Plângere contravenţională. Decizia nr. 707/2013. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 707/2013 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 707/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 707/R/2013
Ședința publică de la 20 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. S.
Judecător G. F.
Judecător L.-M. B.
Grefier T. B.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta petentă . Piatra N. cu sediul în mun. Piatra N., ..31, jud.N. în contradictoriu cu intimatul I. T. de M. V. cu sediul în mun. V., ..274, județul V., împotriva sentinței civile nr. 985 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria V. în dosarul civil nr._ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat că se prezintă intimatul ITM V. reprezentat de cons.jr.A. G., lipsă fiind recurenta ..
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, recursul este declarat și motivat în termen, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, intimatul ITM V. a formulat întâmpinare în cauză.
S-au verificat actele și lucrările dosarului după care, intimatul ITM V. interpelat, arată prin reprezentant legal că nu mai are alte cereri de formulat sau acte de depus.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la dezbateri, dând cuvântul intimatului pe fondul recursului declarat de petenta ..
Intimatul ITM V. având cuvântul prin reprezentant legal, solicită respingerea recursului formulat de recurenta . și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală.
Așa cum a arătat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la 08.05.2013, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003, întrucât, în fapt, persoanele depistate de organul constatator nu figurau cu contract individual de muncă, din probatoriul administrat în cauză rezultând fără dubiu că cele două persoane au fost primite la muncă fără a li se încheia contracte individuale de muncă, spunându-li-se că sunt în perioada de probă dar fără li se aduce la cunoștință și până când va dura această perioadă, în condițiile în care contractul de muncă se încheie anterior începerii activității, iar o clauză a contractului o constituie perioada de probă care constituie vechime în muncă, salariatul bucurându-se de toate drepturile prevăzute de legislația muncii.
Solicită respingerea solicitării recurentei de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, deoarece persoanele care desfășurau activitate în folosul angajatorului nu au fost și nu sunt protejate din nici un punct de vedere al legislației muncii, faptele au o gravitate însemnată, iar amenda aplicată este la nivelul cuantumului minim prevăzut de actul normativ.
Fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social având în vedere că persoanele respective au lucrat o perioadă de timp fără contract, angajatorul a avut o atitudine nesinceră, iar angajatorii sunt obligați să respecte legile în vigoare.
S-au declarat apoi dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare.
Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod pr.civ.s-a trecut la deliberare, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 985 din 27.02.2013 pronunțată în dosarul civil nr._, Judecătoria V. a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. BICO INDUSTRIES S.R.L., cu sediul în Piatra N., .. 31, jud. N., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE M. V., cu sediul în V., .. 275, jud. V., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 09.11.2012.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 23.11.2012 sub nr._, petenta S.C. BICO INDUSTRIES S.R.L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 09.11.2012 încheiat de către inspectori din cadrul ITM V., solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta a învederat instanței că fapta nu există și că persoanele în cauză urmau a fi angajate după o probă practică pe care trebuiau să o susțină la punctul de lucru din V.. Precizează că nu este vorba despre așa numita perioadă de probă, ci de o verificare a abilităților necesare practicării meseriei și că persoanele respective nu au prestat niciodată muncă în cadrul societății.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Instanța a încuviințat proba testimonială, fiind audiați în calitate de martori numitele G. I. (fila 49), A. C. (fila 50) și T. M., și proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 09.11.2012 (filele 4-5, 20-21), înștiințarea de plată (fila 7), procesul-verbal de control . nr._/09.11.2012 (filele 22-25) și anexele la acesta (filele 7-10, 23-26), fișele de identificare ale numitelor A. C. (fila 27) și T. M. (fila 28), extras REVISAL (filele 29-34).
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 08.11.2012 a avut loc un control tematic urmărind modul în care se respectă prevederile legale din domeniul relațiilor de muncă.
În urma controlului a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 09.11.2012, prin care petenta S.C. BICO INDUSTRIES S.R.L. a fost sancționată în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 cu amendă contravențională în cuantum de 20.000 lei pentru că la data controlului din 08.11.2012, numitele A. C. și T. M. care desfășurau activitate în folosul societății începând cu 4 și 25 octombrie 2010 nu aveau încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă.
În temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 constituie contravenție primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Instanța, potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001, a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției.
În ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din ordonanță care reglementează în mod limitativ cazurile în care procesul verbal este lovit de nulitate absolută conform Deciziei nr. 22/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a constatat că acesta se bucură de o prezumție relativă de veridicitate.
