Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 759/2014. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 759/2014 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-08-2014 în dosarul nr. 759/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 759

Ședința publică de la 20 August 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. E. S.

Grefier D. T.

Pe rol fiind pronunțarea cauzei Civil privind pe reclamantul B. București, cu sediul în București, .. 3-5, Sectorul 5, în numele minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, reprezentat de mama acestuia, KLAT R., cu domiciliul în ul. Limanowskiego 8 m.42, 91-059 Lodz, Polonia,prin avocat din oficiu P. T., în contradictoriu cu pârâtul Z. T., născut Ia data de 16.06.1976, în Mălușteni, Județul V., fiul lui I. și T., cu domiciliul în ., ., având CNP_

având ca obiect încuviințare executare silită .

La apelul nominal făcut în ședința la pronunțare au lipsit părțile.

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc în ședința din data de 19.08.2014 și care s-au consemnat în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta sentință, când din lipsă de timp pentru a delibera s-a dispus amânarea pronunțării în cauză pentru termenul de astăzi.

Ulterior deliberării s-a dat soluția de față:

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul B. București, cu sediul în București, .. 3-5, Sectorul 5, în numele minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, reprezentat de mama acestuia, KLAT R., cu domiciliul în ul. Limanowskiego 8 m.42, 91-059 Lodz, Polonia,prin avocat din oficiu P. T., a chemat în judecată pe pârâtul Z. T., născut Ia data de 16.06.1976, în Mălușteni, Județul V., fiul lui I. și T., cu domiciliul în ., ., având CNP_ solicitând instanței următoarele:

I. să constate că hotărârea polonă pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, este însoțită dejcertifîcatul eliberat de instanța polonă în baza Regulamentului (CE) nr.805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate și, prin urmare, hotărârea polonă își produce efecte în România fără a fi necesară recunoașterea și încuviințarea (exequatur) acesteia în România;

II.să dispună încuviințarea executării silite și înființarea popririi

asupra veniturilor debitorului Z. T., la Judecătoria

Bârlad, cu sprijinul unui executor judecătoresc, în conformitate cu

art. 665, art. 781-782 și art. 1106 din C.pr.civilă, precum și art. 6 din

Convenția de Ia New York din 20.06.1956 privind obținerea pensiei

de întreținere în străinătate, la care România a aderat prin Legea

nr.26/1991;

  1. să încuviințeze acordarea ajutorului public judiciar în formele

    prevăzute de art. 6 lit. a) și c); art. 8 ind. l și art. 26 din O.U.G. nr.

    51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată

    cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, respectiv plata

    onorariului de avocat și a onorariului executorului judecătoresc,

    scutirea de la plata cheltuielilor privind întocmirea și eliberarea

    documentelor justificative necesare (art.22 din Legea nr.36/2012),

    scutirea privind traducerile cererilor și a documentelor justificative

    anexate (art.23 din Legea nr.36/2012), precum și scutirea de la

    plata taxelor judiciare de timbru datorate în faza judecății și a

    tuturor cheltuielilor ocazionate de executarea silită, în conformitate

    cu art.9 din Convenția din 20 iunie 1956 privind obținerea pensiei

    de întreținere în străinătate, încheiată la New York Ia 20 iunie 1956

    - ratificată de România prin Legea nr. 26/1991, inclusiv cele

    privind investigarea periodică a veniturilor/bunurilor debitorului).

În fapt, se arată că din relația dintre KLAT R. și Z. T., a rezultat copilul minor Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, astfel cum se menționează în "Extrasul complet al certificatului de naștere", depus la dosar, în limbile polonă și română. Deoarece tatăl minorului nu a luat parte la costurile de întreținerea fiului său minor, mama acestuia, KLAT R., a introdus la Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz, Polonia, o cerere privind stabilirea pensiei de întreținere.

Judecătoria Raională pentru Lodz- Srodmiescie din Lodz, Polonia, prin sentința din data de 12.10.2009, pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, "a obligat pe Z. T., în calitate de tatăl al minorului, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., de 350 PLN lunar, plătit în avans până în ziua de 10 a fiecărui luni, cu dobânzile legale în cazul nerespectării termenului de plată a oricărei rate. Plata se va efectua mamei copilului, KLAT R., începând cu ziua de 11 septembrie 2008".

Hotărârea este definitivă și învestită cu formulă executorie în statul membru de origine, de la data pronunțării acesteia în ceea ce privește obținerea pensiei de întreținere.

