Fond funciar. Decizia nr. 94/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 94/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/R/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M.-C. Ț.
Judecător P. C. D.
Judecător E. R. I.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererilor de recurs declarate de recurenții – reclamanți J. G., J. E., domiciliați în mun. V., ., scara D, . și de către recurentul –pârât G. M., domiciliat în . Bălteni, județul V., în contradictoriu cu intimații – pârâții S. V. V., domiciliat în V., suburbia Brodoc, .. 5, județul V., C. L. V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, C. JUDEȚEANĂ V. P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPARA TERENURILOR, S. A., V., cu domiciliul în V., .. 5, jud. V., S. V. T., domiciliat în mun. V., ., scara A, etaj IV, ., A.(fost S.) V. M., domiciliat în V., suburbia Brodoc, ., județul V., V.(fostă S.) V. A., domiciliată în V., suburbia Brodoc, .. 5, județul V., A. V. T., domiciliată în V., ., scara B, etaj 3, ., S. I. M.-F., domiciliat în municipiul V., suburbia Brodoc, ., județul V., S. I. A.-C., domiciliat în mun. V., suburbia Brodoc, ., județul V., S. I. T., domiciliat în municipiul V., suburbia Brodoc, ., județul V. T. I. I., domiciliată în mun. V., ., scara A, ., S. I. L., domiciliată în mun. V., suburbia Brodoc, ., județul V., și intimatul – intervenient L. A. C., cu domiciliul în .. V., împotriva sentinței civile nr. 1289/10-04-2012 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect fond funciar constatare nulitate titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, în vederea atașării dosarului nr._, privind pe recurenții pârâți J. G. și J. E., în contradictoriu cu intimatul reclamant B. L. și intimatul intervenient Z. C., având ca obiect constatare nulitate act juridic, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 22 ianuarie 2013, dându-se decizia de față;
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1289 din 10.04.2012, a Judecătoriei V., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților J. G. și J. E. și excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții J. G. și J. E. în contradictoriu cu pârâții Gurădeoaie M., C. Județeană V. pentru S. dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. L. V. pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor și moștenitorii lui S. V., respectiv S. V. V., S. T., S. A., Abutoaie (fost S.) M., V. (fostă S.) A., A. T., S. F., S. A. C., S. I. T., T. I. I., S. I. L., ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul L. A. C., domiciliat în ., județul V., în folosul pârâtului Gurădeoaie M..
P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și interesul în constatarea nevalabilității titlului pârâților, a reținut următoarele:
Față de prevederile art. III alin. 2 din Legea nr. 169/1997, instanța de fond a reținut pe de o parte că, în materia fondului funciar, calitatea procesuală activă pentru a solicita anularea unui titlu de proprietate au persoanele care au fost prejudiciate prin actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise in favoarea altor persoane iar pe de altă parte că, situația tipică în această materie era cea în care acțiunea în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate era formulată de persoana care urmând la rândul său procedura prevăzută de Legea 18/1991 a obținut recunoașterea aceluiași drept pentru care s-a eliberat titlul de proprietate pârâtului.
A mai reținut instanța de fond că, deși reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de Legea 18/1991 și nu au invocat încălcarea unui drept recunoscut în această procedură, nu se putea afirma că aceștia nu justificau calitate și interes în promovarea acțiunii deoarece, art. III alin. 2 nu impunea o limitare a sferei persoanelor îndreptățite să formuleze acțiune numai la cele care au urmat procedura reconstituirii dreptului de proprietate, ci nulitatea putea fi invocată și de terțe persoane care justificau un interes legitim.Un astfel de interes îl justificau, de exemplu și persoanele care solicitau pe cale de excepție în cadrul acțiunii în revendicare, anularea titlului de proprietate al uneia dintre părți.
Instanța de fond arată că, un interes legitim în promovarea acțiunii îl justificau și reclamanții deoarece, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7251/25.11.1996 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1838 din 07.08.2000, aceștia invocă dobândirea dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe de teren din tarlaua 119, . a aparținut vânzătorului Bulboaca L. iar pentru o parte din această suprafață a fost emis tocmai titlul de proprietate pe numele pârâților.
Prin urmare, prima instanță conchide în sensul că, reclamanții își justificau calitatea procesuală activă și interesul în constatarea nevalabilității titlului pârâților, astfel că excepția a fost respinsă.
Cât privește susținerile pârâtului Gurădeoaie M. în sensul că prin sentința civilă nr. 647/2009 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V. a anulat contractul de vânzare-cumpărare în temeiul căruia reclamantul și-a fundamentat prezenta acțiune, instanța de fond a reținut că această soluție nu era irevocabilă, dosarul fiind suspendat în faza procesuală a recursului până la soluționarea prezentei cauzei.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, potrivit titlului de proprietate nr. 696/_/21.08.1995, numitului Bulboaca L. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha situat în extravilanul localității, după cum urmează: -2400 mp în tarlaua 121, . mp in tarlaua 119, . mp in tarlaua 121, . suprafețele de teren fiind situate în punctul „In fața satului R.”.
