Uzucapiune. Decizia nr. 1212/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1212/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 07-11-2012 în dosarul nr. 1212/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1212/R/2012
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I.-M. P.
Judecător C. A.
Judecător D. M. M.
Grefier E. G.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă N. N., domiciliată în or. P., ., jud. I., în contradictoriu cu intimații - pârâți H. G., domiciliată în or. P., ., jud. I.,N. Z., domiciliată în ., U.A.T. A MUNICIPIULUI HUȘI prin reprezentant Primarul municipiului Huși și intimații - intervenienți in nume propriu A. V. și A. A., domiciliați în mun. Huși. ..9, jud. V., împotriva sentinței civile nr. 340 din 29 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Huși în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al treilea termen de judecată; în data de 07.11.2012, prin registratură, intimata A. A. a depus precizări; s-a solicitat ca judecata pricinii să se facă și în lipsa părților.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului după care, având în vedere lipsa părților legal citate precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform disp. art. 242 al.2 Cod pr. civ., în baza probatoriului administrat, instanța se consideră lămurită, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare. Ulterior, conform prevederilor art. 256 Cod procedură civilă, a trecut la deliberare.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 340 din 29 martie 2012 Judecătoria Huși a respinge acțiunea civilă intentată de reclamanta N. N., în contradictoriu cu pârâții H. G., N. Z. și U. A.-Teritorială a Municipiului Huși, reprezentată prin Primarul mun. Huși.
A respins cererea de intervenție formulată de intervenienții în nume propriu A. V. și A. A..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În anul 1949 părinții reclamantei, N. V. Ș. și N. A. I., au intrat în posesia imobilului situat mun. Huși, .. 9, jud. V., alcătuit din casa de locuit, construcții anexă și terenul în suprafață totală de 705 m.p., exercitând posesia asupra acestui imobil până în anii 1997 și respectiv 1999, când au încetat din viață.
Pe parcursul anilor, autorii reclamantei au exercitat o posesie utilă asupra imobilului dobândit, comportându-se ca adevărați proprietari, fiind recunoscuți în această calitate atât de către concetățeni, cât și de către autoritatea administrativă, acest drept de proprietate nefiindu-le contestat de nimeni.
Imediat după încetarea din viață a autorilor, în anul 2000 prin actul sub semnătură privată intitulat „chitanță”, reclamanta N. (fostă F.) N. a convenit cu intervenienții A. V. și A. A. asupra vânzării-cumpărării imobilului, proprietatea autorilor reclamantei, intervenienții intrând în stăpânire de fapt asupra imobilului chiar de la data perfectării actului sub semnătură privată, respectiv din 14 martie 2000, așa cum rezultă din actul sub semnătură privată atașat la dosarul cauzei (fila nr. 31).
Din anul 2000 și până la momentul promovării acțiuni, între părți s-au derulat mai multe procese cu privire la clarificarea situației juridice a imobilului în litigiu.
Așa cum reclamanta susținea și în cererea introductivă interesul său era acela de a se legitima calitatea sa de proprietar exclusiv, ca moștenitoare a autorilor săi, față de orice persoană care ar putea pretinde vreun drept asupra imobilului ce formează petitul acțiunii.
Uzucapiunea este reglementată de Codul Civil ca fiind o sancțiune ce operează numai împotriva proprietarului nediligent, astfel încât acțiunea promovată de reclamantă apare ca fiind nefondată.
Reclamanta a invocat ca și temei legal în susținerea acțiunii și disp. art. 492 Cod civil, însă aceste dispoziții nu aveau aplicabilitate în cauza dedusă judecății, dreptul de proprietate neputând fi dobândit prin accesiune imobiliară.
Întrucât în prezent posesia este exercitată de alte persoane, respectiv de intervenienți, instanța a apreciat că în cauză nu s-a exercitat o posesie utilă, adică neviciată, așa cum cer disp. art. 1846 cod civil, iar aceasta nu poate produce efecte juridice în beneficiul moștenitorilor autorilor N. V. Ș. și N. A. I..
Așa cum rezulta și din depozițiile martorilor, reclamanta nu mai are posesia asupra imobilului din 2000, posesia fiind exercitată de intervenienți care au efectuat numeroase îmbunătățiri la acest imobil, schimbându-i configurația prin alipirea altor construcții.
Potrivit art. 1847 Cod civ. „ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar”.
Pentru ca posesia să producă efecte juridice, deosebit de întrunirea celor două elemente –corpus și animus – ea trebuie să fie utilă, adică neviciată.
Pentru a fi utilă ea trebuie să îndeplinească anumite calități prev. de art. 1847 cod civil și anume să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
La aceste calități cerute posesiei, doctrina și jurisprudența a adăugat și pe aceea de a fi neechivocă.
Raportat considerentelor expuse, instanța a apreciat că în cauză nu erau îndeplinite toate cerințele legale impuse de dispozițiile art.1847, art.1860, art. 1890 Cod civ. și, prin urmare, a respins acțiunea civilă intentată de reclamanta N. N. în contradictoriu cu pârâții H. G., N. Z. și U. A.-Teritorială-Municipalitatea Huși, reprezentată prin Primarul mun. Huși, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în mun. Huși, .. 9, jud. V., alcătuit din casa de locuit, construcții anexă și terenul în suprafață totală de 705 m.p., prin uzucapiunea de 30 de ani.
