Fond funciar. Decizia nr. 732/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 06-06-2012 în dosarul nr. 732/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 732/2012
Ședința publică de la 06 Iunie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-M. P.
Judecător C. A.
Judecător D. M. M.
Grefier M. R.
Pe rol se află PRONUNȚAREA asupra cererilor de recurs formulate de către C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. L. PUIEȘTI P. S. D. DE P. PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, P. C. PUIEȘTI și DIRECȚIA SILVICĂ - cu sediul în V.,.. 61, în contradictoriu cu intimata N. I.- domiciliată în G. ,..6 și intimata P. C. PUIEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1551 din 2 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La dosar prin serviciul de registratură la data de 29 mai 2012 au fost înregistrate notele de concluzii formulate de intimata reclamantă N. I., prin apărător, cu acte anexă în susținere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința din 23 mai 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi - parte integrantă din prezenta decizie când, la solicitarea apărătorului ales al reclamantei intimate N. I. pentru depunerea de note de concluzii scrise la dosar, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 30 mai 2012 și ulterior având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 06 iunie 2012, când:
TRIBUNALUL
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 1551/02 iunie 2011 Judecătoria Bârlad a admis plângerea formulată de petenta N. I. în contradictoriu cu intimatele C. locală Puiești și C. Județeană V., ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, Direcția Silvică V., împotriva Hotărârii nr. 1444 din 05.12.2006 a Comisiei Județene V. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe care o anulează.
A reconstituit în favoarea petentei N. I. dreptul de proprietate asupra suprafeței de 46 ha teren categoria arabil și asupra suprafeței de 28,5 ha teren cu vegetație forestieră, acesta din urmă fiind situat în extravilanul . 119, . vecinătăți: la nord – DE 2883, la sud- A 3105 și PD 3110, la est PD 3110 reconstituită și Nr. 3119, iar la vest – DE 2930, Ps 3106, A 3107, Ps 3107 și A 3109, identificat de expertul C. L. în raportul de expertiză topografică din 18.01.2011, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A obligat pe intimata C. locală Puiești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să efectueze demersurile necesare pentru punerea în posesie efectivă a petentei pe suprafețele de teren menționate, întocmirea procesului verbal de punere în posesie cu privire la aceste terenuri, sub sancțiunea de daune cominatorii pentru P. comunei Puiești, în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, începând din a 46-a zi de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.
A obligată intimata Direcția Silvică V. să pună la dispoziția Comisiei locale terenului cu vegetație forestieră menționat mai sus, în vederea punerii în posesie a petentei.
În cazul în care nu mai există în prezent terenuri disponibile pentru atribuire pe raza comunei Puiești, suprafața de 46 ha teren categoria arabil se va atribui de către C. locală Puiești, din terenurile aflate în rezerva altor Comisii locale, evitându-se fărâmițarea parcelelor sau în administrarea Agenției Domeniilor Statului, proprietate privată a statului, potrivit art. 10 alin. 2 - 5 din H.G. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
A obligat pe intimata C. județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită pe numele petentei titlu de proprietate pentru suprafețele de teren arabil și pădure, menționate mai sus.
A obligat pe cele două Comisii intimate, în solidar, să plătească petentei următoarele sume: suma de 79.948 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră pe perioada 2000-2010; suma de 80.960 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului arabil pe perioada 2000-2010 și suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
A obligat pe cele două Comisii intimate, în solidar, să plătească petentei cheltuieli de judecată în cuantum de 5.474 lei.
P. a pronunța această soluție, s-a reținut de către prima instanță că:
Petenta este fiica defunctului N. I. I., conform certificatului de moștenitor nr. 222 din 20.08.2003 (fila 7 din dosarul nr._ ) și nepoată de fiu a defunctului N. I., în această calitate a formulat mai multe cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor arabile și cu vegetație forestieră ce au aparținut bunicului său N. I., atât în baza Legii nr.1/2000, cât și după . Legii nr.247/2005.
Tatălui petentei, N. I. I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o suprafață de 9 ha teren agricol în echivalent arabil, teren aflat în administrarea S.C. Pomicola SA Bârlad și 1 ha teren cu vegetație forestieră, fiind emise adeverințele provizorii de proprietate nr. 3702 din 29.03.1995 și nr. 2552 din 11.01.1993 (fila 43 din primul dosar de fond).
În urma cererii formulate în baza Legii nr.1/2000, a fost validată propunerea Comisiei locale pentru acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 46 ha teren arabil, în condițiile în care petenta a solicitat atribuirea în natură a terenului și nu a fost de acord niciodată cu despăgubiri, fiind încălcate principiul restituirii în natură și dispozițiile art. 3, alin. 3 din Legea nr.1/2000, potrivit cărora ,,În cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin. (2) reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art. 49 din Legea nr. 18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile”.
În ceea ce privește cererile formulate ulterior de petentă, după . Legii nr.247/2005, pentru diferența de suprafață nereconstituită, cereri înregistrate sub nr. 50 din 464 din 23.11.2005 (fila 34 din dosarul nr._ ) și nr. 460 din 22.11.2005 (fila 35), acestea nu au fost soluționate favorabil, pentru motivele arătate de C. județeană în notele depuse la dosar - lipsă de teren arabil retrocedabil și existența unor acte de proprietate anterioare anului 1948, în ceea ce privește pădurea.
În speță, petenta a făcut atât dovada dreptului de proprietate al autorului I. N., cât și dovada că terenurile categoria arabil (46 ha) și pădure 28,50 ha) situate pe raza . preluate de fosta Cooperativă Agricolă de Producție, respectiv de către stat, relevante fiind în acest sens actul de vânzare transcris sub nr. 1965 din 15.10.1919 (filele 49-50, primul dosar de fond), extrasul emis de Arhivele Naționale (fila 53), privind proprietățile defunctului I. N., în anul 1948, declarațiile martorilor audiați în cauză – A. N. (fila 59 din dosarul nr._ ) și N. O. (fila 82 din dosarul de față), audiată prin comisie rogatorie, precum și concluziile din raportul de expertiză judiciară topografică (filele 103 – 109).
Conform art.6 alin.12 din Legea nr.1/2000, ,,Consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole, cererile de intrare în fostele cooperative agricole de producție, documentele existente la arhivele statului referitoare la proprietatea terenurilor, neînsoțite de titlurile de proprietate, au valoare declarativă cu privire la proprietate.
(1^3) În situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea”.
Intimatele nu au făcut dovada contrară celor reținute mai sus, prin probe de aceeași forță produse de petentă.
Astfel, bunicul petentei a cumpărat împreună cu fratele său, Ilarion N., în anul 1919, o suprafață de 136 ha teren agricol pe raza . tânără” în suprafață de cca 57 ha și 20 ari.
Petenta a solicitat jumătate din suprafețele cumpărate în anul 1919, partea bunicului său.
Din declarațiile martorilor a rezultat că bunicul petentei a avut mai multe suprafețe de teren, din care a vândut tatălui martorului A. N. o suprafață de 34 ha în extravilan, dar i-a rămas ,,mult mai mult teren”. De asemenea, martorul a mai arătat că terenul bunicului petentei se mai învecina cu terenul fratelui acestuia, N. Ilarion, teren care era separat.
Din extrasul eliberat de Arhivele Naționale a rezultat că, în anul 1948, autorul petentei figura cu o suprafață de 40,30 ha teren arabil și 3 ha pădure, pe raza satului Sendrești, localitatea de domiciliu a acestuia.
Prin urmare, se reține că, pe lângă suprafața de 68 ha (jumătate din suprafața cumpărată în 1919), din care a fost vândută o suprafață tatălui martorului A. N., autorul petentei a deținut o suprafață mult mai mare de teren, aspect confirmat și de declarația martorei N. O. (fila 82).