A mai reținut prima instanță că, în anul 1996, prin acte de vânzare-cumpărare, titularul B. L. a înstrăinat succesiv mai multe suprafețe de teren, respectiv, prin contractele de vânzare-cumpărare din 16.01.1996, a înstrăinat către Varna C. suprafața de 1456 mp situată în tarlaua 121, . și către L. C. I. suprafața de 1456 mp situată în tarlaua 121, . dar și că, în același an, la data de 25 noiembrie a înstrăinat către J. G., suprafața de 3400 mp din tarlaua nr. 119, ..Reclamantul a arătat că diferența de teren din tarlaua 119, a fost dobândită tot de către acesta prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2000, sens în care a depus la dosar copie a contractului autentificat sub nr. 1838 motiv pentru care, a considerat ca titlul de proprietate emis pe numele pârâților era nul parțial, pentru suprafața pe care a dobândit-o prin act autentic în anul 2000.
Instanța de fond a reținut de asemenea că pârâții erau moștenitorii autoarei S. A. iar prin cererea înregistrată sub nr. 6078 din 21.03.1991 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului deținut anterior cooperativizării de către autoarea lor și că, din registrul agricol al comunei pe anul 1959, a reieșit că S. A. a deținut în proprietate suprafața de 6,76 ha.
Se mai arată în motivare că, în baza dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 18/1991, prin Hotărârea nr. 109 din 04.09.1991 și a anexei-parte integrantă din hotărâre, pârâții au fost validați cu suprafața de teren de 5,45 ha, suprafață pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 723/_ din 24.04.1996. Reține instanța de fond că, deși titlul de proprietate a fost emis pentru întreaga suprafață validată, în fapt, prin însumarea suprafețelor menționate efectiv în actul de proprietate a reieșit că la data la care a fost întocmit titlul nu s-a atribuit întreaga suprafață validată. Conform documentației existente la dosar, suprafața lipsă din titlu a fost inserată in anul 1998, conform adresei înaintate către OCOT V..
Instanța de fond arată totodată că, terenul se afla la dispoziția comisiei locale și provenea dintr-un schimb de terenuri efectuat între Varna C., L. C I. și Consiliul Local V., suprafețele înstrăinate de L. și Varna au fost cele dobândite de aceștia în anul 1996, de la Bulboaca L. iar potrivit contractelor de vânzare-cumparare încheiate între B. L. cu Varna C. și L. C. I., obiectul înstrăinării l-a constituit suprafața de teren din tarlaua 121, .>
Vecinătățile celor două suprafețe de teren indicau însă că amplasamentul real nu este cel arătat ca fiind în tarlaua 121 ci în tarlaua 119, .>
Instanța de fond a mai reținut că vânzătorul Bulboaca L. nici nu deținea în tarlaua 121, . totală de 2912 mp, cât a înstrăinat în fapt, numiților Varna si L. așa încât, pe de o parte, având în vedere că identificarea suprafeței de teren se făcea nu numai prin indicarea numărului de . și prin arătarea vecinătăților, instanța a reținut că în fapt, conform vecinătăților, ceea ce s-a înstrăinat numiților Varna și L. a fost terenul din tarlaua 119, . pe de altă parte, la rândul lor, Varna și L. nu puteau înstrăina decât aceeași suprafață dobândită chiar dacă în contractele de schimb a fost inserat în mod greșit numărul de .>
Se arată în motivare că, în conformitate cu anexa nr. 1 la contractele de schimb, vecinătățile terenului care a făcut obiectul schimbului sunt cele aparținând tarlalei 119, . N- DCL 1716, la S- Primăria mun. V.) și că, abia la momentul înaintării documentației către OCOT V., a fost corectată greșeala inserată cu privire la numărul de . această modalitate fiind inserată în titlul de proprietate al pârâților, suprafața de teren de 2912 mp în tarlaua 119, .>
Cât privește susținerile reclamanților în sensul că pentru inserarea în titlul de proprietate al pârâților a suprafeței lipsă, din anul 1998, trebuia emisă o nouă hotărâre a comisiei județene, instanța de fond le-a apreciat ca fiind neîntemeiate reținând că, pârâții au fost validați cu întreaga suprafață de teren indicată în actul de proprietate de către comisia județeană, nefiind în atribuțiile comisiei județene atribuirea efectivă a terenurilor și modalitatea de punere în posesie a persoanelor îndreptățite, astfel incat sa fie necesara emiterea unei hotarari in acest scop de catre C. judeteana.