Procesul-verbal de contravenție ce conține constatările personale ale agentului constatator face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar simpla negare a petentei, în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atât timp cât ea nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției ca act administrativ încheiat de o persoană chemată să vegheze la respectarea legii.
Din declarațiile martorelor A. C. și T. M., fișele de identificare completate de acestea, precum și din susținerile intimatului a rezultat că cele două persoane au lucrat fără a avea încheiate contracte individuale de muncă. T. M. a fost primită la muncă începând cu data de 25.10.2012, iar încheierea contractului a avut loc pe 9.11.2012 (data încheierii procesului-verbal de contravenție).
Numita A. C., a prestat muncă în folosul societății între 4.10.2012 și 9.11.2012 fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Așadar, societatea s-a folosit de munca celor două persoane fără a le instrui pe linie de protecția a muncii, fără a le încheia contracte individuale de muncă. Contrar susținerilor petentei și ale martorei G. I. (a cărei declarație trebuie analizată ținând cont de faptul că este angajata societății și că are un potențial interes în cauză) că cele două au urmărit desfășurarea procesului tehnologic timp de câteva zile pentru a da o probă, fără a munci efectiv, sunt contrazise de depozițiile martorelor A. C. și T. M. care au învederat instanței că se aflau în probe și lucrau.
De altfel acest aspect reiese și din declarația contradictorie a martorei G. I. care a spus în fața instanței că „cele două persoane au început să lucreze cu câteva zile înainte de control, dar practic nu lucrau”.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, și se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă anterior începerii activității, contractul individual de muncă.
Art. 17 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 prevede că anterior încheierii contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract sau să le modifice.
A.. 3 detaliază această obligație stabilind că persoana selectată în vederea angajării va fi informată cu privire la cel puțin următoarele elemente:
a) identitatea părților;
b) locul de muncă sau, în lipsa unui loc de muncă fix, posibilitatea ca salariatul să muncească în diverse locuri;
c) sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului;
d) funcția/ocupația conform specificației Clasificării ocupațiilor din România sau altor acte normative, precum și fișa postului, cu specificarea atribuțiilor postului;
e) criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f) riscurile specifice postului;
g) data de la care contractul urmează să își producă efectele;
h) în cazul unui contract de muncă pe durată determinată sau al unui contract de muncă temporară, durata acestora;
i) durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;
j) condițiile de acordare a preavizului de către părțile contractante și durata acestuia;
k) salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul;
l) durata normală a muncii, exprimată în ore/zi și ore/săptămână;
m) indicarea contractului colectiv de muncă ce reglementează condițiile de muncă ale salariatului;
n) durata perioadei de probă.
Din fișele de identificare scrise și semnate de martorele A. C. și T. M. rezultă că acestea aveau un program de lucru stabilit. Martora T. M. a declarat în fața instanței că a dedus că salariul va fi minimul pe economie, de aceea nu a întrebat.
Încheierea contractului de muncă presupune acordul părților asupra unor elemente esențiale ce trebuie aduse la cunoștința angajatului pentru ca acesta să își poată exercita toate drepturile pe care legea i le garantează. Instanța apreciază că angajatele, în special numita T. M., nu aveau cunoștință de drepturile lor. Mai mult decât atât, nici măcar la acest moment cele două persoane nu știu cu exactitate care erau salariile pe care trebuiau să le primească și dacă respectivele indemnizații încasate includ perioada de probă. În plus, acestora nu li s-a spus cât va dura așa numita perioadă de probă.
Această practică a societății prin care nu informează potențialii angajați cu privire la drepturile lor este una menită să acopere neregulile privind încheierea contractelor individuale de muncă. Astfel, persoanele interesate prestează muncă în folosul societății crezând că vor fi angajate și că vor fi plătite pentru aceasta.
Rezultă dincolo de orice dubiu că cele două persoane au fost primite la muncă fără a li se încheia contracte individuale de muncă spunându-li-se că sunt în perioadă de probă (fără a li se aduce la cunoștință și până când va dura această perioadă de probă).
În temeiul art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr. 53/2003 pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcțiile de execuție, iar contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.
Astfel, societatea avea posibilitatea de a apela la o astfel de clauză pentru ca în eventualitatea în care persoana nu ar avea aptitudinile necesare desfășurării activității, să procedeze la desfacerea contractului fără a fi necesară motivarea acesteia. Totodată, conform alin. 4, pe toată durata perioadei de probă salariatul ar fi beneficiat de toate drepturile prevăzute în legislația muncii.