Terenurile în litigiu au fost identificate de expertul C. L. în raportul de expertiză topografică din 18.01.2011, de la filele 103-109, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Față de cele reținute, instanța a constatat că plângerea este întemeiată, astfel încât urmează să fie admisă, în temeiul art. 57 -58 din Legea nr.18/1991 și a art.3 alin.3 din Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005.
Va anula hotărârea contestată, emisă de C. județană V. și va dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei N. I., asupra suprafeței de 46 ha teren categoria arabil și asupra suprafeței de 28,5 ha teren cu vegetație forestieră. Potrivit art. 27 din Legea nr.18/1991, (1) punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile.
P. motivele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a obligat pe intimata C. locală Puiești să pună în posesie pe petentă cu suprafețele pentru care se reconstituie dreptul de proprietate.
Întrucât suprafața de teren arabil a fost atribuită altor persoane, pentru care au fost emise titluri de proprietate, conform precizărilor Comisiei locale și expertului, sunt aplicabile dispozițiile art. 3, alin. 3 din Legea nr.1/2000, precum și ale art. 10 din HG nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor. Astfel, potrivit alin. 1, ,,În situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri.
(2) În situația în care într-o anumită localitate nu mai există suficient teren în rezerva comisiei de fond funciar care să fie atribuit în proprietate foștilor proprietari deposedați sau moștenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localități care vor pune la dispoziție terenurile rămase disponibile.
(3) Comisiile locale de fond funciar vor atașa la cerere o situație centralizatoare privind terenurile aflate la dispoziția lor, sub semnătura tuturor membrilor comisiei, avizată de comisia județeană de fond funciar, care să ateste că în rezerva comisiei locale de fond funciar nu mai există teren, pe baza situației suprafețelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situație comunicată de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
(4) Atunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta se va putea adresa, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor și autorităților publice care administrează teren proprietate a statului.
(5) Toate instituțiile și autoritățile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului sunt obligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar și să comunice acestora suprafețele de teren care pot fi disponibilizate, în condițiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii.”
Instanța a procedat, pe parcursul procesului la identificarea de terenuri disponibile pe raza tuturor comunelor din județul V., iar C. județeană a comunicat situația terenurilor disponibile în județ, aflate în rezerva altor comune sau în rezerva ADS și exploatarea unor societăți agricole, cu precizarea că, din cele susținute de petentă, situația nu mai este de actualitate. Din precizările petentei, nu a ajuns la un acord cu o societate agricolă care exploatează teren aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului. Instanța constată că, în mod ilegal și abuziv, pentru a obține titlu de proprietate asupra terenurilor la care este îndreptățită, petenta este condiționată de vânzarea suprafețelor de teren aflate în exploatarea societăților agricole, fiind lăsată la mâna societăților respective, prin oferirea unui preț pe care petenta nu-l poate accepta (a se vedea filele 24 – 27).
Oricum, din situația prezentată de C. județeană, situație care trebuia stabilită cu mult timp în urmă, de Comisiile implicate, conform atribuțiilor lor (art.5 și 6 din Regulament) și art.10 din Regulament, rezultă că întârzierea în punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate nu s-a justificat, existând terenuri disponibile.
Deși încă din anul 2006, C. locală Puiești promitea petentei că i se va acorda teren de la ADS, nici până în ziua de azi aceasta nu a fost pusă în posesie și nu i s-a emis titlu de proprietate, permițând societăților agricole, care nu sunt proprietare asupra terenurilor pe care le exploatează, să condiționeze reconstituirea dreptului de proprietate de încheierea acordului, fără temei legal. Prin această atitudine, Comisiile pârâte au încălcat ceea ce reprezintă un ,,bun” al petentei, în accepțiunea art.1 din Protocolul adițional la Convenția EDO, respectiv speranța legitimă a acesteia de a obține restituirea terenurilor respective.
Instanța a constatat, de asemenea, că, potrivit prevederilor art. 21 alin. 3 din Constituția Românei și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul să-i fie soluționată cererea într-un termen rezonabil, iar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că în calculul termenului intră și durata procedurilor administrative prealabile sesizării instanței judecătorești, în cazul în care legea impune o astfel de procedură prealabilă (a se vedea, Hotărârea Curții EDO în cauza J.B. contra Franței, paragraful 19).
Procedura administrativă prealabilă este obligatorie, dar durata acesteia trebuie să fie scurtă și trebuie finalizată cu un răspuns care poate fi contestat în fața unei instanțe judecătorești.
În consecință, a obligat pe intimata C. locală Puiești pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să efectueze demersurile necesare pentru punerea în posesie efectivă a petentei pe suprafețele de teren menționate, iar în ceea ce privește terenul arabil, va proceda la acordarea unui teren în echivalent, pe un alt amplasament, întocmirea procesului verbal de punere în posesie cu privire la aceste terenuri, stabilind, totodată, în baza art. 64 alin.2 din Legea nr.18/1991 și pentru motivele arătate mai sus, daune cominatorii pentru P. comunei Puiești, în cuantum de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, în caz de neexecutare a obligației menționate, începând din a 46-a zi de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe.
C. locală va ține cont de prevederile art. 10 alin. 2 - 5 din H.G. nr. 890/2005, în cazul în care nu mai există în prezent terenuri disponibile pentru atribuire pe raza comunei Puiești, astfel încât suprafața de 46 ha teren categoria arabil se va atribui de către C. locală Puiești, din terenurile aflate în rezerva altor Comisii locale sau aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, proprietate privată a statului, evitându-se fărâmițarea parcelelor. Conform art. 34 alin. 1 ultima teză din HG 890/2005, “După pronunțarea hotărârii judecătorești, punerea în posesie se va face ținându-se seama de dispozițiile acesteia”.
În ceea ce privește terenul cu vegetație forestieră, acesta este liber și poate fi restituit, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, motiv pentru care va fi restituit petentei, în suprafață de 28,50 ha, pe vechiul amplasament, identificat de expert. Astfel, potrivit art. 26 din HG nr. 890/2005, ,,(1) Terenurile cu vegetație forestieră - păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni împădurite - care au aparținut persoanelor fizice se restituie, la cerere, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, într-o suprafață egală cu cea trecută în proprietatea statului, și se înscriu în tabelul prevăzut în anexa nr. 13.
(2) Aceste terenuri vor fi puse la dispoziție de unitățile silvice care le dețin.
(3) S. dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere solicitate în baza Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, și a Legii nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, se face în conformitate cu prevederile cap. VIII”.
În ceea ce privește punerea în posesie, art.34 din Regulament stabilește la alin. 4 că punerea în posesie se face prin întocmirea procesului-verbal, conform machetelor prevăzute în anexa nr. 19, și prin semnarea acestuia. Un exemplar al procesului-verbal se înmânează proprietarului împreună cu schița terenului.
(5) În acest scop autoritățile comunale și orășenești ale administrației publice locale vor încunoștința în scris, cu confirmare de primire, persoanele care au domiciliul în localitate sau în alte localități și cărora li s-a restabilit dreptul de proprietate, asupra datei la care va avea loc punerea în posesie. P. persoanele care au domiciliul sau reședința în localitate autoritățile comunale și orășenești ale administrației publice locale vor afișa la sediul lor data punerii în posesie, utilizând totodată orice alte mijloace de comunicare.
(8) Marcarea parcelelor se face prin țăruși sau borne care se asigură de fiecare proprietar”.
Totodată, va obliga intimata Direcția Silvică V. să pună la dispoziția Comisiei locale terenul cu vegetație forestieră menționat mai sus, în vederea punerii în posesie a petentei.
În continuare, C. locală va întocmi documentația prevăzută de art. 36 din Regulamentul aprobat prin HG 890/2005: ,,(1) Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20.
De asemenea, a obligat pe intimata C. județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să emită pe numele petentei titlu de proprietate pentru suprafețele de teren arabil și pădure, menționate mai sus.
Cu privire la cererea petentei de acordare a despăgubirilor, instanța a constatat că, față de cele reținute mai sus, cu privire la desfășurarea procedurii administrative cu depășirea termenului rezonabil și încălcarea dreptului petentei la un bun, cererea este întemeiată.
