliu al recurenților S.. Publicația de vânzare contestata a fost comunicata la adresa sus-menționata in data de 25.02.2014. In aceeași data publicația de vânzare a fost afișată si la adresa de domiciliu al contestatorilor, acesta fiind adresa imobilului urmărit silit.
De asemenea, se observa din e-mailul din 13.03.2014 depus de recurenți ca executorul a comunicat actele si prin e-mail ca urmare a solicitării telefonice din partea recurenților. Faptul ca recurenții nu au dorit sa primească comunicările efectuate începând cu luna ianuarie 2013 de către executor in mod cert nu se poate imputa nici subscrisei, nici executorului judecătoresc. In caz contrar ajungem in situația absurda - întocmai vizata de recurenți - ca persoanele care nu doresc sa primească actele de executare silita nu pot fi executate silit, ajungându-se in acest mod la fraudarea legii si a intereselor creditorului urmăritor. Tocmai pentru acest considerent a reglementat expres legiuitorul posibilitatea afișării comunicărilor in măsura in care nu se găsește nici o persoana la adresa de comunicare, precum si in situația in care se refuza direct sau indirect primirea actelor.
Raportat la faptul ca, comunicarea Publicației de vânzare din 21.02.2014 s-a realizat in data de 25.02.2014 in conformitate cu dispozițiile C.pr.civ privind comunicarea actelor, precum si ca, contestația a fost înregistrata la instanța de judecata abia in data 26.03.2014, rezulta ca s-a depășit termenul imperativ prevăzut prin art. 401 alin 1 lit. 1 C.pr.civ.
Contestația la executarea silita însăși este vădit tardivă, având în vedere că potrivit art. 401 alin 1 lit. c executarea silita însăși se poate contesta in termen de 15 zile de la primirea somației sau de la luarea la cunoștința a primului act de executare. In ceea ce privește susținerea ca recurenții in data de 13.03.2014 au luat la cunoștința de executarea silita, precum si ca actele de executare s-ar fi comunicat la vechea adresa a recurenților arată ca aceasta este falsa.
A arătat intimata că toate actele de executare s-au comunicat la adresa de domiciliu indicata si in recurs de recurenți (Bârlad, .. 3), iar comunicările s-au efectuat in deplina conformitate cu prevederile C.pr.civ privind citarea pârtilor si comunicarea actelor de procedura. Susținerea recurenților in sensul ca la vechea adresa ar fi fost comunicate actele in mod evident sunt neîntemeiate raportat la numeroasele dovezi de comunicare care se regăsesc in dosarul execuțional.
Totodată se observa ca in data de 24.07.2013 recurenții au permis inspectarea imobilului aflat in proprietatea acestora in vederea evaluării in dosarul de executare silita. Mai mult, aceștia au încheiat si un proces-verbal cu evaluatorul. Procesul-verbal atașat raportului de evaluare începe cu mențiunea „Birou Executor Judecătoresc C. C. R. Dosar executare 392/2012. Prin acest proces-verbal in mod clar se face referire la executarea silita a imobilului in dosarul de executare nr. 392/2012. Procesul-verbal este semnat de evaluator si debitorul S. C.. Așadar recurenții cunoșteau ca împotriva acestora s-a inițiat executarea silita.
In concluzie, recurenții S. aveau posibilitatea sa formuleze contestație la executare silita însăși in anul 2013 in urma comunicării somațiilor. Având in vedere ca, contestația la executarea silita însăși a fost formulata abia in data de 26 martie 2014 contestația este in mod vădit tardiva, iar soluția pronunțata de către prima instanța fiind corecta.
In ceea ce privește contestarea creanței si solicitarea aferenta de a constata nulitatea absoluta a contractelor de credit si a contractelor de garanție aferente, intimata a arătat că solicitarea de anulare a unor contracte de credit bancar este inadmisibila pe calea contestației la executare.