Referitor la faptul că reconstituirea dreptului de proprietate nu s-a făcut pe vechiul amplasament, instanța a reținut că la data emiterii titlului de proprietate al pârâților, nu exista obligativitatea atribuirii fostului amplasament dacă acesta nu era liber.
Prin urmare, prima instanță a concluzionat că, pârâții au fost puși în posesie pe un alt amplasament, liber la acea dată și aflat la dispoziția comisiei.
P. aceste motive a respins ca neîntemeiata actiunea formulata.
Cererea de intervenție accesorie în folosul pârâților a fost admisă ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Gurădeoaie M. și reclamanții J. G. și J. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivarea recursului său, pârâtul Gurădeoaie M. a arătat că, prin hotărârea atacată a fost respinsă în mod greșit excepția calității procesuale active a reclamanților si excepția lipsei de interes in formularea acțiunii.
După expunerea rezumată a situației de fapt, pârâtul a învederat faptul că, în conformitate cu prevederile art. III, alin. 2 din Legea 169/1997, determinat de faptul că, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a dovedit faptul că atât numitul B. L., cât și J. G., cunoșteau faptul că terenul care face obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1838/07.08.2000 nu este proprietatea vânzătorului, așa încât, nu se mai poate vorbi de un drept subiectiv, dobândit în mod legitim și actual. În opinia pârâtului, în vedere faptul că cele două părți ale contractului nr. 1838 cunoșteau situația juridică a terenului în suprafață de 2912 mp, este evident faptul că în fond nu a operat în mod valabil un transfer al dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, cumpărătorul asumându-și riscul contractului.
Pârâtul a susținut că, reclamantul a recunoscut acest aspect deoarece, in adresa Politiei nr._/15.05.2007 si rezoluția procurorului din 05.05.2007 rezulta fara putința de tăgada faptul ca atat Buiboaca L., cat si J. G. cunoșteau faptul ca terenul care face obiectul contractului de vânzare curfiparare autentificat sub nr. 1838/07.08.2000 nu este proprietatea vânzătorului.
În final, pârâtul a concluzionat în sensul că, aceste aspecte reținute de către organele de urmărire penala, dar si de către instanțele de judecata ulterior (Sentința civila nr. 647 din 23.02.2009, Judecătoria V.; Sentința civila nr. 4070/18.11.2011, Judecătoria V.) nu pot fi decât rezultatul declarațiilor celor doua persoane cercetate si prin urmare poate ar fi fost necesara anexarea acestor declarații la dosar, dar chiar si in lipsa acestora concluzia este una evidenta si de netăgăduit cu privire la inexistenta unui interes legitim in promovarea prezentei acțiuni.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 si următoarele Cod procedură civilă.
Reclamanții J. G. si J. E., după o scurtă prezentare a situației de fapt, au arătat că, în mod greșit a reținut instanța de judecata ca terenul înstrăinat de Bulboaca L. numiților L. I. si Varna C. si reconstituit ulterior paraților se afla in tarlaua 119, . astfel o aplicare greșita a dispozițiilor legale-art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, aprecierile primei instanțe .fiind superficiale si fără argumente.
Astfel, susțin reclamanții că, nu se arata in motivarea hotărârii pronunțate de ce definitorii in identificarea unei suprafețe de teren sunt, in opinia instanței, vecinătățile si nu numărul de . din probele administrate in prezenta cauza rezulta exact contrariul, nu argumentează instanța convingerea ca eroarea s-a produs cu privire la parcela si . privire la vecinătăți așa cum am arătat in cererea de chemare in judecata si in notele de concluzii scrise.
Recurenții pretind că, această eroare a fost analizata de domnul expert Chitariu C. in raportul de expertiza întocmit in dosarul nr._, în sensul remedierii erorii strecurate la momentul întocmirii titlului de proprietate al paraților, punct de vedere ce a fost împărtășit si de expertul F. G. care a întocmit raportul de expertiza in prezenta cauza.
Cu privire la acest motiv de recurs, reclamanți au concluzionat în sensul că, în ciuda tuturor acestor evidente care rezulta din probatoriile administrate in prezenta cauza, in mod absolut nejustificat si nemotivat instanța de fond pronunța o soluție contrara celei care se conturează din probatorii, pronunțând o hotărâre judecătoreasca care nu cuprinde motivele pe care se sprijină
În al doilea rând, reclamanții au susținut că, în mod greșit a reținut instanța de fond ca « deși titlul de proprietate a fost emis pentru întreaga suprafața validata, prin însumarea suprafețelor menționate efectiv in actul de proprietate reiese ca la data la care s-a întocmit titlul nu s-a atribuit întreaga suprafața validata », interpretând astfel greșit actul juridic dedus judecății, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedura civila.