În temeiul art.998 -999 Cod civil, a acordat petentei despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului solicitat, întrucât prin fapta culpabilă a Comisiei locale Puiești și a Comisiei județene V. care, trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate cu intenție sau din culpă. Petenta a fost lipsită de două dintre prerogativele dreptului de proprietate – dreptul de folosință și de posesie – astfel cum sunt reglementate de art. 480 Cod civil. Va obliga cele două Comisii intimate, în solidar, să plătească petentei următoarele sume: suma de 79.948 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră pe perioada 2000-2010, suma de 80.960 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului arabil pe perioada 2000-2010, despăgubiri evaluate de expertul G. V. în raportul de expertiză de la filele 165 – 166, cu corectările de rigoare, întrucât expertul a calculat despăgubirile doar pe 10 ani, în loc de 11 ani, cât s-a solicitat prin obiectivul expertizei.
De asemenea, a obligat intimatele să plătească petentei și suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, apreciate de instanță ca fiind rezonabile în comparație cu suferința produsă petentei prin nerecunoașterea dreptului său, neatribuirea terenului solicitat, lăsând-o să-și găsească singură o societate cu care să încheie un acord și prin desfășurarea procedurii administrative într-un timp îndelungat, fără a fi soluționată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pe cele două Comisii intimate, aflate în culpă procesuală, să plătească, în solidar, petentei cheltuieli de judecată în cuantum de 5.474 lei, cuprinzând taxă judiciară de timbru, onorarii experți și parte din onorariul de avocat, pe care instanța îl reduce conform art. 274 alin.3 din Codul de procedură civilă, raportat la munca depusă și complexitatea cauzei.
Împotriva acestei sentințe ,în termen legal au formulat recurs P. comunei Puiești, de Direcția Silvică V. și C. Județeană V. de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor arătând că:
Motive recurs Primarului .:
1.Consideră ca sumele pe care C. Locala Puiești este obligata sa le plătească pentru lipsa de folosința a terenului sunt exagerate iar membrii comisiei care la data respectivă nu au soluționat acest caz nu mai sunt in primărie si nici in comisia locala iar membrii din comisia actuala nu au nici o vină.
P. suprafața de teren arabil doamnei N. I. i s-a recunoscut dreptul de proprietate, fiind validata atât la Legea 18 /1991 cu 9,00 ha, fiind acționara la . cat si la Legea 1 / 2000 cu suprafața de 38,00 ha, dar suprafețele de teren care le-a predat OCPI de la . . C. Locala Puiești pentru punerea in posesie a acționarilor nu au fost numai teren arabil și au fost insuficiente pentru punerea in posesie a tuturor persoanelor îndreptățite, mai ales ca s-au suprapus si cu terenul pe care l-au avut alți cetățeni la rol dar nu au fost acționari .
In ceea ce privește suprafața de teren cu vegetație forestiera s-au calculat despăgubiri pentru lipsa de folosința din anul 2000, dar suprafața de 28, 50 ha pădure a fost solicitata prima data la Legea 247/2005 ;La legea 1/ 2000 a primit cele 3, 00 ha conform actului de la arhivele statului din anul 1948.
2 Expertiza făcută pentru terenul cu vegetație forestieră nu este pe vechiul amplasament al autorului petentei și acest fapt se poate dovedi cu actul de vânzare din data de 9.11.1927, act prin care frații N. Ilarion si N. I. au vândut o suprafața de teren lui Nestian N. si acesta la rândul sau a vândut către tatăl martorului A. N. si reiese ca proprietatea fraților N. era la N de proprietatea vânduta lui A. N., iar expertiza este făcuta in partea de S a acestei proprietăți. In acea zona suprafața de pădure care exista si este libera a fost plantata de către Ocolul Silvic Bârlad in anii 1970-1972 pe terenurile degradate preluate de la CAP .
La legea 1/2000 in afara actului de la arhivele statului in care se specifica ca N. I. avea in 1948 - 3,00 ha de pădure mai sunt anexate la cerere 3 declarații de martori ale unor cetățeni din satul Bartalusi- Razesi care declară ca N. I. a deținut 4,00 ha de pădure nu mai mult, si atunci avea posibilitatea sa solicite 10,00 ha, dar nu a făcut-o.
Motivele Direcției Silvice V. sunt următoarele:
1.Prin hotărârea data instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.(2)(art. 304, pct. 5C.proc.civ.):
Critică dispozițiile sentinței civile nr. 1551/201l din 2 iunie 2011 pronunțata in acest dosar întrucât instanța obliga pârâta Direcția S. V. sa pună la dispoziția Comisiei locale Puiești un amplasament forestier identificat prin raport de expertiză topografică, parte integrantă din hotărâre, deși la administrarea acestei probe Direcția S. V. nu a avut calitate de pârât în cauză, fiind lipsita astfel de dreptul de apărare al părților, drept garantat prin dispozițiile art.208 alin (1) C.proc civ.
După depunerea raportului de expertiza topografică din 18.01.2011 (filele 103-109) parte integrantă din hotărâre, prin care se concluzionează de către expertul C. L. ca vechiul amplasament - teren forestier in litigiu - este liber, putând fi reconstituit dreptul de proprietate, instanța prin încheierea de ședința din 01.02.2011 a pus in discuția părților introducerea in cauza a Direcției Silvice V. (fila 111), dispunând abia la termenul din 15.02.2011 (fila 130) introducerea în cauză si citarea Direcției Silvice V. ca pârât.
Precizează ca, fiind vorba de teren forestier, se impunea studierea de către expert a planurilor amenajării ce constituie cadastru forestier si care se găsesc doar in posesia ocolului silvic prin care RNP - Romsilva ce asigura administrarea terenului forestier.
Potrivit Codului silvic, amenajamentele silvice, care au in componența și planurile amenajistice, constituie act de proprietate pentru terenul forestier.
Este criticabilă temeinicia sentinței pronunțate întrucât, instanța - în aprecierea materialului probator pe care își argumentează convingerea ca vechiul amplasament a fost identificat și este liber, nu respectă aplicabilitatea dispozițiilor HG 890/2005, nesocotind categoria de folosința a terenului supus reconstituirii. Imobilul este teren forestier si din acest motiv se impunea ca reprezentantul Ocolului Silvic Bârlad, să prezinte planul parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice si să participe la efectuarea măsurătorilor topografice.
2.Hotărârea pronunțata este data cu încălcarea si aplicarea greșită a Legii.(art. 304, pct. 9 C.proc.civ.):
a)In conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea 18/1991, republicată și ale art. 6 din Legea 1/2000, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea 247/2005, proba testimoniala nu este pertinentă atât timp cât există înscrisuri provenind de la Arhivele Naționale, registre agricole, din perioada anilor 1945-1990, care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor, ce au fost ulterior preluate de regimul comunist.
Învederează instanței ca nu s-au putut opune pe fond administrării probei testimoniale, ca fiind inadmisibila, întrucât au fost introduși in cauza ulterior, la termenul din 15.02.2011 (fila 130).
Solicită să sa se observe că extrasul eliberat de Arhivele Naționale din în anul 1948, reprezintă Borderoul statistic al proprietăților agricole din anul 1948 din județul Tutova, pentru autorul petentei, I. N. din corn. Sendreni. (fila 39)
Ca atare, depoziția martorilor audiați pe fond - A. N.(fila 59) si N. O. (fila 82) nu poate fi considerata pertinenta, în conformitate cu dispozițiile art. (6) si urm. din Legea 1/2000, cu modificările ulterioare, existând Borderoul statistic al proprietăților agricole din anul 1948 din județul Tutova deținut de Arhivele Naționale
b)Considerând ca proba testimoniala ar fi admisibila, solicită sa se observe ca instanța de fond face o aplicare și interpretare superficiala a dispozițiilor legale.
