Fond funciar. Decizia nr. 399/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 399/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 399/2012/R
Ședința publică de la 28 Martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. M.
Judecător I.-M. P.
Judecător C. A.
Grefier M. R.
Pe rol fiind la ordine spre soluționare cererea de recurs formulată de reclamantul B. M. domiciliat în loc. Boușori . în contradictoriu cu pârâții intimați C. Județeană V., C. L. Solești –ambele pentru stabilirea dreptului de prorpeitate privată asupra terenurilor și Stațiunea de C. și dezvoltare pentru Pajiști V., împotriva sentinței civile nr. 3752/ din 28.102.011 pronunțată de Judecătoria V. în dosar nr. 728//333/2011 având ca obiect - lit. funciar.
La apelul nominal făcut în ședință s-a prezentat reclamantul recurent B. M., lipsă fiind intimații.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ocazie cu care s-a arătat că:
- procedura de citare a fost legal îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- la dosar prin serviciul de registratură la data de 27 martie 2012 a fost înregistrat răspunsul scris al recurentului la excepția invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior,respectiv excepția tardivității formulării cererii de recurs.
S-au citit și verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Instanța acordă cuvântul pe excepția ce a fost invocată din oficiu de către instanță la termenul anterior.
Reclamantul recurent având cuvântul arată că în primul rând nu a formulat în termen cererea de recurs datorită faptului că nu i-a fost comunicată personal sub semnătură; Corespondența ce îi este adresată, o găsește adeseori lăsată de către factorul poștal la poarta locuinței . cum a fost cazul și hotărârii pronunțate de Judecătoria V. și fiind printre ale asemenea obiecte de corespondență nu i-a acordat atenția necesară, nesesizând existența acesteia.
Un alt motiv al formulării cererii de recurs peste termen este vârsta înaintată pe care o are și necunoașterea dispozițiilor legale cu privire la termenul în care trebuia exercitată calea de atac.
Față de acestea solicită admiterea recursului și reținerea cauzei spre rejudecare.
S-au declarat dezbaterile închise, instanța reținând cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3752 din 28 octombrie 2011 Judecătoria V. a respins cererea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de C. - D. pentru Pajiști V., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins cererea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. Solești și C. Județeană V., ambele pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
A obligat reclamantul să achite expertului S. C. S. suma de 500 lei cu titlu de diferență onorariu expert.
P. a pronunța această soluție s-a reținut de către prima instanță că:
Prin Sentința civilă nr. 1793/21.05.2007 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V. a admis cererea Leonorei B. și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al acesteia asupra suprafeței de 2,50 ha teren agricol, obligând Comisiile de fond funciar, în limitele competențelor legale, să o pună în posesie și să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de 2,50 ha teren agricol.
Ca urmare a cererii formulate de B. L. privind punerea în executare a sentinței civile anterior menționate, rămasă definitivă și irevocabilă, C. Județeană V. a emis Hotărârea nr. 504/23.09.2007, prin care a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,50 ha teren pe raza comunei Solești.
Deși Sentința civilă nr. 1793/21.05.2007 s-a dat în considerare faptului că autorii Leonorei B. (U. V. și U. N.) au figurat în registrele agricole pe anii 1948-1951, cu diferite suprafețe de teren situate în anumite locuri, nici instanța de judecată și nici C. Județeană de Fond funciar nu au instituit obligativitatea pentru C. L. de a proceda la punerea în posesie pe vechile amplasamente, în considerarea faptului că potrivit art. 5 din H.G. nr. 890/2005, stabilirea amplasamentelor, punerea în posesie și înlocuirea pretitlurilor de proprietate constituie atribuțiile exclusive ale Comisiei locale de fond funciar.
În exercitarea acestor atribuții, C. L. de fond funciar urma a avea în vedere dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora „atribuirea efectivă a terenurilor se face, în zona colinară, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în zonele de câmpie,pe sole stabilite de comisie și nu neapărat pe vechile amplasamente ale proprietății, în cadrul perimetrelor actuale ale cooperativelor agricole de producție”.
