Acţiune pauliană. Decizia nr. 12/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 12/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/A/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Judecător M.-C. Ț.
Grefier R. A.
S-a luat în examinare pronunțarea asupra cererii de apel declarată de apelantul –reclamant M. I. F., cu domiciliul în G., .. 5, ., în contradictoriu cu intimatul –reclamant C. A. I., cu domiciliul în .. 98, jud. V. și intimata T. A., cu domiciliul în Concord, CA, Sua, Lanedrive, nr. 2885, SUA și în Cluj, D., nr. 76, ., împotriva sentinței civile nr. 2346 din 04-07-2012 pronunțată de Judecătoria V., având ca obiect - acțiune pauliană - strămutare .
La apelul nominal făcut în ședință publică la pronunțare au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-au verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie civilă când, având nevoie de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea cauzei astăzi, 05 februarie 2013, dându-se decizia de față;
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2346 din 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria V., a fost admisă acțiunea pauliană formulată de reclamantul C. A. I., în contradictoriu cu pârâtul M. I. F. și a fost respinsă acțiunea pauliană în contradictoriu cu pârâta T. A., pentru lipsa calității procesuale pasive și în contradictoriu cu M. M., pentru lipsa capacității de folosință.
P. aceeași sentință s-a dispus revocarea declarației de renunțare a pârâtului M. I. F. la succesiunea tatălui M. I., autentificată sub nr. 1671/1.10.2008, a fost anulat în parte certificatul de moștenitor nr. 189/24.08.2009 în ceea ce privește calitatea de moștenitor renunțător la succesiune, a pârâtului și cota succesorală a moștenitoarei M. M., care se reduce la ¼ din masa succesorală, diferența de ¾ reprezentând cota pârâtului.
De asemenea, a fost admisă acțiunea în constatare formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții M. I. F. și T. A. s-a constatat că pârâtul M. I. F. este unicul moștenitor acceptant tacit al succesiunii mamei sale, M. M., decedată la 30.11.2010 și că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din: cota indiviză de 5/8 din apartamentul situat în localitatea G., Piața Unirii, nr. 5, .; cota indiviză de 5/8 din următoarele bunuri mobile: dulap bibliotecă, dulap dormitor, pat 2 persoane, mobilă sufragerie Luxor, birou computer, ladă haine, mobilă bucătărie, fotoliu pat, masă simplăcu 4 scaune, cuier cu dulap, TV color LG, receiver satelit Dolce 2 bucăți, computer Pentium, monitor Fujitsu Siemens, radiotelefon Vtech, mașină de spălat automată LG, combină frigorifică Arctic, DVD Player Vortex, aragaz cu 4 ochiuri, hotă bucătărie Cata, cuptor cu microunde Whirlpool, microcentrală termică Protherm cu instalația aferentă; 1/2 cotă indiviză dintr-un număr de 40 acțiuni la S.C. Tehnofrig S.A. Cluj. S-a ma constatat că, restul cotelor indivize de 3/8 și respectiv ½ aparțin pârâtului M. I. F., dobândite prin moștenire de la autorul său, M. I..
În final, au fost obligați pârâții să plătească statului suma de 2565 lei, reprezentând ajutor public judiciar, de care a beneficiat reclamantul precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3180 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În scopul calificării obiectului acțiunii, prima instanță a reținut că, reclamantul a înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune revocatorie, prin care să fie desființată declarația expresă a pârâtului M. I. F., de renunțare la succesiunea tatălui și să fie modificat în acest sens certificatul de moștenitor nr. 189/24.08.2009 însă, deși a formulat defectuos cele două cereri, în sensul că a solicitat constatarea nulității absolute a declarației de renunțare la succesiune și constatarea nulității absolute a certificatul de moștenitor, temeiul juridic invocat și calificarea acțiunii ca acțiune revocatorie permiteau legal instanței să aplice sancțiunea specifică unei astfel de acțiuni, mai exact revocarea declarației de renunțare și, ca o consecință, anularea certificatului de moștenitor, fără ca prin aceasta să se încalce dreptul de dispoziție al părții sau a se da altceva decât s-a cerut.
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 7/8.05.2008 a Curății de Apel Târgu-M., pârâtul a fost condamnat penal și obligat să plătească reclamantului 500.000 euro daune morale, 50.000 lei daune materiale și 5500 lei cheltuieli de judecată iar prin decizia nr. 2039/1.06.2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința Curții de Apel Târgu M. a fost modificată în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acestea fiind reduse de la 500.000 euro la 20.000 euro.