De asemenea, intimata a mai precizat că, având in vedere ca, contestația la executare însăși este tardiva, in mod evident nu se poate discuta nici creanța si nici contractele de credit din care rezulta creanța, raportat la care s-au invocat apărări de fond pe aceasta cale. Faptul ca, recurenții au contestat certitudinea creanței, invocând OUG 50/2010 si legea nr. 193/2000 nu înseamnă ca, calea procedurala aleasa de aceștia nu trebuia exercitata in condiții legale. Or, daca se acceptă raționamentul recurenților ajungem la concluzia ca, practic creanța a cărei cuantum se comunica prin prima somația comunicata debitorului executat se poate contesta oricând si pentru orice motive, fara a fi necesare respectarea dispozițiilor art. 401 C.pr.civ. Or, termenele prevăzute in acest text de lege sunt imperative, contestatorii trebuind sa formuleze in termen contestația la executare pentru a putea invoca apărări de fond raportat la acesta. Nu se poate neglija faptul ca, contestatorii fără dubiu au avut posibilitatea reala si efectiva de a formula o contestație in termen, luând la cunoștința începerea executării silite in anul 2013.
A mai arătat că admiterea excepției de tardivitate a contestației la executare însăși înlătura necesitatea discutării excepției inadmisibilității petitului 2 al contestației la executare.
In ceea ce privește inadmisibilitatea petitului nr. 2 al contestației la executare, a precizat că potrivit art. 399 alin 3 C.pr.civ apărările de fond - ca cele privind existenta unor clauze abuzive in contractul de credit - se pot invoca in cadrul unei contestații la executare numai in situația excepționala in care legea nu prevede alta cale pe care aceste apărări ar putea fi invocate. Or, in vederea constatării existentei unor clauze abuzive in contracte in mod cert exista posibilitatea formulării unor acțiuni de drept comun (de pilda acțiunea in nulitate/anulare clauze abuzive prevăzuta de legea 193/2000).
In concluzie, existenta unor clauze abuzive nu pot fi discutate in cadrul contestației la executare având in vedere ca pe de o parte legiuitorul nu a reglementat contestația la executare in vederea soluționării unor aspecte de fond ținând de raportul juridic existent intre părți, iar pe de alta parte, pe calea contestațiilor la executare asemenea apărări nu pot fi invocate, existând acțiuni de drept comun in cadrul cărora clauzele din contractul de credit se pot pune in discuție.
A mai precizat intimata că prima instanța in mod corect a admis excepția lipsei de obiect al petitului privind întoarcerea executării silite având in vedere că recurenții au solicitat întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor de bani "încasate cu titlu de dobânda modificata unilateral, dobânda penalizatoare, comision de risc, de întocmire a dosarului de credit, de gestionare/administrare a creditului, de administrare a creditului restant, comision de nerespectare a clauzelor contractuale.
In speța se observa din dosarul execuțional ca s-au efectuat mai multe acte de executare începând cu anul 2012 insa nu s-au valorificat bunuri. Astfel solicitarea de a dispune întoarcerea executării silite este lipsita de obiect, pentru simplul motiv ca pe parcursul acestei executări intimata nu a beneficiat de recuperarea nici măcar parțiala a creanței noastre deținute fata de contestatori. Obiectul oricărei cereri este o condiție esențiala a acțiunii civile, fiind necesara existenta obiectului in momentul formulării cererii, cat si pe tot parcursul procesului.
Soluția primei instanțe este legala si temeinica si raportat la faptul ca atât contestația la executarea silita însăși, cat si contestația la publicația de vânzare au fost respinse ca tardive. Or, astfel cum rezulta din textul de lege sus-citat doar in ipoteza desființării titlului executoriu sau a executării silite însăși se poate formula o cerere de întoarcere a executării silite.
In ceea ce privește susținerea recurenților in sensul ca aceștia au achitat o parte din credit, chiar daca in dosarul de executare nu s-au făcut plați pana la ora actuala ca motiv de nelegalitate a sentinței primei instanțe, observam ca aceasta este neîntemeiata. Întoarcerea executării silite are ca scop restabilirea situației anterioare executării, deci poate viza in mod exclusiv doar bunurile vândute sau sumele achitate in cursul executării silite. Astfel sumele achitate de către recurenți in prealabil inițierii executării silite, pe parcursul desfășurării celor doua contracte de credit nu ar putea fi "restituite" in urma unei cereri de întoarcere a executării silite sau a contestației la executare întrucât nu au fost încasate in urma executării silite, ci in cursul executării voluntare de către recurenți a contractelor de credit. O asemenea cerere in mod evident are ca scop "extinderea" limitelor unei contestații la executare si cererii de întoarcerii a executării silite.
