Plângere contravenţională. Decizia nr. 501/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 23-04-2012 în dosarul nr. 501/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 501/R/2012
Ședința publică de la 23 Aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. F.
Judecător L.-M. B.
Judecător E. S.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul .. M. cu sediul în M., jud.V. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE A. ȘI D. NAȚIONALE D. ROMÂNIA –CESTRIN cu sediul în București, sect.6, ..401 A împotriva sentinței civile nr.3545 din 20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la al II-lea termen de judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.3545 din 20.12.2011 Judecătoria Bârlad a respins plângerea formulată de petenta . împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 17.06.2011, în contradictoriu cu intimatul C. Națională de A. și D. Naționale din România – CESTRIN.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că susținerea petentei potrivit căreia funcționarul care a emis rovigneta a înscris greșit numărul de înmatriculare al autovehicolului petentei, nu poate fi primită fiind neserioasă, întrucât plătitorul rovignetei prezintă certificatul de înmatriculare al autovehicolului pentru care achită rovigneta și tot plătitorul este cel care indică autovehicolul respectiv. Instanța nu poate primi această susținere, având în vedere și faptul că există certificatul de înmatriculare separat pe remorcă și cupa aparține exclusiv persoanei care a achitat rovigneta și a comunicat funcționarului respectiv un număr de înmatriculare eronat (dacă ar fi adevărată eroarea).
Prin urmare, plângerea petentei este neîntemeiată.
Analizând legalitatea procesului verbal contestat, conform art. 34 din OG 2/2001 instanța a constatat că este întocmit cu respectarea cerințelor impuse de art. 17 din OG 2/2001.
Față de cele reținute, a respins plângerea ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul .. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Consideră petenta că soluția instanței de fond este nelegala atat timp cat nu se poate retine vreo culpa in sarcina sa pentru neachitarea rovignetei pentru autocamion.
Se subliniază că la dosarul cauzei a depus un document privind instrucțiunile de incasare a rovignetei, de unde rezulta ca rovigneta nu poate fi achitata separat doar pentru remorci si semiremorci.
Petenta susține că în ziua respectiva, șoferul a luat, din greșeala, certificatul de inmatriculare al remorcii, iar angajatul de la stația PECO a incasat rovingenta pentru remorca, ceea ce era nelegal, având in vedere instrucțiunile privind incasarea rovignetei.
Petenta relatează că șoferul a plecat in cursa, crezând ca a achitat rovigneta pentru camion.t
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a făcut o analiză judicioasă a probelor administrate în cauză, înlăturând motivat apărarea petentului
Se reține că petenta a fost amendată contravențional cu suma de 750 lei și obligată la plata tarifului de despăgubire de 395,59 lei, pentru că în data de 20.12.2010, ora 3:06, a fost surprinsă circulând pe DN 2 km 115 +80 m fără a putea face dovada că pentru autovehiculul pe care îl conducea, înmatriculat cu nr.VS-05-KR deținea rovinietă valabilă.
D. susținerile petentei nu reiese că la momentul efectuării controlului în trafic conducătorul auto ar fi putut prezenta rovinieta valabilă, ci invocă lipsa oricărei culpe
Fapta descrisă în procesul verbal contestat realizează conținutul contravenției prevăzută și sancționată de art.8 alin.1 și 2 din O.G. nr. 15/2002. Textul de lege se referă la rovinietă valabilă, iar valabilitatea vizează, printre altele, și respectarea categoriilor din anexa 4 a OG 15/2002.
Petenta contestatoare deținea rovinieta valabilă doar pentru remorcă, conform copiei după rovinieta anexata plângerii, nu pentru autoturismul cu număr de înmatriculare VS o5 KRP.
Petenta nu poate invoca culpa distribuitorului autorizat să comercializeze roviniete și nu se poate sustrage de la normele imperative, întrucât era în responsabilitatea acesteia cunoașterea categoriei în care se încadrează vehiculul în speță și achiziționarea rovinietei corecte. Mai mult decât atât ,era în sarcina ei să verifice dacă rovinieta eliberată de către personalul OMV.Petrom corespunde categoriei din care face parte vehiculul pentru care și-a achiziționat rovinieta și să ia măsuri pentru . cum prevede Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 769 din 1 oct.2010.
Față de cele arătate, de dispozițiile art. 312 al. 1 C. proc. Civ. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. Civ. sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de .. împotriva sentinței civile nr.3545 din 20.12.2011 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Aprilie 2012.
Președinte, G. F. | Judecător, L.-M. B. | Judecător, E. S. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred.F.G./31.05.2012
2ex./6.05.2012
J..fond:N. L.
F.P. 24 Aprilie 2012
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 500/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 432/2012. Tribunalul... → |
|---|