S-a reținut de asemenea că, la data de 9.09.2008, a decedat tatăl pârâtului, iar la 1.10.2008 pârâtul a dat declarație autentică de renunțare la succesiune că, la data renunțării la succesiunea tatălui, pârâtul avea cunoștință de dispozițiile sentinței penale nr. 7/8.05.2008, care instituiau în sarcina lui o obligație de plată față de reclamant precum și faptul că pârâtul locuia la data respectivă în apartamentul părinților, situat în G., Piața Unirii, nr. 5, . a rezultat din declarația de renunțare și din certificatul de moștenitor.
Instanța de fond a mai reținut că, la rândul ei, pârâta T. A., a renunțat și ea expres la succesiune, singurul moștenitor acceptant rămânând mama părților, M. M., conform certificatului de moștenitor nr. 189/24.08.2009 și că reclamantul a încercat recuperarea creanței de la pârât prin executare silită, ce a făcut obiectul dosarului nr. 603/2009 (f. 91), însă, la data de 23.11.2011, executorul judecătoresc a constatat insolvabilitatea debitorului-pârât.
Raportându-se la dispozițiile art. 975 Cod civil, instanța de fond a reținut că, în cauza de față s-a făcut dovada insolvabilității pârâtului și totodată a faptului că renunțarea la succesiunea tatălui a avut ca efect crearea stării de insolvabilitate, întrucât acceptarea succesiunii era singura modalitate prin care puteau intra valori în patrimoniul pârâtului,ce puteau face obiectul executării silite, în vederea îndestulării creanței reclamantului.
A mai reținut prima instanță că, renunțarea s-a făcut fraudulos, întrucât la data respectivă pârâtul știa de obligația de plată pe care o avea față de reclamant conform sentinței penale nr. 7/8.05.2008 a Curții de Apel Târgu M..
P. urmare, instanța de fond a apreciat că acțiunea revocatorie formulată de reclamant este întemeiată, motiv pentru care a dispus revocarea declarației de renunțare a pârâtului la succesiunea tatălui și, ca o consecință, a anulat certificatul de moștenitor nr. 189/24.08.2009, constatând calitatea de moștenitor a pârâtului asupra averii succesorale menționate în respectivul certificat, alături de mama sa M. M. și cotele lor succesorale.
În ceea ce privește cererea reclamantului vizând constatarea calității de unic moștenitor acceptant a pârâtului la succesiunea mamei sale, decedată în cursul procesului - M. M. și a componenței masei succesorale, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâta M. M., mama pârâților, a decedat la data de 30.11.2010, cu ultim domiciliu în localitatea G., Piața Unirii, nr. 5,. și a deschis procedura succesorală de pe urma defunctei, procedură care însă a fost suspendată la data de 12.09.2011 la cererea lui.
Raportându-se la declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut că, pârâtul, care a locuit și în timpul vieții părinților în apartamentul lor din Piața Unirii, nr. 5,. să locuiască acolo și după decesul mamei, să vândă o . bunuri mobile rămase moștenire, acte de administrare și de dispoziție care dovedeau intenția lui de a accepta succesiunea și că, acest fapt, coroborat cu intenția pârâtului de a dezbate succesiunea și cu lipsa unei declarații exprese de renunțare la succesiunea mamei în termenul de opțiune succesorală, au format convingerea instanței că pârâtul era moștenitor acceptant tacit al succesiunii mamei sale.
Reține prima instanță că, spre deosebire de pârât, a rezultat din declarațiile martorilor că pârâta T. A. nu a făcut nici un act, nici expres și nici tacit, de acceptare a succesiunii mamei, motiv pentru care instanța a reținut că aceasta era străină prin neacceptare n termenul legal de opțiune succesorală, conform art. 700 Cod civil.
Instanța a constatat, de asemenea, componența masei succesorale rămase de pe urma defunctei M. M., aceasta fiind identică în ceea ce privește bunurile mobile și imobile cu cea din certificatul de moștenitor nr. 189/24.08.2009.
Excepția prematurității acțiunii oblice invocată de pârât nu a mai putut fi analizată de instanță, întrucât aceasta a rămas fără obiect, ca urmare a renunțării reclamantului la această cerere sau mai exact a transformării ei în acțiune în constatare.
În temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, instanța a obligat pârâții la plata către stat a ajutorului public judiciar de care a beneficiat reclamantul.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul M. I. F., pentru următoarele considerente:
În motivarea apelului, pârâtul a arătat în primul rând că hotărârea atacată a fost pronunțată în condițiile în care procedura de citare cu sora sa, pârâta T. A. nu a fost legal îndeplinită deoarece, aceasta: are domiciliul în Statele Unite ale Americii și pentru acest dosar nu și-a declarat domiciliul în România, astfel încât, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu aceasta.
Pârâtul a mai precizat că, deși la termenul din 09.05.2012 admite excepția lipsei calității procesuale pasive a surorii subsemnatului, hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată atât în contradictoriu cu pârâtul cât și cu pârâta T. A...
În al doilea rând, apelantul a susținut că, hotărârea instanței de fond este total nelegală, instanța nu a ținut cont de apărările pe care le-a invocat și nici de probatoriul administrat în cauză.
Arată pârâtul că, deși a învederat prin concluziile scrise că, la data de 21.03.2012 i s-a comunicat o precizare de acțiune formulată de avocat, prin care se arată că nu se mai susține completarea la acțiune și se susține o nouă precizare de acțiune, în nici un act de la dosar nu există o renunțare la petitele din cererea de chemare în judecată inițială ci doar în ultima precizare de acțiune se face referire la faptul că nu se mai susține completarea la acțiune si se solicită să se constate că subsemnatul sunt moștenitorul defunctei mele mame, M. M. și că ar fi unicul moștenitor.
Pârâtul a precizat de asemenea că, așa cum este formulată și precizată această acțiune de către reclamant, aceasta este inadmisibilă deoarece, singurul temei legal al acțiunii invocat de către reclamant este Art. 975 cod civil, mențiune făcută în cererea introductivă, iar în celelalte completări și precizări de la dosar nu sunt indicate temeiurile juridice ale solicitărilor reclamantului decât Art. 974 cod civil. în completarea la acțiune și Art. 689 cod civil în precizarea de acțiune.
A mai susținut pârâtul că, în ceea ce privește precizarea de acțiune, instanța de fond nu a apreciat corect poziția sa referitoare la tardivitatea acesteia și a reluat susținerea potrivit căreia cerere a fost tardiv introdusă, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată în data de 15.09.2010, completarea de acțiune a fost depusă la data de 11.02.2011 iar la peste cinci termene de judecată se depune o nouă precizare de acțiune, fiind evident că precizarea formulată de reclamant și comunicată după termenul din data de 21.03.2011 este tardivă. In conformitate cu prevederile Art. 132 C. Pr. Civ.
Pârâtul a mai susținut pe de o parte că, pârâtul nu a adus dovezi în instanță că prin acțiunile sale, folosind acte viclene, i-a produs un prejudiciu iar pe de altă parte că, acțiunea completatoare trebuia respinsă ca nefondată, pentru că o asemenea acțiune se putea face doar în situația în care ar fi renunțat la succesiune, însă, nu a renunțat la succesiunea în urma mamei ci doar așteaptă momentul în care sora sa va ajunge în țară din SUA pentru a discuta succesiunea în urma mamei lor, având în vedere că sora sa a făcut acte de acceptare a succesiunii.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 – 289 Cod procedură civilă.
Intimatul C. A. I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței 2346/4 iulie 2012 pronunțate de Judecătoria V.. A solicitat de asemenea și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul reclamant a arătat că susținerile apelantului sunt nefondate deoarece, declarația de renunțare la succesiune formulată de către pârâtul M. I. F. din 02.10.2008, este ulterioară datei pronunțării sentinței penale nr. 7/8 mai 2008 pronunțată către Curtea de Apel Târgu M., fiind evident că acesta a renunțat la moștenirea tatălui său numai și numai pentru a frauda interesele sale, pentru a nu-i achita sumele de bani la care fusese obligat prin sentința penală.
Intimatul a arătat de asemenea că sunt îndeplinite toate condițiile admiterii acțiunii sale, respectiv avea o creanță certă, lichidă și exigibilă, declarația de renunțare la succesiune a fost încheiată în frauda sa, având în vedere că, prin procesul - verbal încheiat de către B. B. M. în dosarul executional nr. 603/2009 s-a stabilit că debitorul M. I. F. este insolvabil acesta neavând nici un bun imobil sau mobil care să poată i executat silit; iar pe de altă parte debitorul a renunțat la succesiune, refuzând practic să dobândească cota de 3/4 din masa succesorală descrisă la petitul nr. 3 numai pentru a nu-și plăti datoriile.
