Plângere contravenţională. Decizia nr. 874/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 874/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-09-2012 în dosarul nr. 874/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 874/R/2012
Ședința publică de la 03 Septembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R.-N. O.
Judecător A. C.
Judecător N. P.-F.
Grefier F. P.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul D.R.D.P. IAȘI - SECȚIA D. NAȚIONALE B. cu sediul în Iași, .. 19, jud. Iași în contradictoriu cu intimatul S.C. G. P. S.R.L. M. DE J. cu sediul în ., jud. V. împotriva sentinței civile nr. 636 din 21.02.2012 pronunțată de Judecătoria V., în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimatul S.C. G. P. S.R.L. M. de J., av. C. M., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind recurentul D.R.D.P. – S.D.N. B..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că dosarul este la al III-lea termen de judecată, prin serviciul de registratură, recurentul a depus precizări comunicate la data de 12.07.2012 și s-a solicitat judecata în lipsă.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Av. C. M., având cuvântul, arată că a văzut la termenul de astăzi precizările depuse de D.R.D.P. Iași și depinde cât de permisivă este instanța, întrucât D.R.D.P. arată că este un mandat care ar fi fost dat D.R.D.P. de către C.N.A.D.N.R. S.A. București pentru a putea sta în judecată, fără însă a depune acest înscris la dosar, spunând că este un act probator în susținerea excepției invocate.
Instanța consideră că nu mai este necesar a fi emisă o adresă către D.R.D.P. pentru a depune acel mandat, deoarece este poziția unei unități din cadrul acestei societăți naționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, acte de depus sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatului.
Av. C. M. arată că recursul a fost formulat în scris și poziția părții este de intimat în această cauză și va răspunde motivelor de recurs, înafara celor arătate în întâmpinare, invocând o excepție cea legată de lipsa de calitate procesuală a persoanei care a declarat acest recurs în condițiile în care fondul cauzei s-a judecat cu D.R.D.P. B., iar recursul împotriva acestei sentințe a fost declarat de D.R.D.P. Iași.
Arată că între cele două entități nu există identitate, sunt două organizații, două structuri organizatorice distincte, astfel încât consideră că nu putea una pentru cealaltă să declare o cale de atac împotriva hotărârii primei instanțe.
Nu se poate confunda dreptul organului de a verifica munca angajaților și personalului din subordine cu dreptul de a declara o cale de atac împotriva unei hotărâri, care are legătură cu această din urmă persoană, pentru că S.D.N. B. are capacitate de folosință, iar codul de procedură civilă recunoaște dreptul părții de a sta în judecată, deci îi dă calitate procesuală și acelei asociații sau societăți care nu are personalitate juridică, însă are o cale proprie de conducere.
Precizează că S.D.N. B. putea să declare recurs împotriva acelei hotărâri, o putea face și în condițiile în care exista un mandat special, expres de reprezentare, însă acesta nu există în prezenta cauză.
Fiecare structură organizatorică are capacitatea de folosință pentru că răspunde de actele emise în desfășurarea activității sale și subliniază faptul că D.R.D.P. are dreptul de a verifica în activitatea sa notificată de serviciul D.R.D.P. – S.D.N. B. nu înseamnă că ea se poate subroga în toate actele procesuale pe care legea îi dă dreptul de a le de a le formula.
Cu privire la fondul cauzei, susține că, în mod întemeiat, prima instanță a admis plângerea contravenientei și a anulat procesul verbal de contravenție. Motivele de recurs se subscriu argumentelor și motivelor pentru care prima instanță a analizat și a admis plângerea contravenientei. Se susține în continuare că era nevoie de obținerea unui acord pentru așa-zisele lucrări pe care aceasta le-ar fi efectuat în zona drumului public.
Se insistă pe această obținere a acordului în condițiile în care procesul verbal de sancțiune vizează obținerea autorizației, sunt două chestiuni distincte, însă contravenienta nu avea nevoie nici de autorizație și nici de acord, pe de o parte pentru că nu a edificat nici o lucrare în acea zonă a drumului public pentru care să aibă nevoie de un aviz sau de un acord, funcție de cele două situații reglementate de legiuitor, iar pe de altă parte construcția în sine de pe terenul contravenientei a fost edificată în anul 2006 și a avut obținute toate autorizațiile și avizele necesare.