Prin dispozițiile art. 6 alin.(alin 1 ind.3) din Legea 1/2000 s-a creat posibilitatea ca prin hotărârea instanței să se reconstituie dreptul de proprietate și pentru acele terenuri pentru care fostul proprietar nu mai poate dovedi continuitatea dreptului de proprietate. Legea stabilește anumite condiții, impunând ca martorii sa fie proprietarii vecini sau moștenitorii lor pe toate laturile terenurilor pentru care s-a cerut reconstituirea. D. declarațiile unor astfel de martori au forța probatorie egala cu aceea a unui înscris și sunt suficiente pentru reconstituirea dreptului.
Atâta timp cât vechiul amplasament nu a fost identificat nici vechii proprietari sau moștenitorii acestora pe toate laturile terenurilor pentru care s-a cerut reconstituirea nu sunt cunoscuți. Mai mult decât atât instanța nu a procedat la verificarea condiției imperative a legii ca martorii să fie vecini, proprietarii sau moștenitorii lor pe toate laturile terenurilor pentru care s-a cerut reconstituirea
Apreciază ca acest fapt echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv pentru care solicită în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1-3) coroborat cu art. 299 alin (1), art. 304 pct.9 si art. 304 C.proc.civ, casarea totală a sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
c).Potrivit dispozițiilor art.61 cap. VIII din H.G.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor," Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se face, pe vechile amplasamente, din suprafețele de teren cu destinație forestieră cuprinse în amenajamentele silvice.... Reconstituirea se va face având în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist".
Expertiza topografică în temeiul căreia s-a dispus prin sentință reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren forestier, nu a avut in vedere amenajamentul silvic ca act de cadastru pentru terenurile cu destinație forestieră, astfel că limitele de hotar ale vechiului amplasament nu pot fi identificate pe planul amenajistic.
d).Mai mult decât atât instanța face o apreciere greșită a materialului probator administrat în cauză: actul translativ de proprietate - act de vânzare cumpărare nr. 1699 din 15 oct. 1919 (fila 49); extrasul eliberat de Arhivele Naționale din anul 1948 (fila 39) coroborate cu declarația martorului A. N. (fila 59).
Potrivit actului de vânzare cumpărare nr.1699 din 15 oct.1919 autorul reclamantei a cumpărat împreună cu fratele sau o suprafață de 136 ha teren, dar " in acest teren intra si locul păduros, pădure tânără in suprafața de 57 ha si 20 ari".
Din extrasul eliberat de Arhivele Naționale rezultă că, în anul 1948, autorul petentei mai figura doar cu o suprafață de 40,30 ha teren arabil și 3 ha pădure, pe raza satului Sendrești, localitatea de domiciliu a acestuia.
Declarația martorului A. N. lămurește instanța de ce în anul 1948 autorul petentei mai deținea in proprietate doar suprafața înscrisă în extrasul eliberat de Arhivele Naționale rezultă că, în anul 1948. „Tatăl meu a cumpărat de la E. si I. N. 34 ha in anul 1935, in extravilan. Terenul cumpărat era agricol, întrucât o parte ce era împădurită a fost defrișată de N. I.. Au mai rămas 2 porțiuni separate de pădure, in total cea 1,25 ha. Precizează ca pădurea a fost defrișată în mare parte de I. prin anul 1945 si a făcut cărbuni".
Din coroborarea acestor probe reiese ca autorul petentei a dobândit în proprietate în anul 1919 jumătate din suprafața totală de 136 ha teren; deci 68 ha teren, din care 28,5 ha pădure tânără. Ulterior, acesta defrișează pădurea, transforma masa lemnoasa in cărbuni, înstrăinând în anul 1935 suprafața de 34 ha devenită astfel teren agricol rămânând, potrivit declarației martorului cu 2 parcele apreciate ca suprafața la cea 1,25 ha pădure.
Susține că suprafața vânduta devenise, din pădure, categorie de folosința teren arabil întrucât numai așa se explica continuitatea dreptului pana la anul 1948 (fila 39) când suprafața de teren pe categorii de folosința deținute de I. N. erau: - arabil 34,50 ha; vii 1,50 ha; livezi 0,36 ha; bălti, iazuri 4 ha, păduri 3 ha.
Suprafața totala in 1919= 68ha teren ( agricol+forestier)-
Suprafața înstrăinata in 1935=34ha teren forestier/agricol =34 ha teren la care se adaugă suprafața primită prin donație în anul 1930. Așa se explica de ce în 1948 I. N. deținea ca proprietar 43, 36 ha teren cu categorii de folosință diferite, dar numai 3 ha pădure așa cum rezulta din extrasul eliberat de Arhivele Naționale, precum si din declarația martorului A. N..
Asa cum in mod temeinic si legal a reținut Judecătoria Bârlad prin sentința civila nr.1911/03.07.2007, petenta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3 ha teren cu vegetație forestieră, pentru care se poate face dovada continuității dreptului de proprietate de la 1919 până la momentul deposedării abuzive a acestor terenuri de către regimul comunist, avându-se în vedere structura de proprietate existentă la momentul deposedării abuzive.
e).Printr-o superficiala analizare a cererii introductive, deși sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, instanța dispune in temeiul art.998 -999 Cod civil, despăgubiri petentei pentru lipsa de folosință a terenului solicitat, apreciind că există fapta culpabilă a Comisiei locale Puiești și a Comisiei județene V. impunându-se răspunderea pentru prejudiciile cauzate cu intenție sau din culpă, motivând ca petenta a fost lipsită de două dintre prerogativele dreptului de proprietate - dreptul de folosință și de posesie - astfel cum sunt reglementate de art. 480 Cod civil.
Obligă cele două Comisii intimate, în solidar, să plătească petentei următoarele sume: suma de 79.948 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră pe perioada 2000-2010, suma de 80.960 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului arabil pe perioada 2000 -2010, despăgubiri evaluate de expertul G. V. în raportul de expertiză de la filele 165 - 166, cu corectările de rigoare, întrucât expertul a calculat despăgubirile doar pe 10 ani, în loc de 11 ani, cât s-a solicitat prin obiectivul expertizei.
In cererea introductiva însăși petenta recunoaște că suprafața de 28,50 ha teren forestier a solicitat-o abia în anul 2005, după apariția Legii 247/2005.
In aceste condiții nu poate exista, în înțelesul răspunderii delictuale: intenție/culpa, vinovăție, prejudiciu și raport de cauzalitate între vinovăție si prejudiciu, condiții cumulative ale răspunderii în temeiul art. 998-999 C.civ. pentru a antrena răspunderea celor două comisii. Petenta nu a putut face dovada existenței dreptului la reconstituirea dreptului de proprietate in procedura administrativ-jurisdicțională, motiv pentru care nu s-a eliberat titlul de proprietate
Faptul ca litigiul a persistat din 2007 până în 2011 nu este imputabil celor doua comisii de fond funciar pentru a antrena răspunderea acestora.
In drept: dispozițiile art. 304 pct.5,9 Cod proc. civ; art.304Al Cod proc. civ .
Motivele de recurs C. Județeană V. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor sunt următoarele:
1.Instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, instanța de fond a fost sesizată cu o plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene nr. 1444/05.12.2006, întemeiată pe prevederile art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora "împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Petenta nu a solicitat obligarea pârâtelor la punerea efectivă în posesie, la eliberarea titlurilor de proprietate, atât pentru teren agricol cât și vegetație forestieră și nici la daune cominatorii.
Prin acțiune, petenta a solicitat repararea pagubei ca urmare a lipsei de folosință a terenurilor agricole și vegetație forestieră, pentru intervalul 2000 - la zi . Instanța a acordat daune, în temeiul art. 998 C.civil, cat si daune cominatorii / zi întârziere, ceea nu s-a cerut prin acțiune .
2 Repararea prejudiciului este o acțiune prescriptibilă în termenul prev. de art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, așa încât, acordarea daunelor pentru intervalul solicitat, s-a făcut și cu aplicarea greșită a legii ( art. 304 pct.9 C.pr.civ.).