Totodată, intimatul a precizat că este dovedită și frauda debitorului întrucât este evident că acesta a fost conștient că prin actul pe care îl întreprinde acesta își agravează starea de insolvabilitate.
P. note de ședință ulterioare, intitulate completări la întâmpinare, intimatul a mai arătat
Solicit instanței să constate că apelantul M. I. F. nu poate invoca neregularitatea constând . citare a altei părți din proces respectiv a pârâtei T. A. deoarece, o astfel de neregularitate poate fi invocată doar de către partea vătămată prin neîndeplinirea corespunzătoare a unui act de procedură în sensul art. 10:5 din. 2 Cod procedură civilă așa încât, în condițiile in care suntem in prezența unei nulități relative acesta are regim juridic clar inclusiv in ceea ce privește părțile care o pot invoce..
A mai precizat intimatul că, în mod corect a apreciat instanța de fond că pârâta T. A. a avut cunoștință de prezenta cauză atât timp cât, în dosarul nr._ al ICCJ aceeași pârâtă a formulat contestați in anulare împotriva încheierii nr. 1962/03.02.2011 pronunțată de instanța supremă, indicându-și domiciliul procesual ales in Cluj - N. . ., domiciliu unde a și fost citată șu s-a apreciat procedura fiind îndeplinită prin semnătură fiind subliniată rubrica: destinatar, soț.
P. notele de ședință depuse la data de 13 decembrie 2012, apelantul a învederat că, în mod greșit prima instanță a acordat intimatului reclamant ajutorul public judiciar în condițiile în care acesta deține în proprietate trei imobile în localitatea F. Gherlii. Apelantul a atașat notelor de ședință, în copii, un set de înscrisuri.
În apel nu au fost administrate probe noi, cu excepția înscrisurilor depuse de către apelant, înscrisuri ce se referea însă la solicitarea sa privind revenirea asupra ajutorului public judiciar acordat de instanța de fond intimatului reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, hotărârea apelată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța de control judiciar constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin sentința penală nr. 7/8.05.2008 a Curății de Apel Târgu-M., pârâtul a fost condamnat penal și obligat să plătească reclamantului 500.000 euro daune morale, 50.000 lei daune materiale și 5500 lei cheltuieli de judecată iar prin decizia nr. 2039/1.06.2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentința Curții de Apel Târgu M. a fost modificată în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, acestea fiind reduse de la 500.000 euro la 20.000 euro.
Ulterior pronunțării sentinței, la data de 9.09.2008, a decedat tatăl pârâtului, iar la 1.10.2008 pârâtul a dat declarație autentică de renunțare la succesiune că, la data renunțării la succesiunea tatălui, pârâtul avea cunoștință de dispozițiile sentinței penale nr. 7/8.05.2008, care instituiau în sarcina lui o obligație de plată față de reclamant.
Dispoziții legale incidente:
Codul civil ( în vigoare la data încheierii actelor a căror anulare se solicită): art. 970 alin 1 „Convențiile trebuie executate cu buna-credința”; art. 975 „ Ei pot asemenea, în numele lor personal, sa atace actele viclene, fãcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”; art. 1718: „Oricine este obligat personal este ținut a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare”; art. 1899 alin 2: „Buna-credința se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credința”.
Cod procedură civilă din 1865, art. 134: „Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii”.
Analizând apelul declarat de către pârâtul M. I. F., instanța de control judiciar reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins în consecință.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, acesta urmează a fi respins, având în vedere faptul că, eventuala nerespectare a procedurii de citare este sancționată cu nulitatea relativă, datorită interesului particular protejat prin norma legală. Așadar, cum nelegala citare a unei dintre părți produce nulitatea actului de procedură numai dacă prin aceasta I s-a produs părții respective o vătămare și care nu poate fi înlăturată altfel, rezultând astfel că, de nelegala citare se poate plânge numai partea care, din această cauză, nu a fost prezentăî în instanță și nu a avut cum șă își formuleze apărările.
Or, apelantul nu invocă o neregulă procedurală în ceea ce îl privește astfel că acest motiv de apel este nefondat.