În acest sens, reclamanții învederează că, contrar celor reținute de instanța de fond, titlul de proprietate in forma inițiala a fost emis pentru întreaga suprafața de teren validata iar prin însumarea suprafețelor de teren menționate in titlul reiese fără dubiu ca paraților li s-a atribuit prin actul de proprietate întreaga suprafață validată, aspecte care, potrivit opiniei reclamanților, reies din întâmpinarea depusă de C. Locala V. dar și din recunoașterea pârâților. În acest sens, reclamanții au arătat pe de o parte că, inițial pârâților li s-a reconstituit un pretitlu de proprietate in care nu este inclusa si suprafața de 2912 mp situata in tarlaua 119, . care cuprindea in schimb suprafața de 1,5 ha in punctul « Sub vii « iar pe de altă parte că, unul dintre pârâți a depus la dosar o declarație prin care a arătat nu numai ca nu înregistrează un minus in suprafața deținuta in punctul « Sub vii », ci ca in realitate ei dețin chiar mai mult de 1,5 ha cat era menționat in primul pretitlu, respectiv 1,7 ha teren așa încât, nu se mai impunea inserarea in acest titlu de proprietate si a suprafeței de 2912 mp.
În al treilea rând, reclamanții au precizat că, instanța de fond nu a analizat prin hotărâre lipsa competentei Consiliului Local V. in procedura reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața de teren in litigiu, pronunțând astfel o hotărâre nelegala, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila. În motivarea acestei critici, reclamanții au învederat că, prima instanță nu a analizat conținutul adresei nr. 2655/05.02.1998 emisa de Consiliul Local V. si adresata OCPI V., ci se limitează doar la a preciza ca abia la momentul înaintării documentației către OCOT V. s-a făcut modificarea tarlalei si parcelei corespunzătoare terenului in litigiu, desi aceasta presupusa documentație nu a fost depusa a dosarul cauzei.
Susțin reclamanții că, singurul înscris care atesta modificarea titlului de proprietate este aceasta adresa sumara, in care nu este identificata suprafața ce făcea obiectul modificării titlului astfel că este de neînțeles cum a reușit OCPI V. sa opereze modificările de care se face vorbire in adresa in condițiile in care nu a putut sti cu exactitate in ce constau. În plus, legislația fondului funciar nu conferă competenta materiala in cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate si consiliilor locale, prin urmare adresa nr. 2655/05.02.1998 emana de la o instituție fără autoritate legala in ce privește procedura de emitere a titlurilor de proprietate.
A patra critică adusă de reclamanți sentinței primei instanțe a fost aceea că, în mod greșit a reținut instanța de fond ca la momentul inserării in titlul paraților terenul in litigiu se afla la dispoziția comisiei locale, in condițiile in care la dosar nu exista nici un document care sa ateste trecerea lui din rezerva Consiliului Local V. in cea a Comisiei Locale V., pronunțând in acest mod o hotărâre nelegala-art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Susțin reclamanții că, nu poate fi avută în vedere susținerea potrivit căreia suprafața de 2912 mp a intrat in rezerva Comisiei Locale V. ca urmare a schimbului dintre C. Locala V. si soții Varna si L. deoarece, aceasta susținere este nereala, fapt dovedit prin conținutul contractelor de schimb la care se face referire care au fost încheiate cu Consiliul Local V. si nu C. Locala V., fiind vorba de doua entități diferite, aspect ce constituie o cauza de nulitate absoluta virtuala ce se răsfrânge asupra întregii proceduri de reconstituire a dreptului de proprietate al paraților cu privire la suprafața de teren in litigiu.
Ca un al cincilea motiv de recurs, reclamanții au învederat că, sentința este netemeinică și pentru că, instanța de fond nu a luat in considerare in motivarea hotărârii pronunțate concluziile raportului de expertiza, Judecătoria V. trebuind sa aibă în vedere ca prin raportul de expertiza s-a stabilit fara putința de tăgada ca suprafața de 3000 mp dobândita de reclamanți de la numitul Bulboaca L. in anul 2000 face parte din lotul de 6400 mp înscris in titlul lui de proprietate al acestuia si situat in tarlaua 119, . că, era practic imposibil ca numiții L. si Varna sa dobândească de la același autor in anul 1996 suprafețe de teren in tarlaua 119, . condițiile in care conform datelor de identificare inscrise in contractele de vânzare cumpărare cele doua terenuri erau sitaute in tarlaua 121 .>
În motivarea acestei critici, reclamanți au precizat că, pârâților din prezenta cauza li s-a eliberat titlul de proprietate in litigiu de pe urma autoarei lor S. A., care conform Registrului agricol deținea in proprietate in anul 1959 suprafața de 6,76 ha teren iar din studiul in paralel al Registrului agricol al numitei S. A. si al titlului de proprietate eliberat pe numele pârâților se poate observa ca autoarea acestora nu a deținut niciodată teren in punctul « in fata satului R. » tarlaua 119, .>
Al treilea argument adus de către reclamanți în susținerea acestui motiv de recurs a fost acela că nu s-a respectat procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, expres prevăzuta de legislația fondului funciar, procedură ce se finalizează întotdeauna cu o hotărâre emisa de C. Județeană prin care se validează / invalidează propunerile comisiilor locale si comunale, propuneri care trebuie sa fie însotite intotdeauana de o documentație amănunțita.