3. Instanța de fond a aplicat greșit legea și în ceea ce privește admiterea plângerii, anularea hotărârii comisiei județene și reconstituirii dreptului de proprietate.
Dreptul de proprietate se reconstituie la cerere, prin hotărâre a comisiilor specializate prevăzute de art.12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991. Împotriva măsurilor stabilite de comisiile locale cei nemulțumiți pot face contestație la comisia județeană, în termenul prevăzut de lege . Hotărârea Comisiei județene dată la contestația împotriva soluției la cererea de reconstituire, se atacă cu plângere la judecătorie, ca instanță competentă după materie .
Instanța de fond nu a motivat hotărârea în ceea ce privește anularea Hotărârii Comisiei Județene V. nr. 1444/05.12.2006 referitoare la respingerea contestației petentei, a anulat hotărârea fără a motiva care este cauza de nulitate a acesteia și a trecut direct la reconstituirea dreptului de proprietate, fără a analiza legalitatea actului.
Tatălui petentei i-a fost reconstituit în fizic, încă din anul 2002 suprafața de 47 ha teren agricol-diferența suprafeței de 38 ha teren agricol cu înscriere în anexa nr. 37, precum și înscrierea în anexa 36 cu suprafața de 9,00 ha teren, fiind o preluare din anexa nr. 19 de la Legea nr. 18/1991, în acest sens fiind emisă Hotărârea Comisiei județene nr. 157/17.07.2002.
Conform prevederilor art. 36 din H.G. 890/2005 C. locală avea obligația de a întocmi întreaga documentație în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața validata în baza Legii nr. 1/2000 pentru a fi primită în fizic de la . și a se emite titlu de proprietate în acest sens.
Această hotărâre nu a făcut obiectul nici unei plângeri.
Prin admiterea acțiunii, instanța a mai reconstituit încă odată dreptul pretins de petentă, așa încât a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Instanța a aplicat greșit legea și în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren forestier, în baza declarațiilor de martori.
Din înscrisurile aflate la dosar nu s-au respectat prevederile art. 6 alin. 1 indice 3 din Legea 1/2000 în sensul că instanța în mod eronat a ținut cont de declarațiile a 2 martori care nu au făcut dovada că sunt proprietari vecini ai vechiului amplasament iar conform articolului susmenționat trebuiau să fie luate în considerare declarațiile tuturor martorilor " pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea".
In ceea ce privește probele aduse de reclamanta privind dovada proprietății, forța probantă a înscrisurilor este superioară față de cea cu martori prezentată de reclamantă; mai mult aceștia nu au făcut dovada ca sunt proprietari vecini ai vechiului amplasament. C. județeană conform art. 34 alin. 2 din Legea 247/2005 nu putea lua în calcul proba cu martori dacă cei de la comisia locala nu au înaintat o cerere formulată în scris împreună cu planurile parcelare și cu recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății, pe baza declarațiilor proprietarilor vecini.
In ce privește înscrisul din anul 1919, art. 6 alin. 1 ind. l din Legea nr. 1/2000 impune ca la reconstituirea dreptului de proprietate instanțele să analizeze înscrisurile prezentate de către petenți, înscrisuri cu dată certă din perioada preluării de către stat a terenurilor solicitate, astfel încât efectuarea unei expertize topometrice în cauză nu prezintă utilitate, în condițiile în care petenta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, amplasamentul terenului neavând nici o relevanță în aceste condiții.
4 Totodată, instanța a reconstituit dreptul pe un anume amplasament, stabilit pe bază de expertiză, la care părțile nu au fost legal citate, fiind administrate probe cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 208 C.pr.civilă privind citarea părților în efectuarea expertizelor de specialitate.
5.Condițiile răspunderii delictuale în cauza de față nu sunt îndeplinite. Potrivit art. 998 cod civil ""Orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar în conformitate cu prevederile art. 999 din același act normativ „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".
Din interpretarea prevederilor legale evocate, se deduc condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celor care au cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care au acționat.
P. a atrage răspunderea, cel care a pretins reconstituirea trebuie să facă dovada între fapta ilicita, prejudiciul cauzat doar prin această faptă și raportul de cauzalitate direct dintre acestea două.
Este adevărat că, în situația solicitării daunelor morale, cuantumul acestora nu trebuie dovedit, ci este lăsat la aprecierea instanței, cu respectarea unui raport de proporționalitate între dreptul încălcat, fapta ilicită și prejudiciul moral efectiv suferit. ., revine instanței de judecată sarcina de a cuantifica pecuniar disconfortul psihic suferit, ca urmare a faptei ilicite.
Nu se poate conchide însă că, față de probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, singurele probe, de altfel, concludente în speță, vreo faptă a Comisiei județene este de natură a fi calificată potrivit cu dispozițiile art. 998-999 C. civ.
Referitor la daune, nașterea dreptului nu este similară cu data intrării în vigoare a legii, și nici cu momentul în care partea solicită reconstituirea dreptului. Dreptul se naște la momentul în care petentul face dovada îndeplinirii cerinței legiuitorului la reconstituire, iar efectele actului de reconstituire se produc doar în viitor.
Punerea efectivă în posesie este atribuitul comisiei locale și se efectuează la cererea și cu concursul persoanei îndreptățite. Legea prevede în mod expres că împotriva refuzului de punere în posesie, cel îndreptățit se poate adresa instanței să oblige la punerea în posesie, însă petenta niciodată nu a făcut dovada ca a solicitat punerea efectiva în posesie și ca a înregistrat un refuz din partea vreunei autorități . Numai după ce se stabilește, cu putere de lucru judecat existența refuzului, doar în această situație se poate pune în discuție pretenția de obligare la daune .
Mai mult decât atât, instanța a acordat despăgubiri pentru suprafața forestieră, în condițiile în care aceasta a fost reconstituită pentru prima dată prin această sentință recurată, ceea ce se raportează situației expuse mai sus, în sensul ca nu a fost probat refuzul de punere în posesie pentru suprafața forestieră.
Eventualele întârzieri de punere în posesie asupra unor suprafețe de teren pentru care reclamanții aveau hotărâri ale comisiei județene, nu poate fi imputată intimatei C. Județeană V. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Sub acest aspect, trebuie precizat că, în mecanismul retrocedărilor, reconstituirilor și punerii în posesie asupra terenurilor, sunt angrenate, după momentul adoptării hotărârilor comisiei județene, diverse instituții ale statului, precum și societăți comerciale, nu numai comisia județeană de fond funciar. Prin urmare, punerea în posesie a proprietarilor implică, în vederea respectării unei proceduri exhaustive, aportul mai multor entități instituționale a căror birocrație poate îngreuna funcționarea unui atare mecanism.
Nu este în culpă nici în ceea ce privește termenul rezonabil de reconstituire, avut în vedere de instanță, mai mult decât atât, culpa aparține petentei pentru că judecata a durat mai bine 5 ani. Acțiunea a fost formulată greșit la o instanță necompetentă material, care prin declinarea de competență, a trimis-o la Judecătoria Bârlad, apoi a fost casată cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu au fost soluționate toate capetele de cerere și, mai mult decât atât, cauza a fost suspendată de mai multe ori, din culpa părții, așa încât, nu este in culpa nici în ceea ce privește depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii.
6. Neexistând culpă, nu pot fi reținute cheltuieli de judecată în sarcina Comisiei Județene care a validat toate propunerile Comisiei locale Puiești, în baza documentației transmise.
N. I.- întâmpinare fata de recursul promovat si motivele invocate de DIRECȚIA S. V.
In mod nelegal prima instanță a dispus introducerea în cauză a Direcției Silvice V., încălcând astfel principiul disponibilității părtii, respectiv a reclamantului. D. reclamantul este cel care fixează cadrul procesual prin stabilirea obiectului si a părților cu care înțelege sa se judece. Indiferent de considerente nimeni și nici măcar instanța nu i se poate substitui in acest drept.
