Pretenţii. Decizia nr. 569/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 569/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 10870/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIE CIVILA Nr. 569/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE- S. R.

Judecător -C. C.

Judecător -V. M.

Grefier -D. B. Mihailișca

Pe rol judecarea recursului declarat de paratul recurent B. A.,domiciliat in Odobesti ..23 județul V. împotriva sentinței civile nr.1160 din data de 08 martie 2013 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr._ si in contradictoriu cu intimatul C. I., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul C. I. lipsa fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinita,după care:

Tribunalul pune-n discuție excepția nemotivării recursului in termenul legal,după care;

Intimatul având cuvântul solicita respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond care este legala și temeinica.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la nr._ la Judecătoria Focșani reclamantul C. I. a chemat în judecată pe pârâtul B. A. pentru pretenții.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că fratele său l-a împrumutat pe pârât cu suma de 3100 lei ocazie cu care s-a încheiat o chitanță sub semnătură privată în care s-a menționat ca suma să-i fie restituită lui deoarece fratele său urma să plece în Germania unde locuiește și în prezent. Împrumutul nu a fost restituit . De asemenea i-a mai împrumutat pârâtului personal cantitatea de 4m3 de scândură și 6 plase de sîrmă, bunuri care de asemenea nu i-au fost restituite. A solicitat admiterea acțiunii și a fi obligat pârâtul să-i restituie suma de 3100 lei și contravaloarea materialelor împrumutate, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula apărări și nici nu a depus întâmpinare.

După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 1160 din 08 martie 2013 Judecătoria Focșani a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să-i restituie reclamantului în calitate de reprezentant al lui C. M., suma de 3100 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății, cu titlu de împrumut nerestituit la scadență și să-i achite suma de 2200 lei reprezentând contravaloarea a 4 m3 scândură împrumutată și 1650 lei contravaloarea a 6 plase fier de 8 mm. A fost obligat pârâtul să achite reclamantului și 595 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că la data de 02 iulie 2009 între C. M., fratele reclamantului, în calitate de împrumutător, și pârâtul B. A., în calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de împrumut având ca obiect suma de 3100 lei, reclamantul fiind împuternicit de fratele său să ceară restituirea sumei și în caz de refuz să-l acționeze în judecată pe pârât pentru a recupera suma împrumutată.

Pârâtul nu a restituit împrumutul la scadență și nici nu s-a prezentat în instanță la solicitarea instanței, fiind astfel incidente dispozițiile art.1576 și urm. din codul civil de la 1864.

S-a mai reținut că în luna iulie 2009 reclamantul i-a împrumutat pârâtului 4 m3 de scândură pentru construirea unei terase și i-a remis suma de 1600 lei pentru achiziționarea a 6 plase de fier de 8 mm folosite la punerea plăcilor în construcții, cu obligația pentru pârât de a-I restitui bunurile și banii în termen de o lună. Cum nici această obligație nu a fost îndeplinită iar reclamantul a probat pe deplin situația de fapt relatată în acțiune, instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.1576 din vechiul cod civil.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen pârâtul B. A. pe care însă nu l-a motivat.

Recursul este nul.

Potrivit art. 303 cod procedură civilă recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Potrivit art. 306 cod procedură civilă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal cu excepția cazurilor în care sunt incidente motive de ordin publică ce pot fi invocate și din oficiu.

Cum, în speță, nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu iar recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 303 cod procedură civilă, se va constata nulitatea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul prin nemotivare recursul declarat de paratul recurent B. A.,domiciliat in Odobesti ..23 județul V. împotriva sentinței civile nr.1160 din data de 08 martie 2013 pronunțata de Judecătoria Focșani in dosarul nr._ si in contradictoriu cu intimatul C. I., având ca obiect pretenții .

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.

Președinte,

S. R.

Judecător,

C. C.

Judecător,

V. M.

Grefier,

D. B. Mihailișca

Red:S.R.

02.07.2013

N.S._04.07.2013

Jud. Fond: A. M.

Ex 2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 569/2013. Tribunalul VRANCEA