In ce privește cele doua documentații cadastrale intocmite de reclamanți in anul 2000 si de paratul G. in anul 2005, s-a susținut că, instanța de fond trebuia sa observe ca documentația cadastrala a pârâtului se suprapune peste documentația cadastrala a reclamanților pe o suprafața cu o latime de 3,18 ni identificata de expert pe punctele de contur 4,15,16,11,4.
În al șaselea rând, reclamanții au susținut că, Judecătoria V. nu a ținut cont in motivarea hotărârii pronunțate de raportul de expertiza, probatoriile testimoniale si nici declarația olografa a unuia dintre parați, probe care aveau un rol determinant in soluționarea cauzei, pronunțând in acest fel o hotărâre nelegala, deși, toate aceste probe demonstrau pe deplin faptul ca parații au devenit in mod ilegal proprietarii suprafeței de teren in litigiu. Neluand in considerare aceste probe instanța a pronunțat o hotărâre care nu se sprijină in mod concret pe probatoriile administrate ci pe simple supoziții.
În final, reclamanții au arătat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere prin care au solicitat constatarea nulității actului de partaj voluntar prin care pârâtul G. M. a devenit proprietarul exclusiv al suprafeței de teren in litigiu si nici cu privire la lipsa calității procesuale pasive a moștenitorilor lui S. V. in condițiile in care s-a dovedit ca paratul G. este proprietar exclusiv al suprafeței de teren in litigiu.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 si următoarele Cod procedură civilă.
Recurenții reclamanți au formulat întâmpinare față de recursul declarat de către pârâtul G. M., solicitând respingerea acestuia ca fiind nefondat.
În motivarea poziției procesuale, reclamanții au precizat că, instanța de fond a respins in mod corect prin sentința civila nr. 1289/10.04.2012 excepția lipsei calității procesuale active si excepția lipsei de interes,. Apreciind temeinic că justifică un interes legitim in promovarea acțiunii si prin urmare au calitate procesuala activa in cauza.
Reclamanții au învederat că nu este reală susținerea recurentului pârât conform căreia ar fi cunoscut faptul ca terenul înstrăinat de Bulboaca L. prin contractul nr. 1838/07.08.2000 nu-i mai aparținea acestuia in calitate de vânzător ci mai fusese instrainat anterior lui L. I. si Varna C. cu atât mai mult cu cât, suprafețele de teren vândute de Bulboaca L. celor doi cumpărători in anul 1996 erau situate in tarlaua 121, . timp ce suprafața de teren vânduta subsemnaților in anul 2000 era situata in tarlaua 119, .>
În ceea ce privește Rezoluția procurorului din data de 05.05.2007, reclamanții au precizat că aceasta a avut la baza o confuzie făcuta de către organele de politie cu privire la suprafețele de teren pe care le-am cumpărat de la numitul Bulboaca.
Reclamanții arată de asemenea că, în mod corect prima instanță a reținut că sentința civila pronunțata in dosarul nr._ nu poate constitui probatoriu in susținerea punctului de vedere al recurentului parat, atât timp cat nu a devenit irevocabila.
Referindu-se la răspunsul la obiecțiuni al expertului F. G., reclamanții au mai precizat că, în fapt, suprafața trecuta in titlul de proprietate al paraților nu poate fi materializata si identificata in tarlaua 119,. ce inseamna ca scriptic suprafața noastră de teren se suprapune cu suprafața paraților, rezultând de aici si interesul lor legitim in a solicita constatarea nulității titlului lor de proprietate si in consecința si a actului de partaj voluntar depus de paratul G. M. la dosar.