In consecința, hotărârea este nelegală, dar doar in raport cu Direcția S. V., parte care nu a fost chemată in judecată de către reclamanta intimată.
In cadrul plângerii îndreptata împotriva hotărârii Comisiei Județene, Direcția S. V. nu poate avea calitate de pârâtă, cum de altfel nici nu a intervenit în proces.
Pe de alta parte, motivele de recurs invocate pe fondul cauzei sunt lipsite de interes pentru ca vizează situația Comisiilor.
N. I., întâmpinare fata de recursul promovat si motivele invocate de C. LOCALA pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Sumele acordate de instanța de fond pentru lipsa de folosința a terenurilor au fost determinate printr-un mijloc de proba legal, științific, respectiv prin expertiza tehnica judiciara. Convocarea părtilor s-a realizat prin scrisori recomandate iar din partea recurentei au participat ing. I. C. (reprezentantul Primăriei Puiesti) si ing. V. Ș. (reprezentantul Direcției Silvice V.). Fața de concluziile acestei expertize nici una din părțile pârâte nu a făcut nici un fel de obiecțiuni, cu atât mai puțin asupra sumelor astfel stabilite; formulate pentru prima data în recurs acestea sunt tardive.
Nu are nici un fel de relevanța schimbarea componenței membrilor Comisiei Locale în obligarea acesteia la plata de daune; la rândul său C. se poate îndrepta împotriva persoanelor vinovate, ce s-au împotrivit soluționării corecte a cererii reclamantei.
Probele administrate la Judecătoria Bârlad au dovedit existența terenurilor arabile libere, disponibile, destinate atribuirilor si reconstituirii în natură a dreptului de proprietate funciară.
Autorul reclamantei, N. I., a solicitat încă din anul 2000, în temeiul Legii nr. 1/2000, restituirea suprafeței de 10 ha de pădure.
Este lipsita de orice fundament si probațiune afirmația ca amplasamentul stabilit pentru terenul forestier prin expertiza este altul decât cel ce a aparținut autorului petentei. Actele de care se face vorbire nu se regăsesc la dosarul cauzei după cum recurenta nu a formulat nici o obiecțiune la fond fata de expertiza efectuata in teren si raportul întocmit.
De remarcat ca si in cadrul acestei expertize, convocarea recurentei s-a realizat prin scrisoare recomandata iar identificarea in teren, delimitarea si măsurarea suprafețelor de teren, inclusiv forestier, s-a realizat în prezența reprezentantului Comisiei Locale Puiești, respectiv ing. I. C..
Dreptul reclamantei la reconstituirea suprafeței de pădure revendicata a fost dovedit prin probele ce se regăsesc la dosarul de fond si va fi reconfirmat de cele ce vor fi administrate în recurs.
In drept: art. 115 si urm, art. 308 alin. 2 Cod proc. civ.
N. I., întâmpinare fata de recursul promovat si motivele invocate de C. JUDEȚEANĂ V. pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
In mod greșit susține recurenta ca instanța de fond s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut de reclamanta.
.Astfel, scopul și finalitatea unui asemenea proces consta tocmai în împroprietărirea efectiva a persoanei îndreptățite si căreia C. refuza să-i recunoască drepturile. Admiterea acțiunii are drept consecința (re)constituirea dreptului de proprietate cu toate efectele de natura administrativa ce rezulta din aceasta. Punerea în posesie, eliberarea titlului etc. sunt etape caracteristice realizării dreptului de proprietate în materialitatea sa.
Referitor la daunele cominatorii recurenta este lipsita de interes deoarece obligația de plata a fost stabilita doar in sarcina primarului. Oricum, reclamanta îsi manifestase nemulțumirea in privința perioadei îndelungate de încălcare și nesocotire a drepturilor sale.
Excepția prescripției nu a fost invocata in termen legal, adică până la prima zi de înfățișare, astfel încât invocarea în recurs este tardivă. Aceasta este si neîntemeiată, instanța recunoscând prejudiciul suferit de reclamanta prin lipsa de folosința îndelungată a terenurilor.
Este nefondata si critica privind aplicarea greșita a legii în ceea ce privește admiterea plângerii, anularea hotărârii comisiei județene și reconstituirea dreptului de proprietate.
1. Obiectul procesului îl reprezintă plângerea reclamantei împotriva hotărârii nr. 1444/05.12.2006 a Comisiei Județene cu efectul reconstituirii dreptului de proprietate. Din aceasta perspectiva instanța a pronunțat o hotărâre legala si motivata, arătând in mod explicit care sunt considerentele si probele ce au stat la baza admiterii acțiunii, respectiv a anularii hotărârii nr. 1444.
2. Recurenta se afla . considerând in mod neîntemeiat ca "instanța a mai reconstituit încă o dată" dreptul reclamantei. De fapt, C. Județeană îi recunoscuse reclamantei doar calitatea de persoana îndreptățita dar nu i-a reconstituit un drept de proprietate asupra terenului arabil, ci doar un drept de creanța - corespunzător contravalorii terenului. Instanța este aceea care reconstituie dreptul de proprietate pentru că a apreciat ca recurenta nu a procedat corect acordând despăgubiri si nu teren in natura.
In prezent, actul de reconstituire si care face dovada dreptului de proprietate a reclamantei-intimate este sentința civila nr. 1551/2011 a Judecătoriei Bârlad, nu și hotărârea nr. 1444/2006 a Comisiei Județene, anulata prin hotărârea judecătorească.
3. C. Județeană nu a făcut nici o opoziție in fata instanței de fond fata de probatoriul solicitat si administrat de reclamanta pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul forestier, astfel încât si acest motiv de recurs este neîntemeiat.
Recurenta in mod fundamental greșește când pune in discuție probele administrate, deși acestea, coroborându-se, confirma justețea reconstituirii. Omite, recurenta un principiu esențial al legii funciare, si anume acela că in condițiile existentei unui act de proprietate cu valoare constitutiva de drepturi, contraproba ii revine celui ce susține contrariul, adică Comisiei.
Dosarul oferă o situație clară și lămuritoare: un act de proprietate asupra terenului din 1919 cu valoare de titlu de proprietate, o expertiza care identifica pădurea si arata ca aceasta este libera si proba testimoniala ce confirma amplasamentul și vecinătățile proprietății autorului reclamantei. Sunt aplicabile astfel dispozițiile art. 6 alin. 1 ind. 1 din Legea nr. 1/2000, reclamanta făcând astfel dovada absoluta a proprietății forestiere.
Administrarea probei cu expertiza s-a făcut in mod legal, părțile fiind convocate prin scrisori recomandate, iar după depunerea raportului nici una din Comisii nu a făcut obiecțiuni si nici nu a semnalat instanței vreo neregulă de procedură.
4. Referitor la despăgubiri recurenta nu le contesta ci dezvolta teoria răspunderii delictuale. Aprecieri de ordin teoretic si general, în lipsa unei critici concrete adusă hotărârii, nu constituie motive de casare, lipsind voința clar exprimata către recurenta cu privire la nelegalitatea hotărârii sub aspectul acordării despăgubirilor. In ceea ce privește daunele morale C. Județeană chiar recunoaște dreptul instanței de a cuantifica prejudiciul moral, ceea ce Judecătoria Bârlad a și făcut.
Modul obtuz al recurentei în care tratează problema despăgubirilor denotă din păcate o viziune a autorității de sfidare a drepturilor cetățenești; grav ca reprezentantul Guvernului în teritoriu, în calitate de președinte al Comisiei Județene, nu înțelege ca o persoana căreia i s-au încălcat drepturile de către Comisie trebuie sa primească despăgubirea justa stabilita de o instanța de judecata. Culpa Comisiei e dovedita de însăși hotărârea instanței, recurenta greșind când nu a rezolvat favorabil cererea reclamantei încă de la momentul sesizării de către aceasta.