Pe fondul cauzei, arată intimata că cererea de contestație la executare este vădit neîntemeiată, întrucât susținerile contestatorilor sunt lipsite de temei de drept și de fapt, creanța executată fiind de 79.096,62 euro și se compune din: credit in cuantum de 74.292 euro, dobânzi in valoare de 3.680,67 euro si comisioane in cuantum de 1.123,95 euro. Mai mult, la dosarul execuțional, sunt depuse mai multe extrase de cont din care rezulta componenta creanței.
Analizând motivele de recurs, în limitele motivelor de recurs invocate,prin prisma prevederilor art. 304 și 3041, tribunalul reține următoarele:
Contestatorii au invocat aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității contestației împotriva executării însăși, apreciind, în esență, că procedura de comunicare a actelor de executare de către Biroul executorului judecătoresc C. R. a fost viciată, în sensul că nu au fost predate aceste acte sub semnătură, iar contestatorii nu mai locuiau la adresa la care s-a făcut comunicare din anul 2007.
Instanța de recurs constată că aceste susțineri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c C.proc.civ. de la 1865, dispoziții de procedura aplicabile în cauză, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea silită se face fără somație.
În cauză instanța constata ca somația din 08.03.2013, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, procesul verbal de situație din data de 06.03.2013 și titlurile executorii au fost comunicate contestatorilor, potrivit dovezii de primire și procesului verbal de predare/primire, prin afișare, la data de 12.03.2013, la adresa din Bârlad, .. 3, jud. V..
Se observă, de asemenea că executorul judecătoresc la data de 04.01.2013 a emis o adresă către Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor al județului V. prin care a solicitat comunicarea adresei de domiciliu a debitorilor. Prin adresa de răspuns nr._/11.01.2013 s-a comunicat executorului judecătorești că domiciliul debitorilor este în localitatea Bârlad, .. 3, jud. V..
Analizând procedura de comunicare a actelor de executare, se constată că acesta a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 90 alin. 1 teza I, art. 92 alin. 3, 4 și 6 și art. 100 C.proc.civ., care permit comunicarea prin afișarea la domiciliul, în cazul persoanelor fizice, atunci când se constată lipsa oricărei persoane la domiciliul acestora.
Așadar, comunicarea somației de plată realizată prin afișare la data de 12.03.2012 este perfect valabilă și legal îndeplinită, somația fiind afișată la domiciliul cunoscut al debitorilor. Chiar dacă procedura de comunicare a actelor de executare a fost efectuată prin afișare la domiciliul debitorilor, neexistând o semnătură din partea debitorilor care să confirme primirea, există o prezumție legală că la data afișării înscrisurilor la domiciliul se va lua la cunoștință de acestea.
Faptul că executorul judecătoresc ar fi a comunicat debitorilor actele de executare la data de 13.03.2014, însă la solicitarea recurenților, prin e-mail, nu poate echivala cu o recunoaștere a viciilor procedurii de comunicare din data de 12.03.2013. Această comunicare a fost făcută de către executorul judecătoresc în virtutea dreptului debitorilor, ca părți în dosarul de executare silită, de a li se elibera copii din dosarul de executare silită, chiar dacă există o dovadă de comunicare a acestor acte.
De asemenea, în condițiile în care în evidențele Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor recurenții figurau cu domiciliul oficial declarat la adresa la care s-a făcut comunicarea, stabilirea sau schimbarea domiciliului nu putea fi opusă altor persoane, conform art. 91 alin. 2 N.C.civ., chiar în situația în care recurenții ar fi făcut dovada că aceste mențiuni din cartea de identitate și din evidențele oficiale nu corespund realității.