În recurs, la solicitarea părților a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că recursurile sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin titlul de proprietate nr. 696/_/21.08.1995, numitului Bulboaca L. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1 ha situat în extravilanul localității, iar în anul 1996, prin acte de vânzare-cumpărare, acesta a înstrăinat succesiv mai multe suprafețe de teren, respectiv, prin contractele de vânzare-cumpărare din 16.01.1996, a înstrăinat către Varna C. suprafața de 1456 mp situată în tarlaua 121, . și către L. C. I. suprafața de 1456 mp situată în tarlaua 121, ., în același an, la data de 25 noiembrie înstrăinând către J. G., suprafața de 3400 mp din tarlaua nr. 119, ..Reclamantul a arătat că diferența de teren din tarlaua 119, a fost dobândită tot de către acesta prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2000, sens în care a depus la dosar copie a contractului autentificat sub nr. 1838 motiv pentru care, a considerat ca titlul de proprietate emis pe numele pârâților era nul parțial, pentru suprafața pe care a dobândit-o prin act autentic în anul 2000.
Terenurile dobândite prin acte autentice de către L. și Varna au făcut obiectul unui schimb în anul 1997.
Prin Hotărârea nr. 109 din 04.09.1991 și a anexei-parte integrantă din hotărâre, pârâții au fost validați cu suprafața de teren de 5,45 ha, suprafață pentru care a fost emis titlul de proprietate nr. 723/_ din 24.04.1996.
Dispoziții legale incidente:
Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, art. III alin 1: „ (1) Sunt lovite de nulitate absoluta, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare si ale prezentei legi: a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscriptiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;… „
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent dar și prin prisma sentinței atacate, instanța apreciază că aceasta din urmă este temeinică și legală .
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâtul G. M., Tribunal reține că acesta este nefondat, soluția adoptată de prima instanță cu privire la excepțiile invocate fiind legală și temeinică.
Față de prevederile art. III din Legea nr.169/1997, care
reprezintă „sediul materiei” în privința nulității absolute a actelor emise cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.18/1991 „Prin calitate procesuală se înțelege interesul îndreptățit al unei persoane de a cere concursul justiției, ce izvorăște din încălcarea unui drept propriu sau dintr-un raport – recunoscut de lege - de conexitate cu acel drept.
Raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, dar și la practica judiciară în materie, instanța de control judiciar reține că, într-o acțiune în anularea unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, legitimare procesuală are orice persoană ale cărei interese au fost nesocotite la eliberarea titlului de proprietate și care își poate justifica interesul printr-un titlu sau orice act prin care dovedește că i-a fost recunoscut, în condițiile Legii nr. 18/1991, dreptul ce pretinde că îi este lezat prin titlul de proprietate a cărui anulare o solicită .
Pe de altă parte, aceeași practică a statuat că, interes legitim îl are și o persoană căreia i se opune un titlu de proprietate emis în procedura administrativ jurisdicțională într-o acțiune în revendicare, recunoscându-se astfel atât calitatea cât și interesul unei persoane să își apere dreptul său, prin invocarea nulității unui astfel de titlu ce i se opune.
Așadar, în mod temeinic și legal, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor legale speciale, reclamanții aveau atât calitate cât și interes să formuleze prezenta acțiune, având în vedere pe de o parte, împrejurarea că reclamanții din prezenta cauză, sunt dobânditorii unui teren obținut în procedura funciară iar pe de altă parte că, în dosarul nr._ s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului lor de vânzare cumpărare.
Așa după cum s-a statuat în practica judiciară în materie, actualitatea interesului judiciar în formularea cererii, ca aptitudine recunoscută de art. III din Legea nr. 169/1997 derivă din existența în patrimoniul reclamantei a unui drept subiectiv încălcat prin emiterea actului juridic atacat, fie a dreptului real de proprietate fie a unui drept de creanță.
Or, recurenții reclamanți justifică un interes legitim în promovarea acțiunii deoarece, așa după cum reține și instanța de fond, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7251/25.11.1996 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1838 din 07.08.2000, aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra unor suprafețe de teren din tarlaua 119, . a aparținut vânzătorului Bulboaca L. iar pentru o parte din această suprafață a fost emis tocmai titlul de proprietate pe numele pârâților.
P. aceste considerente, urmează a fi respins recursul declarat de pârâtul G. M..
Referitor la recursul declarat de către reclamanți, Tribunal reține că și acesta este nefondat, soluția adoptată de prima instanță fiind legală și temeinică, pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale .
Tribunalul reține că, motivul 2 al recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă este nefondat. Așa cum a statuat instanța supremă: “ motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului dedus judecății, ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea greșită a acestuia, îi alterează în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic.”
Or, recurenții, dezvoltând acest motiv de recurs, critică probatoriul administrat în cauză și interpretarea dată probelor, respective apărărilor formulate de către C. L. de fond funciar și ale pârâtului însă, reaprecierea probelor administrate de către instanțele de fond nu mai este posibilă în recurs odată cu abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă.
În acest sesn, decizia nr. 375 din 1 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Și motivele 1, 3,4, 5 și 6, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sunt de asemenea nefondate, pentru aceleași motive.