Din formularea textului de lege sus-menționat se poate observa că la acel moment (1991) legea nu instituia obligativitatea atribuirii terenurilor pe vechiul amplasament, arătând în cazul zonei colinare că atribuirea se face „de regulă”, deci nu în mod obligatoriu, pe vechile amplasamente.
În privința tezei a -II- a a art. 14 alin.(2) din Legea nr. 18/1991, referitoare l zonele de câmpie, această dispoziție trebuie interpretată în concordanță cu dispozițiile art. 2 alin.(1) și (2) din Legea nr. 1/2000, astfel încât, după . acestei legi, comisiile de fond funciar erau obligate să dispună reconstituirea dreptului de proprietate pe fostele amplasamente, dacă acestea erau libere.
Potrivit relațiilor furnizate de C. L. Solești, coroborate cu concluziile raportului de expertiză, vechiul amplasament al terenurilor deținute de U. V. și U. N. (unchiul și tatăl defunctei B. L., soția reclamantului) se regăsește în perimetrul Stațiunii de C. - D. pentru Pajiști V.. Este adevărat că s-au făcut puneri în posesie și s-au emis titluri unor persoane pentru amplasamente care se învecinează cu terenurile ce au aparținut autorilor soției reclamantului, însă cererile acestor persoane au fost validate în anul 2006 (prin Hotărârea nr. 144/02.03.2006 a Comisiei Județene), deci anterior Sentinței civile nr. 1793/2007. Se reține în raportul de expertiză că pe vechiul amplasament al proprietarilor U. V. și U. N. au fost puși în posesie un număr de 30 persoane (pe o suprafață totală de 86,87 ha conform Procesului-verbal de delimitare din 20.05.2008, planului parcelar și Anexei nr.1, aflate la dosarul cauzei). Suprafețele din imediata vecinătate sunt fie revendicate de alte persoane (C. Județeană precizând că numitul Persan S. a fost deja pus în posesie pe o suprafață de 2,50 ha din imediata vecinătate a vechiului amplasament solicitat de reclamant), fie se află în administrarea Stațiunii de C.-D. pentru Pajiști V., unde nu mai există teren retrocedabil, întrucât, ca urmare a punerilor în posesie în baza Hotărârii Comisiei Județene din 2006 s-au epuizat suprafețele de teren puse la dispoziția Comisiei Locale iar conform Legii nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „G. I.-Șișești” și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare – Anexa nr. 3, pct. 41 - Stațiunea de C. - D. pentru Pajiști V. este prevăzută cu o suprafață indispensabilă activității de cercetare - dezvoltare-inovare de 253,54 ha și cu o suprafață de 176,46 ha teren necesar multiplicării materialului biologic. Aceste terenuri sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură decât prin lege. Conform art. 31 alin.85) din Legea nr. 45/2009, aceste terenuri nu pot face obiectul niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Instanța a reținut astfel că încă din anul 2006, pe suprafețele de teren între care și vechiul amplasament solicitat de reclamant, s-au făcut puneri în posesie ceea ce a făcut ca ulterior să nu se mai poată admite nicio înscriere în anexele care să îndreptățească pe cei înscriși să primească teren din perimetrul Stațiunii, urmând ca persoanele îndreptățite să primească teren pe raza comunei Solești, cum a fost și cazul soției reclamantului, emițându-se Hotărârea nr. 504/23.09.2007 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietatea al acesteia pe raza comunei Solești (deci nu în perimetrul Stațiunii), hotărâre care nu a fost contestată.
În drept, din punct de vedere al calificării demersului juridic al reclamantului, instanța a reținut că cererea sa constituie o plângere împotriva refuzului comisiei locale de punere în posesie, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin.(1) din Legea nr. 18/1991, respectiv refuzul comisiei locale de fond funciar de a realiza punerea în posesie a persoanei solicitante, a cărei cerere a fost validată. Admiterea plângerii presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui refuz al comisiei locale de fond funciar de a realiza punerea în posesie și refuzul să fie nejustificat.