Cu toate acestea, dacă domiciliul real ar fi fost cunoscut prin alte mijloace de cel căruia i se opune, respectiv creditoarea și executorul judecătoresc, potrivit art. 91 alin. 3 N.C.civ., acesta ar fi putut fi opus acestora în procedura de executare silită, însă nu este cazul în speță, întrucât susținerile recurenților potrivit cărora nu mai locuiesc la vechea adresă încă din anul 2007, reprezintă doar simple afirmații și nu pot fi luate în considerare în lipsa unui minim probatoriu administrat.
În aceste condiții, soluția primei instanțe de admitere a excepției tardivității cu privire la contestația privind executarea silită însăși și respingerea acestei contestații ca tardive, a fost dată cu aplicarea corect a dispozițiilor art. 401 alin. 1 lit. c C.proc.civ. de la 1865, precum și a prevederilor art. 90 alin. 1 teza I, art. 92 alin. 3, 4 și 6 și art. 100 C.proc.civ. de la 1865, ținând seama că termenul de 15 zile pentru formulare a contestației împotriva executării silite însăși se împlinise la data de 28.03.2013, deci cum mult înainte de sesizarea instanței cu prezenta contestație – 26.03.2014.
Recurenții au mai criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește soluționarea excepției tardivității contestației la executare împotriva Publicației de vânzare imobiliară nr. 392/2012 din data de 21 februarie 2014, însă și acest motiv de recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 401 alin. 1 lit. a C.proc.civ. de la 1865 contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă.
Or, faptul luării la cunoștință, în procedura civilă și execuțională, se raportează la un moment obiectiv, respectiv la momentul comunicării actelor de executare, conform dispozițiilor de procedură civilă.
Procedura de comunicare a actelor de executare a fost realizată cu respectarea prevederilor art. 90 alin. 1 teza I, art. 92 alin. 3, 4 și 6 și art. 100 C.proc.civ., care permit comunicarea prin afișarea la domiciliul, în cazul persoanelor fizice, atunci când se constată lipsa oricărei persoane la domiciliul acestora.
Publicația de vânzare din data de 21.02.2014 contestată a fost comunicată debitorilor la data de 25.02.2014, fiind afișată la adresa de domiciliu, aceasta fiind și adresa imobilului urmărit silit.
În aceste condiții, după cum s-a arătat și mai sus, chiar dacă procedura de comunicare a actelor de executare a fost efectuată prin afișare la domiciliul cunoscut al debitorilor, neexistând o semnătură din partea debitorilor care să confirme primirea, există o prezumție legală că la data afișării înscrisurilor la domiciliul se va lua la cunoștință de acestea.
Prin recomunicarea prin e-mail din data de 13.03.2014 a acestui act de executare nu poate determina un nou curs al termenului de decădere de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. C.proc.civ. de la 1865, nici nu poate constitui o cauză de întrerupere a cursului acestui termen și nici o cauză de repunere de drept în termenul de formulare a contestației, în lipsa unei cereri în acest sens a debitorilor formulată în termenul și pentru motivele prevăzute de art. 103 alin. 1 și 3 C.proc.civ. de la 1865.
În aceste condiții, corect a stabilit prima instanță că termenul de formulare a contestației împotriva Publicației de vânzare imobiliară din data de 21.02.2014 a început să curgă de la data comunicării acestui act de procedură prin afișarea la domiciliul cunoscut al debitorilor, astfel încât la data de 13.03.2014 a expirat acest termen.
Or, față de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26.03.2014, contestația a fost formulată cu depășirea termenului de decădere de 15 zile, astfel că excepția tardivității a fost soluționată în mod corect de prima instanță în sensul admiterii acesteia, cu consecința respingerii ca tardiv formulate.
Recurenții au mai criticat sentința primei instanțe și sub aspectul soluționării greșite a excepției inadmisibilității cu privire la constatarea nulității unor clauze contractuale, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale și încălcarea dreptului de liber acces la instanță.
Instanța de recurs constată că soluția dată de prima instanță cu privire la această excepție este netemeinică, însă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată contestatorii au criticat legalitatea actului de executare silită Publicația de vânzare imobiliară din data de 21.02.2014, cât și a executării silite însăși.