In drept:s-au invocat art. 115 si urm, art. 308 alin. 2 Cod proc. civ.
In recurs au fost administrate probele cu înscrisuri și cu expertiza topometrică extrajudiciară.
La termenul din 7 dec. 2012 s-a invocat di oficiu exceptia prescrierii dreptului la acțiunea cu privire la daune pentru perioada 2000-ian 2004.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentinta recurată prin prisma motivelor de recurs si a dispozițiilor legale aplicabile se contată că recursurile sunt întemeiate:
Recursul formulat de Direcția Silvică este întemeiat:
Petenta este fiica defunctului N. I. I., conform certificatului de moștenitor nr. 222 din 20.08.2003 și nepoată de fiu a defunctului N. I.; în această calitate a formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor arabile și cu vegetație forestieră ce au aparținut bunicului său N. I., în baza Legii nr.247/2005.
Tatălui petentei, N. I. I., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru o suprafață de 9 ha teren agricol în echivalent arabil, teren aflat în administrarea S.C. Pomicola SA Bârlad și 1 ha teren cu vegetație forestieră, fiind emise adeverințele provizorii de proprietate nr. 3702 din 29.03.1995 și nr. 2552 din 11.01.1993.
Prin cererea nr. 50 din 13 03 200 tatăl reclamantei – N. I I., a solicitat restituirea suprafețelor de 50 ha teren arabil si 10 ha teren pădure; din conținutul cererii rezultă că solicită ca membrii Comisiei să verifice registrele agricole din anii 1944-1950.
În urma cererii formulate în baza Legii nr.1/2000, autorul reclamantei N. I. a fost cuprins in anexa nr 37 a Hot 157/2007, depusă in recurs, cu suprafața de 38 ha.
După . Legii nr.247/2005, reclamanta a formulat cereri nr. 464 din 23.11.2005 (fila 34 din dosarul nr._ ) prin care a solicitat punerea in posesiei cu suprafața de teren arabil de 50 ha si suprafața de 28,5 ha pădure, respectiv ½ din terenul proprietatea autorului I. N.. Terenul a fost cumpărat de I. N. împreună cu fratele său Ilarion. La această cerere reclamanta indica a atașa actul de cumpărare al celor 2 frati.
Din conținutul acestei cereri rezultă că a mai formulat cerere de reconstituire pe legea 1/2000 care nu a fost soluționată până in prezent.
Din cererea nr. 460 din 22.11.2005 formulată de reclamantă (fila 35) rezultă că aceasta a solicita punerea in posesie pentru terenul pădure ce a aparținut bunicului său I. N., arătând că nu deține documente si înțelege să probeze cu declarațiile vecinilor.
Aceste cereri pe legea 247/1997 nu au fost soluționate favorabil; prin anexa 23 emisă de C. locală reclamnta a fot inscrisă cu despăgubiri pentru suprafața de 46 ha teren arabil. Prin Hot 1444/5 12 2006 a fost respinsă contestația; reclamanta fiind validată cu despăgubiri pentru suprafața de 46 ha agricol, motivat de împrejurarea că la C. locală nu există teren in rezervă; pentru terenul forestier s-a reținut că actele depuse sunt anterioare anului 1948.
Reclamanta a depus actul de vânzare transcris sub nr. 1965 din 15.10.1919 din care rezultă că frații Ilarion V.N. si I. N. au cumpărat un trup de teren arabil si pădure de 136 ha, situat pe teritoriu ., trup care cuprinde si suprafața de 57 ha si 20 arii.
Din extrasul emis de Arhivele Naționale rezultă că la recensământul din 1948 la poziția 69 figurează I. N. cu suprafața de 43,36 ha teren arabil, vii, livezi, din care 3 ha pădure.
Primul motiv de recurs cu privire la încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 este întemeiat:
După depunerea raportului de expertiza topografică din 18.01.2011 parte integrantă din hotărâre, prin care se concluzionează de către expertul C. L. ca vechiul amplasament - teren forestier in litigiu - este liber, putând fi reconstituit dreptul de proprietate, instanța prin încheierea de ședința din 01.02.2011 a pus in discuția părților introducerea in cauza a Direcției Silvice V. dispunând la termenul din 15.02.2011 introducerea în cauză si citarea Direcției Silvice V. ca pârât.
Întrucât la efectuarea acestei expertize care vizează terenul forestier nu a fost citată această parte iar suplimentul la expertiză, depus in recurs, a fost efectuat la solicitarea reclamantei, fără citarea recurentei, rezultă că Direcției Silvice i s-a produs o vătămare procedurală.
P. administrarea unei expertize la care să fie citate toate părțile, inclusiv această recurentă care să prezinte înscrisurile invocate in recurs - planurilor amenajării ce constituie cadastru forestier, aflate in posesia ocolului silvic, se impune casarea sentintei.
Acest motiv de nelegalitate se încadrează in cel prevăzut de art. 304 pct. 5 C. .
Susținerea intimatei că Direcția Silvică a fost introdusă greșit in cauză de către instanță se retine:
Din dispozitiile art. 11 alin 1 din legea 46/2008 privind Codul silvic, art.4 din HG 229/2009 rezultă că Regia Națională a Pădurilor Romsilva are calitate de titular al dreptului de administrare a fondului forestier proprietate publică, inclusiv atribuții specifice în procedura reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului forestier. P. a se asigura o judecată pe fondul cauzei cu privire la dreptul reclamantei la reconstituirea terenului forestier, in mod corect prima instanță a dispus citarea Direcției care este implicată in procedura reconstituirii unor astfel de terenuri.
In acest s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție in Decizia 15/2011, pronunțată in recurs in interesul legii, în care a stabilit pentru aceleași argumente de texte legale că” in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare, stabilește ca Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva are calitate procesuala activa de a formula actiuni in constatarea nulitatii absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor privind retrocedarea terenurilor forestiere din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicata, cu modificările si completările ulterioare.″
Cu privire la al doilea motiv de recurs ce vizează netemeinicia cererii reclamantei pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul pădure se reține:
Reclamanta a depus actul de vânzare transcris sub nr. 1965 din 15.10.1919 din care rezultă că frații Ilarion VNicolau si I. N. au cumpărat un trup de teren arabil si pădure de 136 ha, situat pe teritoriu ., trup care cuprinde si suprafața de 57 ha si 20 arii.
Din extrasul emis de Arhivele Naționale rezultă că la recensământul din 1948 la poziția 69 figurează I. N. cu suprafața de 43,36 ha teren arabil, vii, livezi, din care 3 ha pădure.
In recurs au fost depuse mai multe acte ( filele 91 si următoarele) din care rezultă că în perioada 1927-1930 autorul reclamantei I. N. si Ilarion N. au înstrăinat mai multe suprafețe de teren.
Prin actul din 12. 11. 1927( fila 98 recurs) cei 2 ” au vândut spre exploatarea materialul lemnos aflat pe suprafața de 19 ha, care a rămas încă neexploatată.
Prin actul din 9 .11 .1927( fila 115 dosar) cei doi au înstrăinat către numitul N. Nestian suprafața de 34 ha, din care 23 ha si 74 arii, arabil, si 10 ha, 38 arii pădure.
Numitul N. Nestian a înstrăinat, prin actul din 30 11 1935, suprafețele de aproximativ de 22 ha arabil si 7 ha pădure soților N. A. si A. A..
Din procesul verbal din 19 au 1946 rezultă că au fost expropriate suprafețele de teren ce depășesc 50 ha, ale autorilor Elie N. si Ilarion N..
Din depozita martorului A. N., rezultă că după înstrăinări N. I. a rămas cu 2 porțiuni separate de pădure, de circa 1,25 ha iar pădurea a fost defrișată in mare parte de I. prin 1945 si a făcut cărbuni.
Din aceste probe rezultă că se impune efectuarea unei expertize topometrice care să ia in calcul toate actele de înstrăinare din 1927-1931 pentru a se stabili suprafața de teren forestier care a rămas in proprietatea autorului N. I. după vânzare si după defrișare.