Ulterior, la data de 26.09.2011, doamna KLAT R., în calitate de reprezentantă legală a minorului Z. H. T., a depus la Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia, în temeiul Convenției privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York, la 20 iunie 1965, cererea privind autorizarea executării pe teritoriul României a hotărârii polone pronunțate în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz- Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantum de 350 PLN lunar.

La aceeași dată, 26.09.2011, Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia, prin hotărârea 72/09-A, a aprobat cererea doamnei KLAT R., depusă în temeiul Convenției privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York, la 20 iunie 1965, privind autorizarea executării pe teritoriul României a hotărârii polone pronunțate în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz- Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantumul de 350 PLN lunar. De asemenea, s-a stabilit că plata datorată de debitorul Z. T. se va efectua în următorul cont bancar: PL33__ // B.: BREXPLPWMBK.

Prin urmare, debitorul Z. T. nu respectă obligațiile de plată a pensiei de întreținere și din această cauză, restanțele până la data introducerii prezentei acțiuni sunt în cuantum de 24.500 PLN (350 PLN x 70 luni = 24.500 PLN), echivalent în lei 25.830,35 lei ( curs BNR: 1 PLN = 1,0543, la data de 01.07.2014), pe perioada cuprinsă între septembrie 2008 -iunie 2014, fără dobânzi și/sau penalități de întârziere la efectuarea de plăți.

B. București a fost desemnat pentru a exercita atribuțiile de instituție intermediară în baza art.2 din Legea nr. 26/1991 pentru aderarea României la Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 1956. Doamna KLAT R., reprezentată legală a minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, conform art.3 alin.(3) din Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 1956, a împuternicit B. București, ca autoritate intermediară prevăzută în art.2 alin.(2) din Convenție, „pentru a o înlocui prin dreptul de substituire în cauza împotriva lui Z. T., cu domiciliul în România, privind pensia de întreținere în toate acțiunile în scopul obținerii pensiei de întreținere, inclusiv cu soluționarea acestora în justiție, pe cale amiabilă și, dacă va fi cazul, la deschiderea și conducerea cauzei sale privind pensia de întreținere, precum și la conducerea executării acesteia, în conformitate cu hotărârea sau cu oricare alt titlu executoriu".

În drept, se invocă: Convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York la 20 iunie 1956; Legea nr. 26/1991 pentru aderarea României Ia convenția privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, publicată în M.Of. nr. 54/19.03.1991; Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate; Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18.12.2008 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere; Legea nr. 36/2012 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere;

O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, modificată și aprobată prin Legea nr. 193/2008; ORDIN nr. 2.555/C din 14.11.206 - privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești; PROTOCOL - privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistență juridică și/sau reprezentare ori de asistență extrajudiciară, precum și pentru asigurarea serviciilor de asistență juridică privind accesul internațional la justiție în materie civilă și cooperare judiciară internațională în materie penală - încheiat între Ministerul Justiției (nr._/2008) și Uniunea Națională a Barourilor din România (nr. 1693/2008), în anul 2008; Noul Cod de procedură civilă;Convenția Europene a Drepturilor Omului; Legea nr.51/1991 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, cu modificările și completările ulterioare.

S-a anexat la cerere următoarele înscrisuri, în copie conformă:

Hotărârea polonă pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea pârâtului Z. T., în calitate de tată al minorului, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantum de 350 PLN lunar - în limbile polonă și română; cererea formulată de doamna KLAT R., în calitate de reprezentantă legală a minorului Z. H. T., și depusă la Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia, în temeiul Convenției privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York, la 20 iunie 1965, privind autorizarea executării pe teritoriul României a hotărârii polone pronunțate în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz- Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantum de 350 PLN lunar - în limbile polonă și română; Hotărârea polonă din 26.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 72/09-A, de Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia - în limbile polonă și română; Certificatul menționat la art.54 și 58 din Regulamentul privind hotărârile și tranzacțiile judiciare, din data de 31.10.2011 - în limba română; Extrasul complet al certificatului de naștere a minorului Z. H. T. - în limbile polonă și română; Calculul restanțelor pensiei alimentare pe perioada octombrie 2008 -septembrie 2011;împuternicire dată Baroului București de către doamna KLAT R. - în limbile polonă și română; Informații de cazier judiciar pentru pârâtul Z. T. - în limbile polonă și română.