Respingând acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu era nefondată, în ceea ce privește solicitarea intervenienților de a se constata că ei sunt proprietarii imobilului în litigiu, aceștia având posibilitatea de a-și valorifica dreptul pretins în cadrul acțiunilor care au derivat din înscrisul sub semnătură privată încheiat cu reclamanta în anul 2000, instanțele judecătorești stabilind și clarificând în mod irevocabil aceste raporturi litigioase.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs N. N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
P. cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate că autorii, N. V Ș., decedat la data de 20.02.1999 și N. I., decedată la data de 26.01.1997, sunt proprietarii imobilului situat în Huși ..9 jud.V., prin prescripția achizitivă de 30 de ani.
Ei au intrat în posesia imobilului în anul 1949, anul când s-au căsătorit, stăpânind imobilul fără să dețină acte de proprietate .
A arătat, de asemenea, că imobilul era compus inițial din casă de locuit și teren aferent în suprafață de 705 m.p. Ulterior, pe parcursul anilor și până la deces, au efectuat asupra casei multiple îmbunătățiri, au construit anexe gospodărești, au plătit taxe și impozite aferente imobilului etc., comportându-se ca adevărați proprietari. Această calitate le-a fost recunoscută atât de vecini cât și de concetățeni.
Toate aceste aspecte sunt dovedite cu probele administrate în cauză cu acte și martori.
Cu toate că prima instanță constată că autorii au exercitat o posesie utilă în termenul prevăzut de lege (de 30 de ani) respinge acțiunea pe considerentul că ar fi urmărit să se pronunțe o hotărâre prin care să dobândească proprietatea exclusivă a imobilului. Față de acest aspect consideră că petitul acțiunii este destul de clar și neechivoc .
Dintr-o eroare de redactare, s-a trecut ca temei juridic al acțiunii și art.492 C.civil, iar instanța se referă la aceste dispoziții pentru prima dată direct prin hotărâre deși avea obligația să pună în discuția părților temeiul de drept.
Faptul că în prezent în imobil locuiesc alte persoane cu acceptul ei și al celorlalte două surori, N. Z. și H. G., nu poate schimba regimul juridic al prescripției de 30 de ani în persoana autorilor, N. Ș. și N. I. .
Consideră că în temeiul tuturor probelor administrate în cauză acțiunea trebuia să fie admisă
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de control judiciar constată următoarele:
În cauza de față, prin rezoluția administrativă a judecătorului, la primirea cererii de recurs s-a stabilit în sarcina recurentei N. N. obligația achitării taxei judiciare de timbru de 576,09 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei. Recurentei i s-a pus în vedere despre obligația de plată a taxelor de timbru, atât prin citația emisă pentru termenul din 12.09.2012, cât și prin cea emisă pentru termenul din 07.11.2012, ca urmare a respingerii cererii de ajutor public judiciar Aceasta nu a achitat taxele de timbru.
Față de această împrejurare, instanța din oficiu a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs asupra căreia reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, in cazul in care acestea nu au fost achitate integral la depunea cererii, reclamantul are obligația de a le achita pana la termenul fixat de instanță. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu anularea cererii. Potrivit art.35 din Ordinul nr. 760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, taxele judiciare de timbru se datorează si se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor. In cazul in care taxa judiciara de timbru nu a fost plătita in cuantumul legal, in momentul înregistrării acțiunii sau a cererii, ori daca in cursul procesului apar elemente care determina o valoare mai mare, instanța judecătoreasca va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata; neîndeplinirea obligației de plata pana la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. De asemenea conform art. 9 alin.2 din OG 32/1995 (cu modificările și completările ulterioare), în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței referitoare la timbru judiciar se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru.
In cauza, deși recurenta a fost citat cu mențiunea de a taxele de timbru, acesta nu a înțeles sa facă dovada plății acestor taxe.
Întrucât obligația legalei timbrări a acțiunii are caracter imperativ, iar recurentei i-au fost acordate două termene în acest sens, în baza dispozițiilor art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997, instanța urmează să admită excepția netimbrării cererii de recurs, excepție invocată din oficiu și pe cale de consecință să dispună anularea recursului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării recursului.
Anulează cererea de recurs formulată de N. N. împotriva sentinței civile nr. 340 din 29 martie 2012 a Judecătoriei Huși, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 7 Noiembrie 2012.
Președinte, I.-M. P. | Judecător, C. A. | Judecător, D. M. M. |
Grefier, E. G. |
Red. I.M.P.
Tehnored. E.G.
2 ex./29.11.2012
Judecătoria Huși – judec. A. C.
| ← Reprezentativitate sindicat. Decizia nr. 410/2012. Tribunalul... | Plângere contravenţională. Decizia nr. 1203/2012. Tribunalul... → |
|---|