Ceea ce cere legiuitorul legat de acel acord și autorizație din partea Direcției Naționale de D. și Poduri vizează nu lucrarea efectuată pe terenul proprietatea persoanei fizice sau juridice, ci acele lucrări care vizează zona drumului public, adică acea parte a zonei între proprietatea contravenientei și partea de drum. Ori niciunei persoane fizice sau juridice cât timp nu efectuează o lucrare în acea zonă nu i se cere un acord sau aviz din partea D.R.D.P. pentru a intra și ieși de pe proprietate, indiferent cu ce mijloc personal sau orice mijloc de transport, nu este nevoie de autorizarea celor de la D.R.D.P.
Autorizarea intervine și este necesară în momentul în care efectuezi în acea zonă vreo lucrare, vreo amenajare a teritoriului. Ori între drumul public și proprietatea contravenientei nu există nicio astfel de cale, există un drum pavat cu pietriș, însă acesta nu a fost montat acolo de către contravenientă, ci de Primărie, întrucât chiar în fața proprietății contravenientei există o stație de autobuz, fapt de care instanța are cunoștință prin adresa eliberată de Primărie și exista acea stație pe terenul contravenientei și anterior dobândirii proprietății.
Din toate aceste puncte de vedere și susținând și argumentele instanței de fond consideră că hotărârea este temeinică și legală și solicită a fi menținută. Cu cheltuieli de judecată. Depune chitanță reprezentând onorariu de avocat.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, când;
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 636 din 21.02.2012, Judecătoria V. a admis plângerea contravențională formulată de petenta S.C. G. P. S.R.L., cu sediul în localitatea Muntenii de J., jud. V., în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România - Direcția Regională de D. și Poduri Iași – SDN B., cu sediul în Iași, .. 19, împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției nr. 259 din 19.04.2011.
A anulat Procesul verbal de constatare a contravenției nr. 259 din 19.04.2011.
A exonerat petenta de la plata amenzii în cuantum de 5000 de lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 259 din 19.04.2011 încheiat de Compania Națională de Autostrăzi și D. Naționale din România - Direcția Regională de D. și Poduri Iași – SDN B., petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum 5000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 46 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997.
S-a reținut în sarcina petentei că a ocupat și utilizează zona drumului național având acces la Drumul național 24 - km 116+400m pe partea stângă, fără autorizație de amplasament emisă de administratorul drumului național și refuză autorizarea. Totodată au fost stabilite ca sancțiuni complementare obligația petentei de a dezafecta accesul auto in termen de 5 zile de la primirea procesului verbal și de a depune în termen de 30 de zile documentația tehnica în vederea autorizării accesului la D.N. 24.
În drept, potrivit art. 46 alin. 1 din OG nr. 43/1997 realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcții, accesuri, amenajări sau instalații, în orice scop, fără a periclita siguranța circulației, este permisă pe baza autorizației de construire și doar în condițiile existenței acordului prealabil și a autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public emise de administratorul drumului respectiv.
Respectând dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța urmează a examina mai întâi legalitatea procesului-verbal și ulterior temeinicia sa.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal, agentul constatator consemnând toate elementele indicate de dispozițiile art. 17 alin. 1 din O.G. 2/2001 care atrag nulitatea absolută expresă a actului.
Instanța nu a retinut critica petentei referitoare la lipsa calității de agent constatator al persoanei care a întocmit procesul verbal, deoarece potrivit art. 61 ind. 2 din OG nr. 43/1997 constatarea și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea O.G. nr. 43/1997 se face de către personalul împuternicit prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, iar prin Ordinul nr. 852/2002 reprezentanții C.N.A.D.N.R. sunt împuterniciți să constate și să aplice sancțiunile contravenționale din domeniu.
Este vorba așadar despre o împuternicire de a constata și aplica contravențiile conferită expres de lege reprezentanților C.N.A.D.N.R.
Or, așa cum rezultă din procesul verbal numitul D. I. cel care a întocmit procesul verbal are calitate de agent constatator fiind angajat al intimatei, secția S.D.N. B..
De asemenea, instanța a constatat că fapta a fost descrisă în mod suficient de către agentul constatator permițând controlul judiciar.
Instanța a constatat că petenta a fost sancționată deoarece ocupă și utilizează calea de acces la drumul D.N. 24 și refuză autorizarea potrivit noilor reglementări.