Analizând cererea reclamantului în raport de actele anexate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța constată că aceasta este parțial întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, pârâtul Z. T., în calitate de tată al minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, rezultat din relația cu numita KLAT R., a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului în sumă de 350 PLN lunar plătit în avans până în ziua de 10 a fiecărui luni, cu dobânzile legale în cazul nerespectării termenului de plată a oricărei rate. S-a stabilit că plata datorată de debitorul Z. T. se va efectua în următorul cont bancar: PL33__ // B.: BREXPLPWMBK.

Hotărârea este definitivă și învestită cu formulă executorie în statul membru de origine, de la data pronunțării acesteia în ceea ce privește obținerea pensiei de întreținere.

Întrucât Titlul executoriu reprezentat de hotărârea menționată mai sus a fost pronunțată într-un stat membru UE la data când intrase în vigoare Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, instanța apreciază că executarea silită a acestuia într-un alt stat membru UE pentru recuperarea pensiei de întreținere, se va face potrivit acestui Regulament, capitolul IV (art. 16 – 41) întrucât potrivit art. 69 alin. 2 acesta are prioritate în relațiile dintre statele membre, asupra convențiilor și acordurilor care privesc aspectele reglementate de prezentul regulament și în cadrul cărora statele membre se constituie ca parte.

Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere înlocuiește dispozițiile referitoare la obligațiile de întreținere din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. De asemenea, acesta înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 805/2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate, cu excepția titlurilor executorii europene privind obligațiile de întreținere, emise de statele membre care nu au obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007.

Marea majoritate a statelor membre și-au asumat obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor de întreținere. Polonia și România fac parte dintre aceste state.

Potrivit art. 17 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 ”o hotărâre pronunțată într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 este recunoscută într-un alt stat membru fără a fi necesar să se recurgă la nicio procedură și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

O hotărâre pronunțată într-un stat membru care are obligații în temeiul Protocolului de la Haga din 2007 și care este executorie în statul membru respectiv, este executorie în alt stat membru fără a fi necesară încuviințarea executării”.

Prin urmare, hotărârea pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, este recunoscută de drept în România și este executorie, executarea urmând a se face în conformitate cu legea română, în concret Legea nr. 36/2012 privind unele privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene, precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere, în concret în art. 13-18 din acest act normativ și codul de procedură civilă, capitolul IV art. 665 și urm., procedura de exequator fiind suprimată. Prin urmare, solicitarea reclamantului de la pct. 1 vizează constatarea unei stări de fapt, inadmisibilă potrivit art. 35 alin. 2 din Codul de pr. civilă întrucât acțiunea în constatare poate avea ca obiect doar constatarea existenței sau inexistenței unui drept.

La dosar s-au depus toate documentele necesare pentru încuviințarea executării silite împotriva debitorului Z. T., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., ., titlul executoriu fiind însoțit de extrasul prev. de art. 20 alin. 1 lit. b din Regulamentul CE 4/2009, astfel încât în baza art. 665 alin. 3 din C.pr.civilă, tribunalul (instanță competentă potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr.36/2012) va admite cererea reclamantului și va încuviința executarea silită pe teritoriul României a titlului executoriu reprezentat de hotărârea din 12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Raională din Lodz –Departamentul VIII pentru Familie și Minori, Polonia în dosarul nr. VIII RC 627/08, definitivă și executorie, prin toate formele de executare silită, inclusiv prin poprire asupra veniturilor realizate de debitorul Z. T. pentru recuperarea sumei de 25.830,35 lei restanță la data de 01.06.2014, precum și a sumelor care vor deveni scadente după această dată: 350 PLN lunar(lei ( curs BNR: 1 PLN = 1,0543, la data de 01.07.2014).

În speță întrucât există deja un titlu executoriu împotriva debitorului, înființarea popririi este de competența executorului judecătoresc în conformitate cu art. 781 C.pr.civilă și nu a instanței de judecată deoarece nu ne aflăm în procedura de obținere a unui titlu executoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN N. LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de B. București, cu sediul în București, .. 3-5, sector 5, prin avocat din oficiu P. T., în numele creditorului minor Z. H. T., reprezentat de mama acestuia Klat R., cu domiciliul în ul. Limanowskiego 8 m. 42, 91-059, Lodz Polonia, împotriva pârâtului Z. T., cu ultimul domiciliu cunoscut în ., ..

Respinge ca inadmisibil capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate că titlul executoriu este însoțit de certificatul prev. de Regulamentul CE nr.805/2004 și de înființare din oficiu a popririi asupra veniturilor realizate de debitorul Z. T..

