Plângere contravenţională. Decizia nr. 889/2012. Tribunalul VASLUI

Decizia nr. 889/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 03-09-2012 în dosarul nr. 889/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 889/R/2012

Ședința publică de la 03 Septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R.-N. O.

Judecător A. C.

Judecător N. P.-F.

Grefier F. P.

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. V. cu sediul în V., jud.V. în contradictoriu cu intimatul .. cu sediul în ., jud.V. sau .. cu sediul în V., ., nr.70, ..V. împotriva sentinței civile nr.1312 din 30.04.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, recursul este declarat în termen, motivat, nu s-a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care;

Instanța având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare, după care s-a trecut la deliberare conform art. 256 al.1 Cod procedură civilă, dându-se decizia de față.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr.1312 din 30.04.2012 a Judecătoriei Bârlad a fost admisă în parte plângerea petentei .. Gura Idrici și a fost înlocuită sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ./2011 nr._ emis la 14.02.2012 de AFP.V. cu sancțiunea „avertisment”.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că plîngerea este fondata in parte.

Astfel petenta nu a dovedit ca a suferit vreun prejudiciu prin nesemnarea actului constatator de către un martor asistent.

In ce priveste fapta, aceasta recunoaște ca a depus cu întârziere declarațiile 300 și 112 pe luna decembrie 2011 insă motiveaza prin faptul că metodele prin care se declara impozitele, taxele si contributiile au suferit modificari in trimestrul IV al anului.

Cu privire la individualizarea faptei, instanța a constatat ca in raport de pericolul social concret al acesteia, de faptul că petenta si-a achitat in termen obligatiile financiare către stat, dar si de consecințele pe care plata amenzii le-ar putea avea asupra situatiei financiare a societatii, sanctiunea initial aplicată putând fi inlocuită cu alta mai ușoara, respectiv „avertisment”.

Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata A.F.P.V.. Susține recurenta că hotărârea este netemeinică întrucât în mod greșit a fost înlocuită sancțiunea amenzii cu cea avertismentului. Nu s-a făcut o corectă apreciere a proporționalității sancțiunii aplicate cu gradul de pericol social al faptei comise.

Petenta-intimată nu a depus întâmpinare, nu s-au depus acte noi și nu s-au administrat probe în recurs.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și cauza sub toate aspectele conform art. 304 ind. 1 Cod proc. civilă tribunalul constată că recursul este întemeiat sub aspectul invocat prin motivele de recurs.

Petenta a fost sancționată pentru faptul că nu și-a îndeplinit obligația de declarare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor pentru anul 2011. Termenul pentru îndeplinirea acestei obligații a expirat la 25.01.2012 iar procesul verbal a fost încheiat la 14.02.2012.

In plângerea sa petenta a invocat aspecte de nelegalitate a procesului verbal și în subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii cu avertismentul motivând că firma nu a mai fost sancționată și că are o situație financiară dificilă. Pentru aceste din urmă aspecte petenta nu a depus acte, nu s-a prezentat în instanță, nu a făcut nici un fel de probe.

Instanța a reținut că petenta și-a achitat în termen obligațiile financiare către stat și că plata amenzii ar avea consecințe nefavorabile asupra situației financiare a firmei, fără să existe în dosar vreo dovadă în acest sens.

Instanța a avut în vedere aceeași situație pe care a avut-o agentul constatator care a aplicat sancțiunea în limitele prevăzute de lege și a făcut o justă individualizare a acesteia.

In baza art.312 alin.1 teza a I-a recursul va fi admis și sentința modificată în tot.

Rejudecând cauza, va fi respinsă plângerea petentei și menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Administrația Finanțelor P. V. împotriva sentinței civile nr. 1312 din 30.01.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad, pe care o modifică în tot în sensul că,

Rejudecând cauza, respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în . împotriva procesului – verbal de contravenție ./2011 nr._ încheiat la data de 14 februarie 2012 de Administrația Finanțelor P. V., pe care îl menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2012.

Președinte,

R.-N. O.

Judecător,

A. C.

Judecător,

N. P.-F.

Grefier,

F. P.

Red.P.F.N.

2ex./22.10.2012

J..fond:R. M.

Tehdact.P.F.

F.P. 10 Septembrie 2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Decizia nr. 889/2012. Tribunalul VASLUI