Cu privire la această ultimă condiție, a trebuit precizat că refuzul este nejustificat în ipoteza în care se solicită de către persoana îndreptățită, a cărei cerere a fost validată, să se realizeze punerea în posesie pe fostul amplasament, dar se refuză de către comisia locală de fond funciar îndeplinirea acestei cereri, deși fostul amplasament este liber.
Raportat la cele reținute de instanță anterior, a rezultat că, în acord cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr. 18/1191 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 1/2000, refuzul Comisiei locale Solești nu a fost nejustificat, vechiul amplasament sau amplasamentele învecinate nefiind libere la data pronunțării Sentinței civile nr. 1793/21.05.2007 care, de altfel, nici nu a făcut vorbire de vechiul amplasament. Aceasta nu înseamnă lipsirea reclamantului de dreptul de proprietate asupra celor 2,50 ha teren agricol, ci doar că punerea în posesie nu se poate face pe vechiul amplasament sau în imediata vecinătate (fapt permis de lege), dat fiind că acestea nu sunt libere, reclamantul fiind îndreptățit să primească teren în altă parte sau să primească despăgubiri. Astfel, conform art.3 alin. (3) și (4) din Legea 1/2000, „în cazul în care în localitate nu există suprafețe de teren agricol, pentru a satisface integral cererile, în condițiile prevăzute la alin.(2), reconstituirea dreptului de proprietate se va face, la propunerea comisiei locale, din suprafețele de teren agricol trecute în proprietatea comunei, orașului sau municipiului, conform art.49 din Legea nr. 18/1991, republicată, din terenul comunelor limitrofe pe raza cărora se află terenul agricol solicitat, prin transfer de anexe cu validarea comisiei județene, precum și prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile. În situația în care nu se poate face reconstituirea dreptului de proprietate integral, în condițiile alin. 2, se vor acorda despăgubiri pentru diferența de teren neretrocedat”.
Întrucât prin prezenta cerere reclamantul a solicitate expres punerea în posesie pe vechiul amplasament sau în imediat vecinătate, față de cele reținute anterior, a rezultat că nu se poate da curs cererii sale, aceasta fiind neîntemeiată fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. M. arătând următoarele:
Instanța de fond a reținut doar aspectul cum că pe terenurile care au aparținut autorilor pe care soția sa, B. L., îi moștenește, și care se află în perimetru Stațiunii de cercetare, s-au făcut puneri în posesie și s-au emis titluri de proprietate și că nu se mai poate face nicio înscriere în anexele care să îndreptățească și alte persoane să primească teren de la Stațiune, lucru înțeles greșit, deoarece, a se vedea întâmpinarea Comisiei locale de fond funciar, potrivit căreia... "In luna Iulie 2010, la C. locala Solești au fost făcute verificări, de către o Comisie formata din delegați din cadrul Instituției Prefectului județului V., OCPI V., ADS V. si reprezentant al Stațiunii de cercetare care a verificat înscrierea persoanelor in anexele ce vor primi teren de la Stațiunea de cercetare si care a constatat ca nu toate persoanele înscrise, potrivit Hotărârii Comisiei județene nr. 197/2008, au fost înscrise corect in aceste anexe care au fost validate. Astfel, s-a constatat ca prin Hotărâre nr.197/2008 au fost validate 162 poziții cu 392,67 ha. Dintre acestea un număr de 28 poziții cu 55,38 ha nu erau îndreptățite a fi înscrise in anexele prin care s-au validat terenurile ce vor fi predate de la Stațiunea de C., deoarece, chiar daca in unele cazuri aveau si sentințe civile ramase definitive, aceste persoane nu au făcut dovada ca terenul, înainte de colectivizare sau ulterior, ca urmare a comasărilor, s-ar fi aflat in perimetrul administrativ al Stațiunii de cercetare." S-a stabilit, la nivelul Comisiei județene de fond funciar, ca la . repartizata suprafața de 246,64 ha, cu o suprafața de 112,81 ha mai puțin, cat ar fi fost necesar.