Încuviințează executarea silită pe teritoriul României a titlului executoriu reprezentat de hotărârea din 12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Raională din Lodz –Departamentul VIII pentru Familie și Minori, Polonia în dosarul nr. VIII RC 627/08, definitivă și executorie, prin toate formele de executare silită, inclusiv prin poprire asupra veniturilor realizate de debitorul Z. T..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul V..

Pronunțată în ședință publică, azi 20.08.2014.

Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu constând în hotărârea din 12.10.2009 pronunțată de Judecătoria Raională din Lodz Polonia în dosarul nr. VIII RC 627/08, pentru care s–a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu în condițiile legii.

Președinte, Grefier,

D.S. 22 August 2014

TRIBUNALUL V.

., nr. 54, V. Tel._,

Fax._

ROMÂNIA Nr._ din 25.08.2014

C Ă T R E,

CAMERA TERITORIALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI

DIN C. CURȚII DE APEL IAȘI

Alăturat vă trimitem copie de pe Sentința civilă nr. 759 din 20.08.2014, copie de pe încheierea din 19.08.2014 prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și copii de pe:

Cererea de chemare în judecată;

- Hotărârea polonă pronunțată în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz-Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea pârâtului Z. T., în calitate de tată al minorului, la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantum de 350 PLN lunar - în limbile polonă și română;

- Cererea formulată de doamna KLAT R., în calitate de reprezentantă legală a minorului Z. H. T., și depusă la Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia, în temeiul Convenției privind obținerea pensiei de întreținere în străinătate, încheiată la New York, la 20 iunie 1965, privind autorizarea executării pe teritoriul României a hotărârii polone pronunțate în dosarul nr. VIII RC 627/08, la data de 12.10.2009, de către Judecătoria Raională pentru Lodz- Srodmiescie din Lodz - Departamentul VIII pentru Familie și Minori, din Polonia, privind obligarea la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, în cuantum de 350 PLN lunar - în limbile polonă și română;

- Hotărârea polonă din 26.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 72/09-A, de Tribunalul din Lodz - Secția XI de Inspecție, din Polonia - în limbile polonă și română;

- Certificatul menționat la art.54 și 58 din Regulamentul privind hotărârile și tranzacțiile judiciare, din data de 31.10.2011 - în limba română;

- Extrasul complet al certificatului de naștere a minorului Z. HJJBERT T. - în limbile polonă și română;

- Calculul restanțelor pensiei alimentare pe perioada octombrie 2008 -septembrie 2011;

împuternicire dată Baroului București de către doamna KLAT R. - în limbile polonă și română;

- Informații de cazier judiciar pentru pârâtul Z. T. - în limbile polonă și română, pentru a proceda conform art. 26 alin.2 și 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 51/2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. D. E. T. D.

TRIBUNALUL V.

., nr. 54, V. Tel._,

Fax._

ROMÂNIA Nr._ din 25.08.2014

C Ă T R E,

B. BUCUREȘTI,

București,..3-5, sectorul 5

Alăturat vă trimitem copie de pe Sentința civilă nr. 759 din 20.08.2014 și copie de pe încheierea din 19.08.2014 prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar ce privesc pe minorul Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, reprezentat de mama acestuia, KLAT R., cu domiciliul în ul. Limanowskiego 8 m.42, 91-059 Lodz, Polonia,prin avocat din oficiu P. T., în contradictoriu cu pârâtul Z. T., născut Ia data de 16.06.1976, în Mălușteni, Județul V., fiul lui I. și T., cu domiciliul în ., ., având CNP_, având ca obiect încuviințare executare silită.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. D. E. T. D.

TRIBUNALUL V.

., nr. 54, V. Tel._,

Fax._

ROMÂNIA Nr._ din 25.08.2014

C Ă T R E,

DEPARTAMENTUL ECONOMIC DIN C. TRIBUNALULUI V.

Alăturat vă trimitem copie de pe Sentința civilă nr. 759 din 20.08.2014 și copie de pe încheierea din 19.08.2014 prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar ce privesc pe minorul Z. H. T., născut la data de 20.10.2000, reprezentat de mama acestuia, KLAT R., cu domiciliul în ul. Limanowskiego 8 m.42, 91-059 Lodz, Polonia,prin avocat din oficiu P. T., în contradictoriu cu pârâtul Z. T., născut Ia data de 16.06.1976, în Mălușteni, Județul V., fiul lui I. și T., cu domiciliul în ., ., având CNP_, având ca obiect încuviințare executare silită, PENTRU PLATA SUMELOR.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. D. E. T. Dor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 759/2014. Tribunalul VASLUI