De asemenea, contrar susținerilor martorei G. I. care a învederat instanței că cele două persoane angajate imediat după efectuarea controlului au fost trimise în șomaj până la 1 martie 2013, din declarația martorei T. M. rezultă că aceasta a semnat pentru desfacerea contractului individual de muncă potrivit art. 56 alin. 1 lit. i din Legea nr. 53/2003, în temeiul căruia contractul individual de muncă existent încetează de drept la data expirării termenului contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată. Astfel, aceasta a avut contract individual de muncă între 9.11.2012 (data încheierii procesului-verbal de contravenție) și 30.11.2012, însă a fost primită la muncă începând cu data de 25.10.2012.
Numita A. C., a prestat muncă în folosul societății între 4.10.2012 și 9.11.2012 fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Fapta săvârșită și demonstrată are un grad de pericol social deosebit de ridicat, aspect ce rezultă nu doar din sancțiunile legale aplicabile, ci și din circumstanțele concrete expuse mai sus și natura muncii desfășurate.
Instanța a mai precizat că existența unui contract de muncă este un indiciu că și celelalte condiții ce privesc sănătatea, protecția muncii, asigurările sunt îndeplinite. Dată fiind meseria exercitată – aceea de țesător, exista un pericol ridicat pentru siguranța angajatelor. În eventualitatea în care acestea ar fi fost implicate într-un accident de muncă, ele nu ar fi putut beneficia de asistență medicală gratuită, nefiind plătitoare la asigurările de sănătate, și nici nu ar fi putut primi concediu medical și nici nu s-ar fi putut pensiona dacă ar fi devenit invalide.
Este adevărat că sancțiunea de 20.000 este de natură să afecteze activitatea societății, însă aplicarea unui avertisment este inoportună în condițiile din prezenta cauză. Mai mult decât atât, agenții constatatori au aplicat minimul prevăzut de lege, gradul de pericol social fiind catalogat ca ridicat de însuși legiuitorul român la momentul stabilirii sancțiunii.
Economia de piață și concurența impune ca societățile comerciale să respecte legile care le guvernează activitatea și ca cele care nu o fac să nu fie favorizate. Prevenirea săvârșirii de noi contravenții nu se poate realiza dacă o societate care persistă în nerespectarea normelor legale este absolvită de răspundere.
În temeiul art. 34 alin. 1 raportat la art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat că sancțiunea aplicată în limitele prevăzute de lege este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de atitudinea nesinceră adoptată în fața instanței, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Față de toate cele arătate, instanța de fond a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs petenta . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit prima instanță a respins plângerea contravențională deoarece cele două persoane găsite la lucru, se aflau în perioada verificării aptitudinilor pentru activitatea ce urma să o desfășoare, și că nu susțineau o probă practică, cum greșit s-a consemnat în procesul verbal ți în sentința recurată.
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Intimatul I.T.M. V. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției primei instanțe, deoarece persoanele depistate la punctul de lucru nu aveau contract individual de muncă și că potrivit fișelor de identificare, acestea au recunoscut că desfășoară activitate fără a avea forme legale de muncă.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 304 ind.1 Cod pr.civilă, Tribunalul apreciază că recursul este nefundat pentru următoarele considerente.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.11.2012 de către I.T.M. V., petenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru că a primit la muncă 2 persoane, fără a le fi încheiat în prealabil contract individual de muncă.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, se constată că prima instanță a reținut, în mod corect, că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin.1 din O.G. 2/2001, care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, Tribunalul reține că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond săvârșirea contravenției prevăzute de art. art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
În mod just prima instanță a reținut că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu intenție și că sancțiunea aplicată corespunde criteriilor de individualizare a sancțiunilor prevăzute de art. 23 alin.3 in OG 2/2001.
Din probele administrate în cauză, respectiv fișele de identificare a persoanelor găsite la lucru, de constatările personale ale inspectorilor, de verificările efectuate în Raportul de evidență a salariaților, rezultă clar, că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată.
Corect a înlăturat instanța de fond declarația martorului G. I., deoarece aceasta nu se coroborează cu celelalte probe administrate.
Pentru considerente expuse mai sus, instanța de control judiciar in baza art. 312 cod proc civ. va respinge recursul declarat de petenta . Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 985 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petenta . Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 985 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte, E. S. | Judecător, G. F. | Judecător, L.-M. B. |
Grefier, T. B. |
Redactat-S.E.
Tehnoredactat-T.B.
Ex.2-04 Iunie 2013
Judecătoria V.-judecător fond: A.-C. C.
| ← Plângere contravenţională. Decizia nr. 622/2013. Tribunalul... | Succesiune. Decizia nr. 1120/2013. Tribunalul VASLUI → |
|---|