În ceea ce privesc dispozițiile punctului 9 al articolului 304 Cod procedură civilă, aceeași instanță supremă a statuat, prin numeroase și constante decizii de speță pe de o parte că, “motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 vizează două ipoteze: hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” iar pe de altă parte că: “In ceea ce privește modul în care au fost interpretate probele administrate în cauză referitoare la valabilitate sau nevalabilitatea altor pohte de asigurare pretins a fi încheiate de părți, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi cenzurate în recurs întrucât reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă odată cu abrogarea pct. 10 și 11 al art. 304 C. proc. civ., singurele motive de casare sau modificare a hotărârii vizând aspecte legate exclusiv de nelegalitatea acesteia.”.
Așa cum se poate observa din dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții, evocând aceste motive, critică probatoriul administrat în cauză și situația de fapt reținută de instanță, aspecte ce vizează netemeinicia hotărârii recurate și nu nelegalitatea ei. Chiar și motivul trei de recurs, deși inițial se referă la o presupusă lipsă a competenței Consiliului Local în procedura emiterii titlului de proprietate, este motivate pe o eronată interpretare a adresei nr. 2655/05.02.1998, ceea c ear presupune ca, în recurs, instanța de control judiciar să procedeze la o reapreciere a probatoriului.
În acest sens Tribunalul reține deciziile nr. 1600 din 25 mai 2009, nr. 3004 din 29.09.2010 și nr. 31 din 11.01.2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială precum și deciziile nr. 189 din 25 ianuarie 2012 și nr. 375 din 1 februarie 2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Pe de altă parte, analizând motivele de recurs prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 Cod procedură, din punct de vedere al legalității hotărârii primei instanțe, instanța de control judiciar constată că sentința a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997, are temei legal iar actul juridic dedus judecății a fost interpretat în mod corect de prima instanță.
În acest sens Tribunalul reține pe de o parte că, instanța de fond a analizat îndreptățirea pârâților la reconstituirea dreptului de proprietate, prin prisma dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 18/1991 ( pagina 7 sentință, paragraf 2), referindu-se totodată și la legalitatea hotărârii comisiei județene.
În altă ordine de idei, instanța de control judiciar reține că din cele reținute de instanța de fond rezultă fără dubiu că, în speță nu sunt incidente niciunl din motivele imperative prevăzute de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea titlurilor emise în procedura funciară, din probatoriul administrat în fața primei instanțe rezultând că la baza emiterii tiltului de proprietate a stat o documentație, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 18/1991.
De asemenea, în mod legal prima instanță a reținut că la data emiterii titlului de proprietate al pârâților, nu exista obligativitatea atribuirii fostului amplasament dacă acesta nu era liber. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 13 alin 2 din Legea nr. 18/1991, atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, rezultând deci că, nu era obligatorie atribuirea efectivă a terenurilor pe vechile amplasamente ale proprietății, așa încât, hotărârea primei instanțe își găsește corespondent în prevederile legii.
În sensul celor reținute în ultimele două paragrafe, Tribunalul reține și practica judiciară în materie, respectiv deciziile 2409/R din 25 octombrie 2006 și nr. 2192/R din 4 octombrie 2006 ale Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Așadar, prin titlul de proprietate a cărei nulitate se cere a fi constatată, nu s-a reconstituit o suprafață mai mare decât suprafața ce a fost validată și nici o suprafață de teren la care beneficiarii nu aveau dreptul, așa că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. III alin 1 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 . Nu sunt incidente dispozițiile art. art. III alin 1 lit. a pct. (i) existând dovada faptului că autorul beneficiarilor a avut teren în proprietate cum nu sunt incidente nici prevederile lit. (ii) a aceluiași articol instanța reținând aici că titlul de proprietate nu s-a eliberat pe terenul ce se cuvenea reclamanților .
Referitor la susținerea recurenților privind motivarea superficială a hotărârii,, instanța de control judiciar reține că acesta este nefondat, deoarece instanța de fond a precizat, deși pe scurt, motivele pentru care a apreciat ca neîntemeiată acțiunea, raportându-se la concluziile raportului de expertiză în măsura în care acestea s-au coroborat cu înscirsurile menționate expres în considerente, deci evident nu ne aflăm în fața nemotivării hotărârii . Totodată nu ne aflăm nici în situația necercetării fondului, în condițiile în care, instanța de fond a apreciat că, față de probatoriul administrat în cauză, nu se verifică susținerile reclamanților .
Pe de altă parte, așa cum a statuat și instanța supremă într-o decizie de speță: „Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice” – Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2522 din 29 iunie 2006.