Pe de altă parte este de remarcat împrejurarea că, intimate pârâtă nu a invocat nici în apel vreo vătămare produsă de citarea în fața instanței de fond, aceasta solicitând la data de 15 octombrie 2012, instanței de control judiciar un termen pentru a-și angaja apărător ( fila 15 dosar apel).
Și al doilea motiv de apel este nefondat, instanța de fond luând în considerare, în mod temeinic și legal modificările la acțiune aduse de către intimatul reclamant.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale redate mai sus (art. 134, Cod procedură civilă din 1865), pentru a exista prima zi de înfățișare este necesar a fi îndeplinite două condiții, respectiv ca părțile să fie legal citate și să poată pune concluzii.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului_ al Judecătoriei G. și ale dosarului nr._ al Judecătoriei V., rezultă că, prima zi de înfățișare a fost termenul din 21 martie 2012, termen la care, părților, legal citate, li s-a acordat cuvântul pe excepția lipsei calității procesuale passive. .
Astfel, instanța de control judiciar reține că, intimatul reclamant a depus o completare a acțiunii la data de 11 februarie 2011 în dosarul_ al Judecătoriei G. ( filele 72 – 73), respectiv la data 22 iunie 2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei V. ( filele 33- 36).
La termenul din 16 februarie 2011 în fața Judecătoriei G. și ulterior, la termenle din 8 iunie 2011, 19 octombrie 2011, 14 decembrie 2011 și 22 februarie 2012, a fost lipsă de procedură cu pârâta T. A., primul termen cu procedura completă, la care părțile puneau concluzii, fiind, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului și cum temeinic și legal a reținut prima instanță, 21 martie 2012.
Contrar susținerilor recurentului reclamant, prima zi de înfățișare nu este aceea în care părțile pun concluzii ci, aceea în care părțile au posibilitatea de a pune concluzii.
Nu în ultimul rând, instanța de control judiciar reține că, în mod temeinic și legal, prima instanță a admis cererea de modificare, având în vedere împrejurarea că, pârâții nu s-au opus primirii unei astfel de cereri, la niciunul din termenele ulterioare, din 19 octombrie 2011, 14 decembrie 2011 și 22 februarie 2012 și 21 martie 2012.
În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere și practica instanței supreme, care a statuat într-o decizie de speță că: „Din textele mai sus citate rezultă că legea de procedură distinge două categorii de cereri: de întregire și de modificare a cererii inițiale. În doctrină și jurisprudență se regăsesc criterii pentru ca diferențierea dintre cele două categorii de cereri să fie evidentă și ușor de făcut. Astfel, cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, exempli gratia, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contra, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia. …….Întrucât norma procedurală înscrisă în art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă conține prevederi ce sunt statornicite în interesul pârâtului, ei i se conferă și un caracter imperativ în măsura în care atât pârâții, cât și intervenienții, nu au consimțit expres sau tacit la modificarea acțiunii ulterioară primei zile de înfățișare, ci, din contra, s-au opus modificării într-un mod neechivoc. Neefectuarea modificării la prima zi de înfățișare, trebuia să atragă sancțiunea decăderii din dreptul de a o mai îndeplini. Este adevărat că instanța de apel a respins cererea din 14 august 2002 ca tardivă, în loc să constate decăderea reclamantului din dreptul de a modifica acțiunea, dar o atare eroare de apreciere nu poate fi îndreptată în recursul reclamantului. ” - Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1403 din 23 februarie 2005.
Și criticile aduse soluției dată fondului cererii sunt nefondate, acțiunea intimatului reclamant, așa cum aceasta a fost modificată fiind temeinică și legală.
Așa după cum a statuat instanța supremă într-o decizie de speță: “Creditorul este în drept, în condițiile și limitele prevăzute de art. 699 și art. 974-975, să ceară anularea declarației debitorului său de renunțare la o succesiune și să accepte succesiunea, în numele debitorului ” I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 4126 din 19 mai 2005
Pentru exercitarea acțiunii pauliene, textul art. 975 cod civil, fixează două condiții, actele atacate trebuie să pricinuiască un prejudiciu creditorului și să fie frauduloase (viclene), prejudiciul exstând numai în caz de insolvabilitate a debitorului.
Așadar, pentru a putea fi atacat actul, debitorul trebuia să fi pricinuit sau să fi agravat insolvabilitatea sa.