Astfel, instanța a constatat că fapta se încadrează în latura obiectivă a contravenției de la art. 46 alin. 1 „realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcții, accesuri, amenajări sau instalații”
Instanța a mai reținut că agentul constatator a dat faptei o încadrare juridică corectă și a aplicat sancțiunea în limitele cuantumului prevăzut de lege.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat că petentei nu i se poate reține în sarcina sa săvârșirea contravenției care face obiectul procesului verbal atacat, în condițiile în care construcțiile au fost realizate prin Autorizația de construire nr. 14 din 28.06.2006, înainte de modificarea O.G. nr. 43/1997, prin Legea nr. 7/2010.
In forma în vigoare la data realizării construcțiilor, O.G. nr.43/1997 nu prevedea la art. 46 alin. 1 obligativitatea obținerii unei autorizații de acces la drumul public, ci doar necesitatea obținerii unui acord prealabil al administratorului drumului, în anumite condiții.
Din cuprinsul procesului verbal, dar și din somația din 28.02.2011 (fila 14), reiese faptul că petentei i se solicită în mod expres de către intimată obținerea autorizației de amplasament și acces la D.N. 24 care este un act diferit față de acordul/avizul de la administratorul drumului.
Așadar, petentei i s-a solicitat un document care, la data realizării construcției în anul 2006 nu era necesar, nefiind prevăzut de lege.
Mai mult, petentei nu i se poate aplica art. II din Legea nr. 7/2010 deoarece prevederile acestui text de lege se referă la beneficiarii care utilizează căi de acces realizate înainte de . Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Or, petenta a construit în anul 2006.
Dar chiar și în condițiile în care s-ar presupune că petentei îi sunt aplicabile aceste prevederi legale, instanța retine că legea prevede obligativitatea emiterii unui acord pe baza documentației înaintate, sub sancțiunea aplicării măsurilor prevăzute la art. 53 alin. 2 din ordonanță.
Prin art. 53 alin. 2 din OG nr. 43/1997 cu modificările și completările ulterioare se abilitează să procedeze la blocarea accesului la drum, până la . și la desființarea accesului la drum, deținătorul accesului fiind obligat necondiționat la plata cheltuielilor aferente. Deci, chiar și în această situație, legea nu prevede sancțiunea amenzii.
Instanța a mai retinut că prin certificatul de urbanism și autorizația de construire petenta, în realizarea construcției sale, nu a fost condiționată de obținerea vreunei acord al administratorului drumului.
Din Procesul verbal de inspecție nr. 1251 din data de 11.03.2011 (fila 65) întocmit de Inspectoratul de Stat în Construcții cu ocazia verificării legalității eliberării autorizațiilor de construire la obiectivele amplasate în zona de siguranță a drumurilor naționale, a concluzionat că autorizația de construire a fost emisă în mod legal, fără a fi necesară eliberarea unui acord al administratorului drumului.
Pentru aceste considerente instanța a admis plângerea contravențională.
Nefiind întrunite condițiile art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a respins și cererea petetei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul D.R.D.P. Iași - Secția D. Naționale B. criticând-o din următoarele motive:
Conform art. II din O.G. 7/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 70/30.01.2010, „Beneficiarii care utilizează căi de acces realizate înainte de . O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să facă toate demersurile în vederea obținerii acordului administratorului drumului prevăzut la art. 53 alin (1) din respectiva ordonanță.... ", prin urmare beneficiarul accesului auto este S.C. G. P. S.R.L.
Dispozițiile art. 52 din O.G. 43/1997 menționează clar ca „Proiectarea, construcția sau amenajarea căilor de acces la drumurile deschise circulației publice se face potrivit legislației în vigoare de către cei interesați, cu acordul prealabil al administratorului drumului public și al Poliției rutiere. "
Contravenienta susține că a făcut demersurile pentru obținerea autorizațiilor încă din 2006, ori, autorizațiile de care face vorbire aceasta sunt cele necesare pentru construirea unei baze de producție ( cofetărie ), iar nu pentru obținerea dreptului de utilizare a zonei drumului. Pentru aceasta trebuia să se prezinte la sediul administratorului drumului în vederea obținerii acestei autorizații.
Aceste autorizații de construire sau certificatul de urbanism nu vizează dreptul de utilizare a drumului național. Autorizația de amenajare a accesului auto se eliberează conform prevederilor O.G. 43/1997 de către administratorul drumului respectiv.
Procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost întocmit pentru lipsa autorizațiilor indicate de S.C. G. P. S.R.L., ci pentru faptul că nu a făcut demersurile necesare pentru a obține dreptul de a utiliza zona drumului național, formată din zona de siguranță, ampriza și acostamentul drumului. Cele două tipuri de autorizații au obiecte diferite si sunt emise de organe diferite. Faptul că, petenta deține autorizație de construire nu îi dă permisiunea de a amplasa un acces la drumul național. Accesul amenajat de contravenientă suplimentează traficul rutier in zona si presupune un regim special.
In concluzie, în considerarea celor arătate prin prezenta și în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, în temeiul prevederile O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, ale O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Codului de procedură civilă invocate, a fost solicitată admiterea recursului, modificarea sentinței instanței de fond în sensul menținerii procesului verbal.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinarea depusă, intimata a arătat că a edificat construcția din anul 2006, cu obținerea tuturor avizelor și acordurilor necesare conform legislației în vigoare la momentul respectiv.
Se mai arată că petenta nu a construit sau amenajat vreo cale de acces, nici înainte și nici după anul 2010, pe cale de consecință nefiind necesare vreo autorizare sau vreun acord din partea C.N.A.D.N.R. Nici un proprietar riveran cu un drum (național, județean, comunal) nu are nevoie de autorizarea sau acordul administratorului drumului pentru a putea intra sau ieși de pe proprietatea sa, fie pe jos, fie cu un mijloc de transport.
Se precizează că acordul administratorului drumului este necesar pentru lucrările pe zona de drum public. Or, intimata nu a făcut în zona drumului nicio lucrare de amenajare a vreunei căi de acces, astfel cum s-a constatat, în martie 2011, și de către Inspectoratul de Stat în Construcții.
Se mai indică faptul că nu s-a lămurit care este lucrarea pe care petenta ar fi realizat-o. În fața proprietății acesteia, nu a făcut nicio lucrare, nu a betonat, nu a făcut vreun podeț.
Solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond.
Analizând hotărârea instanței de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevede art. 304 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:
Referitor la susținerile intimatei privind lipsa calității procesuale active a recurentei, Tribunalul constată că instanța a respins această excepție în ședința publică din 3 septembrie 2012, astfel cum reiese și din practicaua prezentei decizii. Față de aceasta, Tribunalul nu va mai proceda la analizarea susținerilor intimatei, prin apărător, formulate în cadrul dezbaterilor prezentului recurs cu privire la această excepție.
Sub aspectul legalității actului sancționator contestat, Tribunalul apreciază că se impun unele precizări.
În primul rând, nerespectarea dispozițiilor art. 46 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor constituie contravenție și se sancționează conform art. 61 alin. 1 lit. b) din același act normativ cu amendă de la 3000 la 6000 lei.
Așadar, nu pot fi reținute susținerile instanței de fond că nu se poate aplica sancțiunea amenzii contravenționale în cazul încălcării dispozițiilor art. 46 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997.
Măsurile prevăzute de art. 46 alin. 2 și/sau de art. 53 alin. 2 din O.G. nr. 43/1997 sunt distincte de sancțiunea amenzii contravenționale, fiind o consecință directă a nerespectării dispozițiilor art. 46 alin. 1 din același act normativ.
În al doilea rând, nu se poate vorbi despre prescripția aplicării sancțiunii, întrucât în sarcina intimatei s-a reținut de agentul constatator săvârșirea unei contravenții continue. Or, conform art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, termenul de 6 luni de prescripție ala aplicării sancțiunii amenzii contravenționale curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
În al treilea rând, Tribunalul reține ca fiind corecte susținerile recurentei privind existența unei distincții între autorizația de construire și autorizația de amplasare și/sau acces la drumul public.
Din acest motiv, nu pot fi primite susținerile instanței de fond că prin certificatul de urbanism și autorizația de construire, petenta-intimată, în realizarea construcției sale, nu a fost condiționată de obținerea vreunei acord al administratorului drumului, fiind vorba despre două autorizații distincte.
De asemenea, procesul-verbal de inspecție nr. 1251/11.03.2010 a vizat obiectivul „micro-laborator patiserie-cofetărie”, iar nu o eventuală amplasare a unui acces auto.
Nu în ultimul rând, Tribunalul apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 46 alin. 1, astfel cum erau în vigoare la momentul încheierii actului sancționator, calea de acces fiind realizată anterior anului 1997.
Tribunalul apreciază însă, contrar opiniei exprimate de instanța de fond, că fapta nu a fost suficient de individualizată de către agentul constatator așa cum impuneau prevederile art. 16 alin. 1 coroborate cu cele ale art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, neputându-se verifica dacă fapta reținută întrunește elementele constitutive ale contravenției reglementate de art. 61 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 43/1997.