În același sens, instanța de control judiciar reține și jurisprudența instanței de contencios al drepturilor omului, care, este constantă, statuând că: „noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse ....(Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2.930, paragraful 60)” .Aceeași instanță a statuat de asemenea că: „obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81; Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX)”.Instanța de control judiciar reține din jurisprudența Curții EDO, cauzele Albina împotriva României, B. împotriva României și D. împotriva României, D. împotriva României – paragraful 50 dar și decizia nr. 1846/1956 a Tribunalului Suprem, colegiul civil . Motivarea sumară a hotărârii nu echivalează cu nemotivarea acesteia, pentru a se reține că prima instanță nu ar fi cercetat fondul și a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
Si motivul 7 este nefondat, prima instanță pronunțându-se asupra cererii așa cum a fost investită în mod legal, respectiv cu privire la nulitatea titlului de proprietate ( filele 2- 3 vol I dosar fond).
De remarcat că, recurenții reclamanți nu au investit în mod legal instanța de fond cu un alt capăt de cerere ci, au invocat nulitatea actului de partaj voluntar prin concluziile orale asupra fondului, la data de 27 martie 2012, după închiderea dezbaterilor ( pagina trei paragraf 4, Încheierea din 27 martie 2012 a Judecătoriei V.).
Raportat la dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, prima instanță nu se putea pronunța asupra acestei cereri, formulată la data de 27 martie 2012, în condițiile în care, instanța a declarat dezbaterile închise, fiind epuizată astfel faza publică și contradictorie a procesului, moment procesual ce face inadmisibilă orice fel de cerere indiferent de natura ei. În acest sens, practica judiciară a statuat că: „….. cererea intimatei privind restituirea cheltuielilor de judecată formulată după închiderea dezbaterilor, nu poate fi primită, încălcându-se dreptul celeilalte părți la apărare în dezbateri cu caracter public….” Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, decizia nr. 137 din 17 ianuarie 2006.
În al final, instanța de control judiciar reține faptul că, soluția instanței de fond este legală, legalitate ce rezultă și prin raportare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, referitoare la principiul securității raporturilor juridice .
În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.
În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauzele A. împotriva României și Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).
Pe de altă parte, în cauza Toșcută și alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisa numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea alineatele 33-34 din hotărârea mai sus citată), în cauză nefiind întrunite elementele menționate care să permită anularea titlului de proprietate al intimatului, fără ruperea justului echilibru, în condițiile în care, pe de o parte, titlul de proprietate intrat în circuitul civil fără a fi contestat de către recurente, producând efecte juridice în ceea ce privește părțile și raporturile acestora cu terții iar pe de altă parte că, acesta a fost menținut ca urmare a unei hotărâri judecătorești emise într-o contestație a unei hotărâri a comisiei județene ce viza rectificarea sa .
Totodată s-a reșținut că, atunci când se solicită e anularea titlurilor de proprietate pentru motive întemeiate exclusiv pe fapte imputabile autorităților și fără ca beneficiarii titlurilor anulate să primească o despăgubile echitabilă sau un teren echivalent, Curtea a statuat că, și dacă s-ar putea demonstra că servește unei cauze de interes public, constituie o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, impunând beneficiarilor titlurilor o sarcină specială și exorbitantă care rupe echilibrul între interesul general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului .
In același sens este și hotãrârea datã în cauza Jones c. României, Curtea, în conformitate cu aceeași practică, a aratat cã atât timp cât în sarcina beneficiarului unui act administrativ prin care i se recunoaște dreptul de proprietate, nu se poate reține nici o culpă, anularea acestui act, fãrã a se oferi o despãgubire echitabilã beneficiarului, pe motiv cã autoritãțile administrative au descoperit ulterior emiterii actului cã nu erau îndeplinite cerințele legale pentru emiterea actului, constituie o privare de proprietate nejustificatã (obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor anterior emiterii actului, fiind încãlcatã de autoritãți, motivația în sensul cã ulterior s-ar fi descoperit cã nu erau îndeplinite cerințele legale, neconstituind în accepțiunea Curții o motivație pertinentã și suficientã).
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursurile declarate de către recurenții Gurădeoaie M., J. G. și J. E. împotriva sentinței civile nr. 1289 din 10.04.2012, a Judecătoriei V., urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
De asemenea, având în vedere soluția adoptată mai sus și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge cererea recurenților privind cheltuielile de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de către recurenții Gurădeoaie M., J. G. și J. E. împotriva sentinței civile nr. 1289 din 10.04.2012, a Judecătoriei V., pe care o menține.
Respinge cererea recurenților privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 22 ianuarie 2013.
Președinte, M.-C. Ț. | Judecător, P. C. D. | Judecător, E. R. I. |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./30.01.2013
Tehnored: R.A./31.01.2013
2ex./31.01.2013
Judecătoria V.: judecător V. C..
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 971/2013. Tribunalul VASLUI | Plângere contravenţională. Decizia nr. 165/2013. Tribunalul... → |
|---|