Or, în speță, așa după cum în mod temeinic și legal a reținut și prima instanță, s-a făcut dovada insolvabilității apelantului pârâtul ( proicesul verbal din 23 noiembrie 2011, întocmit în dosarul de executare nr. 603/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc M. Bolos, fila 91 dosarul nr._ al Judecătoriei V.).
De asemenea, rezultă și faptul că, renunțarea la succesiunea tatălui a avut ca efect crearea stării de insolvabilitate, întrucât acceptarea succesiunii era singura modalitate prin care puteau intra valori în patrimoniul pârâtului,ce puteau face obiectul executării silite, în vederea îndestulării creanței reclamantului.
Renunțarea s-a făcut fraudulos, întrucât la data respectivă pârâtul știa de obligația de plată pe care o avea față de reclamant conform sentinței penale nr. 7/8.05.2008 a Curții de Apel Târgu M..
De asemenea, în mod temeinic și legal prima instanță de fond a constatat că apelantul pârât este unicul moștenitor al defunctei sale mame, având în vedere materialul probator administrat în cauză .
Pârâtul a deschis procedura succesorală de pe urma defunctei, procedură care însă a fost suspendată la data de 12.09.2011 la cererea lui.
Conform declarațiilor martorilor, H. G. și M. V. C. ( filele 166- 167 fila 91 dosarul nr._ al Judecătoriei V.) rezultă că apelantul pârât a locuit și în timpul vieții părinților în apartamentul lor din Piața Unirii, nr. 5,. să locuiască acolo și după decesul mamei, să vândă o . bunuri mobile rămase moștenire, acte de administrare și de dispoziție care dovedesc intenția lui de a accepta succesiunea.
Această situație de fapt este confirmată parțial și de declarațiile martorilor V. F. și F. V., propuși de către apelantul pârât ( filele 204- 205 fila 91 dosarul nr._ al Judecătoriei V.), aceștia învederând că apelantul pârât a locuit și locuiește în apartamentul lor din Piața Unirii, nr. 5,. intimate pârâtă nu a fost prezentă nici la înmormântarea mamei lor.
Contrar susținerilor apelantului, în mod temeinica reținut instanța de fond că, aceste declarații coroborate cu intenția pârâtului de a dezbate succesiunea și cu lipsa unei declarații exprese de renunțare la succesiunea mamei în termenul de opțiune succesorală, formează convingerea instanței că pârâtul este moștenitor acceptant tacit al succesiunii mamei sale.
Vizitele intimatei pârâte nu pot fi assimilate unor acte de acceptare a succesiunii cu atât mai mult cu cât, din declarațiile martorilor, a rezultat că pârâta T. A. nu a făcut nici un act, nici expres și nici tacit, de acceptare a succesiunii mamei.
Față de toate aceste considerente, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, motivele de apel fiind nefondate, așa încât urmează să respingă apelul declarat de către M. I. F. împotriva sentinței civile nr. 2346 din 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria V., sentință pe care o păstrează
Nu poate fi avută în vedere nici cererea apelantului referitoare la revenirea asupra ajutorului public judiciar dispus de prima instanță, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 17 alin 1 din OUG 51/2008, o astfel de cerere se adresează oricând instanței care a încuviințat ajutorul public.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța reține că, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, partea care cade in pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel, raportat la principiul disponibilității, precum și la soluția de respingere a apelului, reținând culpa procesuală a apelantului, urmează ca tribunalul să îl oblige pe acesta să achite intimastului reclamant cheltuieli de judecată în apel, respective cheltuieli cazare și transport în cuantum de 887,31 lei.
Față de solicitarea intimatului reclamant cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare, urmează ca instanța să cenzureze cheltuielile solicitate pentru zilele din 13 octombrie 2012 și 17 noiembrie 2012, având în vedere că nu se situează în imediata proximitate a termenelor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN N. LEGII
DECIDE :
Respinge apelul declarat de către M. I. F. împotriva sentinței civile nr. 2346 din 04.07.2012 pronunțată de Judecătoria V., sentință pe care o păstrează.
Obligă apelantul să plătească intimatului C. A. I. suma de 887,31 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli cazare și transport.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 februarie 2013.
Președinte, P. C. D. | Judecător, M.-C. Ț. | |
Grefier, R. A. |
Red: D.P.C./27.02.2013
Tehnored: R.A./28.02.2013
6 ex./4 .
Judecătoria V.: judecător P. C..
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 165/2013. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 256/2013. Tribunalul... → |
|---|