Astfel, din interpretarea coroborată a celor două articole de lege menționate anterior, rezultă că, sub sancțiunea nulității, procesul-verbal de contravenție trebuie să descrie fapta săvârșită cu indicarea datei, a orei și a locului în care a fost comisă, precum și cu arătarea tuturor împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite.
Prin procesul-verbal supus controlului, organul constatator a reținut că petenta a ocupat și utilizează zona drumului național prin acces auto la Drumul național 24 - km 116+400 m, pe partea stângă, fără autorizație de amplasament emisă de administratorul drumului național și refuză autorizarea.
Potrivit art. 46 alin. 1 din OG nr. 43/1997, realizarea sau amplasarea în zona drumului public a panourilor publicitare, a oricăror construcții, accesuri, amenajări sau instalații, în orice scop, fără a periclita siguranța circulației, este permisă pe baza autorizației de construire și doar în condițiile existenței acordului prealabil și a autorizației de amplasare și/sau de acces în zona drumului public emise de administratorul drumului respectiv.
Agentul constatator nu a învederat însă care este zona drumului național ocupată în concret (ampriza, zona de siguranță, zona de protecție; toate trei sau doar unele dintre acestea), în ce constă în mod concret accesul auto realizat, unde este amplasat acest acces auto raportat la proprietatea petentei (la obiectivul economic - Cofetărie) și la drumul național, modalitatea în care a fost realizat și materialele din care a fost realizat, lungimea și lățimea acestui acces auto.
Precizările ulterioare ale recurentei că intimata-petentă nu a făcut demersurile necesare pentru a obține dreptul de a utiliza zona drumului național, formată din zona de siguranță, ampriza și acostamentul drumului, nu pot complini conținutul actului sancționator în care se arată doar că petenta a ocupat zona drumului național, fără a se arăta în concret care sunt părțile din zona drumului național ocupate.
Astfel, conform art. 14 din O.G. nr. 43/1997, zona drumului public cuprinde: ampriza (definită de art. 15), zonele de siguranță (definită de art. 16) și zonele de protecție (definită de art. 17). Or, spre exemplu, ampriza se referă inclusiv la partea carosabilă a drumului.
Această insuficientă descriere a faptei împiedică exercitarea unui control adecvat asupra situației de fapt de către instanța de recurs, mai ales în condițiile dubiului creat prin adresa nr. 6803/07.12.2011 emisă de Primăria Muntenii de J., din care reiese că între partea carosabilă a drumului național și proprietatea societății, este amenajată de către Primărie stație auto pentru transportul în comun de călători. Se mai arată că stația a fost amenajată anterior realizării construcției de intimata-petentă și că nu există posibilitatea de a schimba amplasamentul.
Din declarația martorei B. L., audiată de către instanța de fond, reiese că între limita proprietății petentei și stradă se află un pavaj de pietre lipite cu zgură, pe care însă nu l-a realizat petenta-intimată. Martora a învederat și că este posibil ca pavajul să fie realizat de unitatea administrativ-teritorială.
Or, acest dubiu creat se impune a profita intimatei-petente.
Este evident că modalitatea de redare a faptei de către agentul constatator nu se încadrează în noțiunea de descriere a faptei, astfel cum aceasta este definită de art.16 alin. 1 coroborată cu art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal încheiat în aceste condiții.
Față de cele expuse anterior, Tribunalul consideră că procesul-verbal a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin. 1 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pe lângă această nelegalitate a actului sancționator, Tribunalul apreciază că și în privința situației de fapt, ca urmare a probatoriului administrat în fața primei instanțe, s-a creat un puternic dubiu, care se impune a profita intimatei-petente.
Față de toate aceste considerente, va respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R SA - D.R.D.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 636 din 21 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o va menține.
Constatând culpa procesuală, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 4/5.06.2012 (fila 26 dosar instanța de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.N.A.D.N.R SA - D.R.D.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 636 din 21 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 372 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2012.
Președinte, R.-N. O. | Judecător, A. C. | Judecător, N. P.-F. |
Grefier, F. P. |
Red./tehred. C.A.
2ex./12.09.2012
Jud. fond: C. O.
F.P. 05 Septembrie 2012
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 848/2012.... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 875/2012. Tribunalul... → |
|---|