Este drept că potrivit hotărârii nr.197/2008 Stațiunea trebuia să predea Comisiei locale 392,67 ha și ar fi rămas cu doar 9 ha teren agricol, dar în urma verificărilor făcute la C. locală în iulie 2010 s-a constatat că un număr de 28 persoane cu o suprafață de 55,38 ha nu sunt îndreptățite să primească teren de la stațiune și că în aceste anexe ar trebui să apară înscrise numai persoane a căror terenuri se regăseau, înainte de colectivizare, pe aceste amplasamente, așa cum și terenurile autorilor, pe care defuncta mea soție ii moștenește, se regăsesc în perimetrul stațiunii.
De aici rezultă că pe lângă acele 9 ha se mai adaugă și cele 55,38 ha pentru persoane care nu sunt îndreptățite să primească teren de la Stațiune, fapt ce ar permite ca cele 2,50 ha teren reconstituit soției sale, B. E., să fie atribuit tot de la stațiunea de cercetare potrivit considerentelor că aceste persoane au făcut dovada ca terenul, înainte de colectivizare ,sau ulterior - ca urmare a comasărilor, s-ar fi aflat in perimetrul administrativ al Stațiunii de cercetare.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.299 -316 Cod procedură civilă.
La termenul din data de 15 februarie 2012 instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii recursului, asupra căreia pe care instanța se va pronunța cu prioritate, in conformitate cu dispozițiile. art. 137 C.pr.civ.
În cauză, termenul prevăzut de art. 301 C.pr.civ. în vederea formulării căii de atac a recursului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Sentința civilă nr. 3752 din 28 octombrie 2011 a Judecătoriei V. a fost comunicată recurentului la data de 13 decembrie 2012 conform dovezii de comunicare aflată la fila 131 din dosarul instanței de fond, astfel încât termenul de 15 zile, calculat conform art. 101 alin. 1 și 5 C.pr.civ., s-a împlinit la data de 29 decembrie 2011 . Recurentul B. M. a depus cererea de recurs la data de 03 ianuarie 2012, așa cum rezulta din ștampila aplicată de instanța de fond la primirea cererii, peste termenul legal prevăzut de articolul mai sus enunțat.
La termenul din 28 martie 2012 oral, în fața instanței de judecată și în scris prin răspunsul înaintat la dosar la data de 27.03.2012 reclamantul recurent a arătat motivele care au stat la baza formulării cererii de recurs peste termenul legal, respectiv că nu i-a fost comunicată hotărârea personal sub semnătură, corespondența ce îi este adresată, o găsește adeseori lăsată de către factorul poștal la poarta locuinței cum a fost cazul și comunicării hotărârii pronunțate de Judecătoria V. și, fiind printre ale asemenea obiecte de corespondență nu i-a acordat atenția necesară, nesesizând existența acesteia decât ulterior, mult mai târziu cu ocazia lucrările de curățenie efectuate la locuință în ajunul sărbătorilor de iarnă.
S-a mai arătat că alt motiv al formulării cererii de recurs peste termen ar fi vârsta înaintată pe care o are și necunoașterea dispozițiilor legale cu privire la termenul în care trebuia exercitată calea de atac.
Față de dispozițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul nu va mai analiza celelalte motive de nelegalitate a hotărârii pronunțate de Judecătoria V., invocate de recurent în cererea de recurs.
În consecință, instanța va admite excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, și va respinge ca tardiv recursul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 3752 din 28 octombrie 2011 a Judecătoriei V., pe care o va menține.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ,ca tardiv recursul declarat de B. M. împotriva sentinței civile nr. 3752/28 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria V., pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 martie 2012.
Președinte, D. M. M. | Judecător, I.-M. P. | Judecător, C. A. |
Grefier, M. R. |
M.R. 04 Aprilie 2012
Red-Tehn.M.D.M./23.04.2012
EX.2
JUD.FOND: Zmafiroi A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 401/2012. Tribunalul VASLUI | Anulare act. Sentința nr. 481/2012. Tribunalul VASLUI → |
|---|