În cadrul contestației împotriva executării silite însăși, contestatorii au arătat în mod expres că înțeleg să invoce cu titlu de apărări de fond nulitatea absolută a contractului de credit nr. 1100/01.10.2007 și a actului adițional nr.1/07.06.2011, a contractului de ipotecă imobiliară nr.1445/01.10.2007 autentificat sub nr. 940/01.10.2007 și actului adițional autentificat sub nr. 2414/07.06.2011, a contractului de garanție reală mobiliară nr. 2204/07.06.2011, a contractului de credit nr._/17.07.2007 și actul adițional nr. 1/07.06.2011 și a contractului de garanție reală mobiliară nr. 2203/07.06.2011.
Precizarea că această nulitate absolută reprezintă o apărare de fond rezultă din însăși cererea ce chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare depus de contestatori, precum și din cererea de recurs.
Ca urmare, în aceste condiții devin aplicabile prevederile art. 399 alin. 3 din C.proc.civ. de la 1865, potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Pe de o parte, se observă că apărările de fond împotriva titlului executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească se pot invoca în cadrul contestației împotriva executării silite însăși, ca motive pe care se sprijină contestația, iar nu ca un veritabil petit separat.
Pe de altă parte, se arată că apărările de fond, invocate în condițiile art. 399 alin. 3 C.proc.civ. de la 1865 ca motive de contestație împotriva executării silite însăși, nu pot face obiectul analizei instanței de executare decât în măsura în care contestația împotriva executării însăși a fost formulată cu respectarea termenului de introducere prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c C.proc.civ. de la 1865.
Or, în cauză s-a constatat că acțiunea de contestare a executării silite însăși a fost introdusă cu depășirea termenului de decădere de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. c C.proc.civ. de la 1865, iar, în aceste condiții, nu există cadrul procesual pentru ca instanța de executare să procedeze la analiza motivelor invocate de recurenți în susținerea contestației și nici a apărărilor de fond privind nulitatea absolută a actelor juridice indicate de debitori.
În consecință, ca urmare a respingerii tardive a contestației împotriva executării silite însăși, apărările de fond invocate de către contestatorii nu mai pot fi analizate. În aceste condiții, imposibilitatea analizării temeiniciei apărărilor de fond, ca urmare a unui impediment procedural reprezentat de formularea tardivă a contestației la executare, lipsește de obiect excepția inadmisibilității invocării cu titlu de apărări de fond a nulității absolute a actelor juridice indicate de debitori.
În ceea ce privește dreptul contestatorilor de liber acces la instanță, tribunalul arată că respingerea ca tardivă a contestației împotriva executării silite însăși nu îi privează pe aceștia de dreptul de a promova o acțiune separată în constatarea nulității absolute a clauzelor considerate abuzive.
Față de aceste considerente, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe de admitere a excepției inadmisibilității a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Ca urmare, recursul contestatorilor este fondat doar sub aspectul soluționării excepției inadmisibilități și urmează a fi admis, iar în condițiile art. 304 pct. 9 și arat. 312 alin. 3 C.proc.civ., sentința va fi modificată în parte, în sensul că va fi respinsă excepția inadmisibilității petitului 2, invocată de intimata B. R. de D. S. G. S.A., ca rămasă fără obiect.
Față de soluția de admiterea a recursului formulat de către contestatori, potrivit art. 274 alin. 1 C.proc.civ., intimata, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de recurenți în recurs, respectiv 50 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții S. C. și S. M. împotriva sentinței civile nr. 1785/16.07.2014, a Judecătoriei Bârlad, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge excepția inadmisibilității petitului 2, invocată de intimata B. R. de D. S. G. S.A., ca rămasă fără obiect.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Obligă intimata să plătească recurenților suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. M. C. O. M. V.
pt. Grefier de ședință
Grefier-șef de Secție Civilă
A. C.
Red/tehnored: M.C./27.11.2014
2 ex.
Judecătoria Bârlad: judecător J. D..
| ← Pretenţii. Decizia nr. 939/2014. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1112/2014. Tribunalul... → |
|---|
