Contestaţie la executare. Decizia nr. 336/2013. Tribunalul VRANCEA

Decizia nr. 336/2013 pronunțată de Tribunalul VRANCEA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 12311/231/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 336

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

PREȘEDINTE - V. V. N.

Judecător - D. J.

Judecător - R. S.

Grefier - C. D.

Pe rol sesizarea privind perimarea din oficiu a recursului declarat de recurenții R. C., C. Z., C. G., R. E., R. D. – D. și G. liliana, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Focșani, B – dul Brăilei nr. 7,. la Cabinet Individual Avocat M. R., împotriva sentinței civile nr. 7182 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V. cu sediul în mun. Focșani, B – dul Independenței nr. 24, jud. V. și Biroul Executorului Judecătoresc B. C. cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul a fost suspendat la data de 08 martie 2012 potrivit disp.art. 242 pct.2 C pr civ.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la nr._ la Tribunalul V., recurenții R. C., C. Z., C. G., R. E., R. D. – D. și G. liliana, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Focșani, B – dul Brăilei nr. 7,. la Cabinet Individual Avocat M. R., au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 7182 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V. cu sediul în mun. Focșani, B – dul Independenței nr. 24, jud. V. și Biroul Executorului Judecătoresc B. C. cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V..

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08 martie 2012, când cauza a fost suspendată conform disp.art. 242 pct.2 C pr civ. și de la această dată a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Văzând că potrivit art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, etc., se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, și că potrivit disp. art.252 C.pr. Civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării recursului, mai mult de un an, urmează a se constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite sesizarea.

În baza art.248 C.pr civ constată perimat recursul declarat de recurenții R. C., C. Z., C. G., R. E., R. D. – D. și G. liliana, toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. Focșani, B – dul Brăilei nr. 7,. la Cabinet Individual Avocat M. R., împotriva sentinței civile nr. 7182 din 11 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V. cu sediul în mun. Focșani, B – dul Independenței nr. 24, jud. V. și Biroul Executorului Judecătoresc B. C. cu sediul în mun. Focșani, ., jud. V..

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Președinte,

V. V. N.

Judecător,

D. J.

Judecător,

R. S.

Grefier,

C. D.

Red/VVN/08.04.13

2ex/08.04.13

Fond:C.T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 336/2013. Tribunalul VRANCEA