Expertiza efectuată in cauză nu poate fi reținută pentru următoarele motive; suplimentul nu a avut in vedere decât actul de vânzare din 9. 11. 1927 si deși s-a avut in vedere acest act suprafața care a rămas are același perimetru cu cel identificat prin primul raport de expertiză efectua in primă instanță.
Motivul de recurs cu privire la daune reprezentând lipsa de folosință nu va fi reținut pentru că recurenta Direcția Silvică nu are interes in susținerea acestui motiv.
Prin sentinta civile nr. 1551/2011 a Judecătoriei Bârlad au fost obligate in solidar cele 2 Comisii județene si locale la daune reprezentând lipsa de folosință a terenului cu destinația forestieră, respectiv arabilă.
Întrucât această obligație nu a fost stabilită in sarcina recurentei, rezultă că Direcția nu prezintă interes in susținerea acestui motiv de recurs.
Cu privire la recursul formulat de C. Județeană V. se retine că aceasta este întemeiat:
Primul motiv de recurs ce se încadrează in motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod proc.civ. constând in faptul că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut nu poate fi reținut.
Reclamanta a solicitat prin acțiunea principală anularea Hotărârii Comisiei Județene nr. 1444/05.12.2006, întemeiată pe prevederile art.53 alin.2 din Legea nr. 18/1991, recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafețele de 46 ha agricol si 28,5 ha teren pădure si obligarea la daune.
Prin sentință prima instanță a acordat daune cominatorii / zi întârziere in sarcina Primarului .-a cerut prin acțiune ; întrucât recurenta nu prezintă interes in susținerea acestui motiv de recurs acesta nu poate fi reținut.
Al doilea motiv de recurs cu privire caracterul prescris al daunelor stabilite prin sentință este întemeiat.
Prin sentinta recurată au fost obligate cele două Comisii județene si locale, în solidar, să plătească petentei următoarele sume: suma de 79.948 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului cu vegetație forestieră pe perioada 2000-2010; suma de 80.960 lei, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului arabil pe perioada 2000-2010.
Exceptia prescrierii pentru actiuni al căror termen de prescriere a fost împlinită, înainte de . Noului cod civil, respectiv inainte de 1 oct 2011, poate fi invocată din oficiu, si de părți in recurs, fiind reglementată de dispozitiile anterioare-decretul nr. 167/1958 care sunt imperative.
Fată de prevederile art. 223 din Legea 71/2011 si de prevederile art. 6 alin 4 din Noul cod civil, prescripțiile începute si împlinite înainte de . legii noi sunt supuse in întregime dispozitiilor legale care le-au instituit.
In consecință exceptia prescrierii care este împlinită pe Decretul 167/1958 isi păstrează caracterul de ordine publică, putând fi invocată de părți si de instanță din oficiu, si in orice stadiu procesual.
Exceptia prescrierii dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2000-ian 2004 va fi admisă: acțiunea a fost înregistrată la 12 februarie 2007, astfel că pretențiile calculate până in ian. 2004 inclusiv sunt prescrise.
Acest motiv de recurs se încadrează in motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 care atrage modificare sentintei.
Cu privire la al treilea motiv de recurs constând în faptul că reclamanta a mai beneficiat anterior de reconstituire pentru terenul agricol prin hot. Comisiei Județene nr. 157/2002 se retine:
Din conținutul acestei hotărâri nu rezultă dacă reclamantei i s-a reconstituit dreptul in natură sau in echivalent iar prin hot 1444/5 12 2006 s-a prevăzut clar că reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru aceste teren arabil.
Fată de poziția oscilantă a Comisiei județene se impune a se analiza pe fond dreptul autoarei la reconstituirea suprafeței de 46 ha teren arabil.
P. solutionarea capătului de cerere privind daune se impune completarea probatoriului: dacă au fost emisă titluri de proprietate reclamantei pentru terenul arabil si forestier. P. terenul forestier, se susține de către C. locală, că aceasta a validat in temeiul legii 1/2000 cererea reclamantei pentru suprafața de 2 ha iar pe legea 18/1991 cerere reclamantei pentru suprafața de 1 ha.
Se impune a se depune de către C. Județeană titlurile emise, in cazul eliberării.
De asemenea capătul de cerere privind daune depinde si de raportul de expertiză ce se va efectua.
Recursul formulat de P. . de presedinte al Comisiei locale, va fi admis pentru următoarele motive:
Recursul acestei părti vizează daunele acordate pentru terenul arabil si pentru terenul forestier.
În vederea completării probatoriului cu privire la terenul arabil( modalitatea de admitere a cererii de reconstituire pe legea 1/2000, prin hot. 157/2002) si cu privire la terenul forestier ( in ce privește întinderea dreptului) se va retine cauza spre rejudecare.
In temeiul art.312 alin 3 C. se va admite recursul si se va reține cauza spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize topometrice cu următoarele obiective:
1) identificarea suprafeței de teren proprietatea autorului I. N. si a fratelui acestuia Ilarion N., potrivit actului din 15 oct 1919, respectiv a terenului arabil si pădure de 136 ha, situat pe teritoriu ., trup care cuprinde si suprafața de 57 ha si 20 arii.
2 identificarea suprafețelor de teren înstrăinate din actele de vânzare, din perioada 1927-1930 prin care autorul I. N. si fratele acestuia Ilarion N. au înstrăinat suprafețe de teren arabil si forestier, inclusiv actul din 12 11 1927( fila 98 recurs) prin care cei 2 ”au vândut spre exploatarea materialul lemnos aflat pe suprafața de 19 ha, care a rămas încă neexploatată.
Se va avea in vedere si actul din 30 11 1935, prin care N. Nestian a înstrăinat suprafețele de aproximativ de 22 ha arabil si 7 ha pădure soților N. A. si A. A..
3 dacă terenurile cu categoria de folosință arabil, din actele de înstrăinare din perioada 1927-1930 au fost anterior cu categoria de folosință pădure
4 să identifice suprafața rămasă in proprietatea autorilor I. N. si a fratelui acestuia Ilarion N.,după înstrăinări; respectiv ce suprafața era arabil si ce suprafața era afectată de păduri.
5 dacă suprafața identificată la punctul 4 este in prezent liberă si poate fi reconstituită reclamantei
6 Dacă suprafața identificată la punctul 4, cu pădure apare in evidentele Direcției Silvice si ale fostului CAP Puiești, ca fiind plantată cu pădure de către Ocolul silvic Bârlad după 1948, respectiv in 1970-1972, cum susține P. comunei Puiești.
În rejudecare se va efectua adresă Comisiei locale Puiesti si Comisiei Județene să precizeze modalitatea de reconstituire –in natură, echivalent, actiuni – dispusă prin anexa nr.37 a Hot 157/2002, pentru suprafața de 38 ha, ca urmare a cererii formulate în baza Legii nr.1/2000.
De asemenea cele 2 să precizeze si să depună dacă au fost eliberate, toate titlurile de proprietate pe numele autoarei ca urmare a cererilor formulate pe legea 18/1991 de N. I I., pe legea 1/2000 de N. I I. si pe legea 247/2005, formulate de reclamanta N. I..
Reclamanta urmează să depună acte de stare civilă ale tatălui acesteia N. I I..
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de P. comunei Puiești, de Direcția Silvică V. și C. Județeană V. de reconstituire a dreptului de proprietate privată împotriva sentinței civile nr. 1551/2011 a Judecătoriei Bârlad, pe care o casează în tot:
Reține cauza spre rejudecare și acordă termen 12 septembrie 2012.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică ,azi, 06 iunie 2012..
Președinte, I.-M. P. | Judecător, C. A. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, M. R. |
M.R. 08 Iunie 2012
Red-Tehn.P.I.M./11.06.2012
EX.2/JUD.FOND: N. L.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 595/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 321/2015. Tribunalul... → |
|---|
